6,418 matches
-
de argint, de bronz și de fier. De asemenea, pasajul în cauză face trimitere la mitul babilonian al omului primordial care își întinde stăpânirea peste toate (v. 38). „Era un lucru obișnuit”, notează André Lacocque, „ca regii babilonieni să‑și revendice stăpânirea asupra fiarelor pământului și păsărilor cerului. Aceștia aduceau în menajeriile lor animale capturate în diferitele vânători, posibile simboluri ale stăpânirii lor universale”. Pe de altă parte, ahemenizii cunoșteau deja succesiunea a trei monarhii: asiriană, medă și persană. Autorul capitolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vedeniei lui Isaia”. La originea apocrifei, în forma în care ea a ajuns la noi, se află un grup de profeți creștini - harismatici - care trăia în Siria, în împrejurimile Antiohiei, în prima jumătate a secolului al II‑lea. Grupul își revendică o teologie docetistă, expusă în capitolele 6-11. Potrivit scrierii Urcarea la cer..., deasupra pământului se află firmamentul locuit de îngerii răzvrătiți și încă alte șapte ceruri. Isus locuiește în cel de‑al șaptelea, ultimul și cel mai „pur”, împreună cu Tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi recunoscut și proslăvit. Întruparea Mântuitorului constituie punctul de maxim interes teologic. Ea este caracterizată de o discreție absolută, este lipsită de prezența vreunui martor; fecioara nu naște trupește, ci într‑o vedenie înfricoșătoare. În acest fel, profeții sirieni își revendică indirect privilegiul de a fi asistat la însăși taina întrupării. O atare poziție, pregnostică, prin care este anulată istoricitatea și corporalitatea întrupării, ar fi dus la o „privatizare” extrem de primejdioasă a mesajului creștin. Episcopii, a căror autoritate începe să se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a mesajului creștin. Episcopii, a căror autoritate începe să se facă simțită în epocă din ce în ce mai mult, au denunțat cu siguranță caracterul neconform cu doctrina creștină al acestei teologii. Cristologia docetistă face obiectul capitolelor 6-11 ale Urcării la cer... Grupul se revendică de la o tradiție profetică venerabilă, al cărei fondator nu este altul decât profetul Isaia. Atribuind această viziune unui personaj de o asemenea anvergură, unanim recunoscut și respectat, harismaticii aveau drept scop garantarea autenticității și totodată a validității teologiei lor. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
persecutați se află creștinii care au ales să rămână neutri din punct de vedere politic, dat fiind faptul că ei cunoscuseră deja un Mesia, pe Isus. Prin urmare, miza textului este în primul rând teologică, atât evreii, cât și creștinii revendicând ideea de mesianitate însă în termeni diferiți. Evreii așteaptă un mesia omenesc, un eliberator politic, restaurator al templului și implicit al demnității poporului ales, în timp ce creștinii, al căror Mesia a venit deja, așteaptă întoarcerea sa în slavă, în pacea cerească
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dar nu în secțiunea anticristologică propriu‑zisă - îl constituie prezentarea Anticristului deopotrivă ca magician și pseudotaumaturg. Ereziologul tratează această problemă în raport cu „sectele” lui Marcu (I, 13‑21) și Carpocrat, ambii fiind considerați veritabili „precursori ai Anticristului”. Discipolii lui Marcu își revendică o cunoaștere nemijlocită a Duhului Sfânt și puterea de a conferi, în mod concret, darul profețirii. La rândul lor, discipolii lui Carpocrat pretind că săvârșesc învieri de natură spirituală. Denunțarea sistematică a acestor eretici ca „preanticriști” arată, potrivit lui Irineu, că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
modernism sau extrem-modernismului. Nu este lipsit de tâlc faptul că, de pildă, termenul de referință pentru Ținutul bufonilor (2001) poate fi găsit în poemul The Waste Land al lui T. S. Eliot, deși chiar postmodernismul ar putea să și-o revendice, măcar în parte. Accentul e dat de neliniștea pentru soarta omului și a omenirii, pentru descâlcirea noimelor existentului, însemnate sunt coloratura morală de fond, strădania de exorcizare întreprinsă de poet, exorcizare înrudită, într-un fel, cu cea practicată, de pildă
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
instalate la 5 martie 1568 - Azarie: „Boală rea și de moarte”; Ureche: „Boală grea” - „o boală acută cu frisoane și temperatură ridicată”120, „febră” sau „friguri”, cu stări de leșin și cu o evoluție rapidă, drastică. Ne spune Ureche că, revendicându-și pentru scurt timp și constatând că fusese trecut în rândul monahilor, Lăpușneanu „zic să fie zis că de să va scula, va popi și el pre unii”. Raționamentul celor din jur, înfiorați de trecutele performanțe actualizate de aceste făgăduieli
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
temele obsesive ale nuvelelor târzii, deja este aici o metaforă cu diferite ramificații, chiar și În cazul În care semnifică stricta uitare, inclusiv cea observată de Culianu. Însuși Eliade se depărtase prea mult de perioada 1930 pentru a nu-și revendica o recapitulare a eșecurilor și cauzelor sale secrete (În sensul În care yoga este o formă de acțiune). Tot ceea ce va descrie ca ținând de experiența senzorială asiatică, despre care vorbise și În Șantier, este o explicare corectă și completă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
