2,886 matches
-
chemă să vadă poza pe ecranul aparatului. Băieții se arătară cu degetul unii pe ceilalți, râseră și exclamară În limba lor: —Uită-te ce urât ești! Ba nu, tu ești urât! Cei doi Îndrăgostiți Își continuară plimbarea prin pădure. Era răcoare și umbră. Trecură pe lângă cercuri negre pe pământ. Ce-o fi aia, se mirară ei cu voce tare, Înainte de a repera un grup de bărbați mai În față. Unul răscolea cărbunii unui grătar improvizat unde se frigea un picior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert de apă după deșert de nisip. Arată la fel, dar știu că e altceva. De unde știu? E prima oară când văd marea, dar o recunosc. Răcoarea și aromele ei de alge putrede nu mi sunt străine. Mă primește sfârâind. Apa sărată îmi alină durerea și-mi cicatrizează rănile ca un balsam. Pești lucioși, mari cât bivolii, mă întâmpină și mă conduc în adâncuri..." Prima oară nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
toată marea, cum nu aveam barcă la țărm, s-a dezbrăcat și a înotat până la barca lăsată de Cadîr la 2 km în larg, a desprins-o, a adus-o la pontonul unde îl așteptam și, așa ud, cu toată răcoarea serii, cu toată boala care îl mâna, ne-a plimbat până la prima rază de soare. Apoi, după ce ne-a lăsat din nou pe ponton, a dus barca la locul ei, ancorînd-o din nou, și s-a reîntors înotînd. În noaptea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert de apă după deșert de nisip. Arată la fel, dar știu că e altceva. De unde știu? E prima oară când văd marea, dar o recunosc. Răcoarea și aromele ei de alge putrede nu mi sunt străine. Mă primește sfârâind. Apa sărată îmi alină durerea și-mi cicatrizează rănile ca un balsam. Pești lucioși, mari cât bivolii, mă întâmpină și mă conduc în adâncuri..." Prima oară nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a femeilor. Femeile nu simt poezia soarelui, realist și unul, ca și adevărul. "Midi, roi des étés"1 - obiectul și expresia - nu există pentru ele. 1 "Amiaza, regina verilor" (Leconte de Lisle, Midi) (fr.). ...E târziu. Pe fereastra deschisă intră răcoarea sfârșitului de noapte. Luna în asfințit stă pe culme cu fața mare întoarsă spre noaptea pe care o părăsește. Azi-dimineață am întîlnit pe Adela! E aici de două zile! E cu mama ei și cu "coana Anica". N-am mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
doamnei M... (fără să ne spunem unul altuia motivul) sacrificiul prezenței ei. Am pornit după prânz. Căldura merita din plin calificativul pompos de "caniculară". O ușoară abureală de vânt, în aceeași direcție cu trăsura, nu ne dădea nici un pic de răcoare, dar ne ținea într-un nimb de praf și ne făcea tot mai cenușii și mai spectrali. Câteva muște, cine știe după ce combinații de legi ale naturii, în loc să rămână în urmă, mergeau cu noi chiar când zburau în direcția contrară
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
măsuța de cafea. S-a uitat la mine și mi-a zâmbit jovial. Am turnat și un strop de gin în compoziție, am mințit-o când am început să amestec băutura în cană. Acum e atât de plăcut și de răcoare aici, m-a consolat doamna Silsburn. Îmi dai voie să-ți pun o întrebare? A lăsat din mână revista, s-a ridicat de pe canapea și s-a îndreptat spre birou. A întins mâna și a împuns cu arătătorul una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
