1,913 matches
-
-și strecura cât de cât numele într-o revistă. Țin minte și azi cum o surprindeam pe Mica, Dumnezeu s-o ierte, care, întinsă în pat, prefăcându-se adormită, mă fura cu coada ochiului, uneori cu o milă nesfârșită față de ridicolul strădaniei mele, de lipsa mea totală de simț practic și, mai ales, de falsa lume în care trăiam. Dar... ce bine că trăiam, atunci, îmi dau cont acum într-o lume „falsă”, deoarece dacă aș fi intrat cu un deceniu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
morfo-fiziologică a individului. Boala - am numit-o astfel, generic; singurătatea - o altă „boală” a creatorului, „singurătatea ideii”, pentru a fi mai „explicit” (deși atunci când un scriitor vrea să fie mai „clar”, nu rareori obscurizează, întunecă ce vrea să spună!Ă, ridicolul, sărăcia, iată câteva dintre „riscurile” creației! Sigur, în acei ani extrem de încordați ce pregătesc „ieșirea în lume”, „izbirea de social”, „bătălia ideatică” - care e mai mult decât atât, e o „bătălie” a personalității în întregime, ceea ce numim, cu un cuvânt
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unor oarecare fapte de arme, cronicari cu adevărat majori, comentatori și vizionari ai Existenței: Romancieri! Și iată de ce, aici, din „colțul nostru”, am avut îndrăzneala de a intitula aceste volume de inconturnabile confesiuni cu titlul cunoscut, conștienți nu numai de „ridicolul, de riscul intreprinderii”, dar și de obligația noastră față de acel „asemănător, dar ne-ipocrit” contemporan. În felul acesta îl sărbătorim și noi pe lectorul nostru, el, care în atâtea rânduri și în atâtea colțuri de țară ne-a strâns mâna
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
carierei? Doi dintre apropiații prieteni, în fața cărora și lângă care m-am bucurat, am suferit și „m-am dezgolit” cu bucurie în ceasuri unice, doi ale căror nume le-am citat mai sus, au făcut tot posibilul, de la încrâncenare până la ridicol, de a face carieră politică după ’89, și reușita, după părerea mea, nu a fost nici pe departe pe măsura „sacrificiilor” și tributului de inconstanță morală și umană la care s-au pretat. Și-apoi, „ei”, aceste exemplare umane ce
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nici un organism al U. Scriitorilor, că fiecare roman al meu era atacat cu virulență în presa de partid, ca și în cea literară, a „colegilor mei”, cu o patimă în care mahalagismul uman era amestecat cu invidia colegială, primitivă până la ridicol, vorbește de la sine. (De reeditări ale unor romane mai vechi bineînțeles că nici nu se punea problema, sursa sigură de venituri a unui scriitor important, ce nu ocupă nici o funcție în aparatul cultural, deși cărțile mele, apărute după lupte dificile
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
agent de influență”, manipulându-l cu abilitate și probabil cu insistență pe un fost amic, tânărul Dorin Tudoran, căruia i-am acordat prietenia și ajutorul meu, atât cât era posibil, câțiva ani buni. Caz absolut flagrant, jenant, încă o dată, până la ridicolul și absurdul situației, a fost faptul că romanul Bunavestire, apărut în țară după trei ani de lupte, refuzul a două edituri și atacat apoi - fapt unic într-o jumătate de secol de dirijism brutal cultural comunist! - într-o ședință plenară
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sunt, de fapt, radicale semne ale unei intoleranțe penibile, acut provinciale. 2 Nina Cassian și Ali Ștefănescu, care au citit manuscrisul Franciscăi în vara lui ’63 - mai trebuiau să treacă doi ani de lupte, descurajări, sărăcie, singurătate dusă până la marginile ridicolului, până la apariția cărții! -, ca și cei doi recenzenți ai ei, Pop Simion și Marin Preda, au fost primii, din afara grupului meu literar, care au crezut în vocația și în arta mea. (Cu Preda am dus prima bătălie - ea urma să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
umanului, dincolo de clișeele, chiar și „artistice”, clasice, ale genului, trebuie să fie apt de a suporta „consecințele”. Cele dintotdeauna ale artistului singuratec și îndrăzneț, cele pe care eu le-am numit riscul sau riscurile culturii și în cultură: singurătatea, sărăcia, ridicolul, ratarea. Și curajul și demnitatea artistului, cel ce-și înțelege și apreciază calm și bărbătește travaliul, iar inițiativa mea a fost de a refuza postura plângăreață, văicăritoare a nu puținor colegi de-ai mei, din țară sau din străinătate, morți
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