a treia categorie (Întâlnirea din Pământuri, O adunare liniștită) unde P. înregistrează subtilitățile sufletului rural. Adolescentul Dugu o vede goală pe Drina și se îndrăgostește fulgerător de ea. Pentru a o cuceri, se bate cu Achim, un măgădău care își revendică prioritatea asupra fetei. Lupta pentru inima Drinei sugerează nu numai inițierea în dragoste, potrivit canoanelor lumii rurale, dar și trecerea adolescentului în vârsta bărbăției. După ce câștigă bătălia cu Achim, Dugu are alt comportament, calcă altfel - observă părinții. Toate acestea sunt
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
lui F. M. Dostoievski și chiar pe James Joyce (care are, prin S., una din primele receptări românești) pentru forța „materiei obscure” din romanul Ulise. Aprecia folclorul, afirmând, precum, mai târziu, Mircea Eliade, că „basmele noastre au elemente care ar putea revendica, în fața altor literaturi, o originalitate bine definită” (De la Petre Ispirescu la George Lesnea, C. Berariu), îi elogia pe marii creatori de limbă, Eminescu, Creangă, Arghezi, Sadoveanu. Din literatura română îi recomandă pe G. Ciprian, George Lesnea, Cezar Petrescu, Adrian Maniu
SERGHIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289643_a_290972]
-
Hautes Études. Publică studii de specialitate și participă la diverse conferințe de istoria religiilor. După 1989 semnează versuri și articole politice în „Contrapunct”, „Viața românească”, „Vatra”, „Familia”, „Ramuri”, „Dorul”, „Cotidianul”, „Lumea liberă românească”. În mod ideal, poezia lui Ș. își revendică subvenționarea de către un regim metafizic-modernist. Metafizicul ar viza, în această ecuație, tipul de atitudine care prelucrează emisia, în timp ce (neo)modernismul ar caracteriza tehnica prin care atitudinea se materializează. Acest portret, conținând liniile unor mari ambiții și proiecte, are o acoperire
SISMANIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
tradiționalist” (și Îndeosebi cu Barbu Catargiu), apropierea de Alexandru Ioan I, prezența alături de radicali În guvernul condus de Ștefan Golescu (1860) puteau legitima o asemenea asimilare. La 13/25 aprilie 1864, În plină dezbatere a legii rurale, omul politic se revendica explicit de la liberalism: „sunt unul din cei mai vechi liberali”. Însă contextul În care era plasată afirmația relativiza, dacă nu valoarea acesteia, cel puțin sensul pe care oratorul Înțelegea să i-l confere. Erijat În corifeu ad-hoc al unei majorități
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
aneantizare simbolică a adversarului ca și În discursurile Împotriva lui I. C. Brătianu și a coaliției de la Mazar-pașa. Chiar În momentul dezicerii formale de Lascăr Catargiu, intervenită la foarte scurt timp (25 februarie/8 martie 1876), Boerescu a continuat să se revendice de la „partidul conservator” ; argumentele sale evitau Însă aspectul doctrinar, concentrându-se asupra unei componente strict politice: spre deosebire de grupările liberale, conservatorii eludaseră „Înregimentarea”, În favoarea unei „discipline simple” : motivație suficient de confuză pentru a justifica detașarea de liderul unui guvern care se
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
băncilor , a rentei , mai mult decât În exemple concrete. Schițele unuia dintre aceste discursuri (veritabile fișe de lectură) probează clar caracterul metodic al documentării și, implicit, locul pe care teoria Îl ocupa Între prioritățile omului politic. De altfel, acesta se revendica și În mod explicit de la „știință” În luările sale de poziție. Într-o polemică purtată cu Petre P. Carp În 1876, privind rolul economiei politice, Boerescu manifesta un atașament clar față de scientism: „Sunt, d-lor, legi fixe și imutabile, după
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
Dunării <ref id="107">107 Ibidem, f. 33. </ref>. E de acord că s-a produs un „fapt Împlinit”, deoarece „(...) dl. Brătianu și prietenii săi vor rămâne fideli tradițiilor lor, rezolvând problema titlului În același mod În care România a revendicat, la vremea respectivă, unirea Principatelor și independența” <ref id="108"> 108 Ibidem. </ref>. Guvernul s-a ferit să ceară poziții oficiale din partea marilor puteri ca să nu se imprime În ochii românilor stigmatul pus demnității regale, care ar fi ajuns un
PROCLAMAREA REGATULUI ROMÂNIEI ÎN ACTELE DIPLOMATICE EXTERNE DIN ANII 1866-1881. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SUZANA BODALE () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1248]
-
îi atrage criticile „Convorbirilor literare”. Prospectul, după ce face o apreciere critică a stării sociale și a politicianismului care împiedică libera dezvoltare a culturii, vede remediul „ignoranței și mizeriei” în puterea științei și a cugetării. Acțiunea de educare prin știință se revendică din activitatea de „luminare” începută de Gh. Lazăr, iar nivelul științific se explică, în primul rând, prin contribuția lui Șt. C. Michăilescu, autorul multor articole teoretice sau de popularizare din cele mai diferite domenii. De asemenea, apar nume de prestigiu
