3,819 matches
-
împuținau și ei. Vara trecută fuseseră mai mulți. Îi știau femeile. Așteptau să se încălzească timpul pe câte o buturugă în porți, nemișcați. Nu vorbeau decât rar, tușind și asudând. Să-i fi văzut de departe, ai fi zis că sânt niște patriarhi, ieșiți la soare în cămăși. Nu lipseau vinerea seara de la slujbă, de duminici ce să mai vorbim?! Ascultau de la opt și până la pilda popii, mai moțăind, mai dând din cap în semn că înțeleg. Nepoții îi țineau curați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu ochii în zăpadă, căutând parcă: - Am pierdut un portofel, și în spate nu venea decât dumnealui. -Lam întrebat dacă nu -la găsit. Provincialul se îngălbenise. Se jura pe copiii lui de-acasă: - Să nu mai văd dacă știu ceva! Sânt om serios. Codoșul îl luă cu binișorul: - Parcă dumnealui zice că -lai luat dumneata? Dar să te caute, sau mai bine să te caut eu, că nu vă cunosc nici pe unul, nici pe altul... Se strânseseră încă vreo doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
celor noi, gașca ălui bătrân, și lui Gheorghe, cât nu mai avea el puteri. Plângea Didina c-o pângăreau caramangiii, dar cel tânăr n-avea milă, că-l vânduse. Degeaba striga ea: - Nu mă lăsa, sufletu meu, că a ta sânt de-acu... Pungașul fuma numai, auzindu-i suspinele, $i-n carne îi creștea dorul după trupul ei, c-o iubea, dar trebuia s-o pedepsească pentru că nu venise când o chemase el si că-l dăduse starostelui. Praf i-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea își creează din viață o oglindă pentru a se putea admira. Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism. Atât animalele, cât și plantele sânt triste, dar ele n-au descoperit tristețea ca un procedeu de cunoaștere. Numai în măsura în care omul îl folosește încetează a fi natură. Privind în jurul nostru, cine nu observă c-am acordat prietenia la plante, animale și la câte minerale! - dar nici unui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ceas hodorogit din alte secole - pernă a unei frunți înnebunite. De câte ori mă primblu prin ceață, mă dezvăluiesc mai ușor mie însumi. Soarele te înstrăinează, căci descoperindu-ți lumea, te leagă înșelăciunilor ei. Dar ceața este culoarea amărăciunii. Accesele de milă sânt precedate de o stare de slăbire generală, în care umbli cu teama de a nu cădea în toate obiectele, de a nu te topi în ele. Mila este forma patologică a cunoașterii intuitive. Cu toate acestea, nu poate fi așezată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oameni este boală tonică și în același timp ciudată, fiindcă nu-i sprijinită de nici un element din realitate. Un psiholog iubitor de oameni n-a existat până acum și desigur nu va exista niciodată. Cunoașterea nu merge în sensul umanității. - Sânt însă pauze ale lucidității, recreații ale cunoașterii, crize ale ochiului necruțător, care îl pun în situația stranie a iubirii. Atunci ar dori să se întindă în mijlocul străzii, să sărute tălpile muritorilor, să dezlege curelele încălțămintei negustorilor ca și cerșetorilor, să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tău putrezesc în inima ta. Și întreg acest cimitir care prinde viață în delirul de dragoste, în spasmele ispășirii tale! Sublimul este incomensurabilul ca sugestie de moarte. Marea, renunțarea, munții și orga - în moduri diferite și totuși în același fel - sânt încoronarea unui sfârșit, care deși se consumă în timp, destrucția lui este totuși dincolo de el. Căci sublimul e o criză temporală a eternității. Ceea ce-i sublim în exemplul lui Isus derivă din rătăcirea prin timp a veșniciei, din nemăsurata ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
serios înseamnă a le cântări fără a participa; a le lua în tragic - a te angaja în soarta lor. Între seriozitate și tragedie (această tristețe ca acțiune) este o mai mare deosebire decât între un funcționar și un erou. - Filozofii sânt bieți agenți ai Absolutului, plătiți din contribuțiile mâhnirilor noastre. Din a lua lumea în serios și-au făcut o profesie. Tristețea - în forma ei elementară - este o genialitate a materiei. Inspirație primară fără gânduri. Trupul și-a înfrînt condiția și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg rătăcitor prin aer este o imagine de zădărnicie mai sfâșietoare și mai simbolică decât un cadavru. Tot așa, un parfum neobișnuit ne face mai triști decât un cimitir
