10,156 matches
-
urma urmei ziua are douăzeci și patru de ore și culmile extazului nu pot fi atinse decât la intervale foarte rare. Nu pot decât să-mi închipui cum își petreceau restul timpului. Atâta vreme cât era lumină și cât rezista Blanche presupun că Strickland picta, și asta trebuie s-o fi iritat cumplit când îl vedea absorbit de munca lui. Atunci ea nici nu exista pentru el ca metresă, ci numai ca model. Și pe urmă erau ceasuri îndelungate în care stăteau alături în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a ieșit în chip triumfător. Presupun că arta este o manifestare a instinctului sexual. E vorba de aceeași emoție e stârnită în sufletul omului de vederea unei femei frumoase, a golfului Neapole sub luna galbenă sau a Coborârii în mormânt pictate de Tizian. E posibil ca Strickland să fi urât descătușarea normală a poftei sexuale pentru că lui i se părea brutală în comparație cu satisfacția creației artistice. Mi se pare ciudat până și mie, după ce am descris un bărbat crud, egoist, brutal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Brueghel cel Bătrân. Pe vremea aceea știam prea puțin despre el, iar Strickland n-avea capacitatea de a se explica. Îmi amintesc ce a spus despre Brueghel pentru că era cu totul nesatisfăcător: „E ca lumea, zicea Strickland. Pun pariu că picta în chinuri.” Mai târziu, când am văzut la Viena câteva dintre tablourile lui Brueghel, cred că am înțeles de ce-i atrăsese atenția lui Strickland. Iată încă un om cu o viziune cu totul specială asupra lumii. Pe vremea aceea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de ani. XLV Am spus deja că dacă n-aș fi avut norocul unei călătorii în Tahiti mai mult ca sigur n-aș fi scris niciodată cartea asta. Într-acolo a ajuns după multe rătăciri Charles Strickland, și acolo a pictat tablourile pe care se întemeiază în mod cert faima lui. Presupun că nici un artist nu-și dobândește pe deplin împlinirea visului care-l obsedează, dar Strickland, hărțuit neîncetat de lupta lui cu tehnica, a izbutit poate și mai puțin decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
proces de degradare, și în fiecare zi cei găzduiți în azil făceau cu schimbul ca s-o ajute la treburile domestice. Căpitanul Nichols a găsit că a fost o lovitură de geniu din partea lui Strickland că a scăpat de corvoadă pictându-i portretul lui Bill Ghioagă. Acesta nu numai că i-a plătit pânza, culorile și pensulele, dar i-a mai dat pe deasupra lui Strickland și o jumătate de kilogram de tutun de contrabandă. După câte știu s-ar putea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și deprinderile lui. Strickland n-a făcut o impresie deosebită oamenilor care au venit în contact cu el în Tahiti. Pentru ei nu era decât un tăietor de frunze la câini, veșnic fără bani, remarcabil doar prin particularitatea aceea că picta tablouri care lor li se păreau absurde. Și abia după ce murise de câțiva ani și au venit reprezentanți ai unor negustori de artă de la Paris și Berlin să caute vreun tablou de-al lui care să mai fi rămas pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
așteptam să mai văd vreodată banii. Ei bine, peste un an a venit din nou la mine și a adus un tablou. N-a pomenit nimic de banii pe care mi-i datora, dar mi-a spus: „Uite, ți-am pictat plantația“. M-am uitat la tablou. Nici nu știam ce să spun, dar bineînțeles că i-am mulțumit. Și după ce a plecat i l-am arătat soției. — Dar cum era tabloul? l-am întrebat. — Să nu mă întrebi. Nu înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o bluză pe care mi-o spălase. A intrat. Râdea, dar vedeam că e puțin intimidată și Strickland a privit-o fără un cuvânt. — Era frumușică? am întrebat-o pe Tiaré. — Destul de drăguță. Dar trebuie să-i vezi portretele. A pictat-o de nenumărate ori, uneori cu un pareo, iar alteori fără nimic pe ea. Da, da, era destul de drăguță. Și gătea foarte bine. Chiar eu am învățat-o. Am văzut eu la ce se gândește Strickland, așa că i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de acord. Ata a continuat să aibă grijă de gospodăria mea și eu îl hrăneam, așa cum îi promisesem. Am învățat-o pe Ata să-i facă vreo două dintre felurile de mâncare care știam eu că-i plac. N-a