3,475 matches
-
la proza eminesciană publicată sau în varianta finală din manuscrise pentru o lectură a intratextualității numite transprozastice. Intertextul este mai mult decât permutare ori suprapunere, niciodată totală, a două sau mai multe entități textuale. Interpretarea lui în termenii Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) ne va furniza un câștig de comprehensiune asupra mecanismului intertextual pe care încă nu l-am obținut prin studiul "din interior". Este necesară desprinderea de teluricul textual. Când sugeram (vezi supra) imaginea unei "bolți intratextuale" eminesciene, dincolo de un ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
primordiale pe care e în stare s-o recupereze, poetul inspirat de Muze are acces la realități originare"40. Intertextul nu acționează doar Memoria primordială, ci și pe cea istorică (în virtutea disocierii trecut primordial-trecut istoric). Pentru studiul nostru, interesează Eterna Reîntoarcere, deci mai ales Memoria primordială. Eminescu însuși oferă indicii asupra trecutului primordial și produselor lui livrești, adică despre obiectul căutării autorilor care intertextualizează: Iar eu din parte-mi gândesc așa: orice-a gândit un om singur, fără s-o fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al cărții". Demersul intertextual răspunde unor resorturi care depășesc registrul literar. El aplică, de o manieră specifică, cele patru Principii fundamentale ale MER și se poate explica prin ele. Intertextul poate fi trăit, mai mult decât înțeles, prin Mitul Eternei Reîntoarceri: "Și viața se-ncepea din nou, fericită și lină, o eternă repetițiune a fericirei de ieri" (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 265). Pentru a sistematiza/compara seriile intratextuale configurate în urma analizei celor două categorii intratextuale (prozastică și transprozastică), propunem următorul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
jumătatea secolului al XIX-lea79 (Cimpoi: 1995, 106). La consacrarea imaginii romanticului au contribuit poemele alese de Maiorescu pentru publicare. E drept, când a îndrăznit să îl scoată în lume pe Dan-Dionis, receptarea a adus o cruntă decepție pentru poet. "Eterna reîntoarcere" a mișcării în cerc nu l-a mulțumit pe Eminescu, poetul pronunțând cu adevărat inspirat uimitoarea formulă "curba în infinit a universului", pe care Einstein o va dezvălui mai târziu (vezi și imaginea din Scientific American, notă supra): "argumentul "depășirii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mit. ELIADE Mircea [1952] (1994) Imagini și simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, traducere de Alexandra BELDESCU, București: Editura Humanitas (Images et symboles. Essais sur le symbolisme magico-religieux, Paris: Éditions Gallimard). * filozofia timpului în buddhism. ELIADE Mircea [1969] (1999) Mitul Eternei Reîntoarceri. Arhetipuri și repetare, traducere de Maria IVĂNESCU și Cezar IVĂNESCU, București: Editura Univers Enciclopedic (Le Mythe de l'Éternel Retour. Archétypes et répétition, Paris: NRF Gallimard). * model exemplar; * repetare; * ruptură a duratei profane; * reintegrare într-un timp primordial. FENOGLIO Irène
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rigoare și exces 42 1.3. CÂTEVA DELIMITĂRI TAXINOMICE 50 2. O PERSPECTIVĂ ANTROPOLOGICĂ ASUPRA INTERTEXTULUI. DE LA INTERTEXT LA MIT 73 2.1. DE LA INTERTEXT LA MIT 75 2.2. DESPRE MIT ȘI MIT LITERAR 78 2.3. MITUL ETERNEI REÎNTOARCERI 79 2.3.1. Model exemplar 80 2.3.2. Repetarea 82 2.3.3. Ruptură a duratei profane 90 2.3.4. Reintegrarea într-un timp primordial 95 3. INTERTEXTUL DIN CULTURA UNIVERSALĂ ÎN OPERA LUI MIHAI EMINESCU 102
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1. INTRATEXTUALITATE PROZASTICĂ 145 4.1.1. "Sărmanul Dionis". Constelații intratextuale 145 4.1.2. "Cezara". Intratextualitate și ekphrasis. Insula lui Euthanasius 179 4.2. INTRATEXTUALITATE TRANSPROZASTICĂ 189 4.2.1. Intratextualitatea "pe orizontală": corespondența intratextuală. Intratextul și "Mitul Eternei Reîntoarceri" 189 4.2.2. Intratextualitatea "pe verticală": filiația intratextuală sau autogenerarea 212 4.2.2.1. Sărmanul Dionis și variantele...................................229 4.2.2.2. [Archaeus]. Alegoria intertextualității 232 4.3. INTRATEXTUALITATE TRANSGENERICĂ. AL TREILEA MODEL COSMOLOGIC, EINSTEINIAN 250 4
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a soției Katy în viața sa. Cînd aceasta pleacă pentru a-și îngriji mama bolnavă, Henry cade bolnav și întreaga casă intră într-un fel de disoluție stranie (singurii care se agită administrativ sînt Rivers și bătrîna servitoare, negresa Beluah). Reîntoarcerea lui Katy devine astfel vitală. Numai că revenirea intempestivă are un preț. Mama lui Katy, ramasă singură, moare, iar femeia, profund demoralizată, cedează atracției pentru John cu care începe o relație erotică intensă. Legătura e intuită de minuțioasa Ruth care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
