1,812 matches
-
în iarbă sau în fân ori poate pe un covor de mușchi undeva, prin Bucegi, pe la 2.000 de metri altitudine, cu ochii înfipți în cer?... Sau... scăldați de valurile înspumate ale Mării Negre ce antrenează fire de nisip rătăcite și sclipind pe trupurile voastre?... Ați conștientizat atingerea delicată a algelor mătăsoase? Sau... hârjonindu-vă prin apele repezi ale Râului Doamnei din fundul curții Taberei de muzică de la Curtea de Argeș?... Doamne, toate acestea reprezintă natura iubitoare, natura ocrotitoare, natura binecuvântată de Însuși Dumnezeu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a oprit brusc la șușotelile lor, s-a întors, lăsându-și părul parfumat să se rotească sălbatic. S-a uitat la mutra caraghioasă a lui Pribeagu, apoi la Mamutu’ și într-un târziu la Cristi, ai cărui ochi tineri, vii sclipeau și se umpleau parcă de tot soiul de cuvinte dulci care nu îi puteau ieși pe gură. Vedea clar dorința din privirea lui, dar și ceva în plus față de mutrele tuturor bărbaților care rămâneau cu gura căscată la vederea ei
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
tangoul la noi poate că încă nu își găsise dizeurul potrivit. Pentru că dincolo de talent, emoția domnișorului Cristian este ceva rar întâlnit. Cred că poveștile simple de dragoste și ritmurile franțuzești călduroase îl așteptau. Privește-l doar, mai are puțin și sclipește pe scenă. — Da, e ceva cu puștiul ăsta, domnule Pribeagu, e ceva... — Sachi e de-ajuns, ți-am spus. — Atunci e ceva cu puștiul ăsta, Sachi, fir-ai tu să fii ! râde Ionel. Cred că fără să vrem am descoperit
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
eu unul nu cred în coincidențe. Eu cred că așa a fost să fie și nimic mai mult. Să lăsăm povestea frumoasă exact cum s-a întâmplat. Să n-o facem nici mai mică, nici mai mare. Și ochii ei sclipeau. Buzele le avea întredeschise de uimire, respira încet și încerca cu greu să-și stăpânească emoțiile. Atunci Cristi s-a aplecat spre ea și a sărutat-o. Cei doi și-au închis ochii și s-au pierdut în acel sărut
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
știi bine, dar o iubesc ca pe o prietenă. Ca pe o soră, exact așa, îmi place nespus să o protejez și să o învăț atâtea, nimic mai mult. — Vai, dar ce minciuni gogonate îndrugi... Tu nu vezi cum îți sclipesc ochii după ea ? Și cum te comporți în prezența ei ? Ești un cu totul alt om. Și tu nu vezi cum sunteți împre- ună ? De ce crezi că vuiește lumea de voi ? Eu îți spun : ai găsit-o ! Ea e ! De ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Întrezărisem odată la restaurantul Uniunii Scriitorilor: un tânăr Socrate, grav, cu o figură și frunte puternice, sprâncene de satir grec, cu acel „aer muntean” care m-a atras Întotdeauna, de la Început, la prietenii mei Matei, Nichita sau Lucian Pintilie, ochii sclipind de maliție și inteligență certă, nativă, gura ironică și, mai ales, un discurs de-o extremă plasticitate și eleganță sintactică și lexicală. I-am dat pe dată telefon, ajuns În București, și l-am invitat la noi. A venit și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și la nu puțini creatori morți tineri, În plin avânt și entuziasm creator. Tragice - neevident și etern tragice! - morțile atâtor tineri pe diversele fronturi de luptă, tineri dintre care unii vor fi avut talentul și energia de a face să sclipească Terra noastră În forme spectaculoase, profund umane În esența lor. Poeții morți pe câmpul de luptă, cercetătorii, visătorii care conțineau, repet, acea energie specială ce așteaptă doar „forma” pentru a deveni exemplară. Și e tot atât de adevărat că eu „mi-am
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau părelnic, cel pe care unele religii ni-l fură, alungându-l „dincolo”, În transcendent, promițându-ne, parcă, și o „altă perspectivă” din acel „suiș” urcat de noi, alta decât cea pe care o avem sub ochi și sub picioare, sclipind de atâtea culori, forme și Învățăminte. Nu, nu vreau să afirm că „sensul vieții” - dacă este unul! - se revelă doar la vîrsta a treia; pentru unii, el apare după fiecare victorie, bucurie Împlinită, mare, sau după un eșec zguduitor când
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
atât de multe imagini, Întâmplări și chiar fraze pe care le credeam de mult uitate, Încât tentația de a le povesti crește din ce În ce mai mult. Dar neavând talentul lui Marcel Proust, nu Îndrăznesc. Mă joc cu cioburile să văd cum mai sclipesc. Într o excursie cu școala, când eram mic, am intrat Într-o mlaștină În Huci la Buciumeni și era să mă Înec. La Spătărești la nunta lui Huși, fata lui tante Maria Vârnav, am făcut tumba pe voalul miresei ( Îi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