pictat prea mult. Umbla de colo până colo pe toate coclaurile și se scălda în râu și ședea pe malul lagunei și o tot privea și la apusul soarelui cobora să privească insula Murea. Ba chiar ieșea la pescuit pe recifurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cântau imnuri religioase. Dar casa era departe de sat și tahitienii sunt leneși. Le place să călătorească, le place să bârfească, dar nu vor să meargă pe. jos și, săptămâni de-a rândul, Strickland și cu Ata trăiau singuri. El picta și citea, iar seara când se lăsa întunericul ședeau împreună pe verandă fumând și privind cerul înstelat. Apoi Ata avu un copil și bătrâna care veni s-o ajute la naștere rămase cu ea. Curând nepoata bătrânei veni și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
imediat aruncă o nucă de cocos coaptă. Ata îi dădu o gaură și doctorul trase o sorbitură lungă și înviorătoare. Apoi își răsuci o țigară și se simți mai bine dispus. — Ei, unde e roșcatul? întrebă el. — E în casă, pictează. Nu i-am spus că ați venit. Duceți-vă să-l vedeți. — Dar ce-l supără? Dacă e destul de sănătos ca să picteze înseamnă că ar fi putut perfect să vină până la Taravao și să mă cruțe de excursia asta blestemată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
răsuci o țigară și se simți mai bine dispus. — Ei, unde e roșcatul? întrebă el. — E în casă, pictează. Nu i-am spus că ați venit. Duceți-vă să-l vedeți. — Dar ce-l supără? Dacă e destul de sănătos ca să picteze înseamnă că ar fi putut perfect să vină până la Taravao și să mă cruțe de excursia asta blestemată. Presupun că timpul meu nu-i mai puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îndepărtă. Ata îl însoți. Simțea că și ea vrea să scape de el. — Și chiar nu pot fi de folos cu nimic? întrebă el. — Puteți să-i trimiteți niște vopsele, zise ea. Altceva nu mai vrea. — Da’ ce, mai poate picta? — Pictează pereții casei. — Trebuie să fie o viață îngrozitoare pentru tine, copila mea. Atunci ea zâmbi în sfârșit și în ochii ei putu citi o dragoste supraomenească. Pe Dr. Coutras asta îl surprinse și-l uimi. Și era și înspăimântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Ata îl însoți. Simțea că și ea vrea să scape de el. — Și chiar nu pot fi de folos cu nimic? întrebă el. — Puteți să-i trimiteți niște vopsele, zise ea. Altceva nu mai vrea. — Da’ ce, mai poate picta? — Pictează pereții casei. — Trebuie să fie o viață îngrozitoare pentru tine, copila mea. Atunci ea zâmbi în sfârșit și în ochii ei putu citi o dragoste supraomenească. Pe Dr. Coutras asta îl surprinse și-l uimi. Și era și înspăimântat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Paradisului cu Adam și Eva - știu și eu? -, era un imn închinat frumuseții trupului omenesc, masculin și feminin, și o laudă Naturii sublime - indiferentă, frumoasă și crudă. Îți dădea un sentiment îngrozitor al nemărginirii spațiului și al nesfârșirii timpului. Pentru că pictase pomi pe care îi văd în fiecare zi în jurul meu, cocotieri, smochini indieni, poinciane cu florile stacojii, cei ce dau perele avocado. De atunci încoace i-am văzut altfel, de parcă ar fi existat în ei un spirit și un mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Dar n-am văzut niciodată vreo pictură care să mă impresioneze atât de mult. Tenez, am avut exact, același sentiment ca atunci când am intrat în Capela Sixtină de la Roma. Și acolo am fost copleșit și înspăimântat de măreția omului care pictase plafonul acela. Era vorba de un geniu și era uluitor și copleșitor. M-am simțit mărunt și insignifiant. Dar pentru măreția lui Michelangelo ești pregătit. Nimic însă nu mă pregătise pentru surpriza imensă produsă de prezența acestor picturi într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
niciodată de această lucrare. Dar am crezut că poate a căzut în mâinile unui proprietar particular. Nici acum nu există o listă certă a picturilor lui Strickland. — Când a orbit, ședea ceasuri întregi în cele două încăperi pe care le pictase privindu-și cu ochi nevăzători operele și văzând poate mai mult decât văzuse vreodată în toată viața lui. Ata mi-a spus că nu se văita niciodată de soarta lui și nu-și pierdea nici o clipă curajul. Până la sfârșitul vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
