3,011 matches
-
și să-ți ascunzi mâna. Nu ar exista eșec dacă ar exista cu adevărat un Plan. N-ai avut-o niciodată pe Cecilia pentru că Arhonții au făcut ca Annibale Cantalamessa și Pio Bo să nu se priceapă la cel mai prietenos instrument dintre toate alămurile. Ai fugit În fața celor din Canaletto pentru că Decanii au vrut să te cruțe În vederea altui holocaust. Iar omul cu cicatrice are un talisman mai puternic decât al tău. Un Plan, un vinovat. Visul speciei. An Deus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
speculații la bursă. Dar paradoxul nu-l deranjează. De fapt, lui Zamyatin Îi plac turiștii. Lui Îi place oricine, mai puțin polițiștii. — SÎnteți la cel mai bun bar din oraș, le spune Zamyatin. Martiniurile sînt fără de seamăn, oamenii sînt foarte prietenoși, cu excepția tipului de aici. Eu sînt vechiul său prieten, dar să nu vă lăsați impresionate de asta. Intrați și beți ceva și cînd terminăm, vă duc eu Într-un tur de oraș cu taxiul meu. De unde sînteți? Numiră un mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lac Înghețat. Wakefield ajunsese În Typical, la sediul Companiei, cel mai mare furnizor de software de pe planetă. Este Întîmpinat În aeroport de Maggie, o reprezentantă a Companiei, care va fi Însoțitoarea lui În următoarele cîteva zile. Are ochi albaștri, e prietenoasă, Înfășurată Într-un palton lung pînă la glezne și Îi Întinde o mînă caldă, care stătuse pînă atunci În mănușă. Wakefield i-o strînge ferm și o urmează pînă În parcare. VÎntul vălătucește zăpada proaspătă, dar lui Wakefield Îi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ninsori. — Te deranjează dacă ne oprim la mine, să văd ce mai face fiică-mea? Întreabă Maggie. Mătușă-mea Greta stă cu ea și are obiceiul să adoarmă devreme. Pe Wakefield nu-l deranjează. Căsuța lui Maggie e un haos prietenos de jucării, haine și cărți. Dialogurile unui film de Disney se revarsă dintr-un televizor uriaș, umplînd sufrageria și doi căței lățoși sar pe Wakefield. O fetiță cu o claie de păr blond Își suge degetul la un capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Își aduce aminte că Încă mai tînjește după acel hot dog. Tot spațiul e „spațiu pierdut“, nimeni nu l-a cartografiat, sarcina lui Magellan a devenit gigantică, iar timpul s-a accelerat. Se uită În jur, poate zărește vreo față prietenoasă la bar, dar nu sînt decît directorași tineri și Înțepați În cur care se uită unul la altul prin martiniurile lor uriașe. După o noapte de somn fără vise, Îmbăiat și ras, purtînd haina lui de toate ocaziile și pardesiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
neagră În mînă, Wakefield o așteaptă În holul hotelului pe Susan, legătura lui de la Muzeul Artelor lumii. Are senzația că o și cunoaște, pentru că au schimbat mesaje pe e-mail despre prelegere, iar mesajele au devenit pe zi ce trece mai prietenoase și mai pline de mărturisiri. Știe că e de origine sîrbo-croată, la a doua generație de americani, o fată care s-ar fi putut numi Fatima sau Nina, dar căreia părinții ei proaspăt naturalizați au vrut să Îi ofere șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care ar putea să intre este un restaurant ucrainean, din cauza aburilor de la borșul de varză și de piroști, și se Înghesuie În primul care le iese În cale. Chelnerița care le ia comanda este trecută de prima tinerețe, durdulie și prietenoasă. De unde stă, Wakefield poate vedea strada prin geamul aburit. Acum ninge cu spor. Pe masă se află un bol mic cu sare, cu o linguriță mică sculptată În lemn, ca să presari peste bucate. Strecoară lingurița În buzunar. Este un act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Ea i-a dat un turcoaz pe care l-a păstrat și Încă Îl mai are. În cea mai mare parte a timpului a mers singur, iar oamenii din baruri și de prin stațiile de benzină nu erau de loc prietenoși, dar citindu-și cărțile noaptea, la lumina lanternei, se simțea parte a unui trib, călătorind alături de exploratori care Îi Împărtășeau ideile, de hobos and bohos pentru care drumul nu era doar o simplă modalitate de a ajunge dintr-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lui Laurence și să fi purtat ceva mai elegant decât blugii și puloverul despre care el spusese că-i veneau de minune. Camilla îi întâmpină în prag și îi întinse lui Fran un obraz