50,569 matches
-
extracție chopiniană, ca în liedul De ce?. Liedurile pe versuri de Eminescu - "unicul poet" despre care Pascal Bentoiu mărturisea undeva că "are nevoie oricând de el" - surprinde cu acuitate, întreaga gamă a meditațiilor despre timp, spațiu, viață și moarte, potențate de sentimentul iubirii. Glasul sopranei pendulează între puritatea imaterială a sunetului, întârziind în supraacut (tot așa cum întârzie în finalul Simfoniei a 8-a construit pe sintaxa poeziei Stelele-n cer), și monologul interior ("Când însuși glasul gândurilor tace"). Nu pot încheia fără
Pascal Bentoiu, căutător al esențelor poetice în lied by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17284_a_18609]
-
când, în ianuarie 1990, am citit câteva texte ale poetului Cezar Ivănescu, în revista "Baricada". Scatologicul demențial, vulgaritatea inimaginabilă, pornografia deșănțată curgeau în valuri de sub pana unui poet ce (mi se păruse mie!) se exersase exclusiv într-o zonă a sentimentelor delicate și părea să trăiască în înaltele sfere spirituale. Lipsind câteva luni din țară, am descoperit, în toamna lui 1992, cât de mult avansase în România în domeniul "democratizării" limbajului. Torța cezarivănesciană fusese preluată din zbor de autorul "Gropii" și
Dreptul la sinonimie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17292_a_18617]
-
Pompiliu Eliade, și Coco Dimitrescu-Iași. În vara de după încheierea anului întîi de studii filosofice, pleacă, împreună cu prietenul N.D.Cocea, să-și petreacă vacanța la Mînăstirea Văratec. Aici se îndrăgostește puternic, de o tînără călugăriță în ascultare, Zoe, care îi împărtășește sentimentele. Se produce, aici, instantaneu, o dublă convertire. Zoe iese din mînăstire, devenind laică, și căsătorindu-se cu alesul ei, iar studentul în filosofie abandonează facultatea, înscriindu-se la Teologie, devenind, în 1909, doctor în teologie la Universitatea din Cernăuți, cînd
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]
-
în dungă convoacă mai toate semnele negativării vieții, istoriei și valorilor morale și existențiale, căreia peotul îi opune osânda scrisului, ca religie și soluție artistică. Poemele lui Ion Horea aspiră către rugăciune și comuniune, repere providențiale în a face suportabil sentimentul eșecului dar și al incompatibilității visului poetic cu agresiva secularizare a lumii românești: "Vremuri păgâne,/ nu te mai duce!/ Haide, bătrâne/ haide sub cruce!". Cifrul său uman nu-și mai găsește dezlegarea decât "sub cruce", ce poate fi sinonimă cu
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
fac/ așa rămân/ Sisif sărac,/ Sisif bătrân". Scriind sub o dublă ispită, a sublimului și a entropiei, poetul nu-și uită trecutul ("părinți și morminte" ce "citesc din scriptură") mitul transilvan, filonul liric anonim, dar nici prezentul ce-i induce sentimentul zădărniciei operei, poezia părându-i o amăgitoare moară de cuvinte, o necontenită urzeală sortită efemerului și destrămării. Părere întreținută și de ingratitudinea contemporanilor ("Pe nimenea nu mai aștepți,/ de tine nu întreabă nime -(...)") pe care poetul nu se sfiește să
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
școli de poezie românească, al spiritelor tutelare Eminescu, Blaga, Bacovia; urmaș ce nu pune preț pe originalitatea protagonismului debordant, dovadă autocalificarea de poet jertfelnic "necunoscut,/ nepăsător,/ pe crucea dată/ tuturor". Din climatul grav, de captivitate purgatorială poetul se ridică la sentimentul religios al naturii și al firii, se eliberează spre rugăciune, prin căință și adorație, întru thaumaturgica dezlegare a izvoarelor, sinonimă cu desăvârșirea muzicală a ideii poetice. Ispășirea și reculegerea, retragerea din lume în intenționata temniță lăuntrică stau mărturie că pentru
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
