2,703 matches
-
martini, a muzicii și a iubirii nu mai poate înlătura sentimentul thanatic al sfârșitului. Locotenentul Stella, cel care ucide spre a cuceri comoara ce îi va netezi drumul către inima hipnoticei Adrienne, ignoră costul uman al fericirii ce posedă inconsistența reveriilor băutorilor de hașiș. Ucis de Cush, Stella lăsa ca unică moștenire lui Koinski umbra din fotografii a soției din îndepărtata Italie. Posedat al muzicii de operă, cântăreț ce visează în fortul său african la o glorie care nu va veni
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
francezi, prinși în spațiul de trecere al istoriei. Nuanțele prevalează la Pratt în defavoarea tușei de eroizare facilă. Îndatorat umanismului sceptic al lui Renoir din La grande illusion, Pratt recuperează umbrele pe care discursul patriotard le ignoră, ca emblemă a defetismului. Reveria lui Pratt, ca și parcursul lui Koinski, sunt impreg nate de briza marină pe care o aduce în spațiul ficțiunii proprietara miticului bordel din Djibouti. Italiancă, dar ostilă fascismului, prostituată al cărei curaj o face pandantul natural al amazoanei Ghula
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fără ca vreodată trupul său să se găsească în liniștea încremenită a unui cavou - prăbușit în mare, adăpostit de cripta apelor peste care a zburat de atâtea ori, Saint-Exupéry devine, în Le dernier vol, personajul ce sfidează sfârșitul prin contopirea cu reveria și visul. Ca și frații Bronzi ori Tristan Melrose, Saint-Exupéry aparține familiei de spirite tulburate și damnate, spirite ce nu își pot descoperi liniștea decât în comuniunea cu elementul care îi absoarbe în pântecele sale. Departe de baza din Bastia
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de Gringo spre a închide acest cerc al vrăjii. Tropicele acordă acestui scenariu al retribuției biblice amploarea unei hecatombe parfumate. În cele din urmă, realismul magic al lui Pratt reconciliază contrariile. Lumea de dincolo, un Paradis straniu, mai apropiat de reveriile voodoo decât de rigoarea creștină, îi așteaptă în sânul ei pe toți actorii acestei drame a iubirii și revoluției. Gringo e reunit cu morții pe care i-a răzbunat. Dincolo de poarta de ivoriu, Corisco și Gringo pășesc împreună. Orfeu-Gringo și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ce leagă banda desenată de minoratul infantil. Milo Manara este marcat de amprenta identitară a emancipării sexuale și revoluției moravurilor. De aici, tentația lui Manara de a trece granițele domeniului erotismului. Poetica lui Manara este aceea a subversiunii, parodiei și reveriei. Corpul feminin și sexualitatea nu mai sunt prezențe marginale, ci expresia unei forțe vitale la fel de puternice și de de vizionare precum lava viselor. Cochetând cu teritoriul interzis și controversat al sexualității, Manara combină referința la trup și energiile sale cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
șerpuitor al drogului. Proza grafică a lui Manara nu încetează să fie un manifest suprarealist pentru salvarea acelui nucleu nedomesticit de civilizație și de cultul respectabilității „burgheze”. Întâlnirea cu Pratt, întâlnire din care se nasc câteva texte reunind cruzimea și reveria într-un aliaj paradoxal, este catalizatorul ce face să urce spre suprafață magma de imagini și de nebunie a unui artist. Odată cu Pratt și cu Manara, banda desenată părăsește cărarea luminoasă a visului apolinic spre a se avânta în pădurea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
este elogiul închinat acestei arderi purificatoare. Exaltarea intelectuală este, inevitabil, parte din condiția revoluționară. În loc de final (provizoriu) Lectura benzilor desenate este, în termeni culturali, o experiență sinestezică. Ea se deschide, simultan, către vizual și către literatură, către tradiție și către reverie. Proza grafică nu este genul minor incompatibil cu demnitatea intelectuală a cititorului. Ea este însă incompatibilă cu rigiditatea snoabă și scorțoasă a celor care preferă să rămână închiși în turnul cenușiu al lipsei de imaginație, refuzând invitația la călătorie și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