extrem de atras de romanele „unde se făcea carieră”, numeroase și multe exemplare, de eroii lor, „ambițioșii” Lucien de Rubempré, Rastignac sau Julien Sorel până la un Dolgoruki (din Adolescentulă sau Raskolnikov. Sufeream împreună cu ei până la cote neverosimile de „domnișoară” și, culmea ridicolului în lectură al unui ins lucid, versat cât de cât în lumea complicată și vastă a romanului - la relectură, imaginam, „speram” pentru eroii mei ce se „poticneau” un alt deznodământ, fericit. Sufeream asistându-i în „gafele” lor sociale, deși înțelegeam
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vocația, iar ea - o, orgoliu nemăsurat al tinerilor, al unora! - să-i poată „sluji” drept destin. Având pentru destin o înaltă, nemăsurat de înaltă părere, o „credință” aproape, rânduindu-se astfel fără ezitare și fără a simți în nici un fel „ridicolul”, în seria nesfârșită a acelor tineri, din atâtea secole și a atâtor eroi din cărțile celebre, „romantice”, care visau o carieră ce ar putea - ce trebuie! - să devină destin. Destin! Da, dar cum comentam mai sus sentința lui Nietzsche după
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dificilă cu mult - deși nici „prima nu fusese deloc ușoară!” -, mai puțin spectaculoasă, mai puțin „zgomotoasă”, creîndu-și tunelele ei ascunse și îndărătnice care trebuiau, după ani lungi și după ce va fi „înghițit” tone de „argilă socială” - sărăcie, singurătate, zeflemele, atacuri, ridicolul -, cârtiță harnică și inflexibilă, să o scoată la un „alt țărm”. Nu, nu la cel visat în tinerețe, ce fusese, de fapt, „primul” - adică arta de a stăpâni tehnica complexă a unui „roman de idei” și aplauzele publicului și ale
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Laocoon, geamătul de suferință și de neînțelegere pe care mi le-au provocat acei șerpi ai oricăror adversități cu care „lumea” întâmpină pe cei curajoși! Pe cei ce cred, în ciuda tuturor riscurilor - ba și îmbătați de ele! -, cele ale sărăciei, ridicolului, calomniei directe sau abile, sarcasmului și ironiei „elegante”, strigătelor apocaliptice despre sfârșitul artei care au luat locul, harnice, celor care, cu un secol în urmă, afirmau perfecta ei inutilitate socială! Sunt pentru că am avut norocul să-mi împlinesc, cât de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
te fabula narratur. Montesquieu l'Esprit des lois : ambiție în lenevie, josnicie în orgoliu, dorința de îmbogățire fără muncă, dușmănie pentru adevăr, lingușire, viclenie, uitarea angajamentelor, dispreț al datoriilor cetățenești, frică de virtutea prințului, nădejde în slăbiciunile lui și însfârșit ridicolul aruncat într-una asupra virtuții alcătuiesc caracterul celor mai mulți curtezani zice Mr. de Marenne înaintea lui Montesquieu. Replica lui Alecu Ruset caracterizând pe boierii moldoveni. [Z.C.] D.I.I. e un profesor de treabă, care, însă, toată viața a trăit numa între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fizic. Tânguirile lui Ojog cresc în măsura în care se supraevaluează el însuși. De aceea s-a recomandat c-o demnitate de înmormântare mitropolitului Sevastian la Neamțu, "Ion Ojog scriitor". Puțini se supără de laude care nu le merită. Nimic mai dezonorant decât ridicolul (la R.). Generozitatea este o regiune în care proștii n-au hălăduit niciodată. Femeile se conving greu că au îmbătrânit; bărbații de asemeni. Oamenii mediocri pot spune uneori lucruri nostime, niciodată interesante. Primul amor nu e amorul adevărat. Numai ticăloșia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ce miză mai poți să scrii sute de pagini despre poezie ? Scepticismul mie îmi omoară inspirația critică, ba chiar îmi ucide curajul de a scrie. Sunt de-acord că lucrurile pot sta cum zice Gheorghe Grigurcu, dar, în acest caz, ridicolul experienței critice depășește sublimul ei. În ce mă privește, scriam într-o vreme cu speranța de a descoperi în spatele operei un om, ba chiar ființa, o anume ipostază a ei, plasată într-un nimb de exemplaritate. Citind, eram interesat să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Lasă, în încheierea acestui dialog, pentru cetitorii noștri, poemul care crezi că te reprezintă ca "poem identitar"... Dragă Adrian Alui Gheorghe, te rog, lasă-mă să nu uit că sunt Ioan Moldovan. M-am temut, mă tem și acum de ridicol. Păstrarea proporțiilor în exprimările discursive și publice despre mine însumi este un imperativ pe care nu vreau să-l calc. Pe de altă parte, ar fi "inimii durere" a nu propune un "poem identitar", dar iar mă-ntorc și zic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
frumoase care fac un ciudat contrast cu ignoranța ei totală, în afară de cele bisericești. Când povestea era plină de haz și știa, cu câteva vorbe, să-ți zugrăvească pe cineva de-l vedeai cu ochii și nu-ți scăpa nici un [aspect] ridicol. Își menținea prestigiul în mănăstire cu multă autoritate, fără bunătate, nu permitea [nici] cea mai mică abatere rituală în slujbă și preotul care n-a încădelnițat frumos primea o aspră observație când, după biserică, se urca la stariție. Aceasta este