fardat cu pudră scumpă. Părea destul de prietenoasă, dar întreaga ei ființă era concentrată asupra lui Laurence. Semăna, hotărî Fran, cu un bec care se aprindea doar în prezența lui. Laurence era, fără îndoială, centrul universului ei extrem de ordonat. Și totuși, în chip straniu, Laurence nu părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ar fi putut afecta atât de radical pe tatăl ei. Probabil că diagnosticul inițial fusese corect. Îl văzu pe Ben oprindu-se în fața mașinii. Era însoțit de Jack, care păru să înțeleagă situația pe loc. Prin ușa deschisă auzi tonul prietenos, dar ferm și autoritar, pe care îl adopta întotdeauna Jack față de agasanții oameni ai legii. Apoi discută aprins, pe un ton scăzut, dar serios, cu fata durdulie. Aceasta dădea din cap, iar lui Fran îi păru rău că se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bună seamă, dacă se resemnau cu o astfel de prognoză, creștea și probabilitatea ca ea să se adeverească. Celălalt așezământ, The Willows, nu era chiar așa rău. Era mai mic, cu mai puține aspirații spre lux. Camerele comune erau mai prietenoase și fiecare pensionar avea propriul său dormitor. Acestea, descoperi cu bucurie, nu erau ca niște dulapuri făcute după același tipar, ci aveau forme diferite, adaptate arhitecturii casei victoriene. Cel puțin, aici personalitățile pensionarilor păreau la fel de diverse și individualizate ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
te făcea să te simți atât de împăcat cu tine însuți, încât nu mai părea imperios necesar să-ți duci hotărârea până la capăt. Era o vreme așa de frumoasă încât merse pe jos la redacție, bucurându-se să audă saluturile prietenoase ale vânzătorilor din cartier și al doamnei care coordona circulația în fața școlii. Era minunat să trăiești într-un loc unde toată lumea te cunoștea, nu într-un oraș mare și străin. Turla catedralei strălucea masivă și aurie pe fundalul cerului albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de la recepție o anunță cu vocea ei mieroasă, cu accente de Harley Street că putea să intre. Peste cinci minute, Fran se trezi, fără haine, purtând o cămașă albastră de spital, întinsă pe un pat, în timp ce lângă ea o tânără prietenoasă îi explica faptul că, pentru a asigura condiții de siguranță absolută, trebuiau mai întâi să facă o ecografie pentru a vedea cum era așezat fătul. În stânga ei era ceva ce părea să fie un ecran TV. Tânăra întinse gel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cotonogească în halul ăsta! — Ce nenorocire, Tomoe! Tomoe, înțelegându-i mâhnirea, încerca să-l mai încurajeze. — Hai, capul sus! S-a terminat. Când ajungem acasă, vă fac o prăjitură bună, bună. Când au ajuns acasă, Gaston era iar zâmbitor și prietenos. Și-a dus un deget la gură și le-a zis celor doi: — Să nu le spunem nimic mamei și lui Mă-chan. Să ținem totul secret. O să le spunem că am căzut și că mi-am rupt pantalonii. Bine? Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
înspăimântat. — Ai de gând s-o întinzi? — Non. Non. Endō se uita la acel monstru ciudat ca și când îl vedea pentru prima oară. Era mai fricos decât un câine vagabond, dar dacă te purtai puțin mai blând cu el, un zâmbet prietenos îi învăluia fața de cal. Când l-a considerat mai idiot, atunci i-a dovedit contrariul. Nu-i venea să creadă că i-a scos gloanțele din armă. Și acum plângea ca un prost, lipsit de orice demnitate. Greșise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
șantier era infernal. Endō a privit înapoi și l-a văzut pe Gaston urmându-l șovăitor. — De ce vii după mine? Gaston nu-i răspunse. — Te întrebam de ce vii după mine? N-ai chef s-o ștergi? — Nu plec, Endō-san. Zâmbetul prietenos cu care se familiarizase Endō îi flutură pe buzele însângerate și dădu din cap: — Tu și eu... prieteni. — Prieteni? Glumești! Nu mai am ce face cu tine. Du-te dracului! Lasă-mă-n pace! Conform planului, Gaston trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că ultimul om pe care se aștepta să-l vadă acolo era chiar Gaston. Endō-san! Gaston l-a bătut iar pe umăr, cu un surâs prietenos pe buze, încântat la culme că a reușit să-i provoace un asemena șoc prin apariția lui neașteptată. — Tu! Tu... aici! Lui Endō i-a revenit, până la urmă, glasul. Tu! Nu a mai scos nici un cuvânt și a întors repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acel moment era foarte Încărcat, dar că o să-i telefonez eu cînd situația se va mai liniști puțin. După aceea, nu m-am mai gîndit deloc la el. Dar, stînd În barul de la Calden și privindu-i chipul deschis și prietenos, mi-am adus brusc aminte de el și iată ce anume mi-am amintit: Că atunci cînd zîmbea, zîmbea cu ochii. Că era foarte Înalt. Genul de om Înalt care te face să te simți mereu orcotită și În siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să dea peste marginile oalei. Mi-e teamă că, astăzi, organizarea noastră lasă de dorit. A, Îl cunoașteți pe Charlie? — Salut, Charlie, eu sînt Sally. Sally plutește către el, cu mîna Întinsă. — Încîntat de cunoștință. ZÎmbetul lui e cald și prietenos, strîngerea lui de mînă e fermă, iar Sally e pe dată cucerită, continuînd să se uite la el pierdută, chiar și cînd Charlie vine să mi se prezinte și mie. Recunosc că În cazul ăsta pare Într-adevăr să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cuvenite, ca să se roage pentru sufletele lor. Crezi că lăcașul și omul despre care ni s-a vorbit s-ar potrivi cu intențiile noastre? Mi-am dat seama că, pe măsură ce vorbeam, atenția lui devenea tot mai mare și atitudinea din ce în ce mai prietenoasă. Când am terminat, m-a tras deoparte după o coloană, privind în jurul lui cu precauție. - Ascultă, bunule pelerin... A tăcut brusc, văzându-l pe Gundo care apăruse prevăzător în spatele meu. - Vorbește, l-am îndemnat, e tovarășul meu de călătorie. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
poate de binevoitor. După ce a citit scrisoarea și a făcut operația cu plumbul pe ceară, mi-a pus felurite întrebări. Aflând că eram fiul unui negustor sirian și că averea mea nu era deloc mică, a devenit de-a dreptul prietenos și m-a primit în casa lui. Pentru a-și ascunde interesul aflat în spatele cumsecădeniei sale, mi-a spus că tocmai de la negustorii sirieni cumpărase un anumit nisip și celelalte substanțe ce erau folosite în fabricarea sticlei. Pactul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Roma s-a adeverit. Datorită documentelor de liberă trecere căpătate cu ajutorul Gundepergăi, am ajuns teafăr la Genova. Aici m-am îmbarcat pe un vas cu care am ajuns până pe litoralul Romei, unde ne aștepta o escortă bizantină călare, prea puțin prietenoasă. Un soldat a galopat până la Roma spre a ne vesti sosirea. În suita mea se aflau un scrib, doi funcționari regali de nație romană și șase tineri oșteni de vază. După ce văzusem Bizanțul, spre deosebire de tovarășii mei de drum, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
compania ăsteia. Puteau crede că se frecventau. Camilla Îl smulse nerăbdătoare pe orb din Îmbrățișarea mamei. Îi auzi pe copii șușotind Între ei. Blonda palidă În cizme și blană din piele de câine mergea alături de el - și continuă să surâdă prietenoasă. Maja Înțelese că femeia Își căuta cuvintele și, pentru a-i descuraja o eventuală tentativă de conversație, se Încăpățână să fixeze indiferența aspră a trotuarului. O enerva tipa asta. Era vulgară, de-a dreptul vulgară. Cu unghiile vopsite. Cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Al urii sale implacabile? Al răzbunării? Al abandonului? Elio asistase de zeci de ori la episoade similare, văzuse mânie, răzbunare și abandon abătându-se asupra vreunui nefericit, care comisese cine știe ce eroare, ce păruse impardonabilă În ochii președintelui. Președintele era cordial, prietenos și generos cu prietenii, dar viclean și de nestăpânit cu dușmanii și cu cei pe care Îi considera nedemni de a-i fi prieteni. Uneori Își decreta sentințele cu nedreptatea capricioasă a unui copil, dar faptul că acei nefericiți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Erau brune, albastre sau galbene. Doamna Fioravanti se opri În fața celei mai impunătoare. Zugrăveala era de un roz palid. Probabil era frumos să locuiești aici. Când porțile automate se deschiseră, Kevin văzu două femei goale de piatră care se arcuiau prietenoase și sprijineau pe mâini, fără un efort prea mare, un balconaș. Doamna Fioravanti Își răscoli poșeta În căutarea cheilor. Scoase din ea o legătură voluminoasă, ce părea să cântărească măcar un kilogram, se concentră căutând cheia potrivită, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]