5,555 matches
-
fost prima „victorie” a lui Antonescu XE "Antonescu, Ion" În „rezolvarea problemei evreiești”. Lichidarea cimitirelor vechi cu scopul de a șterge vechimea evreilor În Țările Române se referea nu numai la Iași. Primăria Bucureștiului hotărâse Înainte desființarea vechiului cimitir de rit spaniol, „Sevastopol”, iar deshumarea osemintelor Începuse cu puțin timp Înainte de Începerea lucrărilor de la Iași. Trebuie notat că distrugerea cimitirelor a fost exclusiv o inițiativă românească, naziștii nu s-au atins de cimitirele vechi din Germania, de la Paris, Praga XE "Praga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
ceva sau în prezența nimicului. Nu s-a simțit niciodată serios ispitit să-și rupă legământul de castitate. Părintele Bernard era conștient, cu mult calm, că, din multe puncte de vedere, era un preot corupt. Celebra, pentru propria-i plăcere, riturile care-l atrăgeau, doar în prezența lui însuși, Nu se ducea să-și viziteze enoriașii, așa cum procedase predecesorul lui și chiar el însuși la începutul carierei, în Birmingham. Nu-l interesa politica. Nu organizase dezbateri religioase, sau grupuri de discuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prea des, spuneau cei care gândeau că doctorul era mai atașat de lumina naturală a științei decât de iluminările pogorâte din ceruri. Nesta Wiggins fusese recrutată doar cu câțiva ani în urmă și abandonase credința catolică a părinților ei pentru riturile blajine ale quakerilor. Îi prețuia pe „Prieteni“ pentru că erau activi în operele de binefacere din Ennistone și îl stima, cu precădere, pe William Eastcote. Peter Blackett, ai cărui părinți erau „umaniști“ venea aici din curiozitate și din admirație pentru Nesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îndemnându-l pe acesta să-și strângă și să își deschidă ritmic pumnii. Un înger în mijlocul bisericii! își zise, vrăjit de priveliștea pâlpâindă a Arhanghelului înaripat. Doamne! Parc-am fi într-un tablou de Caravaggio... Caravaggio, într-un sanctuar de rit răsăritean?! Extraordinară viziune! Îngerul părea că nici nu se mișcase, luminând continuu clar-obscurul palpabil al scenei, dar acum el clătina o lumânare groasă luată, probabil, din acel mic spațiu înjghebat, pangarul, unde se vindeau, ziua, pe lângă lumânări iconițele, cărticelele cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
favorabil pentru lichidarea schismei răsăritene și pentru restaurarea unității creștine sub egida papalității 10. Cu sprijinul cavalerilor teutoni sau al cadrelor ecleziastice proprii, după izgonirea celor dintâi, regalitatea ungară s-a străduit să integreze în structurile bisericii catolice populația de rit răsăritean din cuprinsul regatului și din aria sa de hegemonie. Din nord ca și din sud, cruciata își reverbera consecințele și asupra romanității răsăritene, sudși nord-dunărene. Când, după marea invazie mongolă din 1241, regalitatea ungară a făcut apel la un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
8 și delimitarea tot mai clară a sferelor de influență dintre Constantinopol și Roma în spațiul sârb și croat 9, românii au început să fie asimilați comunității bizantine. Dacă alte popoare din partea noastră a continentului au fost încorporate creștinismului de rit oriental prin acte de voință ale unor potentați locali, cuprinderea definitivă a românilor în aria de civilizație creștin-ortodoxă a fost urmarea firească a unor contacte de durată cu lumea Bizanțului, mai ales cu intermediarii slavi ai acesteia. Relațiile românilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Petru I - de la cumpăna secolelor XIV-XV, mai întâi la sud, iar mai apoi și la est de Carpați, se poate vorbi despre afirmarea definitivă a „partidei panortodoxe“. Alături de realitățile confesionale interne, marcate mai ales de predominarea covârșitoare a creștinilor de rit oriental asupra catolicilor − realitate pe care domnii munteni și moldoveni nu o puteau ignora −, la consolidarea elementului ortodox, inclusiv a celui din anturajul familiilor domnitoare 20, a contribuit și așezarea în mănăstirile muntenești și moldovenești a unor călugări din Balcani
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
După înfrângerea umilitoare suferită de către maghiari la Mohacs (1526), catolicii din Moldova și Țara Românească, inclusiv cei din anturajul domnilor, au resimțit din plin vicisitudinile timpului. Relatări de la mijlocul secolului XVI invocă discriminările la care au fost supuși creștinii de rit occidental de către domnul moldovean Ștefăniță Rareș - „un mare dușman al catolicilor“43. Emisari • Sýkora, Poziția internațională; Auner, Episcopia de Baia. • A se vedea, printre altele: Horst Glassl, Der Deutsche Orden im Burzenland und in Kumanien (1211-1225), în „Ungarn-Jahrbuch“, München, 3