se mai ascunde, de a putea ieși la lumină, îmbrăcați în toate culorile politice. Parlamentarul, șeful de partid și primarul, chinuiți pînă mai ieri de secretul pe care trebuiau să-l ascundă, trec printre noi privindu-ne de sus, cu sentimentul că pînă azi au purtat o perucă slinoasă, iar azi, în sfîrșit, au ajuns să-și dezvelească, printr-un gest decis, cheliile strălucitoare." Unii dintre ei da, pentru că alții s-au luat de grijă chiar și față de forma finală a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17310_a_18635]
-
dispărută, moartă sau doar pierdută definitiv în lumea largă. Cei care au cunoscut-o, bărbați, încearcă, fiecare prin povestirea lui, să deslușească, din amintire, profilul acestei femei, spre a putea astfel înțelege misterul dispariției ei, spre a-și lămuri propriile sentimente, și spre a păstra cumva vie efigia unei făpturi pe care toți trei au iubit-o. Identitatea de sine ca poveste a vieții - idee comună în filozofie, nu în sensul de banală, ci des întîlnită. În literatură, aceeași idee stă
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
lumii. De aici decurg conotațiile de interzis, periculos, rău, morbid existente în iubire, chiar în tradiția occidentală a reprezentării literare a iubirii. Misugi și amanta lui sînt cei doi Macbeth, sau Anna Karenina și Vronski: ceea ce-i unește este un sentiment de împotrivire față de univers. Legătura dintre crimă (nu doar moarte) și iubire e foarte importantă în întreaga tradiție literară. Trece adesea neobservat suficient faptul că prima scenă a intimității fizice și sentimentale dintre Karenina și Vronski e descrisă de Tolstoi
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
fie că ei o vor sau nu. Tot în Anna Karenina există o scenă faimoasă, în care eroina visează că e căsătorită în același timp atît cu Vronki cît și cu Karenin. În vis e fericită, pentru că nu mai are sentimentul copleșitor al înșelătoriei, pe cînd în realitate, odată ce se trezește, e cuprinsă de groaza pe care o lasă un coșmar. Visul ei se explică simplu: nu pentru că e adulterină alegerea ei va schimba viața lui Karenin, ci pentru că e îndrăgostită
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
realizate faptic sau în curs de înfăptuire) privind națiunea și statul național, de vreme ce în Apus se și practică soluția postnațională, în vreme ce Răsăritul se străduie să demonstreze vitalitatea acestui concept de națiune și stat național. În Apus, azi, se propune echilibrarea sentimentului național (nu ștergerea lui) prin apelul la alte valori, nesubordonate celui dintîi. Antropologii, politologii și chiar istoricii propun valorizarea individului ca un principiu concurent cel mai potrivit. "Între drepturile omului și îndatoririle lui, accentul cade astăzi, mai apăsat, pe prima
Națiunea - geneză, prezent și viitor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17333_a_18658]
-
secretă simțul moral, păstrînd în schimb, în plină promiscuitate, dar cu atît mai agresiv, reziduul toxic al prejudecăților. Pe eroină indiferența față de morala tradițională, dezinvoltura sexuală de care dă dovadă cu asupra de măsură nu o fac însă imună la sentimente și sentimentalisme, deci nici la dezamăgiri. Lăsîndu-se antrenată în relații nu întru totul salubre, Mona proiectează deziderativ o aură de iubire asupra unora dintre acestea, deși, paradoxal, ochiul ei critic funcționează fără fisură. Avem de-a face cu un caz
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]
-
papă al criticii", e omul care nu știa să uite. Astfel că și în ultima mare dezbatere germană și americană a istoricilor în legătură cu problema amintirii Holocaustului, atitudinea lui rămâne nenuanțată. Cu toate acestea, în concluzia autobiografiei, nu omite să menționeze sentimentele de recunoștință și de satisfacție pentru o carieră împlinită. Marcel Reich-Ranicki - Mein Leben șViața meaț, Deutsche Verlags Anstalt, Stuttgart, 1999.
