2,564 matches
-
Glasul lui incredul îmi răsună în ureche, spărgându-mi timpanul. Tu ești ? Unde ești ? — Nu știu. A trebuit să scap de acolo. Am... fost efectiv șocată. — Samantha, nu știu dacă mi-ai primit mesajele. Dar... Șovăie. Știe toată lumea. — Știu. Mă rezem de un perete vechi aproape prăbușit și-mi strâng ochii cu putere, încercând să blochez durerea. Știu. — Dar cum s-a putut întâmpla așa ceva ? Pare la fel de șocat cum mă simt și eu. Cum naiba ai făcut o greșeală atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
făcut la rece, răspund, fără să ridic capul. Continui să amestec câteva momente, după care îmi las lingura de lemn jos. Așa. Acum o să-l las... să se marineze. În cele din urmă, ridic privirea. Nathaniel e în aceeași poziție, rezemat de ușă, și îmi urmărește calm fiecare mișcare. În ochii lui e o expresie care îmi cam pune un nod în gât. Știe. Știe că sunt o impostoare. Te rog nu le spune soților Geiger, îi transmit telepatic. Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
încerc să fac asta o dimineață. Dar nu am nici cea mai mică intenție de a rămâne. Și nici să le iau vreun ban, dacă la asta te gândești. Se așterne tăcerea. În cele din urmă, ridic privirea. Nathaniel stă rezemat de blatul de la bucătărie, cu brațele puternice încrucișate. Încruntarea i-a mai dispărut. Bagă mâna în rucsac și scoate o sticlă de bere. Mi-o întinde, însă eu clatin din cap. Și de ce anume fugeai ? zice, deschizând berea. Am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să gătești. Tonul ei e prietenos, dar sec. Am revelația bruscă a faptului că e o femeie care nu face risipă de cuvinte. Da, zâmbesc. Vă rog. — Cordon bleu, chestii din astea de fițe, se bagă și Nathaniel, care stă rezemat de plită. — Și cam ce experiență ai în domeniul ăsta ? Iris se șterge pe mâini cu un prosop cu pătrățele albe și roșii. Nathaniel mi-a spus că nu știi absolut nimic. Dar nu pot să cred așa ceva. Împăturește prosopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu ies de aici în momentul ăsta și nu mă sui într-un tren spre Londra ? Cum stau așa prăbușită pe scaun, mi se pare că aud o bătaie ușoară în ușa deschisă. Ridic privirea și îl văd pe Nathaniel rezemat de tocul ușii, cu rucsacul în brațe. Îmi vine imediat în minte scena de dimineață, și mă cuprinde un val de jenă. Fără să vreau, îmi răsucesc ușor scaunul și îmi încrucișez brațele la piept. — Bună ! zic cu un ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a pus sub cap o pernă alcătuită din fusta mea șifonată și pătată de zmeură, și-a pus jeanșii și a adus niște bere din frigiderul familiei Geiger. Mă ridic în capul oaselor, încă amețită, și-l văd pe iarbă, rezemat de un copac, bând din sticlă. — Chiulangiule, zic. Geigerii cred că legi mazărea pe araci. Se întoarce spre mine, și chipul îi e străbătut de un licăr amuzat. — Ai dormit bine ? — Cât am dormit ? Îmi duc mâna la față și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
întinde sticla și iau o înghițitură, precaută. E prima oară când beau bere în viața mea. Dar așa cum e, rece și spumoasă direct din sticlă, e cea mai răcoritoare băutură pe care am băut-o vreodată. Mă las pe spate, rezemându-mă de trunchiul copacului, cu picioarele goale în iarba rece. — Dumnezeule, mă simt atât de... Ridic o mână și o las să cadă cu o bufnitură puternică. — Nu mai ești chiar atât de încordată cum erai, spune Nathaniel. Nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
