2,024 matches
-
produse electronice și electrocasnice (cu excepția celor de volum și greutate mare, respectiv frigidere, congelatoare, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, calorifere, cuptoare cu microunde etc.); - casete video și audio, baterii, compact discuri; - articole optice; - articole din piele naturală (poșete, serviete, mănuși, curele, încălțăminte); - articole din blană naturală; - articole și accesorii de îmbrăcăminte; - bijuterii; - articole de sport; - instrumente muzicale; - articole din sticlă, cristal, porțelan, lemn (exclus mobilă); - aparatură de calcul de mici dimensiuni; - cărți, reviste; - autoturisme din producția internă (numai
NORME din 13 ianuarie 2000 de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/126699_a_128028]
-
la comandă Începe foiala În avion, copii scâncesc din instinct, pe jumătate 164 buimăciți de somnul neîmplinit, părinții Își Împart sarcinile pentru Îmbrăcatul odraslelor și servirea micului dejun. Doamnele Își refac fardurile În fața oglinjoarei pe care o scot discret din poșetă și adaugă puțin ruj pe buze, domnii Își aranjează cămășile sau bluzele transpirate și mototolite după o noapte incomodă. La micul dejun toată lumea este mai bine dispusă, animozitățile au dispărut, se bea cafea sau ceai chinezesc fierbinte, omletă și clătite
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
stare. Ne apropiem de primul filtru al bagajelor și persoanelor. Ca să evităm alte probleme, zvârlim sticluțele cu suc sau apă plată pe care le avem din avion la un container din apropiere, apoi Într-un coșuleț de plastic ne punem poșeta, pălăria, ceasul cu brățară metalică, curea de la pantaloni, pantofii din picioare, și Împreună cu restul valizelor le Încredințăm spre verificare vameșului. Noi trecem dezinvolți prin filtru și chiar avem puterea să fim optimiști și să le zâmbim acestor funcționari care oricât
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
au trecut la controlul genții de voiaj de unde au scos la iveală două mere rumene, pe care le-au rotit În aer, parcă temându-se să nu aibă 169 droguri sau explozibil În ele. Ultimul act s-a derulat cu poșeta mea, unde Într-un șervețel mototolit stătea o sămânță de palmier turtită de care sincer uitasem. Sub presiunea Întrebărilor inchizitoriale, firul amintirile se refăcu cu iuțeala fulgerului, pe ultimele zece ore. Un coleg de călătorie a cumpărat de pe aeroportul din
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
cu mâini Înfrigurate, tot ce nu li se părea corespunzător cu linia „regulamentului” urma În grabă drumul coșului de gunoi (fructe, ciocolată, biscuiți și alte produse). Ba mai mult, o colegă În nervozitatea ce o cuprinsese scoase În grabă din poșetă o cutie frumos ambalată cu bomboane de ciocolată, cumpărată din aeroport și o zvârli la container, spre părerea noastră de rău. De, intrase În noi spiritul „regulamentului” atât de tare, Încât aruncam și produse care erau permise. Lecția usturătoare primită
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Întinse fericită la soare, ignorându-ne total. Satisfăcuți că neau reușit pozele cu „fioroasele” iguane, ne luăm rămas bun de la familia de australieni, care devenise noii noștri prieteni. Revenim pe strada principală printre cochete buticuri, mici tarabe, magazine cu suveniruri, poșete și Încălțăminte din piele de cangur, tricouri inscripționate cu numele localității, păpuși și jucării, bijuterii, baticuri, ilustrate, fructe, tablouri cu artă aborigenă etc. Nu lipsesc galeriile de artă și restaurantele dichisite cu produse culinare specifice regiunii. Încă o dată am rămas
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
am reîntâlnit abia la Melbourne, după ce noi făcusem un tur al Australiei, Înaintea părăsirii continentului! Nu ne-am revenit bine din șocul provocat de suava noastră blondină, când abia urcați În autocar, o altă colegă, uitându-se printre actele din poșetă, anunță pe un ton plângăreț că nu găsește pașaportul. Ca să-i venim În ajutor am rugat șoferul să revină urgent la hotel. 232 Nu fără unele comentarii, șoferul, irlandez tipicar, cu sprincenele stufoase și barba roșcată, ca un adevărat viking
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
răspund nimic, doar că încetează să mai glumească. Obsesia aceasta a spurcăciunii, a întinării sacrului am întâlnit-o mai târziu și la o vânzătoare ambulantă de batiste și lenjerie de corp. „Batistele se ating de raclă, apoi se poartă în poșetă, în buzunar”, îmi spune femeia. „Poți să te ungi cu ea pe unde te doare. Da’ să nu dați cu ea pe la nas, că este păcat mare”. Contaminarea cu sacrul este fulgerătoare, iar întrebuințarea greșită poate avea consecințe funeste - iată
