1,946 matches
-
și cazuri singulare. Se pare că, cel puțin la început, nu a existat o interdicție categorică a serviciului militar pentru creștini, opinie confirmată până astăzi de inexistența unei literaturi creștine în acest sens. Și cu toate acestea, învățătura lui Isus, predicată de misionarii creștini, interzicea orice fel de răzbunare și insultă, iar insistența asupra practicării blândeții și răbdării desăvârșite pare să fi fost cea care a influențat conștiințele primilor creștini. Nu era oare meseria soldatului, în opinia comunităților creștine, disprețuită tocmai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prin folosirea forței îndeplinea o misiune civilizatoare, instituind obiceiurile sale celor barbare, rămânea concomitent un simbol de oprimare și de violență. Imperiul roman era văzut rău de creștinul care, în adâncul sufletului său, se credea liber prin principiile de libertate predicate de Evanghelie și prin evaluarea personalității umane proclamate de Isus, care, în fața unei societăți compuse din asupriți și asupritori, îi numea pe toți deopotrivă frați și fii ai lui Dumnezeu, membrii ai unei societăți spirituale superioară celei trecătoare, întrucât nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
încât nu se poate elibera de acesta nici măcar după moarte, care nu ar fi altceva decât momentul trecerii sale dintr-un trup într-altul (influența budistă), ca dintr-o lumină într-alta. Prin urmare, negau judecata și învierea trupului, adevăruri predicate în principal de sfântul Paul, pentru că, în opinia lor, sufletul se purifică prin metempsihoză. Supraevaluarea vieții umane i-a determinat pe acești doi gnostici să considere orice ucidere păcat, războiul imoral, iar meseria armelor josnică. Nu știm dacă au fost
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pacifiste care își află originile la începuturile tetrarhiei (293), iar continuitatea până la perioada lui Iulian Apostatul (361-363). Scopul acestei mișcări pacifiste era acela de a slăbi tirania oricărui împărat, care își făcea din armată instrumentul principal pentru nimicirea creștinismului. Pacifiștii predicau în principal rezistența pasivă, care se revelase foarte utilă în perioadele furtunoase prin care a trecut Biserica, fiind păstrată și pe timp de pace. În timp ce în Imperiul roman de Orient, condus de Licinius, mișcările pacifiste erau susținute tacită de ierarhia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cine are urechi de auzit s-audă. (Un alt proverb ne spune: „Ascultă sfatul și primește povața, ca să fii Înțelept toată viața”. Opusă disponibilității unora de a asculta este Încăpățânarea altora de a se singulariza: „A vorbi la pereți”; „A predica În deșert”. Dar singularizarea aceasta se plătește: „Cine nu vrea să asculte sfatul nimănui va Învăța pe seama lui”.) Conviețuirea socială ne pretinde o libertate asumată, adică o libertate cu răspundere: „Toți oamenii aspiră la libertate În chip necondiționat; nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
prezentarea a două figuri exemplare: Socrate și Zarathustra. Atât Socrate, cât și Zarathustra sunt personalități care incarnează prezența și vocea Înțeleptului În cetate. Amândoi „vorbesc” cetățenilor, dar fiecare În felul său. Socrate dialoghează cu cetățenii, iar Zarathustra afirmă permanent. El predică, ține discursuri cetățenilor, lumii. Între cei doi există diferențe de atitudini, de metode și de scopuri. Adresându-se concetățenilor săi, Socrate caută să descopere și să-i Învețe adevărul, cultivând imaginea Înțeleptului. Zarathustra se adresează tuturor, le predică valorile unei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
permanent. El predică, ține discursuri cetățenilor, lumii. Între cei doi există diferențe de atitudini, de metode și de scopuri. Adresându-se concetățenilor săi, Socrate caută să descopere și să-i Învețe adevărul, cultivând imaginea Înțeleptului. Zarathustra se adresează tuturor, le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
întreținută timp de douăzeci și patru de ore, rînd pe rînd de bătrînii în vîrstă de șaizeci de ani..." Un curios paradox face totuși ca acele virtuți ale curajului și fidelității, ale goliciunii, ale loialității și pietății, inspirate de modelul antic și predicate de o etică iacobină, să fie aceleași pe care, după cîțiva ani, dar într-un alt context ideologic și afectiv, le vor exalta și susținătorii unei vechi Frânte regale, patriarhale și creștine 50. Elementele de decor oferite de istorie sînt
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
lor să nu poală bănui, nici chiar victimele condamnării noastre; ei mor toți, atunci când este nevoie, ca de o boală normală... Știind aceasta, asociația însăși nu îndrăznește să protesteze. Aceste măsuri au stârpit din sânul francmasoneriei orice germen de protestare. Predicând mereu creștinilor liberalismul, noi ținem poporul nostru și pe agenții noștri într o supunere completă. Prin influența noastră, executarea legilor creștinilor este redusă la minimum. Prestigiul legilor este săpat prin interpretările liberale pe care noi le-am introdus. În cauzele
