2,965 matches
-
măsură mai mare purtătorul intonației predicaționale, iar sintagma se apropie de enunțurile cu predicat analitic; adjectivul, atribut în enunțurile de tipul „Femeie nebună!” și „Frumoasă fată!” este mai aproape de nume predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului analitic, de calificare: „Plăcut e somnul lângă o apă ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului analitic, de calificare: „Plăcut e somnul lângă o apă ce curge.” (L. Blaga, p. 331) În desfășurarea relației de dependență, ca regent, adjectivul poate avea determinări substantivale și pronominale și, mai rar, adverbiale: necesar tuturor, „Doritor ca o femeie și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează funcția de subiect (simplu sau multiplu): „Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177) sau intră, ca nume predicativ, în alcătuirea predicatului analitic: „Căci tu - tu ești el.” (Ibidem, p. 41) În dezvoltarea relației de dependență, ocupă de regulă poziția de determinant, realizând toate funcțiile sintactice ale substantivului (și pronumelor nepersonale): • complement direct: „Mai aminti-mă-va un trecător/Vreunui străin, sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
leg a mea viață de a ta.” (Ibidem, p. 142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ a pronumelui posesiv autonom nu este curentă. În desfășurarea relației de dependență, pronumele posesive autonome ocupă de regulă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate cu un verb copulativ, la realizarea funcției de predicat analitic: „Aceasta e menirea unui poet în lume?/ Pe valurile vremei, ca boabele de spume/ Să-nșire-ale lui vorbe, să spuie verzi ș-uscate/Cum luna se ivește, cum vântu-n codru bate?” (Idem, IV, p.288) În desfășurarea relației de dependență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai redusă de funcții sintactice: complement predicativ, funcție specifică: S-au așezat câte doi., complement (indirect): Le-am dat la câte doi un album., atribut: Așezarea câte doi a fost cea mai potrivită. Pronumele este incompatibil cu funcțiile de subiect, predicat, complement de agent, atribut circumstanțial. În dezvoltarea relației de dependență, pe poziția de regent se situează (uneori cu obligativitate) pronumele de cuantificare numerică și pronumele de cuantificare nedeterminată: „I-am văzut numai pe doi (câțiva) dintre ei.” Pronumele de cuantificare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i acolo-n haine-ntunecate?/ Cine scobește zidul cu carnea lui/Cu degetul lui ca un cui,/ De răspunde-n rănile mele?/ Cine-i pribeag și ostenit la ușă?” (T. Arghezi, I, p. 102) și participă la realizarea funcției de predicat analitic: „Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?” (M. Eminescu, I, p. 28) În dezvoltarea relației de dependență, pronumele interogativ ocupă poziția de regent și de determinant. Ca determinant realizează mai ales funcțiile de complement (direct
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiect: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu, I, p. 196), „Ce noapte groasă, ce noapte grea!/A bătut în fundul lumii cineva.” (T. Arghezi, I, p.100) sau intră ca nume predicativ în structura predicatului analitic: „Altul este al tău suflet,/Alții ochii tăi acum.” (M. Eminescu, I, p. 112) În desfășurarea relației de dependență, unele pronume nehotărâte ocupă ambele poziții, de regent și de determinant (unul, altul, cine, fiecare etc.), altele, mai ales, sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă, p. 38) șgenitivț, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.” (T. Arghezi, I, p. 35) șdativțș, „Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu, I, p. 115) șacuzativț sau intră ca nume predicativ în realizarea funcției de predicat: El a rămas cel ce era în vremea studenției. În desfășurarea relației de dependență, unele pronume relative pot ocupa numai poziția de determinant (cine, oricine, cel ce), altele ocupă și poziția de regent, dar relativ rar. Ca determinant, pronumele relative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de interdependență și dependență. În relații de interdependență realizează funcția de subiect: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu, I, p. 133) și, împreună cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „Numesc sunt, frumos și bine ce nimic nu însemnează.” (Ibidem, p. 36) În interiorul relației de dependență ocupă de regulă poziția de determinant. Pe poziția de regent se situează uneori pronumele nimeni și niciunul în sintagme cu sens partitiv: „Nimeni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu desenez Tu desenezi = șEu spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza, modul, aspectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca unități verbale nedisociabile, dar, în structura lor internă, pot fi identificate diferite relații și funcții sintactice. Într-o expresie ca mi-e foame, substantivul foame, în nominativ, poate fi interpretat ca subiect (în orice caz, prezența sa în sintagma predicatului interzice în mod absolut relația cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi, ca un complement indirect. Fără îndoială că interpretarea ca subiect a substantivului foame este doar demonstrativă, pentru că, de fapt, situația lui sintactică este diferită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