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de la Govora, unde armenii sunt numiți „de trei ori procleți spurcatu postu ce postescu, de trei ori blăstemați arțivurii proceți“26. Grămăticul Stoica de la Biserica domnească din Târgoviște a dat, în 1668, o tălmăcire integrală a povestirii 27. Aversiunea față de ritul armenesc se va perpetua în scrierile clericilor ortodocși de la noi până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, texte în care imaginea armenilor era asemănătoare cu cea a evreilor 28. Am zăbovit asupra rădăcinilor intoleranței tocmai pentru că vrajba dintre armeni
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p. 50. • Georges Gusdorf, Mit și metafizică. Introducere în filosofie, traducere de Lizuca PopescuCiobanu și Adina Tihu, Timișoara, Editura Amacord, 1996, p. 127. • Lucian Boia, Pentru o teorie a imaginarului, București, Editura Humanitas, 2000, p. 41. • Monique Segré (ed.), Mituri, rituri, simboluri în societatea contemporană, traducere de Beatrice Stanciu, Timișoara, Editura Amacord, 2000, p. 56. • Ibidem. • Ibidem, p. 13. • Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, traducere de Vasile Tonoiu, București, Editura Humanitas, 1995, p. 276-281. pentru ca știința lor să poată fi prezentată
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la rândul său, o cale ideală de a respinge raționalizările pacienților” (Goffman, 1991, pp.142-143). Ordinea socială devine astfel o sumă de acorduri dezvoltate reciproc de către interactanți, acorduri care sunt supuse unei permanente redefiniri. Goffman se focalizează în special asupra riturilor de interacțiune, considerând că orice interacțiune presupune o anumită ritualitate. Aceasta din urmă implică faptul că, dacă dorim să avem o comunicare pozitivă, trebuie să respectăm anumite elemente clar definite cultural: „Astfel, un conviv care rămâne tăcut la masă face
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
funcția de a-i plăti pe cei vii, ci pe morți". Sociologia religiei, Editura Teora, București, 1998, p. 15. De asemenea, Joachim Wach arată: ,,Nu există nici o activitate în viața omului primitiv care să nu fie marcată prin celebrarea unui rit". Sociologia religiei, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 59. 267 Oswald Spengler, Declinul Occidentului, Editura Beladi, Craiova, 1996, vol. I, p. 62. 268 Ioan Jude, Paradigmele și mecanismele puterii. Kratologia - o posibilă știință despre putere, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
limbaj. Contextul furnizează cadre de referință, imagini de marcă, modele comportamentale și practici cotidiene, asigurând socializarea și integrarea socială a individului. Oamenii și grupurile umane se diferențiază după mediul cultural frecventat și practicile comportamentale în care s-au dezvoltat. Limba, riturile și culturile, tradițiile, vestimentația, habitatul, tipurile de relații interpersonale formează împreună un cadru social-cultural specific, prelucrat și încorporat de membrii unei comunități (Neculau și Curelaru, 2003). Achiziționăm capital cultural - spune Pierre Bourdieu - de la familie, școală, mediul social, ideologic și cultural
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
limbaj. Contextul furnizează cadre de referință, imagini de marcă, modele comportamentale și practici cotidiene, asigurând socializarea și integrarea socială a individului. Oamenii și grupurile umane se diferențiază după mediul cultural frecventat și practicile comportamentale în care s-au dezvoltat. Limba, riturile și culturile, tradițiile, vestimentația, habitatul, tipurile de relații interpersonale formează împreună un cadru social-cultural specific, prelucrat și marcat de memoria colectivă și prin sistemul de norme practicate. Contextul global, noi știm asta, poate induce anumite norme de conduită (norme culturale
Prelegeri academice by ADRIAN NECULAU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92371]
-
concepute, contribuții valoroase la lămurirea unor aspecte importante ale literaturii noastre populare: Balada Meșterului Manole și variantele ei transilvănene, „National” et „universel” dans les recherches roumaines contemporaines sur le folklore littéraire, Corpusul folclorului românesc: Cimilitura..., Miorița în Transilvania, Miorița și riturile funerare la români ș.a. Sunt propuse ipoteze de lucru și soluții interpretative noi, acceptate, în bună parte, de literatura de specialitate. Lucrarea care l-a impus este Meșterul Manole, volumul întâi fiind intitulat Contribuție la studiul unei teme de folclor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290040_a_291369]
-
episodul final, noul zeu al Soarelui din generația olimpienilor intra în viața eternă după ce fusese purificat prin focul imensei suferințe cauzate de cunoaștere - acceptată liber, suferința ducea la o frumusețe spirituală în armonie cu înălțimea suferinței. Pentru Keats, acest greu rit de trecere reprezenta "reîntruparea de aur a lui Chatterton" în zeul Apollo (Roe 2012: 214). Peter Ackroyd (1999: 1-2) a afirmat recent că "revelația lui Chatterton din arhiva bisericii St. Mary Redcliffe din Bristol" este "una dintre cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