el și se duse direct la găleata de apă dosită Într-un colț și fără să mai ia polonicul o ridică deasupra capului sorbind Însetat din ea. Apa Îi produse o stare de șoc În organism. Subotin simți cum o răcoare binefăcătoare Îi gâdilă laringele, pătrunzând În esofag, apoi În stomac. dar senzația plăcută dură doar o clipă. După care stomacul lui se cabră ca un cal zvârlind tot conținutul afară. Cu ochii bulbucați În cap, Subotin vomită toți peștișorii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pipăind grivele În mână și așteptând ca animalul să se ivească din nou. Între timp, se lumina de ziuă, portul Începu să se anime și Subotin ieși din depozit să ia un pic de aer, ca să-și revină În simțiri. Răcoarea de afară Își făcu Într-adevăr efectul. Privind fluviul larg ce se unduia lin În stânga și În dreapta sa, brigadierul avu mai Întâi intenția să pornească Înspre casă, dar se răzgândi. În fond, scandalul cu nevasta putea fi amânat și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se amuză procurorul În timp ce-i completa mandatul de arestare pentru treizeci de zile. “Ai furat din averea noastră iar eu să-mi asum răspunderea punerii tale În libertate...?? Trebuie să fiu nebun...!! Uite, mai stai o lună de zile la răcoare timp În care vei medita ca la următoarea noastră Întrevedere să mărturisești sincer procedeul diabolic În care ai furat. Să vină garda...!” Prelungirea mandatului de arestare Îl desorientă având senzația de pierdere a ehilibrului mintal. Cunoștea din relatările unor condamnați
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
alina usturimea. Din perspectiva timpului evolutiv nu eram bipezi de mult, iar carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea cearceafului peste pieptul plat, zvelt. Întoarse lampa să luminze pe perdelele trase. Luxul nonintimidării de către soarta necruțătoare - așa putea să i se descrie starea. Din moment ce pământul cu totul era acum un peron, un punct de Îmbarcare, te puteai gândi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
tine, Emil. — O, bineînțeles. Sunteți șocat? Îl ajută să se urce. Lui Emil Îi tremura mâna, și și lui Sammler Îi tremurau mâinile și picioarele. O slăbiciune uluitoare Îl cuprindea de jos, de-a lungul picioarelor. Motorul uriaș se aprinse. Răcoarea se revărsă din aparatul de aer condiționat. Apoi Rolls-ul intră În trafic. — Ce s-a Întâmplat acolo? Aș vrea și eu să știu, spuse Sammler. — Cine era tipul ăla negru? — Săracul om, habar n-am cine e. — A Încasat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Oradea Expoziții personale pictură - Munchen </biography> Descântec și ș(o)apte și-o cană cu lapte Ieși iarnă și-nsămânțează-mi stelele, scutură-ți duna, Dochie, să cadă ninsoarea cum din frunza de păpădie curge laptele, luniți pomi, mărgelele, colotoriți-mi răcoarea și, dacă Dumnezeu o să împungă pe cer cu acul sferele, să-mi sune toate lin și-n nins, în aromiri argintate, să mi se-aștearn-alela visele în albul cel mai fin... Dincolo de Mai - Dincolo Dincolo de Mai - Dincolo nu există. Nu mai
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
În lumina vineție, fața palidă, buhăită și nerasă a bucătarului ieșea bine În evidența. În timp ce-și ștergea mîinile de șorț, cu ochii pe jumătate Închiși și buza de jos răsfrîntă, Împărțea zîmbete În dreapta și-n stînga. — E cam răcoare. — Ce-ai zice de o ceșcuță de saké ? mă ademeni fratele. I-am retezat-o scurt: — Eu iau o porție de rămen. SÎnt cu mașina. Nu eram de felul meu nici tăios, nici rău, dar puteam să Înfurii și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
știam eu mare lucru despre el. — Totul s-a petrecut după ce m-am despărțit de el, aseară. Îmi fac și eu o mie de reproșuri. Dar nu mi-a spus nimeni că a fost cu dumneavoastră. — Iar s-a făcut răcoare și s-a Înnorat. Imediat după mănunchiul de bambuși se deschidea cimitirul, chiar În dreapta, unde se terminau treptele: În templul mic și vechi doar țiglele de pe acoperiș mai aveau oarecare strălucire. Nu se mai simțea aici atmosfera orașului, numărul enoriașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și tobele aduse de acasă, mi-erau în principiu dragi. Dar mă așezam într-o parte mai îndepărtată a sălii. Într-o zi, m-am așezat accidental între ei doi. Afară era o căldură de infern. Corpurile lor emanau o răcoare atât de plăcută, atât de învăluitoare, poate din cauza culorii, încât mi s-a părut că mă refugiez pe pământul viu al copilăriei mele. De atunci nu m-am mai mișcat de lângă ei. Mă atrăgeau perceptiv, tactil, olfactiv. Am scăpat, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
