1,780 matches
-
Dumitrescu, duminecile urcam dealul Patriarhiei să ascult în primul rând corul unde cântau soliști ai Operei române, primeam nu rareori vizita vreunei domnișoare, căreia îi citeam ore întregi din Minulescu sau Arghezi, și ele mă ascultau cu un zâmbet fals sfios pe buze, nu rareori mă trezeam citind singur în camera rămasă goală, deoarece se pare că exageram cu „introducerile”, cu „preludiile”. Eram atras de frumosul feminin, dar poza de cuceritor, de playboy, din reală, devenea falsă, se transforma într-o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nădăjduim și de mâne..." V Spre poemul în proză Dumbrava minunată (scris în 1922, tipărit în 1926) orientau niște însemnări din 1921: "Prichindeii. Lizuca vede cum pe cer s-aprind lumânărele. S-aprind făclioare și jos lângă scorbura sălciei; lumină sfioasă, verzuie, care se mișcă încet... Duduia Lizuca e copila lui conu Panaite. Mama ei a murit. C.c.P. s-a însurat a doua oară. Năcazul maștihăi pentru partea de avere a fetei cuvenită după mamă..." Semne despre geneza unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se întoarce sufletului înecatului; i-i dor de lume; i-a fost dragă viața. Mormântul uriaș al lui Decebal. Muntele Decebal. Prichindeii. Lizuca vede cum pe cer s-aprind lumânărele. S-aprind făclioare și jos lângă scorbura sălciei; o lumină sfioasă verzuie, care se mișcă încet... "Toți funcționari cel mai scurt vreme prezenteze cu registratura pentru carnetele de indentitate." Feld. Războeni Uioara 6 Sept. Cântă muzica în fața băilor un potpuriu. Lumea se plimbă. Privind lumea aceasta necunoscută, la care nu văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în salon. Era o ora matinală și barul încă nu se umpluse de clienții gură-cască obișnuiți. Am avut norocul să găsim doua scaune la bar libere, cel din stânga, de la geam, locul lui Papa și unul alături. Doamna mea a privit sfioasa la "Bust", probabil a întâlnit o "ocheadă de aprobare" și s-a așezat pe scaunul-monument. A sărit ca electrocutată de actul de impietate comis, amintindu-și că după Revoluția din ianuarie 1959, barul a fost naționalizat și personalul nu permitea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
întâmplă: Ferdinand luă foc în contact cu unicul element feminin ce îl apropia. Elencuța nu-l descuraja, avea toate motivele de a nu-l depărta. Principele era fru mos ca un Lohengrin, fin, bine crescut, cult, mai atrăgător căci era sfios ca o fetiță și, mai presus de toate, moștenitorul unui regat și foarte dispus în candoarea lui și după imboldul mătușii, încântată de această idilă, să o ridice prin căsătorie până pe tron. Se logodiră in petto, nu se mai despărțeau
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Io nel la aceeași vârstă; Vintilă îl aduse de la gară și îl duse lângă pa tul rănitului. Era prima lor întrevedere, mișcătoare pentru amândoi, mai ales în acele momente tragice. Bineînțeles, nu și putură vorbi, tatăl prea suferind, copilul prea sfios. Numai mama era de față. Când însă trecu dincolo și se văzu între atâtea chipuri necunoscute, se uită speriat împrejur, ca o căprioară terorizată. Curând însă, și mai ales grație copiilor Pillat, gheața se topi și se familiariză cu noi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
scriitor, amplasată în mansarda clădirii din bulevardul Ana Ipătescu 15. Îmi bătea inima nebunește, nu atât de urcatul multelor trepte, cât de emoția primului contact cu o redacție, a verdictului pe care urma să-l primesc în legătură cu nuvela. Am ciocănit sfios în ușa pe care scria „Proză“, am intrat și am întrebat pe cine era acolo, mai mult șoptit, dacă pot să vorbesc cu redactorul Lăncrănjan. — Acum nu se poate pentru că a plecat în concediu, mi s-a răspuns, veniți altă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
plătim bani gheață. La auzul acestor cuvinte, fața lui se mai îndulci puțin; iar colțata de babă a cărei ochi mari deschiși atunci am putut să-i vedem că erau ciacâri 148, adecă unul galbăn și celalalt albastru, se apropie sfioasă de stăpânul ei și-i zise: Cucoane, fiindcă păsărele astea nu le mai putem învia, cred că ar fi bine să le pregătim cum cer d-lor, ca să scăpăm de o pacoste mai mare. Manolucă stătu un moment pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
