1,921 matches
-
înaltă putere politică în fostul Mare Ducat. Deși finlandezii acceptaseră manifestul eliberator (din perioada 1908-1916) din martie 1917 emis de guvernul provizoriu rus, ei încă puneau la cale cel puțin o extindere a fostei autonomii. Revoluția din Februarie dăduse impuls social-democraților finlandezi: erau majoritari detașat în Parlament și la limită în Senat. După deceniile de dezamăgiri politice, social-democrații aveau ocazia să preia puterea. Conservatorii s-au alarmat de continua creștere a bazei de susținere a socialiștilor în anii 1899-1916, care ajunsese
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
1917 emis de guvernul provizoriu rus, ei încă puneau la cale cel puțin o extindere a fostei autonomii. Revoluția din Februarie dăduse impuls social-democraților finlandezi: erau majoritari detașat în Parlament și la limită în Senat. După deceniile de dezamăgiri politice, social-democrații aveau ocazia să preia puterea. Conservatorii s-au alarmat de continua creștere a bazei de susținere a socialiștilor în anii 1899-1916, care ajunsese la apogeu în 1917 cu dominarea de către ei a Parlamentului și Senatului, fără controlul exercitat de țar
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
la apogeu în 1917 cu dominarea de către ei a Parlamentului și Senatului, fără controlul exercitat de țar și de administrația rusească; socialiștii trebuia să fie opriți înainte să modifice structura de putere în țară. „Legea Puterii” încorpora un plan al social-democraților de a crește și concentra substanțial puterea Parlamentului, ca reacție la conducerea neparlamentară și conservatoare a Senatului finlandez dintre 1906 and 1916. Legea contribuia și la lărgirea autonomiei Finlandei, restricționând influența rusească asupra chestiunilor interne finlandeze: guvernul provizoriu al Rusiei
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
finlandez dintre 1906 and 1916. Legea contribuia și la lărgirea autonomiei Finlandei, restricționând influența rusească asupra chestiunilor interne finlandeze: guvernul provizoriu al Rusiei va determina doar politicile externă și militară ale Finlandei. În Parlament, legea a fost adoptată cu susținerea social-democraților, a Ligii Agrare, și a unor activiști de dreapta și nesocialiști dornici de suveranitate pentru Finlanda. Conservatorii se opuneau legii și unii dintre cei mai de dreapta deputați au demisionat din Parlament. La Petrograd, planul social-democraților avea susținerea lui Vladimir
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
fost adoptată cu susținerea social-democraților, a Ligii Agrare, și a unor activiști de dreapta și nesocialiști dornici de suveranitate pentru Finlanda. Conservatorii se opuneau legii și unii dintre cei mai de dreapta deputați au demisionat din Parlament. La Petrograd, planul social-democraților avea susținerea lui Vladimir Lenin și a bolșevicilor, care în iulie 1917 puneau la cale o revoltă împotriva guvernului provizoriu. În cele din urmă, guvernul încă mai avea susținerea armatei ruse; în „zilele din Iulie”, Lenin a fost oprit și
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
iar guvernul provizoriu a dezaprobat „Legea Puterii” și a trimis mai multe trupe rusești în Finlanda. Acolo, la cererea și cu colaborarea conservatorilor finlandezi, Parlamentul Finlandei a fost dizolvat și s-au anunțat noi alegeri. În alegerile din octombrie 1917, social-democrații și-au pierdut majoritatea absolută, ceea ce a dus la radicalizarea mișcării muncitorești și la scăderea susținerii în sânul ei pentru tactica bazată pe mijloace parlamentare. Evenimentele din iulie 1917 nu au adus singure Revoluția Roșie din ianuarie 1918, dar împreună cu
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
în vigoare la 6 decembrie, iar negocierile de pace au demarat la 22 decembrie 1917 la Brest-Litovsk. Luna noiembrie 1917 a adus al doilea punct de cotitură în rivalitatea din anii 1917-1918 pentru conducerea Finlandei. După dizolvarea Parlamentului, polarizarea între social-democrați și conservatori a crescut dramatica. După alegerile legislative din octombrie 1917, nesocialiștii au stabilit un acord informal cu guvernul provizoriu rus. Situația a fost perturbată de Revoluția din Octombrie; noul Parlament finlandez a preluat puterea la 15 noiembrie, pe modelul
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
1918. Prima încercare de pregătire miilitară a Gărzilor Civile a fost înființarea unei „școli de cavalerie” de 200 de locuri pe moșia Saksanniemi, lângă orașul Porvoo, în septembrie 1917. După înfrângerile politice din iulie și octombrie 1917, la 1 noiembrie, social-democrați au avansat un program radical intitulat „Noi cerem”, pentru a forța obținerea unor concesii politice. Ei cereau anularea rezultatelor alegerilor legislative din Octombrie și desființarea Gărzilor Civile, ceea ce dreapta a refuzat. După Revoluția din Octombrie, socialiștii finlandezi planificau să le
