1,872 matches
-
stăteau câte bunătăți și vinul starostelui. A ciugulit și ea puțin. Se uita mai mult la el. De când îl plăcuse, și-acum d avea alături! Cel tânăr mușca dintr-un hartan de pasăre. Avea gura unsă de grăsime și îi sclipeau ochii când apuca paharul. Râdea fără să spună nici un cuvânt, liniștit. La urmă, s-a ridicat în picioare. A stins lampa. Didina tremura toată. - Sufletul meu, spuse. Și-o luă în brațe și-o culcă în culcușul starostelui. Își aduse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din afară” este lipsit de orice echivoc: „Această culoare Îi era Îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta În Însăși făptura lui, În ochii și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, În cari, când la una, când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate - șapte safire de Ceylon. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios - Încolo, ca Îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe actori ca o aură. Dar MM era atât de sigură pe ea încât nu părea deloc venită din altă lume. Tabitha, cu care vorbea acum, stătea cu mâinile împreunate; încă mai radia de bucurie după succesul săriturii, cu ochii sclipind. Ceilalți trecuseră în poziția de repaus a actorilor, cu oasele adâncite bine în încheieturi, cu umerii aduși și cu brațele moi, de parcă ar fi fost bătuți în cuie de un par, exact între omoplați, iar restul membrelor fuseseră lăsate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cineva, am dat ocol sălilor, apoi am ieșit. — Te-ai dezbrăcat? — Nu. — Ai văzut niște lucruri? — Da, din plin. — Povestește, face-te-ar Domnul pulbere! N-a spus nimic. Gura lui nu schița nici un zâmbet, nici o strâmbătură. Dar ochii îi sclipeau de satisfacție și de șiretenie. Mă sâcâia. Îmi venea să-l snopesc în bătaie. — Te pomenești că vrei să mă rog de tine, să-mi lipesc fruntea de papucii tăi! Iscoditorul nu era deloc impresionat de ironiile mele. Chiar dacă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a dat demisia din Clubul de Bowling din Dun Laoghaire din solidaritate față de casier. Se plătise prea mult pentru biscuiții de la ora ceaiului. — Dar avea anumite principii. Asta e ceva de admirat, nu? Ridică din nou privirea, iar ochii îi sclipiră de mânie. Nu și dacă e vorba de niște principii greșite. Asta nu e ceva de respectat. —Greșite? — Toată venerația asta pentru pământ: fiecare centimetru trebuie să fie al nostru, al nostru, al nostru. E un fel de boală. Idolatrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
trăgea acum de mânecă pe Uri nu era o premieră. Deși n-o mai făcuse niciodată în pat, cu un prosop în jurul gâtului. — Deci expresia cheie era chaim shteim. Viața numărul doi. Sau, cu alte cuvinte, spuse Maggie, cu ochii sclipindu-i, Viața a doua1. Capitolul 46 Ierusalim, joi, 1.54 a.m. Maggie își aruncă mâinile în jurul gâtului lui Uri și îl sărută lung pe buze. Simți moliciunea și umezeala gurii lui în momentul în care buzele sale se deschiseră. — Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pare atât de frumos să mă aflu aici, pentru că pot atinge pietrele pe care le-au atins și pot respira aerul pe care l-au respirat strămoșii noștri. Mergând în adâncime, vom ajunge chiar la rădăcinile ființei evreiești. Ochii îi sclipeau, două raze jucăușe de lumină. Ne putem atinge sufletele aici. Făcu o pauză în care zâmbi larg, dezvelindu-și întreaga dantură. —OK, haideți să continuăm. Maggie începea să se enerveze. Lumina era prea slabă pentru o căutare adecvată și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mâna dreaptă fuseseră poate amândouă prezente, și mai Înainte, În vaga mea lume de copil mic, dar ele purtau atunci masca unui tandru incognito; acum vestimentația tatei, superba uniformă a Cavaleriei, cu acea platoșă bombată, netedă și aurie, care-i sclipea pe piept și pe spate, ieșea În evidență, ca un soare, și mulți ani după aceea m-a preocupat intens vârsta părinților mei, continuând să mă informez asupra ei, ca un călător nervos care se interesează de oră pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe inelar sclipesc două verighete - a ei și a tatei, care, fiindu-i prea largă, este