1,919 matches
-
legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt "invariante" sub o transformare galieleiană. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré a sugerat că principiul relativității este valabil pentru toate legile naturii. Joseph Larmor și Hendrik Lorentz au descoperit că ecuațiile lui Maxwell, piatra de temelie a electromagnetismului, erau invariante doar printr-o anume modificare a unităților de timp și lungime. Aceasta a creat multă confuzie
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
ecuațiile lui Maxwell, piatra de temelie a electromagnetismului, erau invariante doar printr-o anume modificare a unităților de timp și lungime. Aceasta a creat multă confuzie printre fizicieni, mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
lungime. Aceasta a creat multă confuzie printre fizicieni, mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor de mișcare sau de starea de mișcare a sursei de lumină. Ultima a fost cerută de ecuațiile lui Maxwell, care implică constanța vitezei luminii în vid. Forța teoriei relativității restrânse stă în faptul că este elaborată pe baza unor principii simple, elementare, printre care invarianța legilor fizicii la schimbarea sistemelor de referință inerțiale.
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Factorul Lorentz sau termenul Lorentz apare în câteva ecuații din teoria relativității restrânse, inclusiv dilatarea temporală, contracția distanțelor, și formula masei relativiste. Datorită frecvenței sale de apariție, fizicienii o reprezintă în general cu simbolul prescurtat "γ". Factorul Lorentz își trage numele de la Hendrik Lorentz. Este definit ca: ...unde: S-a observat ca
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
Eroarea este de 1% pentru v < 0.4 c (v < 120,000 km/s), și de maxim 0.1% pentru v < 0.22 c (v < 66,000 km/s). Versiunile trunchiate ale acestei serii permit fizicienilor să demonstreze că teoria relativității restrânse se reduce la mecanica newtoniană la viteze reduse. De exemplu, în relativitatea restrânsă, sunt valabile următoarele ecuații: Pentru γ ≈ 1 și γ ≈ 1 + / β, respectiv, acestea se reduc la formulele newtoniene echivalente: Ecuația factorului Lorentz poate fi și inversată
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
s), și de maxim 0.1% pentru v < 0.22 c (v < 66,000 km/s). Versiunile trunchiate ale acestei serii permit fizicienilor să demonstreze că teoria relativității restrânse se reduce la mecanica newtoniană la viteze reduse. De exemplu, în relativitatea restrânsă, sunt valabile următoarele ecuații: Pentru γ ≈ 1 și γ ≈ 1 + / β, respectiv, acestea se reduc la formulele newtoniene echivalente: Ecuația factorului Lorentz poate fi și inversată pentru a da: Aceasta are forma asimptotică: Primii doi termeni sunt uneori folosiți
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
nu o are. Uneori (mai ales în discuțiile despre viteză superluminică) γ este scris "Γ" (gamma mare) și nu "γ" (gamma mic). Factorul Lorentz se aplică în dilatarea temporală, contracția distanțelor și masa relativistă, relativă la masa în repaus în relativitatea restrânsă. Un obiect în mișcare față de un observator va fi văzut ca mișcându-se mai încet, datorită înmulțirii cu gamma a timpului său propriu. Tot atunci, lungimea lui este mai scurtă, ca și cum lungimea sa a fost împărțită la γ. Cu
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
lungimea sa a fost împărțită la γ. Cu γ se mai notează rareori și formula 21. Aceasta va face simbolul γ ambiguu, astfel că mulți autori preferă să evite posibila confuzie scriind termenul Lorentz explicit. Unul din postulatele fundamentale din teoria relativității restrânse a lui Einstein este că toți observatorii inerțiali vor măsura aceeași viteză a luminii în vid indiferent de mișcarea lor reciprocă sau relativă la sursa de lumină. Să ne imaginăm doi observatori: primul, observatorul formula 22, se deplasează cu viteza
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
este ideea că simultaneitatea nu este absolută, ci dependentă de observator. Adică, conform relativității restrânse formulată de Albert Einstein în 1905, nu se poate spune în sens "absolut" dacă două evenimente au avut loc în același timp atunci când evenimentele sunt separate în spațiu. Dacă evenimentul are loc în același punct din spațiu — de exemplu
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
că cele două coliziuni au loc "în același timp" iar alții, privind evenimentele dintr-o stare de mișcare diferită, vor vedea coliziunea din America drept prima care are loc, în timp ce alții pot vedea coliziunea din Australia ca fiind prima. Teoria relativității restrânse a lui Einstein demonstrează că sunt cazuri în care nu există un răspuns "correct", unde niciun observator nu are statut privilegiat, și toți observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite. Dacă
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
diferit, calculând cele două evenimente ca având loc la momente diferite de timp. Această noțiune este ilustrată de paradoxul scării, un experiment imaginar care folosește exemplul unei scări care se deplasează la viteză mare printr-un garaj. O formă a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în forma sa modernă până la introducerea de către Einstein a relativității restrânse. În particular, Einstein a dedus eșecul simultaneității absolute din două aserțiuni:
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