multor parametri concurenți la determinarea necesității de publicare. Îmi permit să consider că este originală prin: inițiativa de acest gen. faptul că introduce ca personaj principal În prezentarea de ansamblu, casa, clădirea; În interiorul căreia s-a scurs viața și a sclipit spiritul unor personalități de prim rang). Casele trăiesc În măsura În care oamenii le dau viață. Existența și importanța raportului om - ambient, Om - obiect, nu mai este o problemă strict „proust-iană”, astăzi fiind atât În arhitectură cât și În psihosociologie un factor influent
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
o nălucă. Închiși în acest „șarpe” alergător, suntem obligați să comunicăm unii cu alții, mai ales că există o disponibilitate generală. Schimb vorbe cu mai multă lume, dar rețin îndeosebi pe doi scriitori din generația noastră: Felicitas Hoppe - o fată sclipind de inteligență, plină de nerv și umor - scrie proză și nu-și ascunde, zâmbind, curiozitatea de a cunoaște niște confrați români. Portughezul Paulo Teixeira, omul care ne povestise mai devreme despre podul Vasco da Gama - un ins de statură mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Ferestre multe și mari, obloane date de pereți. Livadă la nord, o pajiște netedă, asemenea unui covor persan, în partea de est. Alei pitorești de plopi și carpeni deschid o priveliște adâncă, învăluită într-o ușoară pâclă, în care vezi sclipind la soare un viaduct întins peste râul Garonne. În depărtare, la limita ținutului Landes, o linie de chiparoși limitează podgoriile domeniului. Vizităm casa scriitorului în grupuri de 15 persoane, la intervale de aproximativ 20 de minute, cât durează excursia. Această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
participanților la Trenul Literaturii. Instituția se află la zece minute de noi și este situată în fostul Palais Royal (o manifestare a republicanismului extrem). Traversăm o piață interioară, îngrădită de jur-împrejur cu coloane. E frumos, nimic de zis. La etaj, sclipesc candelabre de preț, catifeaua roșie a draperiilor îți fură privirea, lume multă - o fojgăială de nedescris. Evident, noi, scriitorii, suntem doar o parte, aproximativ jumătate, poate mai puțin, dintre cei prezenți. Se fac probe de microfon, invitații formează un semicerc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rămâne decât să constatăm, amândoi, cu o competență în plus față de ceilalți, cât de rapid se schimbă aspectul orașului... VITALIE CIOBANU: Dau o raită de-a lungul străzii Friedrichstrasse. În ploaia măruntă care spală trotuarele, luminile de neon ale reclamelor sclipesc multicolor. Trotuarele - plate, comode, perfect desenate - sunt ca niște preșuri întinse în fața blocurilor de piatră, granit și sticlă, probabil, de curând renovate, dându-ți senzația de putere, echilibru și opulență. Clădirile nu sunt înalte, dar par foarte temeinice. E proaspăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
oricât ar părea de „depășit” și „reacționar” ceea ce am să spun, dar necesitatea „turnului de fildeș” se face simțită încă o dată, acea „evaziune estetică”, la care încă, la noi sau aiurea, unii ricanează, contagiați încă de „militantism”, de pulsiuni filantropice sclipind sub variate etichete, ce își arogă sufixul în ism, vrând să joace pe „popa”, dar și pe „conducător”! În acest sens, deși până azi „estetismul” grupului nostru de cinci e ridiculizat uneori, el a fost o „justă linie”, ne-a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
el meritul uriaș de a fi susținut și implantat în coasta dogmatismului comunist o literatură de primă mână, făcând astfel posibilă regăsirea valorilor și criteriilor antebelice. Dacă pe plan strict politic, în raport cu polonezii sau cehii, de exemplu, noi, românii, nu sclipim prea tare - a nu se uita totuși deceniul de rezistență în munți! -, în cultură, în creație, cred eu, a avut loc o luptă nu mai puțin semnificativă! Mulți uită că regimul comunist nu era o „simplă” dictatură „de ocupație”, de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
strălucea să-ți ia vederile. Soarele rămăsese pe lângă el ca stelele cele mici pe lângă soare, iar coarnele cică i-ar fi fost lungi și pline de ramuri, și pe coarne și pe toată rămurica cică erau semănate pietre nestimate de sclipeau de o minune; iar de la vârful unui corn la ălâlalt s-a fi cumpănit încetișor de acolo până acolo un leagăn împletit numai din fire de mătase”. Transformarea totemică are un plus magic, ea venind împreună cu leagănul specific pentru inițierea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