discreție. Ziua 4 - Am primit un mesaj ciudat, o scrisoare care mă invita să fiu prezent în bazarul cel mare al orașului, spre a întâlni „un prieten care îmi vrea binele”. Căpitanul Haddock, care a început să se trezească din reveriile sale de amiral azanian, m-a însoțit, renunțând și la ținuta sa de carnaval. În cele din urmă, am ajuns în locul în care întâlnirea urma să aibă loc. Am respectat indicațiile din mesaj, până ce am ajuns lângă magazinul de covoare
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Londra, Parisul sau New Yorkul, vidate de locuitorii lor (corpurile lor aveau să fie adăpostite în gigantice gropi sterile, dispărând fără a crea infecții sau epidemii), deveneau parte din Imperiul ordinii pe care Borduria îl edifica, spre a dura milenii. Reveriile lui Olrik se întindeau spre a cuprinde întregul Pământ. Ceea ce Imperiul Galben nu reușise, Borduria înfăptuia. Caietele lui Olrik erau cronica acestui viitor posibil. Pe hărțile din biroul său, Olrik adnota febril, marcând utilizarea regiunilor cucerite de Borduria. Acolo unde
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mă lăsam în voia imaginației. În închipuire puteam să-mi ofer tot ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri ca în reveriile cu ochii deschiși, cu un plus de fantezie care atingea uneori ridicolul. Mă visam astfel explorator sau mare aventurier. Am colonizat chiar o insulă, mi-am alcătuit un trib al meu, m-am declarat șef de trib, m-am împodobit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nimic febră, care urca până la 38 de grade și chiar mai mult. Febră centrală, ziceau doctorii, provocată de sistemul nervos. Dar nu mă deranja. Din contră, ea mă ajuta să visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încît uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid în seriozitatea lui. Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în cazul meu visele, cât mai nesăbuite cu putință. Fiindcă aici a fost izvorul dramei mele. În ciuda faptului că nu eram bun de nimic ― sau din cauza asta? ― am fost însetat de glorie și ros de ambiții tainice. Mă afundam în reverii nebunești din care reveneam, răsplătit, la o viață sălcie, cu care mă învățasem, așa cum te înveți să trăiești nespălat. Am mințit-o pe Emilia că începusem o sculptură care va revoluționa arta. M-a privit admirativ, fremătând, spre marea mea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eretic înainte de a ști ce este, de fapt, o credință. Nu vedeam decât fanatici, în vreme ce eu însumi eram un fanatic, un bigot al arbitrariului absolut. Înaintând pe acest drum, am ajuns să nu mai cred cu adevărat în nimic în afară de reveriile și ambițiile mele nesăbuite; nici în alții, nici în școală, nici măcar în bruma de însușiri pe care, folosindu-le, aș fi putut clădi o viață modestă, dar cuviincioasă. Eram convins că numai impertinența și nerecunoștința mă pot salva. Nu eram
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
două pături și tot să-mi fie frig; mă vârâse la închisoare fără să fi avut nici o vină, mă pusese în situația să-mi lingușesc gardienii ca să le intru în voie. Nu, mă săturasem de atâta rațiune. Trăiască oglinzile, trăiască reveriile! Ele mă scoteau din cuști, îmi ofereau libertatea. Erau ca un somn strălucitor, în care mă puteam crede orice. Șef de trib? Am surâs. Asemenea vise naive erau bune pentru era rațiunii. Acum puteam să-mi sporesc ambițiile și pretențiile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tramvai a trecut sunându-și clopotele, transportând copii gălăgioși și turiști din Russian Hill la Aquatic Park, la Muzeul Marinei și la Debarcaderul Pescarilor. Zgomotele orei de vârf din San Francisco se furișau În Încăpere, scoțându-i pe toți din reveria lor. — Rose nu e rea la suflet, s-a aventurat Barsam. Când ne-am cunoscut era o fată timidă din Kentucky. Se zice că și iadul e pavat cu intenții bune, a sărit unchiul Dikran. Însă Barsam nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Armanoush a fost silită să Învețe să-și ascundă talentele și să facă tot ce-i stătea În puteri să nu strălucească prea tare. Un miros pătrunzător, picant a venit dinspre bucătărie și i-a gâdilat nările, trezind-o din reverie. — Deci, a exclamat Armanoush Întorcându-se spre cea mai vorbăreață din cele trei mătuși ale ei. Rămâi la cină? — Doar puțin, scumpo, a murmurat mătușa Varsenig. Trebuie să plec curând la aeroport; gemenele se Întorc astăzi. Am trecut pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
