3,112 matches
-
de fiecare dată când se ruga, Zeliha se gândea la bandajul ăla Însângerat - dacă Allah ar fi putut la rândul lui să se facă soră de cruce... soră de cruce cu ea... Iartă-mă, Își cerea imediat iertare și repeta rugămintea aia o dată și Încă o dată fiindcă de fiecare dată când Îi cereai iertare lui Allah trebuia să o faci de trei ori: iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă. Era un lucru greșit, știa asta. Allah nu putea fi și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ei nevoie de o piele suplimentară care să stea Între ei și restul lumii, ca să simtă că le era cald și bine. După ce Armanoush a Încuviințat să-și pună cardiganul și au terminat cu Îmbrăcatul, au venit cu o altă rugăminte, una fundamental paradoxală, Însă nu și pentru cei din familia Tchakhmakhchian. Voiau să stea cu ei la masă și să mănânce, astfel Încât să fie pregătită și fortificată pentru cina din seara aia. — Scumpa mea, abia ciugulești, parc-ai fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o parte din ceai pe rochie. Preotul a dat Încet, amabil din cap, simțind umbra unei povești sumbre ascunse În trecutul ei. I-a mângâiat mîna și a binecuvîntat-o. Apoi a plecat și nu s-a mai Întors niciodată cu rugămintea aceea. În ziua aia Barsam Tchakhmakhchian simțise ceva ce nu mai simțise și nu avea să mai simtă niciodată. O premoniție sumbră, Înspăimântătoare. Doar o mamă care pierduse deja un copil ar fi reacționat cu o frică atât de profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
E din cauză că ai să-ți revezi familia? Fiindcă discutaseră deja prea mult despre călătoria asta, acum nu mai era cine știe ce de spus. Rose știa că Mustafa n-avea nici un chef să meargă la Istanbul și că cedase pur și simplu rugăminții ei neînduplecate de-a o Însoți. Deși aprecia asta, e greu de spus că se simțea recunoscătoare. După nouăsprezece ani de căsătorie o soție are dreptul să-i ceară soțului ei să facă un gest amabil din an În Paște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cînd, pe la douăzeci de ani, fiind un fervent cititor al lui Fournier, Își trimisese primele articole la diverse reviste. Casimir Weyergraf i s-ar potrivi eventual unui tînăr avocat, dar nu unui viitor eseist și romancier. Fusese botezat Casimir la rugămintea nașei lui poloneze, o infirmieră refugiată În Belgia și ucisă la Începutul războiului din 1914 pe cînd Îi Îngrijea pe răniții Legiunilor lui Pilsudski (fiecare familie Își scrie propriile ei cărți de istorie!). „Dar de ce nu scrii Frantz, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cu una dintre surorile mele. Delphine Îmi spusese: „Am să vă las singuri. Dacă aș sta și eu, n-ați mai discuta la fel“. Draga de Delphine! Pregătise masa și se făcuse nevăzută. S-a Întors la momentul desertului, la rugămintea mea: nu voiam ca sora mea Claire să creadă cumva că Delphine n-avea chef s-o vadă. I-am spus surorii mele: „Există În cărțile tatei niște pasaje grele“. A făcut-o pe mirata. Mi-am spus: „Nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să iasă la suprafață o altă imagine. Visa că era răpită Într-un taxi, În San Francisco; Își transpuse toate trăirile În vis: un taximetrist fără față, tăcut, cu un profil puternic (oare era profilul lui Matthew?) conducea, surd la rugămințile ei de-a se Întoarce, cu ușa de la taxi deschisă, fluturând În vânt, iar ea țipa degeaba după ajutor - nu o putea auzi nimeni. Se trezi. Matthew dormea Încă lângă ea, ținând-o În brațe. Se desfăcu ușor din Îmbrățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în mare parte făcută din lucruri care se termină, Dar și din lucruri care încep, Nu sunt niciodată aceleași. Șeful de departament făcu o pauză, atinse ușor desenele, parcă distrat, apoi spuse, Ginerele dumneavoastră a venit să-mi vorbească, La rugămintea mea, domnule, la rugămintea mea, ca să mă scoată din nesiguranța în care trăiam, neștiind dacă mai pot sau nu continua producția, Acum v-ați lămurit, Da, domnule, m-am lămurit, Ar trebui să știți, de asemenea, că e un principiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
