2,533 matches
-
la țigani: - Ia ziceți, mă, Perinița, să pupăm și noi mireasa! Ce spui, ginerică? Stere, ce să spună? Râdea cu socrul: - Pupați-o, că acum o iau cu mine. Baragladinele se făcură mai aproape de masă. Se încinse jocul. În frunte, sălta nașul pocnind din degete, după el, socrul și ceilalți, vecinii și rudele lui. Se cutremura mahalaua de strigăte. La poartă, afară, cei nepoftiți își dădeau coate. Pe Lina au luat-o pe sus, cîntînd: Cine joacă Perinița, Bădiță, bădiță, Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
veneau. În curte, brutarul juca tinînd luminările de cununie în mâini. Flăcările lor tremurau, se stingeau aproape, clipind, apoi iar se însuflețeau. - Așa, nașule! striga Aglaia. Zi! Zi! Acesta sărea tot pe ciucite, își apleca burta, lanțul lat de la brâu sălta și el, mustățile i se ascuțiseră, înfiorate. Dogarul îi ținea hangul, apoi rudele de la (c)bor, când pe vine, când cu palmele de pământ, chiuind de se stingeau lămpile. Intrară și muierile în rând. Se încurcau în rochii, dar tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Marine? - Gata, Chișcă! Parlagiii din prima repriză, de tăiaseră porci, făcuseră un foc mic într-o parte și fripseseră șorici proaspăt. Se auzi un fluierat ascuțit și se ridicară în picioare, ștergîndu-și buzele murdare de grăsime. Sub brâiele de lână săltară cuțitele lor lungi și ascuțite. Plecară. Făcură loc celei de-a treia echipe. Uruitul macaralelor încetă. Începea tăierea boilor. Marin Pisică își încercă pe limbă tăișul cosorului său, cu lama subțire, albastră. O liniște desăvârșită coborî deasupra locului. Mulțimea murdară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și negre, să fie la îndemînă. Într-o parte stăteau franzeluțele cu lapte și japonezele împletite iscusit. Să tot vinzi! Scuipa în palme, pocnea din bici și iepșoara bătea caldarâmul Griviței, vesel, mâncată bine. Calea Negustorilor abia se deslușea. Roțile săltau prin gropile acoperite de noroi. La casele evreilor se aprindeau lămpile. Mirosea încă a zăpadă, dar frigul nu mai avea atâta putere. La pod, bătea spre câmpul Tăcăliei, pe lângă cărămidarii, pe drumurile proaste ale Grantului. Când se lumina bine, trecea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tocmai pe la unsprezece, unsprezece și jumătate, când făceau cucoanele ochi, că astea dormeau mai mult, de, obrazuri subțiri, nu puteai să le scoli cu noaptea-n cap! Vara și iarna era mai ușor. Iapa trăgea, era o plăcere să te salte arcurile, să fluieri și să pocnești din coada biciuștii. Cum cădeau ploile începeau necazurile. Ușoară, ușoară, dar căruța tot se înfunda în noroiul Cuțaridei. Împingea Mielu, ridica de osii, îi mai ajutau și mahalagiii, pentru că pe o astfel de vreme
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rouă din ochi... Sinefta Era într-o sâmbătă. Prin mahalale, ieșiseră femeile cu împărțitul pentru sufletul morților. Lângă o poartă, pungașii dădură cu ochii de o fetișcană, năltuță și făcută bine, care mai mult alerga decât mergea. Coadele părului îi săltau pe spate ca niște hățuri. - Ia privește, Treantă, a zis Nicu-Piele. S-a uitat ăl bătrân. Bună bucățică! Lunganul o apucă de braț: - Und' ti-i drumul? Copila avea în mină o oală cu sfinți de cocă. - Mă duc să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mi dai un bolindeț d-ăsta? Și-a scormonit-o cu ochii lui. - fti dau. Până să întindă cana, el a băgat deștele, trăgmd afară coca dulce. Gheorghe fluiera alături, numai ochi. - Și cum îti zice, fata neichii? Codana a săltat pieptul tânăr, a lăsat ochii-n zăpadă si-a îngmat: - Sinefta. - A cui ești, mînca-te-aș? - Tata a fost chirigiu la Tarapana, da s-a prăpădit. - Ce spui?! - Da. Mardeiașul a cuprins-o în focul privirilor lui. - Și de sufletu lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă cocoțată în