identificate diferite relații și funcții sintactice. Într-o expresie ca mi-e foame, substantivul foame, în nominativ, poate fi interpretat ca subiect (în orice caz, prezența sa în sintagma predicatului interzice în mod absolut relația cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi, ca un complement indirect. Fără îndoială că interpretarea ca subiect a substantivului foame este doar demonstrativă, pentru că, de fapt, situația lui sintactică este diferită de a altor substantive-subiect, agent, protagonist (activ sau pasiv) al acțiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este doar demonstrativă, pentru că, de fapt, situația lui sintactică este diferită de a altor substantive-subiect, agent, protagonist (activ sau pasiv) al acțiunii verbale. De aceea, substantivul nu primește articol. Diferită este însăși situația verbului care nu se constituie singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii. Verbul este, în asemenea construcții, un tip particular de auxiliar sintactic; în orice caz, este singurul component al expresiei capabil să exprime categoriile gramaticale esențiale predicației: timpul și modul. Locuțiuni verbale4tc "Locu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nepredicative" Din prima perspectivă, a capacității (condiționată semantic) de a-și asuma și de a îndeplini funcția sintactică specifică, se disting două clase de verbe: • verbe predicative • verbe nepredicative Sunt verbe predicative verbele care pot realiza singure funcția sintactică de predicat. Prin conținutul lor semantic concret, cu foarte puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe nepredicative verbele care, prin conținutul lor semantic, în mod absolut abstract, funcționează doar ca instrumente gramaticale ale predicației, verbele care, datorită conținutului lor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe nepredicative verbele care, prin conținutul lor semantic, în mod absolut abstract, funcționează doar ca instrumente gramaticale ale predicației, verbele care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții), fiind purtători ai indicilor de predicație, verbul copulativ este numit operator copulativ în structura unei variante de predicat (semantico-sintactico-enunțiative) complex (Ion este /devine / rămâne important., Munca este/ înseamnă / se cheamă efort.) (vol.II, p255
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții), fiind purtători ai indicilor de predicație, verbul copulativ este numit operator copulativ în structura unei variante de predicat (semantico-sintactico-enunțiative) complex (Ion este /devine / rămâne important., Munca este/ înseamnă / se cheamă efort.) (vol.II, p255) sau centru verbal copulativ care cere o complinire obligatorie - numele predicativ , funcție sintactică autonomă. (Idem, p.263) Este de netăgăduit că verbul copulativ este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modul, persoana și numărul, inerente predicației, pe care, însă, numele (substantiv, adjectiv etc.), centrul semantic al enunțului, nu le poate exprima: Codrul este verde. a fost verde. va fi din nou verde. Verbul copulativ a fi atribuie numelui din structura predicatului analitic (nominal, în termenii Gramaticii Academiei, și ai gramaticii curente, de tip nominal (vol.II, p.242), ca variantă de predicat semantico-sintactic, în interpretarea ultimei ediții a Gramaticii Academiei) sensurile gramaticale pe care le atribuie flectivul temei verbului în structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Codrul este verde. a fost verde. va fi din nou verde. Verbul copulativ a fi atribuie numelui din structura predicatului analitic (nominal, în termenii Gramaticii Academiei, și ai gramaticii curente, de tip nominal (vol.II, p.242), ca variantă de predicat semantico-sintactic, în interpretarea ultimei ediții a Gramaticii Academiei) sensurile gramaticale pe care le atribuie flectivul temei verbului în structura predicatului sintetic (verbal): El este stăpân peste acești codri. - El stăpânește acești codri. El a fost stăpân peste acești codri. - El
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitic (nominal, în termenii Gramaticii Academiei, și ai gramaticii curente, de tip nominal (vol.II, p.242), ca variantă de predicat semantico-sintactic, în interpretarea ultimei ediții a Gramaticii Academiei) sensurile gramaticale pe care le atribuie flectivul temei verbului în structura predicatului sintetic (verbal): El este stăpân peste acești codri. - El stăpânește acești codri. El a fost stăpân peste acești codri. - El a stăpânit acești codri. El era stăpân peste acești codri. - El stăpân-ea acești codri. El va fi stăpân peste acești
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eventivă; numele reprezintă, prin planul său semantic, starea finală a unui proces de evoluție reflectat ca atare de verbul copulativ: Mihai a devenit profesor. Prin aceasta, verbul a deveni îndeplinește două funcții: pe de o parte, atribuie numelui din structura predicatului analitic sensurile gramaticale proprii oricărui flectiv verbal, pe de alta, dezvoltă în planul semantic al numelui o dimensiune eventivă, în același mod în care o face morfemul diatezei dinamice: Ion a devenit bogat. - Ion s-a îmbogățit. Maria a devenit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deveni, exprimând, de fapt, nu păstrarea ci primirea unei însușiri etc.: „Mult bogat-ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac.” (M. Eminescu) Verbul a părea, ca verb copulativ, modalizează planul semantic al termenului nominal cu care intră în structura predicatului analitic, situându-l sub semnul aparenței: „... A popoarelor ecouri Par glasuri ce îmbracă o lume de amar.” (M. Eminescu) Prin aceasta, verbul a părea introduce întreaga sintagmă analitică în opoziție cu sintagma verbalizată prin verbul copulativ a fi, expresie a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele de aspect sunt discutate ca mijloace de exprimare a categoriei Aspectului în cele trei ipostaze: Incoativ/Continuativ/Terminativ. (vol.I, pp.457-467). Cu acest statut, verbele de aspect "la nivel semantic realizează oredicația enunțiativă", Idem, p.457 în structura predicatului complex cu „ operator aspectual ( Ion începe să învețe.) ” (vol.II, p.255 ș.u.) Verbele de mod (modale) sunt integrate în vol.I în interpretarea diferitelor variante de exprimare a conținutului semantic al unor moduri verbale (p.361) și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modale) sunt integrate în vol.I în interpretarea diferitelor variante de exprimare a conținutului semantic al unor moduri verbale (p.361) și în vol.II în interpretarea diferitelor variante de realizare a modalizării (p.675 ș.u.) și în interpretarea predicatului complex în structurile în care funcționează ca „ operatori modali” (Ion poate/trebuie să plece.) (p.255 ș.u.). Nici în interpretarea verbelor de aspect, nici în interpretarea verbelor modale, nu se face distincție explicită între verbe semiauxiliare (cu flexiune redusă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]