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
ști, sau Regele va ști. Cu instituirea gărzii oficiale dispare prestigiul mistic al puterii; orice om, dotat cu oarecare îndrăzneală, se crede stăpânul puterii, răzvrătitorul cunoaște puterea sa și pândește ocazia de a comite un atentat asupra acestei puteri. Noi predicăm altceva creștinilor, însă în același timp vedem la ce i-au dus măsurile fățișe de siguranță!... Vom aresta pe criminali la prima bănuială mai mult sau mai puțin întemeiată: frica de a ne înșela nu poate fi un motiv de
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
haine bărbătești și etichetat din punct de vedere al genului ca fiind femeie (Rosie), este de fapt bărbat, replică a profetului Isaia așa cum l-a imaginat Michelangelo pe tavanul Capelei Sixtine. Michelangelo: Profetul Isaia Profetul Isaia este "slujitorul" lui Iahve, predică adevărata credință, obține iertarea păcatelor oamenilor prin moartea sa și, în consecință, este glorificat de Dumnezeu. Profetul prefigurează creștinismul și misiunea lui Iisus pe pământ. Dacă aspectul general al lui Rosie și corpul ei sunt ale profetului, capul seamănă cu
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
aceasta! Dacă un evreu asuprește pe un creștin, care este smerenia creștinului? Răzbunarea! Dacă un creștin asuprește pe un evreu, care va fi răbdarea evreului, după câte a văzut, la voi, creștinii? Răzbunarea, vezi bine! Neomenia pe care mi-o predici, voi face-o faptă și, ar fi rău, da n-aș trece dincolo de ce m-ai învățat!... (W. Shakespeare, Neguțătorul din Veneția, Actul III, Scena 1, în traducerea lui Gala Galaction) Prin aceste cuvinte puse pe buzele lui Shylock, acum
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
că sărbătorile agricole au fost istoricizate și corelate cu istoria mântuirii, nu este acesta un semn al victoriei partidului care susținea îndepărtarea componentelor cananeene din cult? În cazul în care n-ar fi fost așa, atunci împotriva cui se îndrepta predica profetică? 9.5. Sacrificiile În Am 5,25 și Ier 7,22 se găsește afirmația paradoxală că în pustiu, în timpul exodului din Egipt, Yhwh nu i-ar fi poruncit lui Israel să-i ofere sacrificii. Am văzut totuși că acest
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
2, dar acesta e un element escatologic ce nu are nimic de-a face cu Rusaliile ebraice. Mai important este însă conceptul pe care îl scot în relief: așa cum Rusaliile ebraice celebrau darul Torei, la fel Rusaliile apostolice creștine sărbătoreau predica primilor apostoli, în special a lui Petru, pe care biserica îl recunoștea ca temelie a sa. Precum Moise „urcase” pe Sinai să aducă Torah , la fel și Isus „urcase” la cer, pentru a-l trimite pe Duhul său. Și în
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
chiar autorul, glumind serios, va proclama "amiciția și amorul două patrimonii sublime ale umanității, singurele care fac din om o ființă superioară", fiind urmărit pînă la sfîrșitul vieții de spectrul propriului personaj: "M-au ajuns blestemele lui Rică Venturiano să predic la bătrânețe sufragiul universal" scria el doctorului Urechia , în perioada redactării foiletonului 1907. De "rabie sentimentală" a suferit Caragiale în mai multe rînduri, de amintit fiind idila cu Fridolina, nepoata compozitorului Caudella; fiind obligat să plece din Iași, îi scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
trei sfere identitare ale subiectului social: una definită de comunitate, una definită din perspectiva drepturilor omului, una definită economic. Teoretic și practic, Taylor propune un subiect social „situat” lingvistic-cultural și comunitar la polul opus individului autonom (și, potrivit comunitariștilor, atomizat) predicat de liberali. Nu este prima teorie despre construcția socială a subiectului, ci doar una dintre cele care, în ultimele decenii, de la New Historicism (Stephen Greenblatt, în legătură cu Shakespeare, a vorbit convingător despre „negociere” socială în procesul constituirii eului modern) la feminisme
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a scris din interiorul „marii transformări” (ca să reiau în acest cadru celebra analiză făcută modernității de Karl Polanyi în anii ’40), deci nu are sens să căutăm aserțiunile (pretins) neutre valoric ale unui weberian - să nu uităm că Max Weber predica știința „obiectivă”, wertfrei, în contextul luptei sale împotriva marxiștilor! -, ci meditațiile unui „spectator angajat” de tip aronian. Bloom respinge ca „imaginară” distincția weberiană între fapte și valori. În orice caz, potrivit mărturiei lui Bloom, Weber era citit la Chicago împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de bază în structurarea claselor sociale. Secondate de o ideologie a urii și intoleranței creau o stare de tensiune socială permanentă între clasele avute (burghezie, moșierime) și cele paupere (muncitori și țărani fără pământ). Socialiștii nu au înțeles că a predica lupta de clasă înseamnă a cultiva ura între oameni care nu este altceva decât un fenomen împotriva naturii, în sfârșit împotriva legii naturale care presupune unirea prin iubire. În concluzie spune Paulescu, socialismul prin suprimarea proprietății individuale și înlocuirea ei