expresionist, iubirea Anei Blandiana este, adesea, asociată cu timpul, o altă constantă a liricii sale. Timpul ca întoarcere și timpul ca regăsire, care dezvoltă, pe parcurs, strigăte de neputință în obiectivele propuse. Vârsta originară a copilăriei, transpusă în poezie, adică reîntoarcerea la vremurile edenice, în care lumea întreagă este o poezie, nefiind nevoie de vreo mediere sau de vreo reconstruire a unei noi lumi, se regăsește în poemele Învingători și Mândrie. Nostalgia manifestată pentru vremurile apuse, fie ea trăită la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Era atâta liniște, că timpul/ Nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor./ Apa nu-ngăima nicio undă,/ Doar tălpile goale,/ Călcând în lumina de lună,/ Scoteau un sunet ușor." (Din apă ieșeau trupuri albe de plopi). Reîntoarcerea în trecut cu ajutorul apei de data aceasta, care funcționează tot precum oglinda, reflectând, deci, reconstruind realități în sens invers sau retroproiectiv, se realizează și în acest poem scris în notă blagiană. Originalitatea transpare, însă, din modul în care autoarea reconstruiește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
toate acestea,/ Când voi fi obligat să recunosc/ Dreptul la importanță/ Întregului univers./ Va veni o vreme,/ Dar acum lăsați-mă, pentru Dumnezeu,/ Lăsați-mă numai cu mine". (Va veni o vreme) Aceleași toposuri și motive, dublate de o veșnică reîntoarcere către sine, care poate fi propriul trecut, se conturează și în A treia taină, 1969, cel de-al treilea volum al autoarei, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum imperfect încearcă titlul să cuprindă întregul conținut abscons al poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
perioadă a regăsirii totale pe sine. Imaginile vârstei copilăriei i se perindă, prin minte, ca într-un film, în care fiecare secvență stă sub semnul misterului, al neînțelesului, al spiritualului. Din nou, fragmentarismul, ruptura, trecerea de la o idee la alta. Reîntoarcerea, constituind una dintre temele majore ale acestui volum, se realizează, de data aceasta, propriu-zis, nu prin intermediul amintirii. Totuși reconstruirea absolută a acestor ani îi este inaccesibilă din nou poetei, chiar dacă ele sunt simple în aparență: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă, și nematuri murim" ( Voi știți ceva) Identificarea cu natura, considerată capabilă să o salveze pe poetă din criza identitară în care se află, este prezentă și de această dată, diferența fiind că "ea este condiționată de un anumit anotimp. Reîntoarcerea într-un spațiu protector poate avea loc numai atunci când pulsul vieții devine tot mai slab pentru elementele cadrului natural, tumultul specific verii stingându-se într-o tăcere din ce în ce mai profundă"92: "Frunze ușoare ce nu mă urăsc/ Și n-or mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cresc cântând/ Din trunchi,/ Este destul să îmi ridic privirea/ Ca să te văd./ O liniștită dragoste,/ Amiază suavă/ Ca o boabă de strugure/ Care-și găsește moartea/ În cerul visător al gurii". (Nu-mi voi mai aminti) Obsesiva metaforă a reîntoarcerii spre tărâmul copilăriei apare și aici, din nou anticipând universal volumelor ce vor urma: "Eu vin din vară,/ E o patrie fragilă/ Pe care orice frunză,/ Căzând, o poate stinge,/ Dar cerul e atât de greu de stele/ C-atârnă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
capătă simbolul copilăriei, în interiorul poeticii Anei Blandiana, va ajuta la o ulterioară încercare de reconstrucție a sieși, în vârste, prin reasamblarea elementelor acelui timp. Totuși, reasamblarea în sine devine din ce în ce mai grea, dacă nu chiar imposibilă, deși autoarea tânjește spre o reîntoarcere. Copilăria edenică de atunci devine copilăra neînțeleasă de acum, deși poeta e de accord că "inocența devine calea întoarcerii spre esențe, spre Adevăr"107: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi,/ Definitiv întinerit prin plecare./ Câte secunde în viața mea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
atinse privirea mea de vreasc,/ Am înțeles că pentru a fi ca voi curată,/ Va trebui cu trudă să mă mai nasc o dată/ Și-acum mă nasc". (Regenerare) Ca într-un luceafăr eminescian, poeta pare să găsească, totuși, calea de reîntoarcere către copilărie, prin intermediul întrupării în oglindă sau în apă, pentru că, de fiecare dată, nostalgia reîntoarcerii o cuprinde iremediabil: "Mi-e dor din când în când de voi/ Ca unei păsări de pământ./ Când obosesc de prea mult zbor,/ Când carnea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trebui cu trudă să mă mai nasc o dată/ Și-acum mă nasc". (Regenerare) Ca într-un luceafăr eminescian, poeta pare să găsească, totuși, calea de reîntoarcere către copilărie, prin intermediul întrupării în oglindă sau în apă, pentru că, de fiecare dată, nostalgia reîntoarcerii o cuprinde iremediabil: "Mi-e dor din când în când de voi/ Ca unei păsări de pământ./ Când obosesc de prea mult zbor,/ Când carnea mi se trage-n gânduri/ Și simt că sui înspre înalt/ Doar amintirea unui trup