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca: uitare, nefericire, despărțire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Și atunci, ca să trăiești, riști imposibilul: accepți viața. A rămâne singur cu întreaga iubire, cu povara infinitului erotic - iată sensul spiritual al nefericirii în dragoste, încît sinuciderile nu sânt probe ale lașității omului, ci ale dimensiunilor inumane ale iubirii. Dacă n-ar fi atenuat chinurile amoroase prin disprețul teoretic pentru femeie, toți amanții s-ar fi sinucis până acum. Știind însă ce e ea, au introdus prin luciditate un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ridicat morminte, morminte peste tot. Iubirea? Dar priviți cum fiece rază de soare se-ngroapă într-o lacrimă, de parcă astrul strălucitor s-ar fi născut dintr-un acces de plâns al Divinității! Nefericirea este starea poetică prin excelență. În măsura în care animalele sânt capabile de nefericire în dragoste, participă la umanitate. De ce n-am admite că privirea umedă a câinelui sau duioșia resemnată a măgarului nu exprimă uneori regrete fără cuvinte? Există ceva sumbru și îndepărtat în erotica animală, și care ne-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rai, gradul căderii umane. Și atunci, să ne mirăm de ce Parisul e punctul cel mai îndepărtat de Paradis? Poți înghiți biblioteci întregi, nu vei găsi mai mult de trei-patru autori care merită a fi citiți și recitiți. Proeminențele acestui gen sânt niște analfabeți geniali, care trebuie admirați și la nevoie învățați, dar care, în fond, nu ne spun nimic. Aș vrea să pot interveni în istoria spiritului omenesc cu brutalitatea unui măcelar împodobit de cel mai rafinat diogenism. Căci până când vom
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a se mai afirma în luptă cu el, atunci realizează demonia. Tristețea-i unul din agenții de autonomie a răului și de săpare a eticii. Dacă binele exprimă elanurile de puritate ale vieții, tristețea-i umbra lui incurabilă. Creațiile spiritului sânt un indicator al insuportabilului vieții. Tot așa și eroismul. Melancolia-i starea de vis a egoismului. De n-ar exista o voluptate secretă în nefericire, am duce femeile să nască la abator. Spune unui suflet delicat: despărțire, și ai trezit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și ce substanță de-ntuneric hrănește atâta noapte? Groaza ce se-ntinde la poalele imbecilității înalță aburi de adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine însuți prin reflexie își pierde din tărie și n-ai distanță de propria ta groază, o introspecție
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce nu știe să râdă, o tristețe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști, societatea supunea de mult la penalități mâhnirile. Până și grimasele agoniei nu sânt decât încercări nereușite de râs, care trădează însă natura echivocă a acestuia. Așa se explică de ce astfel de accese ne lasă un gol mai amar decât o beție sau o noapte de dragoste. Pragul sinuciderii e un fior ce urmează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dumnezeu este încercarea ultimă de a ne îndestula dorința de somn... Astfel devine el un cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre. Dezlipirea muzicală de lume subțiază obiectele în fantome; nimic nu se mai întîmplă în preajma ta și ochii nu mai sânt în slujba ființelor. Ce să mai vezi, când totul se întîmplă departe? Tristețea - deficiență optică a percepției... Fiece clipă este o groapă, neîndestulător de adâncă, de trebuie să sărim prin atâtea până să ne rupem capul. Nu ești gelos pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