legată de a ei cu o ață neagră. Ori de câte ori văd morții În vis, Îmi apar tăcuți, mâhniți, ciudat de deprimați, cu totul altfel decât erau În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În dreapta, speteaza sculptată a unei bănci În stânga, aleea de stejari tineri din spatele tufelor de caprifoi și o potcoavă recent lepădată, un obiect de colecție (mult mai mare și mai strălucitoare decât cele ruginite pe care le găseam pe țărmul mării), sclipind În praful roșiatic al aleii. Amintirea acelei amintiri este cu șaizeci de ani mai veche decât cea de-a doua, dar mult mai puțin obișnuită. Odată, prin 1908 sau 1909, unchiul Ruka era absorbit de niște cărți franțuzești pentru copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zilei o Mademoiselle bine Înfofolită, nu vedeau niciodată ceea ce vedeam noi, copiii, când, trezită din somn de unul din noi care urla fiindcă visase urât, cu părul despletit, cu lumânarea În mână, Într-un capot roșu ca sângele pe care sclipea o dantelă aurie care nu-i acoperea integral masa tremurătoare de carne, cadaverica Jézabel din piesa absurdă a lui Racine dădea buzna În picioarele goale În camera noastră. Toată viața am adormit greu. Oamenii din trenuri care-și pun ziarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de la geamuri, În spatele cărora luminile de pe stradă licăresc În depărtare. Cât de străine de frământările nopții erau palpitantele dimineți ale St. Petersburg-ului, când primăvara acrită, cruntă și tandră, umedă și fermecătoare, expedia gheața fărâmată pe Neva strălucitoare ca marea! Acoperișurile sclipeau. Zloata de pe stradă căpăta o nuanță bogată de albastru-purpuriu pe care n-am mai văzut-o nicăieri de atunci. În acele zile magnifice on allait se promener en equipage - o expresie a vechii lumi, curentă În mediul nostru. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar dacă prin crăpătură se zărea o dungă lungă sclipind ca roua, mă grăbeam să ofer ferestrei ocazia de a-și revărsa comoara. Dintr-odată, camera era despicată În lumini și umbre. Frunzișul mestecenilor mișcându-se În lumina soarelui avea nuanța de verde translucid a strugurilor și În contrast cu el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
potecile șerpuitoare de la un anumit punct la altul, observ alarmat că există multe goluri, datorate uitării sau ignoranței, asemănătoare acelor zone de terra-incognita pe care cartografii de odinioară le numeau „frumoasele din pădurea adormită“. Dincolo de parcuri erau câmpuri pe care sclipeau permanent superbe aripi de fluturi pe deasupra florilor sclipitoare - margarete, clopoței, spice și altele - care acum trec repede prin fața ochilor mei Într-un fel de abur colorat, ca acele poiene luxuriante sortite să nu fie niciodată explorate, pe care le zărești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul parfumat sau pe la ceafă, sau lovindu-și genunchii unul de celălalt, pe sub mătasea foșnitoare a furoului galben care sclipea prin dantela rochiței. În dreapta, Îl aveam pe fiul valetului polonez al tatei, un băiat absolut nemișcat, Îmbrăcat Într-un costum de marinar; semăna uluitor cu țareviciul și printr-o și mai uluitoare coincidență, suferea de aceeași tragică boală - hemofilia - drept care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mănușilor de box. De-a lungul pereților căptușiți cu cărți se Înșiruiau fotolii voluminoase. O complicată instalație, „mingea de box“, achiziționată din Anglia - patru stâlpi din oțel care susțineau scândura de care atârna sacul pentru lovit, În formă de pară - sclipea În capătul spațioasei Încăperi. Scopul acestui aparat, mai ales din cauza răpăitului ca de mitralieră al sacului, a fost pus la Îndoială, dar explicația oferită În silă de majordom i-a satisfăcut pe cei câțiva luptători de stradă Înarmați până-n dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să nu meargă la Wintergarten și astfel ne-am pomenit Într-o seară acolo, consumând Înghețată de ciocolată Într-o fosă de orchestră. Spectacolul se derula În direcția obișnuită: un jongleur În haine de seară; apoi o femeie cu pieptul sclipind de strasuri, ciripind o arie de concert sub revărsarea alternativă