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
Împușcarea unui muncitor din agricultură în timpul unei greve locale din 9 august de la Ypäjä a generat agitație; luna noiembrie 1917 părea să dea impulsul pentru revoltă. În această fază, Lenin și Iosif Stalin printre alții, amenințați la Petrograd, au cerut social-democraților să ia puterea în Finlanda, care era o zonă defensivă importantă împotriva amenințării germane și o zonă de siguranță vitală pentru bolșevicii din zona Petrograd. Majoritatea socialiștilor finlandezi erau însă moderați și preferau metodele parlamentare, ceea ce l-a făcut pe
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
rivalitățile politice din 1917 au dus la o cursă a înarmărilor și la o escaladare a conflictului către un război civil. Dezintegrarea Rusiei a oferit finlandezilor ocazia istorică de a dobândi independența, dar după Revoluția din Octombrie, pozițiile conservatorilor și social-democraților față de problema suveranității s-au inversat. Dreapta dorea acum secesiunea față de Rusia, întrucât dorea să controleze stânga și să minimizeze influența bolșevicilor revoluționari. Social-democrații încercau să crească libertățile finlandezilor încă din primăvara lui 1917, dar acum ei nu puteau profita
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
oferit finlandezilor ocazia istorică de a dobândi independența, dar după Revoluția din Octombrie, pozițiile conservatorilor și social-democraților față de problema suveranității s-au inversat. Dreapta dorea acum secesiunea față de Rusia, întrucât dorea să controleze stânga și să minimizeze influența bolșevicilor revoluționari. Social-democrații încercau să crească libertățile finlandezilor încă din primăvara lui 1917, dar acum ei nu puteau profita de ele în beneficiul direct al partidului lor și aveau de ales între a accepta dominarea dreptei și a încerca să schimbe totul prin
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
finlandez în anul 1917 s-au numărat printre factorii-cheie care au adus suveranitatea în prim planul societății din Finlanda. Senatul lui P.E. Svinhufvud a propus declarația de independență a Finlandei, pe care Parlamentul a adoptat-o la 6 decembrie 1917. Social-democrații au votat împotriva propunerii lui Svinhufvud, prezentând o declarație de independență alternativă, care de fapt nu conținea diferențe substanțiale. Socialiștii se temeau de o și mai mare pierdere a susținerii (după deja slabele rezultate de la alegerile din octombrie) în rândul
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
susținătorilor lor. La stânga, avangarda războiului din 1918 au constituit-o Gărzile Roșii urbane și radicale, și Gărzile Muncitorești de Securitate din Helsinki, Kotka și Turku; ele îi conduceau pe roșii de la țară, și i-au convins pe acei lideri ai social-democraților care ezitau între pace și război să susțină revoluția. La dreapta, avangarda o constituiau „Jägerii” finlandezi care fuseseră mutați în Finlanda până la sfârșitul lui 1917, și cele mai active Gărzi Albe de voluntari din provincia Viipuri din colțul sud-estic al
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
constituția monarhistă nu a fost acceptată. Monarhiștii au răspuns prin punerea directă în aplicare a legii din 1772 pentru alegerea unui nou monarh. O consecință majoră a conflictului din 1918 a fost destrămarea mișcării muncitorești finlandeze, divizată în trei părți: social-democrații moderați și socialiștii de stânga rămași în Finlanda, și comuniștii ce acționau în Rusia Sovietică cu susținerea bolșevicilor. Partidul Social Democrat a ținut prima ședință oficială după război la 25 decembrie 1918, partidul proclamându-și angajamentul pentru mijloacele parlamentare și
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
dezavuând bolșevismul și comunismul. Liderii Finlandei Roșii care fugiseră în Rusia, pe de altă parte, au înființat Partidul Comunist Finlandez la Moscova în 29 august 1918. După lupta pentru putere din 1917 și după sângerosul război civil, foștii fennomani și social-democrați, care susținuseră mijloacele „ultrademocratice” în Finlanda Roșie, se declarau acum angajați în comunismul bolșevic revoluționar, fideli ideii de dictatură a proletariatului, sub controlul lui V.I. Lenin. Un nou Senat conservator, majoritar monarhist, a fost înființat de JK Paasikivi în mai
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
a proletariatului, sub controlul lui V.I. Lenin. Un nou Senat conservator, majoritar monarhist, a fost înființat de JK Paasikivi în mai 1918. Toți membrii parlamentului care luaseră parte la revoltă au fost demiși. Astfel, a rămas în parlament un singur social-democrat, căruia ulterior i s-au mai alăturat doi. Acesta a fost astfel denumit un „parlament parțial”. La sfârșitul lui mai 1918, Senatul a cerut trupelor germane să rămână în țară. În ansamblu, tratatul din 3 martie de la Brest-Litovsk pusese Finlanda