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
individualism, egoism și izolare, nicidecum spre comunicare, comuniune și înțelegere ce caracterizează caritatea creștină. Dar cu siguranță cea mai importantă latură comportamentală a preoțimii este aceea de a se opune cu toată vigoarea patimilor ce derivă din instincte, pentru că sacerdoțiul (predica, sacrificarea și judecarea) nu pot fi săvârșite dacă cel chemat să le săvârșească este pătat de vicii. Urmând exemplul apostolilor ei ar trebui să se abțină prin voință și convingere de a gusta din plăcerile naturale ale instinctelor. Ideal ar
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de fier a oligarhiei a lui Michels. În prima parte a vieții lui, sociologul Robert Michels a fost membru al unor organizații politice și era extrem de încrezător în democrație și egalitate socială. El a observat că față de ce anume se predica în organizații, realitatea arăta că acestea erau conduse de lideri și nu de membrii obișnuiți. Michels a devenit convins că această tendință de a fi conduse de lideri este o caracteristică a tuturor organizațiilor formale, un principiu pe care l-
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
consecinționale în cristalizarea conștiinței naționale engleze. În primul rând, ruperea de Roma a favorizat configurarea unei identități distincte în cadrul lumii creștine. În al doilea rând, ideea lui Martin Luther a "preoției universale", centrală doctrinei protestante, potrivit căreia dreptul de a predica învățătura creștină nu este monopolul tagmei clericale, ci este prerogativa tuturor membrilor comunității religioase, a promovat individualismul raționalist pe care se sprijinea ideea națiunii în Anglia. În al treilea rând, protestantismul a promovat alfabetizarea în masă a populației, ca efect
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ultima parte a secolului al XIX-lea. În paralel cu aceste evoluții politice, autoritatea statală, devenită unitară și centralizată, a continuat procesul de transformare a școlii într-o "a doua biserică" (Melidon, 1874, p. VIII) din amvonul căreia s-a predicat "Evanghelia națională" (Ghibu, 1975, p. 118). Cărturari militanți ai ideii naționale ca Simion Bărnuțiu au elaborat, prin scrierea de tratate de specialitate, o nouă viziune asupra naționalității care a fost rapid pusă în circulație în literatura școlară. S-a produs
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
societatea comunistă a-națională. Însă nu toți socialiștii au fost dispuși la compromisul tactic, în care vedeau o ireparabilă compromitere doctrinară. Facțiunea rămasă fidelă purismului socialist, conștientă de inconciliabilitatea funciară dintre doctrina socialistă și crezul naționalist, este reprezentată de antipatriotismul predicat cu ostentație de Gustave Hervé. Refuzând cu obstinație orice compromis doctrinar pe care l-ar recomanda tactica concesiilor politice, Hervé a împins raționamentul socialist până la consecințele sale logice ultime. Iar concluzia terminală, singura autorizată de logica principiilor politice, este necesitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin care să înfăptuiască revoluția socială (ibidem, p. 142). Patria proletară transnațională la care visează socialiștii este prefigurată în sindicalismul antipatriot, întemeiat pe loialitatea clasială triumfătoare chiar și atunci când aceasta se împotrivește intereselor naționale. Hervéismul, cu al său ax ideologic predicând purismul antipatriotic al socialismului, a reprezentat doar un curent intelectual care a trecut fără să lase aluviuni politice concrete. Cu totul altfel au stat lucrurile în Uniunea sovietică, în care linia concesionistă recomandată de formula "național în formă, socialist în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
atitudinii aproape eretice a femeii de a-și aroga dreptul interpretării Scripturii, ea răsturnând astfel un monopol masculin al hermeneuticii biblice.301 Personajul feminin conștientizează permanent că are experiența, dar nu și autoritatea de a interpreta textele și de a predica. Chiar din incipit, declară lipsa unei autorități care să o îndreptățească să se facă auzită în rândul pelerinilor, predicând și interpretând textele sfinte: „Experience, though noon auctoritee”302, cu toate acestea permanent își exprimă punctul de vedere. Nu este învățată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]