KorAP: Find »[drukola/base=sintaxă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...140 >

3,476 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

tău nu s-a mai chema "Pustii" (DPar.1683: III.58r) Ambele tipuri de structuri sunt foarte rare statistic și înregistrate aproape exclusiv în traduceri. Analiza structurii propoziției în româna veche va arăta că aceste structuri nu se conformează regulilor sintaxei românești, deci pot fi categorisite drept "particularități/structuri sintactice neromânești" (Avram 2007). În §5 infra, unde discutăm interferența sintactică dintre sursă/texte străine și textele românești, vom arăta de ce structurile în cauză nu pot fi analizate din perspectiva regulilor sintactice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V-la-C • rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin (mai ales slavon) și regulile sintaxei românei; disponibilitatea acestor structuri derivă din disponibilitatea generală a enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1.3 infra), cât și în româna modernă (v. §III.3.5), sub inversiune verbul se ridică la FINP (i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP > NEGP), astfel că inversiunile la dreapta negației nu respectă regulile sintaxei românei (vechi sau moderne). Diferențele de frecvență a celor două calcuri se explică prin aceea că inversiunea verb - clitic la dreapta negației (cu mai multe atestări) se grefează pe o structură slavonă (cf. Willis 2000: 336), pe când pentru celălalt tip

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Fontana 1993, 1997; Roberts 1993; Lemieux și Depuis 1995; Ribeiro 1995; Vance 1997; Salvi 2001, 2004; Ledgeway 2007, 2008, 2012, 2015e; Wolfe 2015a, 2015b), această analiză fiind, pe alocuri, și contestată (Kayser 2002; Rinke și Elsig 2010; v. Wolfe 2015a). Sintaxa V2 romanică, bine reprezentată în varietățile medievale, constituie o fază de tranziție între topica SOV a latinei și topica romanică SVO (Ledgeway 2012: 65, 2015: §46.3.3.1). În cele ce urmează, vom defini mai clar conceptele gramatică V2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și FIN, nu poate genera o periferie stângă, subiectul propoziției infinitivale fiind sistematic postverbal). În §3.3 infra, unde discutăm importanța moștenirii latine pentru gramatica V2 a românei vechi, vom discuta pe scurt și sursele apariției gramaticii tranziționale V2 în sintaxa limbilor romanice vechi. 3.1.2 Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată O caracteristică proeminentă a gramaticii V2 romanice vechi este asimetria propoziție principală / propoziție subordonată 20 (Salvi 2001; Ledgeway 2007; Poletto 2014; Wolfe 2015a). În limbi germanice ca olandeza sau

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2 din limbile romanice vechi, prezentăm pe scurt două fenomene romanice relevante pentru accesarea domeniului C în structurile perifrastice: structurile cu inversiune verb-auxiliar și structurile cu ridicarea auxilarului la C. Existența structurilor cu inversiune are o relevanță de netăgăduit pentru sintaxa românei vechi, întrucât arată că inversiunile din româna veche reprezintă un fenomen romanic, nu un fenomen de contact cu slavona bisericească, după cum s-a insistat adesea în bibliografia tradițională (v. Dragomirescu 2015a; Zafiu 2016 pentru discuții). Structurile AUX-la-C ilustrează faptul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Astfel, în structurile perifrastice, auxiliarul rămâne in situ, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv sau, mult mai rar, gerunziu) se deplasează în domeniul complementizator. 3.1.4.1. Deplasarea V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu (2015a) subliniază faptul că fenomenele de inversiune V-AUX25 sunt prezente și în majoritatea celorlalte varietăți romanice vechi: spaniola veche, italiana veche, franceza veche, catalana și provensala medievale, portugheza veche. Autori ca Rivero (1993); Mensching (2012); Dragomirescu (2015a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
43% în NL.~1750-66). În fine, se observă că rezultatele statistice oferite de textele originale (DÎ) reflectă cel mai bine procentele statisticii globale (de pe ultima coloană a Tabelului 2), fapt care întărește ipoteza că textele originale reflectă cel mai bine sintaxa perioadei investigate (Stan 2013), suprapunându-se cu mare fidelitate pe o statistică ce aduce laolaltă texte din stiluri diferite și supuse influenței exercitate de diverse texte / modele străine. Tabelul 1 - Poziția auxiliarului (ocurențe) față de verbul lexical (indicativ, perfect compus; indicativ