lămpi. Doar că ușile au alte numere. 31 și 32. Nu-mi amintesc pe care dintre ele o caut așa că, până la urmă, optez pentru 31. Are un preș mai moale. Mă las jos pe podea, îmi las geanta jos, mă rezem de ușă și încep să aștept. În momentul în care Ketterman iese din lift, sunt stoarsă de orice vlagă. Stau aici de trei ore întregi, fără să beau sau să mănânc ceva. Mă simt epuizată și trasă la față. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Rog frumos pleaca acuma. Sau chem polisia. Haida-de ! Nu ești belgiancă, scumpo ! — Tu pleaca ! Intrat ilegal casa ! Dau judecata ! Îl împing afară pe scări, trântesc ușa și răsucesc cheia în broască. După care trag perdeaua acoperind complet fereastra și mă rezem de ușă, cu inima bubuindu-mi. Fuck. Fuck. Ce mă fac ? OK. Lucrul cel mai important e să nu intru în panică. Lucrul cel mai important e să nu-mi pierd cumpătul și să privesc situația cu calm și detașare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă în tăcere. E rezemat de un stâlp vechi de piatră din fața băncii singuratice pe care sunt așezată. Stă în profil, umbrit de soarele după-amiezei, și n-am nici cea mai mică idee ce gândește. În cele din urmă ajung la final și își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o taie ea. E viața ta, Samantha. Cariera ta. Cred că nu-ți dai seama... — Ba tu nu-ți dai seama ! Nici unul dintre voi nu înțelege nimic ! Mă uit enervată la Guy, apoi dau focul mic de tot și mă rezem de bufet. Mamă, am descoperit un nou mod de a trăi aici. Ziua muncesc și când termin... gata. Sunt liberă. Nu mai e nevoie să-mi iau de lucru acasă. Nu mai e nevoie să-mi țin BlackBerry-ul aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să vă aflați deja la voi la birou. Are un aer extrem de stresat. Nu e nimic de văzut aici ! Vă rog, fiecare la el În birou. — Ce se Întîmplă ? Îl Întreb pe Dave, bodyguardul nostru, care stă, ca de obicei, rezemat de perete, cu o cană de ceai În mînă. Acesta ia o gură de ceai, o plimbă puțin prin gură, apoi rînjește la noi. — Vine Jack Harper. — Poftim ? Rămînem amîndouă ca la dentist. — Azi ? — Vorbești serios ? În lumea de la Panther
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sinergică... Îhm... operațională și... Îmi screm disperată creierii să găsesc un cuvînt din ăla lung și impresionant, cînd fac greșeala să mă uit În ochii lui. Știe că bag din top, nu ? O, Doamne. Ce rost mai are ? — OK. Mă rezem de peretele liftului. În viața reală, nu se comportăm deloc așa. De obicei, Paul urlă la mine de șase ori pe zi, iar Nick și Artemis se urăsc de moarte și n-ai să ne vezi că stăm și discutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
da. Cu Lissy. Arunc o privire furișă spre ceas. E opt fără șase minute. Oricum, ne vedem cît de curînd. Cel puțin la birou... — De ce ești atît de fîstîcită ? Connor mă scrutează atent. — Nu sînt deloc fîstîcită ! spun și mă rezem cît pot de firesc de tocul ușii. — Ce s-a Întîmplat ? Mijește ochii bănuitor, după care se uită În spatele meu, pe hol. Ce se Întîmplă ? — Connor. Pun o mînă liniștitoare pe brațul lui. Nu se Întîmplă absolut nimic. Poate doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nu vorbești serios. — E Emma ! Încep să strige cei din partea opusă a camerei. E Emma Corrigan ! — Emma ? spune Katie, privindu-mă uluită. Dar... dar... — Ba nu e Emma ! spune brusc Connor, rîzÎnd. Stă În picioare În partea opusă a camerei, rezemat de perete. Terminați cu prostiile ! În primul rînd, Emma poartă numărul patruzeci. Nu patruzeci și patru ! — Patruzeci ? spune Artemis pufnind În rîs. — Auzi, patruzeci ! spune Caroline chicotind. Hai, că asta-i bună de tot ! — Nu porți patruzeci ? Connor mă privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cap, fără să scot o vorbă. — S-a... — A plecat. Înghit În sec. Chiar nu am stare să vorbesc despre asta acum. — Of, Emma. Își mușcă buza. Te rog, nu zice nimic, spun cu glas tremurînd. Am să plîng. Mă rezem de perete și inspir adînc de cîteva ori, Încercînd să-mi regăsesc ritmul egal al respirației. Unde-i prietenul ei ? spun Într-un final, arătînd cu degetul mare spre Jemima. — A fost dat afară, spune Lissy cu satisfacție. Tocmai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Făcea consemnări mentale pline de acuratețe. Dar el și cu mine eram prieteni - profund atașați - și prietenia n‑ar fi fost posibilă dacă nu ne‑am fi Înțeles spontan unul pe celălalt. În discuția la care mă refer, și‑a rezemat capul chel pe speteaza fotoliului. Mărimea feței lui largi, Înțelegătoare, brăzdate de riduri, mă făcea să mă mir de forța de susținere a mușchilor gâtului și umerilor, pentru că picioarele lui aveau un minimum de mușchi. Doar atât cât să‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