Cele două destine ale criticului by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/17342_a_18667]
-
materie extraordinară în amestecul lor de cruzime și picanterie. E drept că nici cu anii '40 nu ne e rușine. În '44, în "organul" România liberă, Jean Georgescu e numit "un fost actoraș de la periferia vieții noastre artistice(...) ale cărui sentimente de admirație pentru regimul din Germania și le-a manifestat (sic) zgomotos prin localurile capitalei!" Articolașul "dat anonim", inaugurează, fără să o știe, lungul drum al turnătoriei și al mediocrației în cinematografia românească. În publicistica de gen a anilor '50
Spațiul ingrat și nenorocul istoric by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17359_a_18684]
-
scopuri de a învrăjbi populația din cele trei județe, Mureș, Harghita și Covasna. Deși consensul se află departe și toleranța este străvezie, multe familii își văd liniștite de treaba lor, nu aderă la cauza provocărilor mocnite. Am părăsit România cu sentimentul amar că acele răni profunde au rămas greu de cicatrizat. Armonia fermecătoare de altădată a fost înlocuită cu o încordare permanentă. Semenii noștri, chiar din aceeași tabără, se resping între ei. Ajuns pe continentul făgăduinței, am descoperit în sudul orașului
Opriți măcelul. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_228]
-
registru la noi, după 1989. Deși are trăsături specifice, fenomenul nu e însă un caz unic, pentru că în multe alte culturi moderne o parte a presei a optat pentru o asemenea strategie lingvistică, cu avantajele ei indubitabile: accesibilitate, crearea unui sentiment de familiaritate și complicitate cu publicul, expresivitate, compensare a banalității de conținut prin producerea de surprize lexicale. Trăsături specifice (și discutabile) ale jurnalismului românesc sînt, cum bine se știe, excesul de oralitate, alunecînd în manierism stilistic sau în laxism al
Șturlubatic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17374_a_18699]
-
relativist, ironic, întorcînd-o adesea "ca la Ploiești", mai cu seamă în adeziunile politice, încît omul simplu nu știe de unde să-l apuce, e derutat și confuz. La Eminescu accentul cade, indiferent de nuanțe, pe venerație, pe iubire, pe ură, toate, sentimente puternice și clare. La Caragiale, pe deriziune, pe glumă, pe emoții, așadar mai puțin nete. Chiar dacă artistul din Caragiale e profund serios, temeinic, intratabil, ca și acela din Eminescu, acest lucru e dincolo de pragul de percepție comun și nu cîntărește
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
șir de șut-golul fotbalistului Mutu este, orice s-ar zice, o țară debordând de trăiri metafizice! Că ele traduc multele goluri din bugetul de stat și din cel al cetățeanului, virând spre sublim ditamai tragedia națională, stă în firea lucrurilor! Sentimentul românesc al golului este însă contagios, de vreme ce dl Prodi n-a găsit în România nimic mai atrăgător decât canapeaua desfundată din sediul Guvernului. Faptul că dl Isărescu, mai marele peste fonduri, a făcut o repetiție doar privind forma primirii, nu
Teoria formelor fără fonduri by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17366_a_18691]
-
calvar", alăturări oximoronice ca "luminoasa putrezire", sau dislocări sintactice de sorginte argheziană: "Să-ți dea un castel, viața se adună/ Azi din bucățele, în Spania de șarpe și mărgean"). Răsună în poeziile lui Miron Kiropol teribila sfâșiere a psalmilor arghezieni, sentimentul rătăcirii în "zarea marii stepe", în imensitatea spațiului creat prin retragerea divinității: "Mi-am pierdut capul în groapa cu lei./ Fără Dumnezeu, fără țară/ Sunt ca o prăpastie sugând din ea însăși". În gura apostatului, anafura se face piatră, împiedicând
