1,828 matches
-
de Înghețau apele; iar fata lor, lujer de crin Împărătesc, Nausicaa nubilă, cu sfârcul sânilor virgi nali, pica de frumusețe. Am dansat la ei În casă și, după pri mele Învâr tituri cu preoteasa și cu fata, m-am retras rușinat Într-un colț, pe un scaun, de unde gazdele binevoitoare mă tot tră geau la dans, fără să bănuiască măcar că stând așa, picior peste picior, mi-ascundeam, pe cât puteam, mândrețele mele de reliefuri - cântate și de Walt Whitman - din cale-afară de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sine“. Este autobiografic spus, dar și foarte à propos pentru toată generația noastră de proaspeți intelec tuali, răzvrătiți din te miri ce și pentru ce și Împotriva nu știu cui, orbecăind și căutând nu știam ce, porniți pe salturi În gol și rușinați de atâta seden tarism - „generația de margine“, cum bine i-au zis sociologii. Timiditățile, ca și revoltele de fiecare zi și la tot pasul (am fost și am rămas un rouspéteur) erau explicabile Încă la nepotul iobagilor de pe moșia grofului
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cinism, sa dism sau numai priapism În erotica existenței mele pe urma acestor vecinătăți cu rele exemple. Am fost, dimpotrivă, și să-mi iertați expresia: un „sentimental“, un emotiv În fața femeilor, om al pasiunilor mele de care nu m-am rușinat niciodată și n-am să mă rușinez, mai ales acum - și sub povara dulce a cărora sunt gata a mă Înfățișa, fără remușcări sau pocăințe de vreun fel, ’naintea Judecății celei de Apoi. Gândurile noastre cele mai Înalte pornesc numai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
erotica existenței mele pe urma acestor vecinătăți cu rele exemple. Am fost, dimpotrivă, și să-mi iertați expresia: un „sentimental“, un emotiv În fața femeilor, om al pasiunilor mele de care nu m-am rușinat niciodată și n-am să mă rușinez, mai ales acum - și sub povara dulce a cărora sunt gata a mă Înfățișa, fără remușcări sau pocăințe de vreun fel, ’naintea Judecății celei de Apoi. Gândurile noastre cele mai Înalte pornesc numai de la inimă, pretinde Vauvenargues, moralistul care Încearcă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
poreclă de „rege al creațiunii“. [...] Orgoliul nostru masculin, atât de străin și de nesuferit lor, este pe bună dreptate incomodat de acest martor nepoftit și in discret al mediocrității noastre de fiece zi. Nici o cădere la examene nu m-a rușinat, nici o ocheadă prin gaura cheii În mecanica sufletului meu nu m-a Înspăimântat ca atunci când o minte de femeie a putut ghici tabloul ales de mine dintr-o sută cincizeci ale expoziției Iser de acum cinci sprezece ani. Tabloul se
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
au degenerat În simplă prietenie, doamna directoare pensionară și-a ridicat fustele ușoare până la nasul memorialistului și moralistului, ca să-mi arate mândrețea de altădată a trupului ei de statuie care nu are nimic de ascuns și nici de ce să se rușineze: pulpele ei netede și pre lungi, coapsele ei Înguste, sânii impertinenți ca două cupe și cu sfârcurile tari ca aluna, rotunjimile ei pietroase oricum le-ai privi și pipăi de aproape; și, ce mai Încoace, Încolo, aceleași abandonuri ale ei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un medic indicat de serviciul sanitar. și erau frec ventate acum de abonați În toată regula, cam cum erau prin acel timp abonații, cu luna sau cu „cartela“, ai birturilor și ai frizeriilor - oricum, clienți serioși care s-ar fi rușinat să intre În bordelul cu lume amestecată la porți și În „salonul“ cu fel și fel de exemplare, mai grase și mai slabe, Înșirate ca vitele În obor, dar mai ales clienți cu viții speciale, maniaci, trăsniți, deprimați și deficienți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sau ocheadă de stăpânitor peste neamul cel recalcitrant al femeilor, pe complicea, la fel de străină și de necunoscută, a iluziilor tale amoroase de-o clipă. (Aristip, discipol al lui Socrate, propaga o filozofie a feri cirii bazată pe practica plăcerilor lumești, nerușinându-se, de aceea, când era văzut de elevii săi intrând la o curtezană: „Nu Înseamnă că ești vicios, le spunea filozoful, când intri unde intru eu acum, ci când nu mai ieși de aici.“) Am găsit Într-un bordel din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bicicleta, atât de apropiată ritmului organelor noastre interne și asimilabilă, până la un punct, mersului pe jos al apostolilor. Ați observat ce bine vă simțiți Într-o trăsură cu cai, după o Îndelungată folosință a automobilului? Automobilul meu, care nu se rușina să poposească, câteodată de la sine și ca pentru dejugat, la o margine de țarină sau lângă ghizdurile roase ale unui puț, sau să tragă la adăpost prin curțile oamenilor ca la el acasă, În coșarul de nuiele și bălegar, alături de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