partea spirituală a satului. De aceea, într-o duminică frumoasă de august, aproape de Sfânta Maria, am vizitat mănăstirea Probota. Împrejmuită de un zid măreț, care parcă ocrotește în brațele sale sfântul locaș, biserica ne-a întâmpinat ca o mireasă. Călcând sfioși pe aleea pietruită, înconjurată de trandafiri parfumați ca de catifea și de covoare de iarbă verde, am intrat în biserică. Aici era o lume nouă: mirosul de smirnă și de busuioc însuflețea picturile, chipurile sfinților spunându-ne prin priviri că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
atât de puțin darnică și de atentă cu slujitorii ei; apoi F. Aderca, eseist viu și temerar, polemizând, Încă de pe băncile liceului, cu directorul revistei și cu Duiliu Zamfirescu; apoi poe tul copil D. Iacobescu, trecut printre noi plăpând și sfios, braț la braț cu Muza-i deghizată capricios În rococo; și șt. Antim, economist de concepție burghezo-capitalistă. Buna Întovărășire, prietenie și conlucrare a conducerii Noii Reviste Române cu acești scriitori - Într-o vreme când evreii, rasă proscrisă, nu erau nici măcar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
grija igrasiei ați petrecut mai mult În pat. Colaboratori: Emanoil Bucuța Ramiro Ortiz ștefan Nenițescu [...] Activitatea de scriitor a lui Emanoil Bucuța, cea poetică mai ales, nu-l Îndemna la nici o afectare sau demon stra ție de nici un fel. Era sfios ca un june debutant când Îmi punea pe masă, cu privirea Într-altă parte, versurile lui spre publicare În Ideea Europeană. Eu Însumi, care pe atunci mă pricepeam să dau prietenește brânci la treabă oamenilor, eram intimidat când cercam să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
chestia asta, asta-l reconforta, îl punea pe picioare. Apoi, ziua se încheiase ca de obicei: Cameniță trăsese un chef, cu băutură multă, cu haleală, cu lăutari și cu câteva muieruști noi, prospătură, dar prost alese, cam fără vlagă, cam sfioase cu p... Mulțumit de sine, mai-marele regiunii noastre adormise buștean, sforăind de se cutremurau pereții: deja tovarășa Cameniță, obișnuită cu „programul“ său, dormea separat, se retrăsese de câțiva ani buni în altă aripă a uriașei vile pe care o ocupau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
rămăsese așa cum rânduise îndurerata mamă, cu busuioc sfințit la icoane, ceașca pentru împărtășanie, cerbul, să fie tare ca pământul, „tare ca cerbul”, toate acele cusături ale mamei, rămase frumos prinse de perete în așteptarea fiului. Ilie Ilașcu a intrat plângând, sfios ca un copil, și tot plângând a ieșit din casă. De la casa părintească am revenit pe jos la cimitir, unde s-au făcut fotografii cu toată familia. Patriotul și-a luat rămas bun, de la cele două surori, de la rude, de la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
alta prin Italia, avea mari probleme cu dirijorii. Publicul n-avea ochi decât pentru Nini, iar unele cucoane mai bogate se obrăzniceau și-l invitau să cineze intim cu ele. Pentru un contrabasist atât de frumos, Nini era exagerat de sfios. Sau poate că era prost, fiindcă nu înțelegea ce vroiau femeile bogate de la el. Se îndopa, spunea „Mersi“ și o ștergea repede la hotel, fapt care-l făcea pe impresar să turbeze. Ca gigolo, Nini ar fi câștigat mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fluierași. Îi cunoști doar, că ți-au fost colegi la elementară. Sunt băieți curați, sănătoși, capabili. Decât să-i trimit la cules căpșuni, mai bine pe vapor“. „E nevoie de muzicanți cu studii superioare“ a zis Nini în felul său, sfios, respectuos cu șefii și cu vârstnicii. Primarul s-a uitat lung la Nini și a dat a pagubă din cap: „Ce studii superioare, mă? Pentru treaba aia îți trebuie diplomă? Da’ ciufute mai sunt americancele!“. Victoria complet demontabilă Noutatea consta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
spuse lucrul acesta decât într un sfârșit, atunci când, scoțându-mă la plimbare, ne întâlnirăm la un colț de stradă cu amicul în chestiune. — Ce treabă bine ticluită! am gândit eu. Era Mihai R. Purta un costum alb și un zâmbet sfios, ce ținea de o latură ascunsă și de mulți necunoscută a caracterului său. Atât am remarcat. După câteva cuvinte de circumstanță, Jean H. se retrase, lăsându-ne singuri. La ora aceea, străzile înecate în lumină ale orașului erau pustii. O
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și mai dureroasă dragoste“ îmi întuneca fericirea domoală... Într-una din zile, ducându-mă la Dânsul și bătându-i în pe retele camerei, ca de obicei, a ieșit și, fără să mă lase să intru, îmi spuse cu zâmbetul său sfios pe buze că-i pare rău, dar nu mă poate primi dat fiind că e cineva la dânsul - și că mă roagă să revin a doua zi dimineață. Am plecat fără să cer explicații. Dar ceea ce a urmat a fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