din lucruri care se termină, Dar și din lucruri care încep, Nu sunt niciodată aceleași. Șeful de departament făcu o pauză, atinse ușor desenele, parcă distrat, apoi spuse, Ginerele dumneavoastră a venit să-mi vorbească, La rugămintea mea, domnule, la rugămintea mea, ca să mă scoată din nesiguranța în care trăiam, neștiind dacă mai pot sau nu continua producția, Acum v-ați lămurit, Da, domnule, m-am lămurit, Ar trebui să știți, de asemenea, că e un principiu de onoare al Centrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
făcut mai puțin, dar și-au imaginat mai mult. Pachetul pe care Marçal îl lăsase la gardianul de la poartă conținea două măști, nu una. În caz că vreuneia i s-ar strica sistemul de purificare a aerului, spunea biletul. Și din nou rugămintea, Ai grijă de Marta, te rog. Era aproape ora prânzului. O dimineață pierdută, își spuse Cipriano Algor, amintindu-și de mulaje, de lutul care aștepta, de cuptorul care-și pierdea căldura, de șirurile de păpuși dinăuntru. Apoi, în mijlocul bulevardului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
văzând că tace, deoarece liana continua să trosnească amenințător și deodată am înțeles că necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. „Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că eu sunt surd”. Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară de picioare, dar nici nu țineam să mucezesc între oglinzi. Mi se părea mai avantajos să trag foloase pe rând din toate, fără să mă leg nici măcar de visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se apropia o victorie amenințătoare... Până la urmă am trișat ca să-mi obțin înfrângerea. Atunci, Bătrânul deveni radios. — Sunteți un jucător irezistibil, i-am zis și m-am pregătit să mă retrag. Să mai facem una, hotărî el. Era ceva între rugăminte și poruncă. Între dorință și amenințare. A trebuit să mă supun. Și, din nefericire, am câștigat următoarea partidă. Bătrânul s-a enervat foarte tare. — Încă una, zise el. Se congestionase la față, tăcea arțăgos și întreaga mea situație atârna, simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Du-mă în camera ta! — ...? — Te implor! Înainte să aibă Gaston timp să-i răspundă, ea a și ochit ușa care fusese lăsată întredeschisă și a țâșnit înăuntru, cu Gaston după ea. — Te rog, ajută-mă! Te rog! A repetat rugămintea de câteva ori, pentru că auzea voci pe coridor apropiindu-se de ușă. Gaston i-a privit, neputincios, chipul desfigurat și disperat. — Ajută-mă! Ajută-mă! repetă ea. Își împreună mâinile a rugăminte, ca în fața lui Buddha. Avea degete lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Te rog, ajută-mă! Te rog! A repetat rugămintea de câteva ori, pentru că auzea voci pe coridor apropiindu-se de ușă. Gaston i-a privit, neputincios, chipul desfigurat și disperat. — Ajută-mă! Ajută-mă! repetă ea. Își împreună mâinile a rugăminte, ca în fața lui Buddha. Avea degete lungi și subțiri ca niște ace. Pe coridor se auzeau acum vocea cameristei și a bărbatului care a strigat. Gaston i-a auzit pe amândoi pronunțând cuvântul shōben. El știa că acest cuvânt înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
are certificat, nu am ce-i face. — Chiar nu-i nimic de făcut? Probabil că l-a impresionat și pe laborant tristețea lui Gaston, care arăta ca o floare veștejită pe o zi toridă de vară. A cedat până la urmă rugăminților lor stăruitoare. Atunci, fie de data aceasta... Poftiți înăuntru. Dar țin să vă previn că probabil câinele pe care-l căutați a fost deja omorât. Câinii vagabonzi nu sunt supuși aceluiași tratament ca cei cu stăpâni. În mod obișnuit îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bine de trei ore să-l aducă la punctul ei de vedere. Pe când tot discutau în contradictoriu, trenul a ajuns la gara Yotsuya. Au coborât cu intenția de a lua mai departe metroul spre Ginza. Dar, deoarece Gaston nu cedase rugăminților ei, au luat-o pe lângă șanț, spre Ichigaya. — Deci nu mai am cum să te conving să te răzgândești? — Nu. Plec, Tomoe-san. Tomoe nu știa că în momentul în care Gaston zărise cadavrul lui Napoleon pe rogojină, i-a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