iubire pentru întreaga omenire“. Mama lui Petruș îi zicea mereu: „Dacă mă iubești, fugi și adu o găleată cu apă de la canal“. Sau: „Dacă mă iubești, ia note mai mari“. O verișoară cam spurcată la gură îl făcea să se rușineze, când pomenea de vreo colegă zicând: „Ți-o fi venit și ție, mă, puțoiule!“. Toate astea, plus faptul că în anul doi de facultate prietena sa, Roxana, cu care credea c-o să se însoare, l-a părăsit pentru Târnoveanu, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
repede trece. Pleacă și nu se mai întoarce. Unele idei mă mai caută și a doua oară, ca să mă mustre că nu le-am dat atenție, că nu le-am scris undeva, dar majoritatea pleacă, și duse sunt. Cândva, mă rușinam să scot carnetul în trafic, să mă opresc și să mă las privit cum scriu. Deși nu făceam nimic rușinos. Acum nu-mi mai pasă, cum nu-i pasă nici vacii când se oprește în mijlocul uliței și-și crăcănează picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
stăteau cu cortul pe marginea lacului, aproape Înghețaseră. Ne-am dus să bem un mate cu acest cuplu stoic, care trăia de ceva vreme pe lîngă lacuri doar cu cortul și cu ce-și aduseseră În rucsacuri. Ne-am simțit rușinați În fața lor. Am pornit din nou la drum, pe lîngă lacurile foarte diferite Între ele, Înconjurate, toate, de păduri străvechi, al căror miros de sălbăticie ne dezmierda nările. Dar, În mod curios, priveliștea unui lac Înconjurat de păduri, o casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Îngerul Domnului a vestit Mariei”; „Iată roaba Domnului” și „Și Cuvântul s-a făcut trup”. Nu se poate spune entuziasmul cu care a fost primită această rugăciune de credincioșii din acele timpuri. Cronicile contemporane ne spun că ei nu se rușinau să se pună în genunchi în mijlocul drumului pentru ca să recite „Îngerul Domnului”, de îndată ce sunau clopotele bisericii. Frații franciscani se adunau cu toții la un loc și recitau cu cea mai mare evlavie „Îngerul Domnului”. O așa frumoasă practică era observată de toți
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ieșit în stradă. (Plimbare pe străzile Bucureștiului, noaptea.) Dezmățul poate fi frumos: e frumos atunci când e prac ticat cu forță, cu credință, cu uitare de sine, cu necesitate - total! Dar atunci când e anemic și temător, când privește împrejur și se rușinează, când ezită, când se ascunde, dezmățul e o rușine și o infamie. și atunci când altceva din tine suferă din pricina dezmățului din tine, trebuie să alegi între acest altceva și dezmăț. Să fie așa cum trebuie să fie, sau să nu fie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
permită să pricep până la capăt consecințele. Cred că în cap există un dispozitiv, un mecanism de protecție care funcționează ca o barieră de trecere, ce se lasă când sosește un tren cu viteză nebună. Fiindcă și azi mă mai simt rușinată de cât de puțin am priceput pe atunci din adevărata măsură a lucrurilor. Sunt uimită cât de puțin am deslușit în orice prezent bagajul pe care acesta, o dată devenit trecut, mi-l transmitea pe mai departe în viitor. Evenimentele ulterioare
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
extrem de atenți la fiecare gest. O lume bogată și rafinată care își permite să cheltuie (aproape) zilnic suma rotundă de 25 de euro pentru o masă obișnuită de prânz, pentru că cea à la carte este cu mult mai scumpă. Regăsesc, rușinat de plăcerea pe care o pot resimți, o Genevă familiară, mic-burgheză și tare bine așezată, cea cu care am interacționat atât de multă vreme. O societate a cărei morală calvinist-protestantă m-a schimbat în profunzime, prin "influență", ca să folosesc o
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
retrăgeam în cămăruță. Nu aveam nevoie de computer, nici de mașină de scris, ci numai de un condei. A.R. Și dumneavoastră scrieți de mână? Vă mulțumesc că îmi oferiți o confirmare. Mă absolviți de un lucru de care mă rușinez. A.O. Am să-ți ofer și rațiunile. Contactul direct cu condeiul și cu hârtia e un act senzual. Și apoi, eu obișnuiesc să schițez pe marginea paginii mici caricaturi, desene ale personajelor mele. Simt nevoia să creez un haos