TRANZACŢIUNI LITERARE SI STIINŢIFICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290243_a_291572]
-
mereu, cu prima vârstă, paradisiacă. T., printre primii în epica românească, întreprinde acum o analiză a psihologiei adolescentului. Elev în ultima clasă de liceu, Dan Deleanu pendulează între stările de timiditate orgolioasă, dublate de reveria poetică, și îndrăzneala de a revendica prețuirea și afecțiunea celor din jur. Privește viața sub semnul absolutului, socotind că nimic nu îl poate opri de la realizarea, în cel mai scurt timp, a idealurilor sale. Nucleul arderilor sale sufletești este iubirea. În afară de Monica, va cunoaște bucuriile și
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
asupra unor clasici ai literaturii române, selectați potrivit unui criteriu original: devenirea spiritualității, a culturii și mentalităților. „Cheia de boltă” a acestei viziuni dinamice se sprijină pe trei mari personalități: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu și Lucian Blaga. Metoda adoptată se revendică din critica fenomenologică, asumată treptat, odată cu investigarea operei lui Blaga, ca o filosofie a spiritului. Încercând să pună în relief esența fiecărei creații, exegetul elimină elementele nesemnificative și urmărește, prin sondarea „arheologiei poeticului”, felul în care „nucleul”, purtător al „spiritului
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
Acesta merită reținut pentru funambulesca „notă” de subsol dedicată „delirului obiectiv”, în care este inclus un semnificativ fragment de proză poetică despre „visul pietrificat”, cu imaginea unei camere de sticlă unde așteaptă un fluture, secvență de la care s-ar putea revendica proza contemporană de factură oniric-barocă a lui Mircea Cărtărescu. T. se dovedește în versurile acestor două volume unul dintre cei mai luxurianți imaginativi ai liricii române, un maestru al misterului, pe care reușește să îl comunice fără să abandoneze teritoriul
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
s-a idiotizat complet și a rămas religios și un țăran analfabet nu există nici o diferență”, „Shakespeare, pe lângă Biblie, - eu demonstrez asta și la Sorbona - e scriitor din Găești”. De altfel, această tranșare e posibilă pentru că la Ț. gândirea nu revendică un sistem „obiectiv”, ci e reductibilă la o atitudine „subiectivă”, pe care eseistul o rezumă astfel: „Să vă spun eu cine sunt: sunt român, naționalist, creștin, ortodox și militarist”. E vorba, cu alte cuvinte, de o atitudine pur idiosincratică, în
ŢUŢEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
și un interes față de concretețea rostirii, a explorării puterilor semnificantului în interfața lui cu „referința”. Pe de altă parte, în povestiri se regăsesc umorul și sentimentalitatea, calități tradiționale ale prozei rurale, aici manifestate într-o versiune deloc desuetă. El însuși revendicându-și o dublă descendență - din Marin Preda și din Școala de la Târgoviște -, U. schițează o autocaracterizare acceptabilă. Din perspectiva subiectelor, dar și a construcției și scriiturii, textele au o diversitate marcată, întruchipând un caleidoscop cu o mare varietate cromatică: piesa
UNGUREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
și Al. Tudor-Miu”. Beneficiind de experiența publicațiilor avangardiste care au precedat-o (între care „75 HP”), U. se lansează cu fervoare negativistă și intransigență, trezind ecou în presa vremii. Fără opțiunea unei orientări explicite în peisajul experimentalist al avangardei, revendicându-se doar din izolarea orgolioasă și originalitatea șocantă a patronului spiritual al cărui nume îl poartă, U. adoptă maniera suprarealismului, curent care din anul 1928 atrage cam toate grupările avangardei românești, deși termenul ca atare nu apare în articole, înlocuit
URMUZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
, Continuator firesc în Apus al celor mai importante programe renascentiste, înlocuitor în bună măsură al Renașterii pentru spațiul est- și sud-est european, cu preluarea și exercitarea funcțiilor ei de înnoire și modernizare, revendicându-se, cel puțin la nivelul elaborării textelor literare, dintr-un scientism pertinent ce transformă adesea arta în artificiu și discursul în structuri retorice savante, barocul - singurul curent cu răspândire continentală - nu putea să ocolească exercițiile de factură umanistă. Textele compun
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
la statutul de personaj exemplar, instalează un soi de emblemă configurativă a marilor inițiative (îndeobște culturale) puse la cale de aura princiară. Matei Basarab, Vasile Lupu, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (dar nu numai ei) pricep temeinic rosturile unei monarhii ce revendică un prestigiu asigurat de istorie. Zidirile înfăptuite de ei, demersurile literaților, programele celorlalți artiști, pentru care Curtea (Regnum) constituia un nucleu organizator stabil, mărturisesc aceste convingeri. Bisericile ridicate de voievozi, plănuite a fi necropole de familie (Trei Ierarhi de la Iași
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]