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
dintre tinere sunt îmbrăcate extrem de lejer din cauza caniculei, interdicțiile vestimentare nu mai sunt deci respectate. Ceea ce continuă să funcțio neze este doar acoperirea rapidă a capului cu o bucată de pânză gen „batic”, scoasă cu o repeziciune de prestidigitator din poșetă sau buzunar. Nu departe de racla Sfintei se găsește o masă mare din lemn, acoperită cu o pânză albă, dedicată scrierii „acatistelor”, plină de bucățele de hârtie rec tangulare și pixuri de diferite forme și culori. Nu există scaune care
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în fața mea ? Femeie, în jurul vârstei de 60 de ani. Poartă un fel de șapcă de pâslă, călduroasă, care-i lungește capul, la fel ca al micilor monștri din celebrul film SF a lui Tim Burton, Mars Attack. Vestă matlasată, lungă. Poșetă încăpătoare. Un sac de voiaj de mărime medie sau un rucsac mic-mijlociu, de 35 de litri. Fusta este lungă, neagră sau de altă culoare sobră. Este încălțată cu cizme, uneori bocanci, oricum o încălțăminte călduroasă, contra frigului și a umezelii
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de „scuipat pe fraier”. Privire mafiotă, mă urmărește și în clipele în care scriu aceste rânduri. Alte portrete de pelerini. Pelerina urbană de 35-40 de ani. O femeie brunetă, foarte frumoasă, înaltă, suplă afișează o evidentă bunăstare financiară. Poartă o poșetă și pantofi de lux, iar ca marcă pelerină, un voal lung, negru, ce cade cu grație pe ceafă, lăsându-i semidezvelită fruntea. Trage cu poftă dintr-o țigaretă lungă, fină, pe care o ține cu grație în mâna stângă. Amestec
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
buzunar interior a scos o pereche de ochelari cu dioptrii destul de puternice, i-a așezat pe vârful nasului într-un echilibru delicat și a început să citească atent din acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov. După ce a terminat lectura, a scos din poșetă o revistă de sfaturi culinare și un creion mecanic. Am văzut cum a insistat deosebit de mult, trăgând o mulțime de cercuri pe hârtia lucioasă, la un grupaj dedicat „salatelor orientale”. O altă persoană din rând, profesoară pensionară de geografie, îmi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
a pelerinajelor nu a lăsat cu adevărat urme asupra comportamentului său, așa cum ar trebui să se întâmple de fapt cu toți cei prezenți. Cu puțin timp înainte de a ne apropia de raclă, momentul final al așteptării deci, Ana scoate din poșetă mai multe batiste albe din bumbac, pe care le distribuie grațios celor din jur pentru a le atinge de raclă: „Trebuie să duceți ceva și celor dragi de acasă”. Trecem prin fața raclei, ne închinăm, ne pregătim să ne despărțim. Pelerina
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în față decât un „pachet” de 25-30 de pelerini nerăbdători și emoționați ca și noi până la intrarea sub baldachinul cu raclele sfinților. Femeile din jur se pregătesc pentru marele moment, își acoperă capul cu eșarfe scoase rapid din sacoșe și poșete, toate fac acest gest, inclusiv cele mai tinere, chiar și fiica doamnei Mariana, care a renunțat pentru moment la telefonul mobil, la îndemnul mamei sale. Bărbații reacționează invers, se descoperă cu toții, aranjându-și părul cu mâna, ca în fața unei oglinzi imaginare
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în rând, dar a trebuit să renunțe din cauza autocarelor de pelerini cu acces prioritar și a numeroșilor rromi prezenți la fața locului. Aceștia din urmă „vin grupuri, grupuri, unul singur ține locul la 20, năvălesc peste tine. Mi-au deschis poșeta, au încercat să tragă de ea”. Prejudecățile din exterior se dovedesc suficient de puternice și aici, în rând. Noua etică a succesului. Biznismenii patrioți. Am șansa de-a dreptul extraordinară de a asista la sosirea unui număr de cinci autoturisme
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