fund, acoperită cu pânză colorată, și cei mai tineri dansau în mijloc, doi câte doi, săltând vesel din umeri și ocolindu-se cu grijă. Un fum des ieșea prin ferestre și pe o ușă mare de lemn alb. O dată s-a schimbat Didina. Parcă zgomotul acela de farfurii ciocnite, de râsete înfundate amestecate cu cântecul orchestrei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și dulăii, să rupă burlanele, nu alta. Tabla cîrciumaruhii duduia de bătăile cotoilor. Începeau pândele. Luna răsărea pe la opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și al treilea îi apăsa tălpile pe cărbunii aprinși. Se smuci cât putu. Pielea sfârâi încinsă. - Caii! strigau, călare, cu picioarele pe pieptul lui. Focul îi intra sub piele. Urlă ca un bou înjunghiat. Ochii i se roșiseră și se săltă din toți mușchii. Cei ce-l țineau se clătinară. Nu-l mai stăpâneau. Lovi ca un turbat în dreapta și-n stânga. Comisarul îl plesni peste glezne cu cizmele și-l doborâră. - Las', că spui tu! scrâșnea lunganul furios. - Nu spun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gioale și mai adunau cărămizi. Veta îi vedea bine pe ăi mici cum cărau pietrișul din praful drumului să li-l dea celor mari. Dintre cuni, tot -lau luat pe al cizmarului. Un hingher a întins lațul și 1-a săltat din zbor. Se zbătea degeaba în sârmă, ca peștele în undiță, urlând. Goșnete era în vecini, la Stere, bea o cinzeacă. A aflat 258 numaidecât. A dat să sară afară, dar 1-a văzut pe sergent și s-a oprit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se pregăteau să lase casa lui Stere în spate, când câinii domnului Aristică, auzind larma de-afară, țâșniră pe poartă printre picioarele Vetei, repezindu-se în șbilțul huidumelor. Fata începu să țipe. A sărit și Procopie de la locul lui. Dulăii săltau în goană cozile lungi și zbârlite. Era unul cât poarta, cu un cap mare și greu, bătrân și rău, căruia i se făcuse o bătaie auzind urletele ălor din cuști. Celălalt, mai tânăr, lung și mușchiulos, îi sări într-ajutor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu cleștele său. Pe două șiruri, fii dreapta și la stânga potecii pe care pășeau, erau înșirate mese ușoare, acoperite cu americă tărcată, în culori ni. Pe scaunele cu spătar ședeau negustori și oameni de-ai lor. Râdeau încălziți de vin, săltând burfile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu poftă, ducând repede furculițele la gură, mestecând cu zgomot, privind rar în lături și numai atunci când răsuflau după un pahar de vin rece. Mai într-o parte, unde nu bătea așa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la șanteze. Pe scenă ieșiseră vreo cinci femei, abia acoperite de rochiile scurte. Aveau pulpele goale și dansau după sunetele unui pian. Negustorii se prăpădeau privind. Ele băteau podelele murdare cu tocurile pantofilor în același timp, se lăsau pe vine, săltau din buric și făceau cu ochiul crailor. Aceștia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă și clipeau la muieri. In jurul lămpilor se strânseseră țânțarii. Răcoarea toamnei acoperea boschetele de iederă roșie și leandrii țepeni de la intrare. - Pă care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
său beteag mulțimea. Femeile îi făceau porție din colivă și-l rugau să se închine. Spărgătorul de lemne mânca lacom grâul dulce, presărat cu bomboane, se ștergea la gură cu mâneca hainei zdrențuite și, când se sătura, se ridica, își sălta toporul pe umăr și pleca. A doua zi după trecerea lui prin mahala, muierile vedeau în câte o poartă drapelul negru al morților. Scuipau în sân și murmurau: - Iar a trecut Tudose! Baba Tinca se jurase pe ochii din cap
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
