2,032 matches
-
continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le urau noroc cât puteau de tare și-i încurajau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape transparent, dându-i o înfățișare grotescă. — V-am primit chemarea, stăpâne. Ce poate fi atât de urgent, la ora aceasta din noapte? Hideyoshi răspunse: — Îți va spune Hikoemon. Și își încrucișă brațele, lăsând capul în piept, cu un oftat prelung. Va fi un șoc, Kanbei, începu Hikoemon. Kanbei era cunoscut pentru curajul lui dar, în timp ce asculta, se albi la față. Fără o vorbă, oftă adânc, își încrucișă brațele pe piept și rămase cu privirea spre Hideyoshi. Kyutaro înaintă în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shoryuji ca bază de aprovizionare, Mitsuhide își desfășură trupele în linie, de la Râul Yodo în sud-vest până la Râul Enmyoji, ca și cum ar fi deschis un evantai. La vremea când toate unitățile din avangardă ajunseră pe poziții, era aproape dimineață, iar conturul prelung al Râului Yodo începea să devină vizibil. Dintr-o dată, dinspre Tennozan, se auziră ecourile unor împușcături violente. Soarele încă nu răsărise, iar norii erau înnegriți de o ceață deasă. Era ziua a treisprezecea din Luna a Șasea, la o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată de pânză și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări, cu violență, spre cal. În momentul când apucă în mâini capul lui Mitsuhide, scoase un țipăt prelung, tânguitor. După un timp, întrebă: Care au fost ultimele lui cuvinte? — A recitat o strofă care începea astfel: „Nu există două porți: loialitatea și trădarea.“ — Așa a spus? — Chiar dacă l-a atacat pe Nobunaga, fapta lui nu poate fi discutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
adevărat. Hai să fim serioși, dacă îi dai cuiva un pistol încărcat și îi oferi și o țintă - silueta unui om - e clar că va trage, nu crezi? Ar fi naiv să ne imaginăm altceva. Carol simțea structura tubulară, forma prelungă, de coloană, rigiditatea propriului penis. Eram blocați într-un tunel. Nu puteam fi absolut sigur, dar, după felul în care gâfâia și i se frângea uneori vocea de Rudyard Kipling, bănuiam că profesorul se juca pe ascuns cu mânuța. *** Bang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
prea mult, e prea conștiincios.) La finalul zilei, Alan își luase trusa și o pornise spre casă. Naomi dădea de mâncare copilului în bucătărie, exact cum făcea și când plecase el de acasă. Cuprinse obrazul lui Naomi cu o mână prelungă și fină, iar pe al fetiței cu cealaltă. Le sărutase pe amândouă și le spusese cât le iubește. Dintr-odată, fu frapat, ca de o lovitură încasată drept în moalele capului, de discrepanța accentuată dintre imaginile grotești care îi ocupaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
simțeau nelalocul lor fără etichetele cu nume prinse în piept. Ambii beau câte un pahar de bitter de prin partea locului, o băutură fără personalitate. Ambii erau excitați. Nu sunt sigur că mai suport mult. Mâna lui Alan (fină și prelungă, așa cum am spus deja) tremura groaznic. Un pahar de bere se vărsă peste masa de joc, scoțând barul din inerție pentru câteva momente. — Mă simt foarte vinovat pentru toată chestia asta. Îmi înșel nevasta, sunt la limita eticii medicale, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Și totuși de-aici trebuie să-l apuc, nu din altă parte, pentru că nu am cum. Purtat și îndurerat de imensa lor bunătate, iată, am și intrat înăuntrul lor, iar acum zbor spre Moartea Mea sau Înțelegerea Finală. Acorduri minore, prelungi, tonuri stelare calde și plăcute, armonii galactice nesfârșite îmi mângâie spiritul suferind. Unisonul ritmic a sute de darbouka mă poartă spre o lumină orbitoare. Așa cum bănuiam, este becul de la closetul lui Zappa. Pe Allah, ce mi se întâmplă? Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Firio blenove destupando del magnificiare dembindice. Acestea erau cuvintele în care ajunseseră să se preschimbe semnele arabe, șerpuind și sâsâind ucigaș, în sunetele săbiilor lucitoare ale oștirilor astrale. Deodată, Michael Clossettino explodă într-un orgasm stelar, terifiant, puternic și intens, prelung, nimicitor, covârșitor, căcător, pentru a folosi epitetul cel mai potrivit pentru acest val uluitor de lichid seminal. Spiritul i se ridică în numai câteva clipe deasupra umanității, într-o înțelegere totală, plină de dragoste, deșteaptă, continuă, a tuturor gândurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