împlinit, în steaua mea, și am să le fiu credincios precum am vrut și am promis. Astăzi, între trei și șapte după-amiază - singur cu mine însumi. Îmi zâmbesc cu înțelepciune și mustrare și cu puțină ironie... Celălalt Eu se apropie sfios, cu capul plecat. Ridică timid ochii, apoi, zărind zâmbetul meu, zâmbește la rândul său neîncrezător, abia perceptibil la început, apoi din ce în ce mai mult bucuria îi îneacă privirea. Un zâmbet bun, de împăcare cu sine însuși, asemănător zâmbetului de ieri, care e
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se însă în condiții foarte grele, de dimineața și până seara. Alice a fost prezentă tot timpul la dezbateri, sorbindu-l din ochi pe Mihai, care, la rândul lui, se uita în direcția ei și îi zâmbea cu zâmbetul său sfios... Ca apărător al său a fost angajat fostul lui coleg Costel Vișinescu, dar Alice a rămas foarte nemulțumită de pledoaria acestuia, bănuindu-l chiar de a fi de conivență cu instanța judecătorească în ceea ce privește verdictul dinainte stabilit. Inspirat de principiul lui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Unde-i tinerețea? Frumusețea clipelor trăite când a fost avansat la gradul de sergent-major și se plimba prin parcul înflorit, unde cânta fanfara militară, alături de prima lui iubire, o fetișcană cu păr bălai? Ah, Doamne! Era atât de timid, de sfios și de pămpălău, încât mergea ca un îngrămădit privind în jos, cu limba-n dinți și cu fălcile-ncleștate, neîndrăznind o apropiere suspicioasă față de juna libelulă, prima și penultima lui iubire nemuritoare...! Și-ntr-o fină discordanță Cu priveliște sonoră Merg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de la rugăciunea matinală, eu de la Sfântul Ibric de cafea), mă trage deoparte pentru a-mi spune că are probleme cu vecinii. Colegul lui de cameră, un atlet negru din echipa Universității Laval, face zgomot cu o fată, după cum îmi mărturisește sfios. Și unde sunt problemele tale ? îl întreb ca unul pe care nu-l mai miră absolut nimic din desfășurarea vieții comunitare și, mai ales, interculturale. Mai vine și prietenul său, iar fata pe care o aduc este evident o minoră
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ți-ar bate în piept ci adânc în pământ undeva. Aici se vindecă setea de mântuire și dacă ți-ai sângerat picioarele te așezi pe un podmol de lut. Uite e seară. Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, ca un miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streșini de paie. (Lucian Blaga,) CAPITOLUL I La început a fost legenda Motto: Căci tu Doamne, cu cel bun te arăți bun. Cu omul drept te porți cu dreptate. (Biblia. A
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
mea.” Ajungând la domiciliul lui Valentin, îl întâlni pe tatăl iubitului ei și îl salută politicos, sărutându-i mâna. Era un sărut ce reprezenta politețea față de persoanele mai în vârstă. Bătrânul, la rândul lui, o sărută pe obraz. Ea zâmbi sfioasă, iar el îi întoarse zâmbetul. După ce îi sărutase mâna, se retrase ușor și se așeză pe un scaun cu spătar, lăsându-și brațele în jos, lipite aproape de trup, iar mâinile și le așeză pe genunchi. Bătrânul era o persoană distinsă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
său să le spună părinților. În caz contrar îi stingea paie de chibrituri abrinse pe obrăjorii fragezi sau îl obliga să bea o cantitate mare de lichid. Într-o zi Carlina observă ceva deosebit pe obrăjorii lui Alin. Îl văzuse sfios, înghețându-i parcă sufletul pe loc. Nu bănuise nici o clipă că Nicky avea o latură ascunsă în comportament, atât de sadică și la o vârstă așa de fragedă, avea aproape zece ani. Era ca o oglindă cu două fețe. Prima
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
conversație cu un... indigen. Copiez de pe o notiță luată la întâmplare. Barba: keriak, kapaklaran. Celălalt: Șuruplaran. Pe urmă: Senilsenideghin... Un țigan tătar m-a salutat: „Bumneața Dumn’u!“. Și deodată m-am trezit departe, foarte departe printre cețuri... Dar soarele, sfios la început, a ridicat o poală a perdelei, apoi s-a instalat hotărât la masa mea, adulmecând delicioasa cafea cu lapte, mierea, untul, pâinea. Iar Menaru, răgușită, aproape afonă, a venit să se plângă de nerecunoștința lui Musever, venită în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]