de lumini verzi și roșii; apoi un comic pe patine cu rotile. Între el și numărul cu biciclete (despre care voi mai vorbi mai târziu) era un număr intitulat „Gala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se lupta să scape de fâșâitul și chiuiala tulpinilor de nuferi, pe care o altă fată cu pântecul ca o tobă și rasă În cap, Împreună cu un adolescent excitat fără jenă, având coapsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o regiune a marilor lacuri. Dincolo de parc, deasupra câmpiilor aburinde, se ivea curcubeul; câmpiile se sfârșeau În marginea Întunecată și crestată a unei păduri de brazi Îndepărtate; o parte a curcubeului o traversa și acea porțiune a marginii de pădure sclipea magic prin vălul irizat, verde și roz-pal, tras În fața ei: era atâta tandrețe și splendoare În acest spectacol, Încât, pe lângă el, reflexele romboidale, colorate, produse pe pardoseala pavilionului de Întoarcerea soarelui, păreau niște rubedenii sărace. O clipă mai târziu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
prinzi raci... Am ridicat din umeri. — Și cu ulei de măsline, a continuat ea. Neapărat de măsline. Îi dă un gust așa, mai aparte, mediteranean. Rămăseseră pe masă, printre alte bucate, și două farfurioare cu câteva măsline. Mari, negre, lucioase, sclipind uleios ca niște agate negre sub razele policandrului. Le priveam absent, gândindu-mă ce aș mai putea să-i spun femeii de lângă mine. Câteva cuvinte, doar pentru ea, să-i pară că vin din timpul acela în care îmi înfierbântase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
piciorul, dar era zăvorâtă. Mi se părea că deslușesc umbra femeii mișcându-se prin cameră. Spumegam ațâțat, neputincios, umilit de destin. Când eram în toiul deznădejdii, a oprit o Volgă neagră. Au coborât doi. Nu a trebuit să se recomande. Sclipeau a Servicii: duhneau a cătușe și a beci cu pumni de-ți îngheța mațul. M-au luat la întrebări. Ce caut, de unde sunt și alte macaroane de-astea. Mă pierdusem. Buletin n-aveam, îl lăsasem la cămin pentru viza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acum. Pentru cei câțiva bănuți pe care-i va lua peste o lună. Berbantul scrie cu febrilitate, în fața unui morman de dicționare, cu supracoperte țipător colorate și deschise răscrăcănat. Se vede că-i în plin avânt, îi râd ochii, îi sclipește părul bărbii. Lângă piciorul mesei, o geantă de voiaj, burdușită cu dosare și o sticlă cu apă minerală plată. Ne întâlnim, câteodată, pe culoare. Nedumerit, pufnește: „Ce-i mai trebuie, dom’le, Bibliotecă ăluia. Și încă scrie, tot scrie!“. Tolbaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de firmă de credite sau așa ceva. Oare văzusem o umbră de zâmbet? Da, văzusem- era sigur. Cutele cu gropițe de o parte și de alta a gurii ei se adânciseră o fracțiune, iar ochii de culoarea caramelului sigur sclipiseră când m-a privit din nou. —Și ți l-ai cumpărat singură? Sau a fost un cadou de ziua ta, ceva de genul ăsta? —L-am cumpărat singură. De pe QVC. Da, înțeleg. Spune-mi, am continuat eu, împachetând plasa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sigur că era justificat. Câtă vreme așteptam ca ea să răspundă, având acum capul nemișcat și frământând cu mâna un șirag de perle pe care îl avea la gât, m-am trezit uitându-mă cum inelul pe care îl purta sclipea reflectând lumina. Îmi amintea de ceva, dar sentimentul inconfortabil pe care mi-l produsese se datora unui lucru pe care nu puteam să îl pricep. Când a început să vorbească - detaliind pe marginea unui motiv jalnic pe care îl invocasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
prelungite - și-a trecut mâna înapoi prin șuvițele blonde, aranjând și rearanjând felul în care cădea părul; era clar un obicei nervos care o ajuta să treacă peste stresul produs de înfățișarea la tribunal. Inelul se mișca afară și înăuntru, sclipind periodic și hipnotic. Oare ce amintire plutea undeva în străfundurile minții mele, declanșată fiind de vederea acestei bijuterii din aur și safire? Era, bineînțeles, inelul lui Stacey. E extraordinar cum mintea poate face conexiuni fără să-ți dea de știre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]