venea și ne explica, În afară de problemele specifice de fizico-chimie ne mai dădea și sfaturi, dintre care țin minte că Întotdeauna ne spunea să avem la noi câte o bucățică de zahăr - dacă nu avem bomboane, să avem tot timpul În poșetă câte un cubuleț de zahăr pe care să-l luăm Înainte de examene. Cred că mi-a dat mai multe sfaturi, dar pe acesta eu l-am reținut. După ce au intrat rușii, după evenimentele din 23 august, probabil, lucrurile au revenit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de către România, întrucît era pregătită la Palatul Regal, ea a fost sufletul și supraveghetoarea, stînd alături de curajosul, dar tînărul ei fiu. După 23 August 1944, a manifestat o temeritate fără precedent, străbătînd cu mașina Bucureștiul asediat, cu un pistol în poșetă etc. 55 Lepădatu, op. cit., p. 416 1 "International Herald Tribune", 18 mai 1992 2 Tuchman, Franjo, Nationalism in Contemporary Europe ("Boulder East European Monographs", 1981), p. 13, și Bespuca povijesne zbiljnosti, Zagreb, 1990, p. 166 3 "Time", 4 ianuarie 1993
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
prilejuit propășirea unei vegetații diferite, o iarbă mai înaltă și mai luxuriantă, presărată cu păpădii și cu scaieți albi, gata să dea în floare. Lizzie purta o rochie de pânză subțire albă, dreaptă ca o cămașă de noapte, își ținea poșeta strâns lipită de piept și tremura ușor. Arăta ceva mai slabă. Părul bogat, pufos, castaniu deschis ca scorțișoara îi cădea pe umeri liber și încâlcit, iar briza i-l sufla, lăsând să i se vadă albul pielii capului. Obrajii îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vorbesc foarte serios, nu ne vom mai întâlni niciodată. Cred că e un lucru destul de onest. Și dă-mi te rog cât mai repede răspunsul. Iar acum, te rog să pleci, prietenul tău te așteaptă. Lizzie, strângându-și din nou poșeta la piept, se porni să vorbească foarte repede: — Îmi trebuie timp... nu-l pot părăsi pe Gilbert în felul ăsta, nu pot, nu pot să-l îndurerez în asemenea hal... aș dori să înțelegi... oamenii nu ne înțeleg și s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
da seama că tremura, pe dinăuntru, ca un animal hăituit. Umbra întunecată a unui zid cădea asupra curții, tăind stânca și întregind într-un fel compoziția tabloului, acoperind picioarele lui Hartley, așa cum stătea acolo ținând în mână un coș și poșeta. Astăzi purta o rochie de stambă albastră, imprimată cu margarete albe, dese, și o jachetă largă, lăbărțată, cafenie, deși ziua începea să fie fierbinte. Am alergat spre ea și am prins-o, nu de braț, ci de mânerul coșului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pare foarte rău. Dar nu poate fi găsit, te-ai adresat poliției? Ei au întotdeauna metode de a găsi oamenii. Aș putea să te ajut în această direcție. Hartley își tampona fața, apoi scoase o oglinjoară și o pudrieră din poșetă și începu să se pudreze în jurul ochilor. Am văzut o sumedenie de femei pudrându-și fața. Dar pe Hartley o vedeam pentru prima oară îndeplinind acest ritual de vanitate. Apoi îmi spuse: Nu mă poți ajuta și te rog să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trebuie să te hotărăști și să născocești o cale omenească de a trata cu mine. Ți-e teamă ca nu cumva să te îndrăgostești din nou de mine, asta e? Se ridică de pe bancă, își luă coșul și își vârî poșeta în el. M-am apropiat de ea și i-am cuprins umerii cu brațul. Mă stăpânea încă senzația că realizez un lucru imposibil. O clipă, își înclină capul și își frecă fruntea, în sus și-n jos, de cămașa mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câte un strigăt ușor, un fel de chiot înăbușit, provocat de șoc. Rosina s-a ridicat în pripă și s-a mutat îndărătul scaunului ei. Lizzie s-a îndreptat către mine, privind-o fix pe Rosina, și și-a aruncat poșeta pe masă, de parcă ar fi fost o provocare la război. Eu am rămas așezat. Lizzie purta un impermeabil cafeniu-deschis și o eșarfă indiană, foarte lungă, galbenă, pe care acuma și-o desfășură din jurul gâtului, o împături cu grijă, și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi fost o provocare la război. Eu am rămas așezat. Lizzie purta un impermeabil cafeniu-deschis și o eșarfă indiană, foarte lungă, galbenă, pe care acuma și-o desfășură din jurul gâtului, o împături cu grijă, și o așeză pe masă, lângă poșetă. Obrajii îi erau roșii ca para focului (la fel și ai mei). Părul îi era acoperit de perluțe de apă. Poate că ploua afară. Rosina ridică scaunul și-l trânti într-o parte, pe lespezile de pe jos. Apoi îmi strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
proceda după placul inimii tale. Am venit doar ca să-ți spun acest lucru, să mă dăruiesc ție, dacă încă mă mai dorești, așa cum ai spus. Ce mișcător! exclamă Rosina. Dar ce i-ai spus, Charles, hai să auzim adevărul! Înșfăcă poșeta lui Lizzie, o aruncă pe jos și o izbi cu piciorul. Lizzie nu-i dădu nici o atenție, se uita fix la mine, cu obrajii arzându-i de emoție, cu buzele umede și ochii iluminați de abnegația autodăruirii. Eram foarte mișcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]