iubește publicul minte, hai să luăm scriitorii, cum să scrii, spre exemplu, pentru public?, scrii pentru tine, cam asta e regula, cum să joci teatru pentru tanti Lenuța?, nuuu, joci pentru tine sau pentru elite, păi, dacă Picasso ar fi pictat pentru doamna Maricica, ce-ar fi ieșit?, mulțimea nu face ea istoria, ci individul, liderul, tot așa, în teatru, actorul e actor, publicul e public, el e dincolo, publicul nu face spectacolul, chiar dacă reușești să-i creezi emoții, el doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mai fuma! O să te Împiedice să crești! Nu-mi pasă, a insistat el sumbru. Trebuie. Am deprins obiceiul. Fac o mulțime de lucruri despre care e mai bine să nu afle ai mei. A ezitat, permițându-i imaginației feței să picteze tablouri sinistre. — Săptămâna trecută am fost la vodevil. Myra era copleșită. Amory Își ațintise din nou ochii verzi asupra ei. — Ești singura fată din oraș care-mi place mult, i-a declarat el. Ești simpatico. Myra nu era deloc sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pentru a avea o siluetă de o simetrie perfectă, cu părul de culoarea firului de aur și cu o personalitate strălucitoare, cuceritoare. Când intra Într-o Încăpere, Înveșmântat din cap până-n picioare În solemnele odăjdii purpurii, semăna cu un amurg pictat de Turner și stârnea atât atenția, cât și admirația. Scrisese două romane: unul Înainte de convertire, violent anticatolic, iar după cinci ani Încă unul, În care se străduia să transforme inteligentele sale zeflemele la adresa papistașilor În aluzii Încă și mai inteligente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
peste patul crem. Roz și crem sunt motivele Încăperii, dar unica piesă de mobilier vizibilă este o masă de toaletă luxoasă, cu placă de sticlă și oglindă În triptic. Pe pereți, o reproducere scumpă după „Cireșe coapte“, câțiva dulăi politicoși pictați de Landseer și „Regele insulelor negre“ de Maxfield Parrish. O mare dezordine, alcătuită din următoarele obiecte: (1) Șapte sau opt cutii goale de carton, din gurile cărora atârnă, gâfâind, limbi de hârtie de mătase; (2) o serie de rochițe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
refugiase În partea de vest a statului Maryland. Când brațul lui Eleanor l-a atins pe al său, Amory a simțit cum Îi Îngheață palmele de frica mortală că ar putea pierde penelul de umbră cu care imaginația sa o picta În ipostaze minunate. O privea cu coada ochiului, cum proceda Întotdeauna când se plimba cu ea - era un regal și o nebunie și ar fi dorit ca destinul său să fi fost să șadă o veșnicie pe stogul de fân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe vremuri în curtea școlii, intrară discret: era timpul să fure mireasa. Nici nu se putea un moment mai bun: Mișu o ținea în brațe pe Marcela, care îi trăgea în cap lui Popa cu acuarela ei preferată, Biserica Neagră, pictată după un goblen, pentru că Marcela nu fusese în viața ei la Brașov. Cei patru tineri nu-l observară la început pe brunetul cu ochelari de soare care li se alăturase. O fi Titi, tocilarul, s-au gândit când l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
despre ei. Cele mai multe bătăi de cap ni le dădeau, desigur, copilașii și durii, iar cei mai manevrabili erau docilii. Printre duri era și unul care nu punea deloc gura pe băutură, citea poezii din perioada beat, scria el Însuși poezii, picta și se erijase Într-un adevărat lider al mișcărilor de stradă menite să aducă ușurarea situației vagabonzilor. Fără să-mi dau seama, m-am pomenit că nutream o oarecare simpatie pentru duri și, adăugându-se la repulsia pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
făcu o pauză ca să bea niște apă. Din nou curbele gâtlejului ei se crispau la fiecare Înghițitură de apă. Orice gest făcea, mi se părea oarecum teatral. Se lăsase ea Într-adevăr legată și violată? Oare amintirea acelor evenimente Îi pictase pe chip expresia aceasta dramatică, teatrală? — Vă plictisește o asemenea poveste? Auzindu-i Întrebarea, am scuturat În grabă capul În semn de negație. Îmi venea să-i spun că mă simțeam fericit să fiu În aceeași cameră cu ea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]