imaginea de ansamblu, dacă exista Într-adevăr așa ceva. În scurtele pauze dintre Întrebări, Armanoush a cercetat locul și oamenii, intuind de unde venea numele cafenelei. Tensiunea constantă dintre realitatea vulgară și fantezia Înșelătoare, noțiunea de persoane dinafară versus noi, cei dinăuntru, reveria locului și, În cele din urmă, expresia mohorâtă de pe chipurile bărbaților, de parcă s-ar fi gândit disperați ce să aleagă - fie să care greutatea relațiilor amoroase haotice, ca ușurătatea să-i facă pe jumătate reali... totul evoca o scenă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care se obișnuise Delphine. În cea mai recentă dintre scrisori, compusă În Caffé Greco, Delphine scria: „Dacă ai fi aici, am sta de vorbă ore Întregi, așa că explică-mi de ce nu-ți pot scrie scrisori lungi, compun unele superbe În reveriile mele de seară, Înainte să adorm. Mai e și faptul că nu prea Îndrăznesc să-ți scriu, gîndindu-mă că mi-ai spus nu demult nu mai știu prea bine ce, În legătură cu scrisul meu, ceva nu prea măgulitor, și e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
încruntă, nu pentru că era nedumerit, ci pentru plăcerea de a se încrunta. și tot timpul cât gurile tari de fum îi infiltrau ființa, el era perfect conștient de sine însuși, recunoscând-și întrucâtva absurditatea. Ceva însă începu să îi tulbure reveria. Salitov. Simțea cum acțiunea fumului de țigară își pierdea efectul. Nu mai era concentrat cu întreaga-i ființa asupra paginilor gazetei. Era atent acum la suprafața din piele verde a mesei de scris pe care aceasta era așezată. Iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
detaliu, aproape credea că nenorocitul îi citise gândurile și cânta despre el. Nu peste mult timp se opriră din nou. Râsul lor continuă pe alt ton, cu o cadență de tras de pușcă, iar asta îl trezi pe Virginski din reveriile sale și îl făcu conștient de schimbare semnificativă a chefului lor. Uitându-se în jur, văzu pălării atârnate într-o vitrină prost luminată și îi auzi pe ofițeri discutând despre bani. Virginski nu mai avea nicio îndoială. Acesta era locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
rusească. Sunt superstițios. Privirea lui Porfiri era pe moment timidă, aproape umilă. știi că am sânge de tătar? Din partea bunicii mele. S-a născut într-un trib Kezhig și s-a măritat cu un subofițer rus. În momentele mele de reverie, îmi place să îmi imaginez că ea fost fiica șamanului tribului. Poate asta e cauza superstiției mele. În orice caz, acestui fapt i se datorează reținerea pe care poate ai observat-o la mine. Nimic mai mult. În paranteză fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mă lăsam în voia imaginației. În închipuire puteam să-mi ofer tot ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri ca în reveriile cu ochii deschiși, cu un plus de fantezie care atingea uneori ridicolul. Mă visam astfel explorator sau mare aventurier. Am colonizat chiar o insulă, mi-am alcătuit un trib al meu, m-am declarat șef de trib, m-am împodobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic febră, care urca până la 38 de grade și chiar mai mult. Febră centrală, ziceau doctorii, provocată de sistemul nervos. Dar nu mă deranja. Din contră, ea mă ajuta să visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încât uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid în seriozitatea lui. Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în cazul meu visele, cât mai nesăbuite cu putință. Fiindcă aici a fost izvorul dramei mele. În ciuda faptului că nu eram bun de nimic - sau din cauza asta? - am fost însetat de glorie și ros de ambiții tainice. Mă afundam în reverii nebunești din care reveneam, răsplătit, la o viață sălcie, cu care mă învățasem, așa cum te înveți să trăiești nespălat. Am mințit-o pe Emilia că începusem o sculptură care va revoluționa arta. M-a privit admirativ, fremătând, spre marea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eretic înainte de a ști ce este, de fapt, o credință. Nu vedeam decât fanatici, în vreme ce eu însumi eram un fanatic, un bigot al arbitrariului absolut. Înaintând pe acest drum, am ajuns să nu mai cred cu adevărat în nimic în afară de reveriile și ambițiile mele nesăbuite; nici în alții, nici în școală, nici măcar în bruma de însușiri pe care, folosindu-le, aș fi putut clădi o viață modestă, dar cuviincioasă. Eram convins că numai impertinența și nerecunoștința mă pot salva. Nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]