știu să citească și să scrie, și tu nu? Sau să cazi pe mâna preoților care se vor distra pe seama ignoranței tale? Te rog, ascultă-mă: stăpânește cuvântul, și va fi ca și cum ai avea o a doua spadă la șold. Rugămințile mele nu au avut alt efect decât cel de a-l enerva. Și nici măcar nu-i cerusem să studieze Retorica lui Cicero. A fost prima dată când l-am văzut în halul acesta, dar nu și ultima, căci marele defect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bun. - Da. Ce vrei de la mine? Fusesem cam brutal, și mi-a părut rău după ce bărbatul s-a prezentat. - Sunt Igino, unul dintre decanii negustorilor. Arioald din Torino și-a trimis un sol al său. A sosit în zori cu rugămintea de a raporta orice lucru mai deosebit. A arătat cu bărbia spre scările unei bisericuțe din apropiere. - În acel loc va fi întotdeauna cineva care să te asculte. Am zărit un cerșetor stând pe o treaptă, cu spinarea rezemată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de pizmă, are dreptul la o mică vendetă. Simbolică, firește. Eu îți cer permisiunea să-i dau marelui Flaviano o singură lovitură cu una dintre bâtele false pe care a avut bunăvoința să le folosească pe mine. Heraclie a considerat rugămintea mea un lucru ridicol și inutil, dar mi l-a îngăduit, spunând: - Dacă asta ți-e de-ajuns... Figuranții s-au adunat toți împreună în prosceniu, nu foarte departe de mine. M-am dus spre ei, țintindu-l pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
De aceea i-am răspuns: - Să-mi acorzi sfatul tău, atunci când regatul va fi în primejdie. S-a aplecat spre mine și m-a îmbrățișat, șoptindu-mi la ureche: - Pe asta se va bizui viitorul nostru, și îți adresez o rugăminte chiar acum: convinge-l pe Rotari să te trimită la papa Onoriu. El poate să-i submineze autoritatea, ațâțându-i pe catolici. Făcând o plecăciune, m-am retras cu un pas înapoi, fără să-i răspund la îmbrățișare. Rodoald mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îmbrățișare. Rodoald mă aștepta nerăbdător. Misiunea noastră a luat sfârșit. Rotari ne-a poruncit să mergem s-o luăm pe Gaila și să o readucem la curte. Dulcea mea prietenă s-a dovedit mai dură decât fierul unei săbii. Nici măcar rugămințile fiului ei n-au izbutit să o clintească din hotărârea ei de a nu veni cu noi. Am luat-o cu binișorul: - Gaila, surioară, din dragostea noastră nici măcar o picătură nu s-a vărsat în cupa Gundepergăi. Rotari se culca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și problema ce-o provocase. Am mers la Gaila și am rugat-o să nu-i mai vorbească lui Rotari despre Romilde și să-mi dea mie voie să mă ocup și să găsesc o soluție. A acceptat cu blândețe rugămintea mea. La douăzeci și nouă de ani era și mai frumoasă decât prima dată când o văzusem, trupul și trăsăturile căpătând o anume moliciune. Cele două minuscule riduri dintre ochi i se vedeau doar atunci când era îngândurată, dându-i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nou să se îngrașe. Nu ca pe vremuri, dar destul de mult ca să-și dea la cusut alte tunici mai încăpătoare. Era interesată de toate câte aveau loc în regat și, când și când, îmi trimitea scrisori în care, mascat de rugăminți, găseam un sfat care-mi dădea de gândit. Și, chiar și de departe, n-o slăbea pe Gaila. Confirmând ceea ce intuisem, de fiecare dată când îi vorbeam de refuzul ei de a se-ntoarce la Pavia, cu greu își ascundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
său se materializează în fața mașinii. Nu mai ai ce să faci; știi sigur ce va urma, știi sigur că s-a apropiat sfârșitul bietei căprioare a cărei ochi te imploră s-o ferești, s-o ocrotești de cumplitul deznodământ. Această rugăminte mi-a ajuns la inimă. În acea fracțiune de secundă în care inima a preluat conducerea, îl împing zbierând pe tati, bietul tati al meu, să ocolească căprioara. Acel simplu gest a fost de-ajuns pentru a-l face să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]