Imposibila euharistie by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17369_a_18694]
-
cosmice a devenit o modă (nu discut calitatea acestor scrieri); și ce se întîmplă în cosmosul imaginat de moderni? Se duc războaie, se încheie alianțe, se descoperă tărîmuri necunoscute etc. etc. Cu alte cuvinte și modernii proiectează în lumi siderale sentimentele și resentimentele omenești. Din acest punct de vedere nu este nici-o diferență între Lucian din Samosata și contemporanii noștri. Sigur, războaiele cosmice așa cum le descriu modernii se poartă cu arme sofisticate,inexistente astăzi, posibile însă în viitor, Panoplia selenară și
Războiul stelelor în versiunea lui Lucian din Samosata by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/17375_a_18700]
-
atît mai șocantă. Suflul scriiturii e animat sistematic, ca într-o sală de cinema la un film mut, în care pianul răpăie îndîrjit pe acordurile unor scene violente sau periculoase, în vreme ce pe ecran se perindă figuri tăcute și inofensive. Ai sentimentul ciudat că oricînd i e va putea întîmpla ceva grav Oedipei, că ea trăiește pericole reale, dar pe de altă parte știi că totul e o farsă, o imensă parodie. Pynchon lucrează la limita subțire, pe care o subțiază insistent
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
înlocuitor al dragostei de țară, o ceremonie materializată în ipocrite coroane, pentru comemorarea jertfei - în fond batjocoritoare - a "Eroilor", o celebrare fastuoasă a geniilor literar-artistice, o grevă ca manifestare a libertății recucerite, o injurie sau calomnie drept concretizare absurdă a sentimentului regăsit al respectului de sine ori ca justificare a "drepturilor omului". Uităm, în acest noian al "actualităților", de adevărata spiritualitate, care ne poate salva prin permanența ei, care poate reda identitatea pierdută sau pe cale să dispară a acestei țări. Se
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
profitat de prezența lui Iso Camartin la Cuera (Chur) ca să-i pun câteva întrebări legate de activitatea, de ideile lui. M.P.M.: Tocmai ți-a apărut o carte la noi, tu ești însă cunoscut mai ales prin activitatea academică. Cu ce sentiment ai citit prima recenzie românească la lucrarea ta? I.C.: Orice scriitor se bucură să-și vadă opera tradusă în altă limbă și dacă o carte de-a sa e recenzată în altă țară, asta demonstrează că acolo există interes pentru
Iso Camartin - "Românii au cu ce contribui la tezaurul european" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/17382_a_18707]
-
alătură interioare filmate și splendide imagini de ansamblu cu Castelul Bran, copiate de pe ilustrate vechi. Iluzia funcționează totuși, căci trebuie să mă hotărăsc, incomodat și de calitatea slabă a imaginii, despre ce grad de realitate este vorba. De ce am însă sentimentul că fascinația lumii de pe ecran crește atunci când scâncetele tehnicii fac percepția vizuală întrucâtva mai obscură, că alunecarea în fantasmă se accelerează cu un sonor nu suficient de bine "lipit" de imagine (venind parcă dintr-o altă spațialitate) și cu lipsa
Eminescu și posteritatea de celuloid by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17414_a_18739]
-
pe surdul la asigurările date de premierul britanic parcă sună, oricum am întoarce-o, a obrăznicie. Totuși, dl Blair a venit de bunăvoie și nesilit de nimeni să ne ofere pe tavă ceea ce ne dorim de atâta amar de vreme: sentimentul că nu suntem abandonați la periferia lumii civilizate! Unde, între noi fie vorba, ar merita să fim lăsați: dacă nici măcar pe durata discursului înaltului oaspete celularele domnilor parlamentari n-au încetat să sune în draci, inseamna ca mojicia noastră e
Parteneriatul pentru Albion by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17904_a_19229]