uitat că era așa, amestecat în celulele noastre o dată cu cei trei F: frica, foamea, frigul. Acum ne tot plângem că nu avem comunități. Am citit aseară un articol al lui Avril Mander despre Charity work in Oxford. Te ia cu răcori câtă lume face voluntariat pentru de toate: cancere, boli mintale, HIV, bătrâni singuri. N-am văzut nimic despre orfani și copiii străzii. Firește, ei nu au copii abandonați. Îndată îi adoptă cineva. La un moment dat, Avril scrie cu tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o înaintare grațioasă în cotitura largă a liniei ferate și totodată siguranța unei ființe supranaturale, căreia nu i se putea împotrivi nici un obstacol, o forță absolută, irezistibilă și brutală. Curentul de aer îmi răscoli părul, o stare de bine, de răcoare în zăpușeala zilei de vară, un răsfăț, dar retrăgându-mă, ochii îmi căzură pe plăcuța avertizatoare de sub fereastră: „NE pas se pencher en dehors” - „Nu vă aplecați în afară”, apoi în italiană, germană, rusă. „Așa ceva, îmi spusei, trebuie ținut minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Privind în sus, mi-adusei aminte deodată, de orele de instrucție la școala militară. Zâmbii: „Elev! arată-mi Carul Mare. Spune-mi ce știi despre orientarea pe timpul nopții pe front. Steaua Polară...” Acum Carul Mare lucea dincolo de fluviu. Era plăcut. Era răcoare. Când am ajuns acasă și-am deschis poarta, Rex mi-a sărit prietenos în față, cu labele aproape de umeri; i-am mângâiat capul, urechile ciulite, și-n lumina becului din fața celor trei trepte de la intrare, îi privii ochii mari, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
am oprit-o s-o întreb și e sigur, foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși în curte să stropească cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mai poate, cât încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau în sidef, ne aflam în aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare în frunzișul sfârșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea înaltă, fața de o paloare neîntâlnită. - Mă gândeam: „Ecaterina Perussi”... un vânt ucigător bătea peste secol și ea îmi puse mâinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
selecția noastră nu este mai cuprinzătoare. Antologia ar fi putut să se întindă fără probleme preț de încă - să zicem - zece titluri. Dincolo de subiectivitatea inerentă și de arbitrar (până la urmă, am selectat povestirea Hoțul, și nu excelenta schiță Străjerul, Cozma Răcoare sau Județ al sărmanilor, de pildă), am urmărit ca textele să sugereze, chiar să facă vizibile elementele esențiale ale scrisului sadovenian, recurența temelor, precum și transformările, evoluția stilului narativ și a concepției artistice. Nu am exemplificat cu titluri interpretările din cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
avut eu cea dintăi iubire; și eram să și mor acolo. Stepa îmi era dragă. Întreaga copilărie și întreaga tinereță le petrecusem în Bărăgan. Ars de soare vara, bătut de vânturi iarna, pustiu și trist, fără zare, fără râuri, fără răcoarea florilor și a pădurilor, nemărginire dreaptă - și totuși era cel mai drag pământ sufletului meu. Acolo nu se văd munți cu coame albastre înălțându-se cu creștetele în cer, aproape; nici codrii bătrâni cu cânturi aspre și veșnice; nici cucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ceilalți? zise cuconu Grigoriță. —Ceilalți s-au dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți prin răcoarea pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]