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de oriunde“, aș spune: bye-bye Marte, prefer să fiu două zile muscă în casa unei familii, e mult mai interesant. Literatura ebraică se înrudește pe undeva cu bârfa. Sunt verișoare bune, dar nu se salută pe stradă pentru că literatura se rușinează să fie vară cu bârfa. Amândouă provin din aceeași curiozitate. Diferența constă în faptul că bârfa dă răspunsuri banale, triviale, pe când literatura ne deschide ochii ca să vedem pentru prima oară lucruri pe care le-am văzut de mii de ori
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ĂA te lipsi, a te deposeda cu voință, cu bună știință și dăruire de ceea ce ai fi putut reține pentru tine într-o viață fără vis, searbădă, dar în care ai fi fost atât de mic încât să nu te rușinezi de această înfățișare a ei; a porni odată cu ceilalți la un gând bun ori de unde ar fi venit, a nu rânji, a nu te înverzi de pizmă, a nu suferi de o mare înfăptuire pentru că nu e numai a ta
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
se juca apoi cu bărbițele sau cu creasta aceea roză, care - cum o dădeai - venea mereu pe aceeași parte. Alteori, Dănuț se ducea-n baie pur și simplu să-și facă nevoile. Găina îl privea curioasă și băiatul se cam rușina. Nu știa cum de părinții nu se gîndiseră la asta : că ea e găină și nu trebuie lăsată să se uite la el - un băiat - în anumite momente. Pînă la urmă, găina asta îi vedea pe toți din casă cum
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Traista, sunt de o cuprinzătoare valoare pedagogică și socială: „Mamă, să nu mai vii cu traista pe umăr la mine, că mă râd colegii” i-a spus fiul, elev la Liceul Pedagogic, mamei care l-a vizitat. „Să nu te rușinezi, mamă, de traistă! Cu ea te-am crescut!”, i-a răspuns mama, „prompt și magistral”, susține pedagogul. Acest text-scenă al întâmplărilor vieții pus alături de cel referitor la plimbarea fiului universitar cu mama sa pe Bulevardul Copou, „gătită cu ie, catrință
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
suficient de tare ca să fie auzit, băiatul i-a reproșat mamei că a venit cu traista și, vezi Doamne, acest fapt ar face o impresie defavorabilă colegilor, martori la eveniment. Răspunsul femeii a fost prompt și magistral: „Să nu te rușinezi, mamă, de traistă! Cu ea te-am crescut!” M-am prefăcut că nu am auzit frântura de dialog dintre ei, apreciind, în sinea mea, valoarea de discurs educativ a puținelor cuvinte rostite de mamă. Faptul aparent banal mai sus relatat
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
schimbându-le uneori în funcție de materia propusă. 50. Primul punct va fi să ne folosim memoria în ceea ce priveștecel dintâi păcat, al îngerilor 4, apoi înțelegerea, asupra aceluiași lucru, chibzuind, apoi voința, dorind toată această amintire și înțelegere, spre a mă rușina și răvăși mai mult, comparând singurul păcat al îngerilor cu păcatele mele nenumărate; și cum ei au ajuns în iad pentru un singur păcat, de câte ori nu am meritat eu aceasta pentru atâtea șpăcateț. Vorbesc despre aducerea aminte a păcatului îngerilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
văzându-le pe cele două persoane străine, se scuzară și se retraseră. Bătrânul, cu o privire tăioasă, îl întrebă pe Valentin: - Ce-i cu fetele astea? Sau e Anul Nou și umblă cu plugușorul și eu nu știu? Valentin se rușină că fusese descoperit și motivă că sunt prietene cu Tică, fratele lui mai mic. Locuința era compusă din două camere, era mobilată frumos și curată ca un cub de zahăr. Deasupra unui recamier atârna un tablou cu două personaje. La
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de problemele ei familiale pe care le putea avea ca orice cuplu, la rândul lui. Anisia o asculta de fiecare dată ca un preot într-o misiune de spovedanie, cu calm și multă răbdare așa încât Carlina rămânea uimită și se rușina în sine de gestul ei imatur, dar cu sufletul îmbălsămat, aproape vindecat. Se întâmplă odată, când această scumpă ființă venise la Carlina în vizită și din una întralta află că situația familială nu era nici pe departe așa de bună
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]