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și din Tabelele 4 și 5, prezentate mai jos), iar numărul inversiunilor în propoziție principală este depășit de numărul inversiunilor în propoziție subordonată (37 / 19). Dacă ținem cont de faptul că am avut în vedere doar contextele în care influența sintaxei străine este foarte mică, CM.1567 devine relevant din prisma frecvenței mai mari a inversiunii în subordonate decât în principale. Altă observație privește disponibilitatea diacronică a inversiunilor în propozițiile subordonate. Cu excepția FT.1571-5 (text foarte scurt, de aproximativ 1700 de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
32) Întrebarea este cum se poate interpreta poziția finală a verbului ca fenomen general și instanțierile sale particulare în scrieri cu model latin explicit (predicatul complex din exemplul de mai sus). Una dintre opțiunile de analiză este imitația fidelă a sintaxei latine: structurile cu verb final rezultă dintr-o setare parametrică centru-final care, prin deplasare de tip roll-up (Comp-la-Spec) (v. §II.2.3), plasează în mod sistematic complementul la stânga centrului său. Analiza textelor vechi însă nu prezintă diagnosticele unui gramatici autentice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cu restrângerea enclizei pronominale (i.e. a deplasării V-la-C). Este adevărat că pronumele clitice pot apărea în prima poziție a propoziției (principale) în primele faze ale românei vechi - mai des în textele originale decât în traduceri, fapt care stă mărturie pentru sintaxa mai inovativă a originalelor -, însă acest context (inițială absolută a propoziției) este destul de rar în secolul al 16-lea; secolele al 17-lea și al 18-lea cunosc un număr crescând de clitice la inițială absolută, fenomen care se corelează

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
dunăreană la româna veche 43 În această secțiune ne propunem să aducem în atenție unele fapte ale latinei târzii și ale variantei sale folosite în teritoriul danubian, latina dunăreană (v. Fischer 1985 și bibliografia), care au fost considerate ca prefigurând sintaxa V2 relaxată a limbilor romanice vechi. Ne vom baza mai ales pe rezultatele din Salvi (2001) și Ledgeway (2012) - de unde au fost și preluate unele dintre exemplele propuse spre ilustrare - și le vom pune în paralel cu date din latina

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de latină târzie din alte arii ale Imperiului (v. Adams 2013). Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că ordinea nemarcată a constituenților în latină este (S)OV (v. Polo 2005 și bibliografia; Ledgeway 2012 și bibliografia; Oniga 2014: cap. 19 pentru sintaxă, cap. 16 pentru formarea cuvintelor). Cu alte cuvinte, cel puțin în ce privește proiecția verbului, setarea parametrică a centrului V este centru final: printr-o mișcare antilocală de tip roll-up, complementul (în sens restrâns, sora la dreapta a centrului) este atras în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
influențe dintre cele mai diverse: slavonă, maghiară, latină, turcească, grecească, italiană, în funcție și de forma dislocată și de textul studiat; v. Dragoș 1995: 37; Sala 2006: 141-142; Stan 2013: 171) sau un fenomen care se poate explica prin regulile sintaxei limbii vechi (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a)? Fără a exclude importanța modelelor și a textelor străine asupra vechii scrieri românești, analiza noastră va merge în a doua direcție, din mai multe motive, dintre care cele mai importante sunt următoarele două: în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în trecerea la româna modernă. Tot legat de statutul acestui fenomen în limba veche, să cuvine să indicăm faptul că unii autori (e.g. Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016) consideră dislocarea nucleului verbal ca fiind nereprezentativă pentru sintaxa limbii vechi din pricina frecvenței sale reduse; considerăm că, deși reziduală, atestarea în foarte multe texte vechi, inclusiv în colecția de texte originale de secol 16, stă mărturie pentru un fenomen real al limbii vechi 46. Dragomirescu (2014) întreprinde o comparație

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se realiza în principal prin ACORD la distanță (alternativă la deplasarea sintactică), gramatică "resetată" ca efect al slăbirii morfologiei. 5. Negocierea unei gramatici În această secțiune, ne propunem să discutăm pe scurt două aspecte ale influenței modelelor/textelor străine asupra sintaxei limbii române vechi: (i) encliza pronominală în contexte nespecifice și (ii) anularea efectelor pragmatice. 5.1 Encliză pronominală în contexte nespecifice În §§ 2.1.2; 2.1.3; 2.2 supra am avansat ideea că unele situații de encliză pronominală

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vĭsěka plŭtĭ nu fi.AUX.COND.3SG deci salvat se vreo carne 'și dacă n-ar fi scurtate zilele acestea, nu s-ar salva niciun trup' Apar o serie de întrebări privitoare la statutul și relevanța acestor construcții "nespecifice" pentru sintaxa limbii vechi. Prima chestiune este de ce există construcții de acest fel în limba veche: pentru că imită în mod parțial o opțiune internă a sintaxei românești, și anume encliza pronumelor clitice, care este un fenomen romanic (v. §3.1.4 supra