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rămas în loc?/ Sau poate-a fost o cursă/ În care-s prins încă? Aștept de mult și am uitat pe cine.../ Oh, mi-e atât de frig în casa asta/ Dac-aș pleca acum, ar fi de tot". (Acasă) Imposibilitatea reîntoarcerii devine motiv central și al altor poeme, precum: Pasul, Singurătatea, Atât de frig, Într-o zi, Penel, Iluminare, Dacă, Milă, Cercul și Pânza. Înstrăinarea se produce atunci când ființa umană, trezindu-se încremenită în diverse ipostaze, ajunge să le conștientizeze 136
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ana Blandiana. Deși ambele autoare acordă un loc pentru splendida temă a copilăriei, încă din primele volume, retorica celor două este diferită. Ileana Mălăncioiu adoptă o retorică a gravului, spre deosebire de Ana Blandiana, care adoptă o retorică a extazului, a bucuriei reîntoarcerii și regăsirii timpului pierdut al copilăriei, singurul timp autentic și demn de a fi readus în prezent. Astfel volumele de debut ale Anei Blandiana, sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorință de luptă, ele stând, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fără sfârșit,/ iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor înaltă,/ Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,/ Să amețească, privindu-mă, astfel, bărbații." (Descântec de ploaie). Dorința reîntoarcerii către vârsta de aur a copilăriei, pe care o manifestă Ana Blandiana, devine la Ileana Mălăncioiu teroarea reîntoarcerii către universul rural, care continuă și în următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,/ Să amețească, privindu-mă, astfel, bărbații." (Descântec de ploaie). Dorința reîntoarcerii către vârsta de aur a copilăriei, pe care o manifestă Ana Blandiana, devine la Ileana Mălăncioiu teroarea reîntoarcerii către universul rural, care continuă și în următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume care marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism elementar. Demitizarea spațiului blagian, dominat de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o febră, ca o boală ce s-ar putea dovedi incurabilă. Scrie pentru a deveni copil o "poezie a regăsirii", gândind cu simțurile: "Mai exact, ocolește conceptul, transmițând nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee frenezia simțurilor"183. Această reîntoarcere către sine se conturează în volumele Anei Blandiana, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum încearcă să cuprindă și întreagul conținut abscons al poeziei Ilenei Mălăncioiu: "Mă uit în trecut și nu înțeleg/ urmele pașilor mei./ Privesc înghețată zăpada
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
reglare concurențială (piața muncii) sau spre un nou compromis social între capital și muncă? Ieșirea din criză și adaptarea la noua organizare a muncii se pot realiza, într-adevăr, în jurul acestor două scenarii amintite: a) scenariul concurențial ar presupune o reîntoarcere la mecanismele pieței, cu următoarele caracteristici: * dereglementarea, în special a dreptului de muncă și a dreptului social; * flexibilitatea cantitativă; * dualizarea muncii (integrați/excluși); * desindicalizarea; * individualizarea salariilor. Se regăsește, în această ipoteză, modelul liberal britanic. b) scenariul unui nou compromis social
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
providențială asupra istoriei, îndepărtarea de un sistem bazat pe producerea de bunuri materiale către unul în care esențială este informația), acestea nu sunt subsumate postmodernității, ci unei faze de "auto-clarificare a gândirii moderne", de "radicalizare" a sa. Autorul propune o reîntoarcere la studiul modernității înseși și a naturii sale sfera ei nu este nicidecum epuizată și, deși se poate percepe dincolo de modernitate posibilitatea conturării unei lumi postmoderne, aceasta, din punctul său de vedere, este destul de diferită de ceea ce mulți alți teoreticieni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
elemente care produc senzația de nereprezentabil, vid, de lipsă a oricărei posibilități de interpretare. Chiar dacă se poate vorbi de o "via mimesis" în postmodernism, datorită în special faptului că arta contemporană ia în vizor cotidianul ca obiect de studiu, această reîntoarcere la mimesis este cel puțin o deturnare, căci artistul postmodern nu ia în considerare imitarea unui adevăr preexistent, ci imitarea unei imitări care aduce drept mărturie intuiția inexistenței vreunui model original dincolo de ea, creând senzația dispariției sensului și a realității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]