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
însăși era foarte veselă, cu inimă bună, deși egoistă, autoritară, violentă, dar potolindu-se la cea dintâi vorbă de supunere și iertând chiar prea repede pedepsele ce dădea. Povestea istoriile din trecut cu un haz nespus și descria propriile ei ridicole naivități cu un chef plin de spirit. Era, cum se zice, o grădină de femeie. Chiar în ajunul plecării la București, două zile înainte de moarte, ca să nu mă întristeze când petreceam toată ziua cu ea, s-a apucat să ne
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
neapărat și profundă. * Glumeții sunt parteneri plăcuți, dar nu te baza pe statornicia lor. * Toate cele ce trec prin mâinile omului se tocesc; toate cele care trec prin mintea omului se ascut. * Nu toate căderile sunt dezastruoase; vezi căderea în ridicol. * Orice urcuș îi amețește pe cei nepregătiți. * Dacă înoți pe sub apă, nu înseamnă că ești submarin. * Toate curgerile duc către un sfârșit. * Ochii lunecoși sunt ca ferestrele mate. * Pacea este un război nedeclarat. În numele păcii, puternicii îi atacă pe slabi
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
nu se iscă din senin. * În politică, onoarea și demnitatea sunt doar vorbe goale. * Partidele împart țara în felii. * Toți politicienii vorbesc în numele poporului, dar acționează în nume propriu. * Seva partidelor din sângele poporului se trage. * Cine nu iese din ridicol, acolo rămâne. * Prin voi, voi reuși eu. * Dați-mi puteri depline și voi fi garantul democrației. * Dușmanii sunt cu ochii pe noi; să fim și noi cu ochii pe ei. * Am pierdut, dar am reușit. * Sunt sincer, dar sunt și
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
domnule, ce tipic, dumneata nu înțelegi că m-au făcut antisemit? Se înroșise, clocotea. Trebuia să găsesc argumente să-l liniștesc. — De ce nu luați lucrurile mai în ușor? i-am spus. În fond povestea are și o latură comică, de ridicol: cum, dumneavoastră, antisemit? — Poate că ai dreptate, a admis el, dar numai de formă. Erau totuși de înțeles supărarea, amărăciunea lui Benador în împrejurarea de care a fost vorba mai sus. Alături de I. Peltz și de Ion Călugăru, Ury Benador
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Iorgulescu, din critica și din jurnalistica sa, adică felul cum ducea o luptă, felul cum își dobora, imperturbabil, adversarii de idei, sufocându-i cu baraje de argumente logice, nicăieri fisurate și imposibil de clintit, și prăbușindu-i până la urmă în ridicol. Acțiunile acestea de lichidare, Mircea Iorgulescu le ducea la capăt cu o extraordinară dexteritate tehnică, spre a vorbi astfel, dar și inspirat, pentru că, dincolo de toate, felul său de-a proceda exprima o vocație. Aceea a unei naturi de luptător. Și
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
din acea vreme, în gazete, în almanahuri, în conversații banale, în corespondența particulară etc., constată frecvența acelorași șabloane verbale pe care I.L. Caragiale știe să le extragă din diurnul lor și să le pună în pagină literară pentru eternitate, dar ridicolul, caraghioslâcul lor, abia acum îl resimțim noi cu adevărat, atunci amuzamentul consta în faptul că spectatorii sau cititorii recunoșteau șarjat tipicul vorbirii lor. Același fapt îl reclamă și Dan C. Mihăilescu în privința limbajului celor doi corespondenți: Eminescu Veronica Micle: "Vorbeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
rangul exemplarității, adevăratul Eminescu a fost deseori "pierdut" sub crusta aprecierilor "generaliste", fiind convocat ca argument suprem în orice demonstrație și desfigurat prin comentarii partizane, colorate ideologic". Fără a se lăsa impresionat de avalanșa contestărilor, domnia sa le vorbește franc despre ridicolul unor atari demersuri demolatoare: ""Consumat" istoricește (după unele voci!) și mumifiat, pus "la produs" (cum s-a încercat/întâmplat în 2006) în sens publicitar-utilitar, suspus tirului de acuze (paseism, reacționarism, xenofobie, antisemit clișeizat), Eminescu se încăpățânează să rămână o permanență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de vodcă. Scria despre mine lucruri extrem de flatante de genul: „Condei de primă mână (...) rupe în două pisica în proza ultimilor ani (...) prozator cu o personalitate distinctă, vervă, profunzime“. La așa complimente sau te indignai, dacă aveai un simț al ridicolului ceva mai accentuat, sau ți-o luai în cap. La puțin timp după ce-mi făcuse cultul personalității, pentru că sticla de vodcă întârzia, i s-a încins tărâța și m-a făcut cum i-a venit la gură. Dincolo de lipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]