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
niciun trup' Apar o serie de întrebări privitoare la statutul și relevanța acestor construcții "nespecifice" pentru sintaxa limbii vechi. Prima chestiune este de ce există construcții de acest fel în limba veche: pentru că imită în mod parțial o opțiune internă a sintaxei românești, și anume encliza pronumelor clitice, care este un fenomen romanic (v. §3.1.4 supra). Cu alte cuvinte, nu avem a face cu enunțuri total negramaticale, ci se exploatează - în mod parțial - opțiunile sintactice ale limbii-țintă. Construcțiile nespecifice nu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
interpretare avansată și de Nicolae și Niculescu 2014): (174) că toțmă vor ști-mă(DPar.1683: III.62r) Explicația oferită de Hill și Alboiu (2016) este solidă teoretic și presupune că dubla realizare a cliticului pronominal este un fenomen propriu sintaxei românei; fenomene precum cele discutate mai sus arată însă că influența slavonă, manifestată ca o preferință pentru encliză, nu poate fi cu totul eliminată din discuția privitoare la dubla realizare a pronumelui clitic. Cea mai corectă caracterizare a fenomenului de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
compromis" între procliză și encliză; cea de a doua lexicalizare a cliticului, în encliză, este într-o oarecare măsură consolidată de existența structurilor cu encliză în contexte nespecifice. Pe scurt, existența unui model străin care se regăsește doar parțial în sintaxa limbii-țintă (în cazul de față, contextele de encliză pronominală din slavona veche nu corespund perfect contextelor de același tip din româna veche) dă naștere la un grad mare de variație sintactică, nu întotdeauna încadrabil în regulile sintactice din limba-țintă. În

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
tipologic al românei vechi) influențate de texte mai ales slavone; (b) adoptarea în contexte neutre a unor reguli de topică cu încărcătură pragmatică specială în română cu scopul vădit de reda o topică străină, fapt care conduce la conflicte între sintaxă și pragmatică (/ structură informațională), rezultatul fiind anularea efectelor pragmatice și artificialitatea stilistică. V Concluzii generale Concluziile de față rezumă principalele noutăți de descriere, analiză și interpretare prezentate în diverse puncte ale capitolelor precedente. Subliniem în continuare atât punctele în care

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
domeniul C (ca în FORCE0și să în FIN0) (Stan 2007; cf. Rizzi 1997), româna dispune și de construcția cu recomplementare / dublarea complementizatorului (cf. Fontana 1993) să... să, analizată în aceeași manieră - deși am făcut o serie de observații privitoare la sintaxa construcției cu recomplementare să... să, atât în sincronie, cât și în diacronie, subiectul este departe de a fi epuizat; această construcție merită, cu siguranță, o cercetare mai detaliată, în viitor  adverbele clitice / semiadverbele - adverbele clitice (mai, cam, și, prea, tot

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
relația dintre textele vechi românești și sursele străine / modele străine  în analiza posibilității ca textele vechi românești să fi fost influențate de texte / modele sintactice străine, am identificat două situații relevante: - există calcuri parțiale de structură, care nu respectă regulile sintaxei vechi, însă care se grefează imperfect pe opțiuni sintactice ale limbii vechi (e.g. inversiunea la dreapta negației, grefată pe disponibilitatea enclizei pronominale în româna veche); unele fenomene de contact pot consolida, de fapt, opțiuni din gramatica limbii-țintă (encliza pronumelui reflexiv

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V. 2007. "An Irrealis BE Auxiliary in Romanian", în: R. Aranovich (ed.), Split Auxiliary Systems: a Cross-linguistic Perspective. Amsterdam: John Benjamins, 47-64. Avram, M. [1975] 2007. "Particularități sintactice neromânești în diferite momente ale evoluției limbii române literare", în: Studii de sintaxă a limbii române. București: Editura Academiei Române, 93-103. [publicare anterioară: Studii și cercetări lingvistice 1975, XXVI, 5, 459-466] Baker, M. C. 1985. "The Mirror Principle and Morphosyntactic Explanation", Linguistic Inquiry 16, 3, 373-415. Baker, M. C. 1988. Incorporation: A Theory of

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Superlative Intensifiers: foarte - a Grammaticalized Marker", în: Pană Dindelegan et al. (eds) 2015: 151-167. Brăescu, R. 2015b. Gradarea în limba română. Perspectivă istorică și tipologică. ms., Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Academia Română, București. Brăescu, R., Dragomirescu, A. 2014. "Sintaxa adjectivelor relaționale în limba română veche", Limba română LXIII, 1, 27-47. Brăescu, R., Dragomirescu, A., Nicolae, A. 2015. "(Non-)configurationality and the Internal Syntax of Adjectives in Old Romanian", Bucharest Working Papers in Linguistics (sub tipar). Buridant, C. 2000. Grammaire

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]