gândurile tale să fie încă întuneric? îmi pun acum aceste întebări și la amândouă înclin să răspund afirmativ. Ajung apoi la drumul asfaltat care începe să prindă contur în zorii dimineții. Privesc în jur și departe, pe vârfurile de munte, sclipesc intermitent luminile albe ale morilor de vânt. Munții, dealurile, colinele încep să se vadă și ele scăldate într-o lumină încă firavă. în spatele meu cerul se înroșește, semn că în scurt timp va apărea soarele. Lumina alungă încet dar decis
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
care „își revarsă farmecul luminei argintii peste pământ”, acompaniată de „candelele aproape stinse ale stelelor”. Într-un asemenea decor, jos în vale, orășelul adormit era ascuns „sub perdeaua fină țesută de argintul razelor de lună. Pe fundul acestui căuș (leică) sclipeau lumini care dădeau impresia că este „o mare fără margeni la țărmul căreia sunt presărate lămpi de veghere de pe corăbiile ancorate”. „Hușii apar într-un cadru fermecător - consemna Ion Simionescu. Nu e o exagerare. E unul din orașele cu o
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
absent. Pielea de pe față Îi era Întinsă și bronzată. Avea pomeții Înalți și arăta a oriental. Urechile i se ițeau În unghi drept de pe craniul asimetric. Ochii Îi avea căprui și cu o lucire neobișnuită, de parcă din spatele lor ar fi sclipit niște puncte luminoase. Lumina din cameră scînteia În punctele luminoase din ochii lui ca-ntr-un opal. - CÎtă ai?, m-a-ntrebat. - Șapteș’cinci de sirete de juma’ de dram. - Prețul normal e doi dolari gramul, dar siretele fac ceva mai puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
pusese să-și bea urina. Îi tăiase părul, o pocise, o dăduse pe mâna unui borfaș, deținut de drept comun, s-o batjocorească în fața lui. În zadar. Și când ajunsese o umbră, mama îl întâmpina cu aceeași privire în care sclipea neînduplecată o lamă de cuțit. Tovarășul Cameniță ajunsese să se îmbolnăvească de această femeie, cu tăcerea ei blestemată: îl obseda, o visa noaptea, avea coșmaruri. Evident, trebuia să găsească o soluție, nu mai rezista la această presiune. Furios, într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe ale cărui urme pornisem și eu. Ne-au dat voie să pescuim În rîul care trecea pe acolo. Alberto și-a lansat undița și, Înainte să apuce să se dezmeticească, s-a și trezit cu un obiect irizat, care sclipea În bătaia soarelui, zbătîndu-i-se În cîrlig. Era un păstrăv curcubeu, un pește frumos și gustos (mai ales copt și asezonat de foamea noastră). Am pregătit eu peștele, În vreme ce Alberto, entuziasmat de victorie, Își tot arunca undița În apă. Dar, În ciuda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a fost Înființată colonia. După primirea de zile mari de care am avut parte, ne-au dus să vedem noul spital, care se construia la cîțiva kilometri de cel vechi. În timp ce ne cereau să ne dăm cu părerea, ochii asistenților sclipeau plini de mîndrie, ca și cînd clădirea ar fi fost creația lor, făcînd cărămidă după cărămidă din chirpici, cu propria lor sudoare. Ar fi fost crud să ne rostim criticile cu voce tare. Însă noua colonie de leproși are aceleași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mea s-a Îndreptat spre Malagueño, scenă imensă a atîtor nopți nedormite, unde, poate chiar În acel moment, ea probabil că Își șoptea frazele Întortocheate și stranii la urechea unui nou pețitor. Ochii mei surprindeau imensitatea Împărăției cerurilor; firmamentul Înstelat sclipea voios deasupra mea, ca și cînd mi-ar fi răspuns afirmativ la Întrebarea care se ridica din străfundul meu: „Oare merită toate acestea?“ Încă două zile: nu s-a schimbat nimic. Confluența rîurilor Ucayali și Marañon, ce dă naștere celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de plus réel que la vie, cette vie qui est tellement ridicule! „Mușuroiul de termite“ este o realitate, mai ales acum și mai ales la noi... Cum de îndrăzniți dar, tovarăși, să-i spuneți pe nume?! Ne este teamă să sclipim prea tare, căci aici, la noi, sclipirea înseamnă moarte! Lipsa aceasta de sclipire a timpurilor noastre are însă și partea ei bună - autenticitatea. Căci nimic nu e mai fals pe lume decât anumite sclipiri care-ți iau ochii. Poate că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]