și scrisului. Deci civilizația se definește prin edificii și biblioteci, ceea ce înseamnă siguranță și răgaz. Fără aceste elemente nu e posibilă civilizația. Cultura, da; există cultură și la populațiile nomade sau la cele analfabetice, miturile și exorcismele lor, fastul, ornamentația, riturile constituind o cultură. Acele Vremi Obscure, dintre căderea Romei și Imperiul Carolingian n-au fost nici un moment lipsite de cultură. Dar civilizația se instaurează în lume pe un fundament exemplar, statornic și capabil totodată de istorie, deci de evoluție. Deducția
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o perspectivă apropiată, într-o lucrare recentă, Olivier Devillard (2003) distinge, la rândul său, câteva caracteristici care fac din echipă un „organism viu” și o organizație „magică”, datorită forței sale de a impune un nou mod de organizare, cu reguli, rituri și caracteristici specifice, capabile să reasambleze persoane diferite către un obiectiv comun, într-o manieră perfect stabilită. El definește, la rândul său, echipa ca un grup de indivizi, organizați într-un ansamblu, conduși de un lider și orientați spre același
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Întâi de literatură comparată cu o interpretare - propusă ca subiect de lucru - pe Noaptea de Sânziene. Cineva a susținut o lucrare - bună, de altfel -, apoi toată lumea s-a angrenat În discuții pe marginea romanului, căutând sensuri foarte grave (atemporalitate, mit, rit, fuga de timpul real În spațiul izbăvitor al timpului „sacru”, al originilor, adică tocmai stereotipiile pe care le găsim oriunde În Eliade), până la un moment dat când cineva a spus că toate lucrurile de până acum sunt frumoase, numai că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
al originilor, adică tocmai stereotipiile pe care le găsim oriunde În Eliade), până la un moment dat când cineva a spus că toate lucrurile de până acum sunt frumoase, numai că În roman apare istoria peste tot, distruge tot (mitul, atemporalitatea, ritul, voința personajelor de a trăi o viață alternativă) și dacă nu cumva ar fi vorba aici de o altă transcendență, calitativ diferită de mitizare și de atemporalizare. Sugestia a prins, s-a mers apoi În seminar pe această interpretare, dislocând
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
subliniind importanța paginilor despre etosul satului românesc tradițional. În replică la discursul oficial din România anilor ’80, care socotea dispărute vechile practici magico-religioase, A. constată în studiul Mourir à l’ombre des Carpathes, scris împreună cu Mihaela Bacou (1986), că, dimpotrivă, riturile funerare cunosc „o amplificare și o inflație”, în sensul unui „pragmatism uluitor”, moartea trecând printr-un proces de desacralizare, iar vecinătatea ei devenind „prea familiară”. În acest sens merge comentariul celor două autoare. La înmormântări se respectă, odată cu ceremonia religioasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285352_a_286681]
-
unei „apoteoze sociale”. Mircea Eliade nota, în urma relatărilor făcute de A., a cărei carte istoricul religiilor dorea s-o prefațeze, că în satele românești din zona Olteniei s-a articulat „o nouă mitologie a morții și un nou sistem al riturilor funerare, greu de închipuit cu o jumătate de secol în urmă”, ceea ce reprezintă „o nouă creație spirituală a poporului”. SCRIERI: Soare sec, București, 1968, ed. (Soleil aride), tr. Claude B. Levenson, Paris, 1972; Discours sentimental, Paris, 1984; Mourir à l
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285352_a_286681]
-
ca pe singura lege canonică 3. Conservatorismul comunității samaritene se vedea atât în strictul lor monoteism, cât și în respectarea practicilor tăierii împrejur. Dacă legea orală iudaică permitea, în anumite cazuri, cirmcumcizia la o dată ulterioară, practica samariteană insista ca acest rit să aibă loc neapărat în ziua a opta; împlinirea corectă și la timp a acestui rit era atât de importantă pentru ei, încât, uneori, în disputele lor cu evreii, îi numeau pe aceștia „cei netăiați împrejur”, adică „cei ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cât și în respectarea practicilor tăierii împrejur. Dacă legea orală iudaică permitea, în anumite cazuri, cirmcumcizia la o dată ulterioară, practica samariteană insista ca acest rit să aibă loc neapărat în ziua a opta; împlinirea corectă și la timp a acestui rit era atât de importantă pentru ei, încât, uneori, în disputele lor cu evreii, îi numeau pe aceștia „cei netăiați împrejur”, adică „cei ce nu aparțin adevăratului Israel”1. În plus, samaritenii respectau cu strictețe tot ceea ce era scris în legea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
teatrul clasic a elaborat o adevărată "rețetă" de scriitură ce sugera debutul in medias res al unui text dramatic, obligat să precizeze locul și timpul acțiunii: "Abner: Da, spre a slăvi Eternul, în templu vin; / Precum cere solemn un antic rit, vin,/ A cânta cu voi acea faimoasă dată / Când legea, pe muntele Sinai, fu dată." (Racine, Athalie, I 1). Preluată de roman, "rețeta" a dat naștere unor fraze de incipit celebre, ca, de pildă, în romanul lui Flaubert, Salammbô: "Era
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]