atârnând de o fereastră spartă, asemeni unei sperietori. Sau ipostaze ale căror povești, dacă le-ar fi cunoscut, ar fi luat Oscarul pentru scenariu. Cum ar fi capul lui Abdulah, cu superba lui mustață răsucită intactă, lipită într-un sărut prelung, înghețat, de buzele lui Lindsay Johnson, căci așa o chema pe fata care îl refuzase. Cauză-efect, cum ar fi spus oricine, dar oricine era acolo era distrus, iar oricine altcineva nu era acolo, deci nu oricine ar fi putut spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mecanici ce formau lichidul personalității și elixirul voinței. Calmul se restabili imediat, iar buteliile norilor vărsau acum fuioare fine și lungi de zăpadă pură care începură să prindă forță și să se răspândească necontenit. Deodată se auzi un singur strigăt prelung, reverberat, ciudat, astfel că toți norii întoarseră capul. Undeva aproape de malul Mării Aerului, nu departe de golf, neglijând cu nesimțire zbaterea Elementelor, a Vieții și a cursului Istoriei, care tocmai se ținea la școala elementelor mici, își aranjau instrumentele, cablurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bătăile lor dulci și gingașe, cu infinita lor părere de rău, realizând, înspăimântate de moarte, că tocmai s-au îndrăgostit. Pe scenă se aprinse un singur bec, nu tocmai mare, luminând vag fețele celor din primele rânduri, albe, triste chipuri, prelungi, de necuprins instantanee ale părerii de rău. Angestaitn, uimit și el de atotputernicul nimic care se auzea, făcu prima mișcare și părăsi pianul, apropindu-se de microfonul principal. Apoi ciocăni de două ori în el, pentru a se asigura că merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
echilibrat. - Talent de talie mondială pe dracu’! mai spuse el, suficient de tare pentru a fi auzit de absolut toată lumea. Bineînțeles că reacțiile de indignare ale celor din sală nu se lăsară prea mult așteptate, iar rezultatul fu o huiduială prelungă la adresa lui Maro, pe care îl compătimeam sincer. Euripide calmă situația folosindu-se de același gest autoritar al mâinii drepte, gest cu care se vede treaba că publicul era pe deplin obișnuit. - Am să trec cu vederea intervenția ta, domnule Maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mâinii drepte, gest cu care se vede treaba că publicul era pe deplin obișnuit. - Am să trec cu vederea intervenția ta, domnule Maro, spuse Euripide, încercând să pară îngăduitor. Este posibil să existe anumite resentimente... știu și eu... un șir prelung de frustrări în fața unui asemnea talent, dar pe cuvântul meu, nu e cazul... aveți fiecare publicul vostru, nu? L-am simțit pe vecinul meu pregătit să desființeze cenaclul. Am încercat să-l opresc totuși, atingându-i mâna. M-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
chipurile participanților la cenaclu, am înțeles, spre teribila mea groază, că ei erau cei care emiteau în chip atât de straniu sunetul acela, devenit acum ca de uzină. Fixându-ne cu o ură teribilă și cântând permanent o singură notă prelungă și joasă, un mi infinit și atât de jos, încât l-am identificat ca situându-se în a doua octavă de sub do-ul central, acești preoți nebuni, adepți ai unei literaturi muribunde, se îndreptau către mine și bunul Maro cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ar fi știut ce fel de combustibil consum. În luminatorul de sub camera mea e legat un câine. E un lătrător talentat, latră cât se poate de bine. L-am ascultat tot timpul cât mi-a vorbit Lorne. În lătrăturile lui prelungi și ascuțite avertismentul vibrează monstruos de-a lungul pereților ca de canion. Are nevoie de furia asta primitivă. Are răspunderi mari. Urlă de parc-ar păzi porțile iadului. Plămânii lui sunt fără fund. Furia lui diavolească e uriașă. Are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
casă necunoscută se sperie, se ascunde sub masă, pisicul ăsta de la început s-a simțit ca la el acasă. Cum vă explicați? Am tăcut amândouă, zâmbind neîncrezătoare. Motanul ne-a detestat din prima clipă, manifestându-și nemulțumirea printr-un mieunat prelung. Ioana nu l-a mai băgat în seamă, preocupată să mă cunoască mai bine. — Din toată familia noastră, am rămas numai noi, a spus ea, căzând pe gânduri. Ne despărțea atâta vreme de necunoaștere... Ea plecase din țară cu un