sigur nici măcar că este, rămâne gol-goluț și mut ca Heraclit care nu putea pronunța numele nici unui lucru pentru că nu era sigur de nimic. Cine ești tu? stăruie a doua oară părintele. ─ ? Cine ești tu? întreabă părintele și a treia oară, rezemându-se confortabil la picioarele Cuviosului Antonie cu toiagul său de doi stânjeni. Cred că ar fi mai bine să plec. În tinda bisericii, dă nas în nas cu Aurora Martinescu. O salută zâmbind într-un dinte. ─ Izabela Ciortea, ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mână. Numai datorită ție n-am ajuns să trag concluzia că Germania înnebunise. S-a întors și s-a îndepărtat brusc de mine. S-a dus la femeia cu ochii ca stridiile care mai că scăpase vaza albastră. Ea stătea rezemată de un zid, unde i se ordonase să stea, jucând amorțită rolul toantei pedepsite. Werner Noth o scutură puțin, încercând să trezească în ea măcar un atom de inteligență. Îi arătă o altă femeie care ducea un hidos câine chinezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
încovoiat, umilincios. Poala anteriului se agățase de o țintă și preotul o smunci ferit. Se opri în dreptul măsuței cu câțiva trandafiri aproape veștejiți. Goncea se ridică. Veni spre el și-l privi nedumerit. Părintele, înalt, gârbovit, cu barba colilie, își rezemă de colțul măsuței servieta gălbuie, burdușită, legată cu o curea maronie. - Nu vrea, dom’ maior. Am încercat să-i explic și eu că nu-i cazul să fie așa de habotnic, când e vorba de un gest atât de frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
v-a iertat. Tăie de câteva ori, repezit, aerul dintre el și cei doi, vrând parcă să le arate cum fac autoritățile ordine. Dădea agitat din mâini, când îl zări iar pe insul de mai înainte, cel cu crănicelul. Sta rezemat de fereastra dinspre bulevard, cu brațele încrucișate, și părea că ascultă plin de interes spusele lui Goncea. - Am lichidat cu trecutul, se-nflăcarase maiorul. Altele avem pă agendă. Destindere, deschidere, reconciliere. Luptăm pentru pacea mondială. Toți ascultă de noi. Ne cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o plasă de plastic roăie, cu chipul prefectului Soporan imprimat. Și sloganul lui electoral: „Cu mine veți trăi bine!“ Țiganca de alături își agita eșarfele date la „juma de preț“. Din farmacie ieșise inginerul Vlad, fratele arhitectul Stelian Lazarovici. Se rezemase de zid și citea concentrat hârtia unui prospect. O fâșie lungș, încolăcită. - S-a operat și el și la ce i-a folosit, oftă bătrânul. O mai amăgește două-trei luni. Hai un an, ca Stelian. Și p-ormă? Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe care scria cu litere mari, cărămizii, „Ansamblul de muzică tradițională românească Brandaburlea @ Brandaburlea dând Koncert la Teatrul Oliymipyica, Paris, Capitala din Franța“, cu o altă imagine a unui soare mare, imens, ivindu-se dintr-un larg de mare. Se rezemă de bara metalică din dreptul vitrinei. Sprijinită în coate îl privea disprețuitor. - Gina asta o să te nenorocească, să știi. Ți-o spun și ca o mamă, dar și ca femeie. Dacă nu-ți iese aprobarea să pleci în State, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și țuică pentru toți! Să vină pompierii de la secția Centrală! Prins de un entuziasm fără margini, Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu o vulcaniană. — De ce țipi așa? Vorbele ei mi-au trimis în nări un miros dulceag de parfum. Pe urmă mi-am dat seama că mirosul venea de la vecina din stânga, o femeie grasă și machiată cu verde, care privea scena rezemată de pervaz. - Am vorbit ceva mai înainte pe internet și n-ai vrut să-mi spui cum te cheamă. Ne-am dat întâlnire în piață. Îmi pare rău că m-ai așteptat degeaba, dar m-am încuiat pe dinăuntru. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]