arma ce ne-o oferă natura pentru a ne apăra singurătatea. Când te crezi mai tare, te pomenești deodată la picioarele lui Dumnezeu. Nici o nemurire nu te poate mântui de o atare cădere. Dar ce să faci dacă rănile vieții sânt ochi spre Creator și guri deschise spre merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bine că El nu-i o auroră, ci un amurg, și că doar prin umbre ni-l apropiem. Dumnezeu - o toamnă absolută, un sfârșit inițial. Primăvara - ca orice început - este o deficiență de veșnicie. Și oamenii care mor în ea sânt singurele punți spre absolut. Când totul înflorește, muritorii devin voluptuoși ai stingerii, ca să salveze periferia metafizică a primăverii. La-nceput a fost Amurgul. Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe și crinii ar deschide un bordel. Atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în el să-mi fac un leagăn și un sicriu, și să mă nasc din mine și să mor în mine. Când aspirația spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau eternitatea nu-ți mai spun nimic. Acum sau pururea sânt elemente cu care se operează în lume, sânt puncte de reper, convenții de muritor. Eternitatea ne pare un bun, pe care umblăm să-l cucerim, sau timpul o lipsă de merit, de care ne scuzăm în toate împrejurările. Ce sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un sicriu, și să mă nasc din mine și să mor în mine. Când aspirația spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau eternitatea nu-ți mai spun nimic. Acum sau pururea sânt elemente cu care se operează în lume, sânt puncte de reper, convenții de muritor. Eternitatea ne pare un bun, pe care umblăm să-l cucerim, sau timpul o lipsă de merit, de care ne scuzăm în toate împrejurările. Ce sânt toate acestea, pentru cine privește din absența absolută
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sânt toate acestea, pentru cine privește din absența absolută și-și deschide ochii în desăvârșirea unui nicăieri? Zărește el, în încîntarea pură a nimicului, în priveliștea bolnăvicios de goală, vreo pată ce s-atingă un nesfârșit virgin? Timp și eternitate sânt forme ale aderenței sau inaderenței noastre la lume, dar nu ale lepădării totale, care e o muzică fără sunete, o aspirație fără dorință, o viață fără respirație și o moarte fără stingere. La marginea extremă a subțierii ființei, acum, aici
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ironică, pe care n-o poți înăbuși nici în preajma lui Dumnezeu. Te tăvălești într-o isterie duioasă și spui tuturor că viețuiești... Și ei te cred. Devenirea e agonie fără deznodământ, fiindcă supremul nu-i o categorie a timpului. Deșerturile sânt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele își plimbă oboseala de totdeauna și prin ele se vaicără chinuitele noastre avânturi. Singurătatea e punctul nostru comun cu El, dar și cu diavolul. Din vremuri de-nceput se-ntrec ei în a fi singuri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un vulcanism ce nu trebuie domolit decât în lașități voite. O idee să se rostogolească în avânturi de imn, cu o vrajă de delir sau de fatalitate, așa cum se întîmplă în incandescența blestemelor - aceste limbi de foc ale spiritului. Modernii sânt călduți, prea călduți. N-a bătut ceasul să-nvățăm iubirea și ura, ca dimensiuni de natură în suflet? Blestemul este o provocare nemăsurată și el crește în tărie cu cât se îndreaptă înspre nemăsurat. Obiectivul lui final e doar incomensurabilul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
universalei ironii.) Gustul singurătății nu-și află o împlinire mai deplină ca în dorința covârșitoare de moarte, care, mărindu-se peste rezistențele noastre și noi neputând muri, devine - prin reacțiune - o revelație a vieții. Cum aș putea să uit că sânt când excesul morții mă dezleagă de moarte? Voi descoperi viața în plinătatea ei când voi începe să gândesc împotriva mea, când nu voi mai fi de față în nici un gând... La început socotești moartea realitate metafizică. Târziu, după ce-ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe frânturi de melodii culese din inima mea, acordată din nașterea corului lor. Atât un plus, cât și un minus de viață mă pătrund de un fior de irealitate. O mare moartă și o mare furioasă, într-o măsură egală, sânt lipsite de ritm. Și cum nu pot merge în pasul vieții, apele ei, fie că se retrag, fie că mă copleșesc, mă aruncă pe-un uscat din care totul a fost. Plăcerea de-a te depărta de fire din învălmășeala
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]