niște perdele albe și înalte care se prăbușeau. Țiganii fură orbiți o clipă și întoarseră spatele viscolului. Primul vai trecuse. Când priviră în urmă, văzură o trâmbă care se îngroșa. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală și se învîrtea, săltând la câte o adâncitură nevăzută. - Trecu sufletu mă-ti, a moartă, Anghele! glumi Neacșu. - Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să zărească șanțul fortului și grăbiră într-acolo, părăsind drumul ca să scurteze
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
conflicte sociale și străină de problemele dureroase ale vieții moderne, ea nu cunoaște, în schimb, nimic din deliciile măreției, ale forței organizate, ale ofensivei năpraznice. Orașul este istorie de fiecare clipă; de aceea numărul orașelor, agravând problemele unei națiuni, o saltă totuși la un nivel inaccesibil țărilor agrare. Mobilitatea și trepidația pun viața încontinuu în fața a noi întrebări și a noi soluții. Ultimul orășean știe mai mult decât un primar de țară. Cunoașterea a apărut între zidurile cetății. Satul s-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Franța! Existăm mai puțin. Istoria concretă și efectivă este un plus în fire. Nu ești tot așa aproape de Dumnezeu în orice epocă, Individual, contactul tău poate fi nemijlocit și transistoric. Nu-i mai puțin adevărat că prin epocă ne putem sălta automat. Și iarăși, nu-i același lucru să trăiești în timpul Renașterii sau în secolul acesta. Atunci se nășteau idealuri, acum se destramă. Epocile se deosebesc nu atât prin concepțiile de viață care le stau la bază, cât prin intensitate. Altcum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei dulce în noaptea înstelată... Ea veni lângă lac și văzu cărarea de prund pe sub apă... Ea -ncepu să treacă și apa zugrăvea săltând încet volburi elastice împrejurul gleznelor ei de argint... Ea se uita l-acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul ei... era atât de-nsetată de amor... ca * copilul cel tânăr și fresc *... buzele {EminescuOpVII 152} ei erau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răbdător ca stăpânul lui să facă focul. După o vreme, Își dă seama că omul nu-i mai poate oferi ceea ce are nevoie, așa Încât se hotărăște să plece. London scrie: „N-a mai stat decât puțin, urlând sub stelele ce săltau, dănțuiau și străluceau În văzduhul Înghețat. După aceea, s-a Întors și a apucat drumul care avea să-l ducă spre tabăra pe care o știa, acolo unde se găseau alții care să-i ofere căldura focului”. Dacă managerii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În care poetul nu vede Încă partea de bucurie și frumusețe. Asta nu-l Împiedică Însă ca, atunci cînd vrea să scoată lucrurile din sfera banalului (să le aducă, adică, În spațiul liricii), poetul să pună lucrurilor aripi, să le salte, să le „ardice”. Starea de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
păcatul (complexul) unui incest. Prăbușirea rebelilor, cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
greu de observat că prăbușirea atrage după sine și schimbarea statutului fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă metamorfoză care Înseamnă degradarea În ființe materiale. Elementele aeriene trec și ele printr-o stare de „desfigurare”. Eterul duduie, firmamentul saltă, explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să vînezi cîte o propoziție În care enunțul să treacă dincolo de generalitățile estetice curente. Revenind la poezia erotică, putem Încheia spunînd că imaginarul heliadesc rămîne, și aici, sub controlul rațiunii și rațiunea deviază discursul spre morală. De puține ori, poezia saltă peste această retorică și atunci imaginația devine (În Zburătorul) mai dinamică, mai aeriană. Heliade scrie de obicei cu imaginea prototipului În față, chiar și În spațiul eroticii (spațiul imprevizibilului, nelămuritului) gîndul lui merge spre „verginea primară” și tiparele amorului sacru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]