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
alb! Câinii ciobănești erau lățoși, cu boturile mai groase și, mai toți, cu cozile retezate. Era, poate, un animal răzleț. Perechea lupoaicei răpuse de Vânător. Înainte să se crape de ziuă, de undeva, din depărtare, s-a auzit un urlet prelung. Înfundat, parcă din altă lume, așa cum târgoveții nu mai auziseră încă. Până s-au dezmeticit, urletul a încetat. Mulți au perceput doar sunetele de pe urmă, joase și mai slabe. Un fel de geamăt. Chiar veneau? Poate era semnul atacului; ajunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
priceapă că meșterul nu i-a îmbrobodit de tot! Mulți începuseră chiar să uite de mașinăria din vârful turnului. Era o liniște în orășel de parcă încremenise totul în ziua în care s-a auzit pentru prima oară orologiul. Trei bătăi prelungi, puternice; multe geamuri au vibrat ușor. Nu era un început de oră; celelalte trei orologii din așezare bătuseră de vreun sfert de ceas. Sunetul fiecăruia era bine știut. Oamenii s-au dus cu gândul spre Ceasornicar: unii au luat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
simți aburii aromați, respirația Sybillei cum îi întretaie, culcându-i, învălmășindu-i; un papuc i-a rămas în urmă, i-a scăpat din picior; te apleci și-l așezi sub talpa care așteaptă. Capotul e întredeschis și zărești un picior prelung, de dansatoare suedeză. Sybille, dacă nu e coborâtă din soare, atunci precis s-a născut în Scandinavia! E blondă, blondă, și are ochii albaștri; Femeia cu părul roșu are ochii întunecați: noaptea nu zărești decât albul lor; Femeia solară poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fie, căci atunci când mă gândesc la stil (care este grație, unduire odată cu unduirea gene rală a lumii, plutire în josul curentului fără nici un moment de opoziție, urmând mean drele plinurilor și ale golurilor) aceeași imagine-mi vine mereu în minte: algele prelungi care sunt trase-n sus și-n jos de curenți și se-ndoaie, se subție și se-ngroașă în apa verde, gela tinoasă, de pe fundul mărilor. Nu poți face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de noapte,în scopul numit. Capule Alb, ce-i cu tine? Ce-i cu mine? Știu eu ce să fie? Dar cu tine? Știu eu ce să fie? Hai la medic. Hai. De-acolo au revenit acasă cu un Auu! prelung, ca al unei haite de lupi, în toiul iernii viforoase. Motive de sănătate. Motive împotriva cărora n-ai cum să lupți. Motive genetice. N-ai cum să le învingi. Ruja, nu va putea face, niciodată, copii. Din cauza ei? Și. Dar
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
a lipsit nimeni. scutit de neplăceri, cu eventualii turiști, care,în acel uichend, și-ar fi pus în gând să poposească aici. La plecare, moșul a făcut cu mâna, cățelul a dat un scheunat scurt și trist, pisicul - un mieunat prelung, la fel de trist, ba, mai mișcător, mai iscător de emoții, celor, care, bucuroși cum nu mai fuseseră vreodată, făceau cu mîinile și-și luau la revedere, de la cei ce rămâneu la domeniu, pentru trei zile, lăsându-i pradă liniștii și singurătății
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
cu pomana, boțită și vlăguită ca vai de ea, mătușa Alba, printre șirurile de nenorociți ai timpului, se târăște spre casă, ca o rază neagră, prin griul intens al omenirii; se târăște cu pași mărunți, cu privirea impăienjenită, cu mâinile prelungi, ca ale maimuței, din cauza greutății pachetului, pe care, din timp în timp, și-l trece, dintr-o mână în alta. Și, după câte încă o porție de drum, face un alt efort,înnaintând, către bătrâna-i și aproape pustia-i
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
furiș, nu în văzul lumii și îl pune ca să toarne dulceață în galoșii românilor când li-i viața mai dragă. Și sună micul Boc ,din trâmbița dată de babacu’ Băsescu, de nu se mai aude nimic în jur. Nici măcar sunetul prelung și dureros, al prăbușirii definitive a economiei și a nivelului de trai, în nenorocita noastră țară... Metroul din Caracal Se zice că pe timpul împușcatului, la cei din Caracal le-a venit ideea ca să construiască un metrou și în orașul lor
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]