scări care se deplasează la viteză mare printr-un garaj. O formă a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în forma sa modernă până la introducerea de către Einstein a relativității restrânse. În particular, Einstein a dedus eșecul simultaneității absolute din două aserțiuni:
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
Echivalența masă-energie este o consecință a teoriei relativității, constând în faptul că între masa totală a unui sistem fizic și energia sa totală există o relație de proporționalitate, exprimată prin relația unde " E" este energia sistemului, "m" este masa sa, iar "c" este viteza luminii în vid. O
Echivalență masă–energie () [Corola-website/Science/310672_a_312001]
-
între masa totală a unui sistem fizic și energia sa totală există o relație de proporționalitate, exprimată prin relația unde " E" este energia sistemului, "m" este masa sa, iar "c" este viteza luminii în vid. O primă consecință a teoriei relativității restrânse este faptul că dacă asupra unui sistem se efectuează un lucru mecanic "L", masa sistemului crește cu o cantitate formula 1. Mai departe, se deduce că variația de masă se produce la orice transfer de energie între sistem și exterior
Echivalență masă–energie () [Corola-website/Science/310672_a_312001]
-
nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă" (principiul inerției). În mecanica clasică (nerelativistă) toate sistemele de referință inerțiale se mișcă unul față de altul cu viteză constantă (mișcare rectilinie uniformă). C. Vrejoiu "Electrodinamică și teoria relativității", Litografia Universității București, 1987 <br>
Sistem de referință inerțial () [Corola-website/Science/309855_a_311184]
-
Georg Friedrich (; 17 septembrie 1826 - 20 iulie, 1866) a fost un matematician german cu importante contribuții în analiza matematică și geometria diferențială, unele dintre ele deschizând drumul ulterior spre teoria relativității generalizate. Riemann s-a născut în Breselenz, un sat de lângă Dannenberg din Regatul Hanovra în ceea ce este astăzi Germania. Tatăl său, "Friedrich ", era un pastor luteran sărac din Breselenz care luptase în războaiele napoleoniene. Mama sa murise când copiii erau
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Dirichlet, și Steiner. A rămas în Berlin doi ani și apoi s-a întors la Göttingen în 1849. Riemann a ținut primele cursuri în 1854, cursuri prin care a pus bazele geometriei riemanniene și a pregătit descoperirea de către Einstein a relativității generalizate. În 1857, a existat o tentativă de a-l promova pe Riemann la statutul de profesor extraordinar la Universitatea Göttingen. Deși această tentativă a eșuat, a avut ca rezultat faptul că Riemann a primit un salariu regulat. În 1859
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Relativitatea generală sau teoria relativității generale este teoria geometrică a gravitației, publicată de Albert Einstein în 1916. Ea constituie descrierea gravitației în fizica modernă, unifică teoria relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie gravitația ca o proprietate
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
Relativitatea generală sau teoria relativității generale este teoria geometrică a gravitației, publicată de Albert Einstein în 1916. Ea constituie descrierea gravitației în fizica modernă, unifică teoria relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
Relativitatea generală sau teoria relativității generale este teoria geometrică a gravitației, publicată de Albert Einstein în 1916. Ea constituie descrierea gravitației în fizica modernă, unifică teoria relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului (spațiu-timp). În particular, curbura spațiu-timp este legată direct de masa-energia și impulsul materiei, respectiv a radiației. Relația fundamentală a teoriei relativității
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului (spațiu-timp). În particular, curbura spațiu-timp este legată direct de masa-energia și impulsul materiei, respectiv a radiației. Relația fundamentală a teoriei relativității generale este dată de ecuațiile de câmp ale lui Einstein, un sistem de ecuații cu derivate parțiale. Predicțiile relativității generale diferă semnificativ de cele ale fizicii clasice, mai ales în ce privește structura mărimilor fizice: timpul, metrica spațiului fizic real, energia, dar
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
timpului (spațiu-timp). În particular, curbura spațiu-timp este legată direct de masa-energia și impulsul materiei, respectiv a radiației. Relația fundamentală a teoriei relativității generale este dată de ecuațiile de câmp ale lui Einstein, un sistem de ecuații cu derivate parțiale. Predicțiile relativității generale diferă semnificativ de cele ale fizicii clasice, mai ales în ce privește structura mărimilor fizice: timpul, metrica spațiului fizic real, energia, dar și asupra teoriei propagării luminii în spațiul fizic. Exemple de astfel de diferențe sunt dilatarea temporală gravitațională, deplasarea spre
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
mai ales în ce privește structura mărimilor fizice: timpul, metrica spațiului fizic real, energia, dar și asupra teoriei propagării luminii în spațiul fizic. Exemple de astfel de diferențe sunt dilatarea temporală gravitațională, deplasarea spre roșu gravitațională a luminii, și întârzierea gravitațională. Previziunile relativității generale au fost confirmate de observațiile empirice efectuate în toate domeniile științelor experimentale. Deși relativitatea generală nu este singura teorie relativistă a gravitației, ea reprezintă cea mai simplă teorie în acord cu datele experimentale. Totuși, teoria nu oferă răspuns la
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]