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
de republici democratice în Europa postbelică pentru a liniști răspândirea mișcărilor revoluționare în Europa. semnat la 14 octombrie 1920 avea ca scop stabilizarea relațiilor politice și a unei frontiere între fostul Mare Ducat și Rusia. La începutul lui 1919, un social-democrat moderat, Väinö Voionmaa, scria: „Cei care încă mai cred în viitorul acestei națiuni trebuie că au o credință excepțional de puternică. Această tânără țară independentă a pierdut aproape totul din cauza războiului...” El a fost un tovarăș vital pentru liderul Partidului
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
progresiv, introducerea contractului colectiv de muncă, crearea unei Case generale de ajutor pentru boală, invaliditate, lipsă de lucru și bătrânețe, organizarea unui credit agricol, reforma agrară. Constantin Titel Petrescu debutează ca apărător în procesele intentate de-a lungul anilor militanților social-democrați în anul 1911. Primul pe care la apărat, ca avocat, a fost Alexandru Nicolau, coleg de breaslă și facultate. Nicolau publica în paginile ziarului o rubrică intitulată „Scrisori pentru recruți”, în care deplângea condițiile inumane pe care tinerii militari le
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
toate confirmând că Nicolau era nevinovat. Tânărul avocat Constantin Titel Petrescu a avut o pledoarie excelentă în fața Completului de Judecată care l-a achitat pe inculpat. În același an Constantin Titel Petrescu face o superbă pledoarie în alt proces, intentat social-democratului Grigore Dorobanțu, acuzat ca instigator al țărănimii de Guvernul Conservator a lui Petre P. Carp. Tânărul avocat nu a pierdut ocazia să persifleze acuzatorii, ca și guvernanții încă speriați de răscoalele țărănești din 1907, reușind achitarea lui Dorobanțu. De altfel
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
la București au venit social-democrații ardeleni Ion Fluieraș și Iosif Jumanca, miniștri în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care s-au prezentat la regele Ferdinand cerând-i cu insistență deschiderea sediilor PSD și ale sindicatelor, libertatea întrunirilor și oprirea teroarei împotriva social-democraților. Regele și primul ministru Ion I. C. Brătianu le-au satisfăcut cererile. În anul 1923 inițiază chiar constituirea „Ligii Drepturilor Omului”, la care aderă mari personalități politice și culturale ale țării, printre care Grigore Iunian, Virgil Madgearu, Dem Dobrescu, Radu Rosetti
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
ca secretar Constantin Titel Petrescu, el rămânând de aici înainte în rândul conducerii partidului, avansând ulterior în funcție ca vicepreședinte, președinte al Comitetului Executiv și apoi președinte al partidului, demnitate pe care o deținut-o până la moarte. Ca reprezentant al social-democraților din România, Constantin Titel Petrescu este prezent la congresele internaționale, printre care cele de la Paris, Bruxelles și Viena, unde cuvântările sale produc o vie impresie. El contestă schema revoluției care constituie obstacol al progresului social, pledând pentru realizarea de aranjamente
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
Constantin Titel Petrescu respinge „dictatura proletariatului”, proletariatul rămânând în concepția sa un mandatar al puterii în cadrul pluripartitismului, nu „stăpânul” acesteia, acaparator al conducerii societății. Este deosebit de interesant de văzut că această concepție, dezvoltată de Constantin Titel Petrescu și respectată de social-democrații români până în 1946, când s-a scindat partidul datorită manevrelor comuniștilor, a fost adoptată la 2 iulie 1951 la congresul de la Frankfurt pe Main al Internaționalei Socialiste. În mai 1933 are loc Congresul PSD, Constantin Titel Petrescu fiind reales președinte
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
și PCR privind constituirea Blocului Național Democrat, „care să acționeze pentru salvarea țării” având ca obiectiv final reinstaurarea „unui regim constituțional, democratic, pe baza acordării drepturilor și libertăților civile tuturor cetățenilor țării”. În acest text se recunoaște fără greș pana social-democratului Constantin Titel Petrescu, teoreticianul care a ținut să consfințească pentru viitorime tezele sale privitoare la drepturile omului exprimate neîncetat de-a lungul anilor. În ziarul “Libertatea” din 5 septembrie 1944, Constantin Titel Petrescu expune fără echivoc toată istoria tratativelor anterioare
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
condus de Dr. Petru Groza, Uniunea Patrioților, Madosz, Sindicatele Unite și PNȚ - fracțiunea Anton Alexandrescu. Curând s-a dovedit că FND-ul era, de fapt, o manevră a comuniștilor de a-și crea o majoritate pe plan electoral în dauna social-democraților. În ziarul „Libertatea” din 26 octombrie 1945 acest adevăr a fost expus limpede: „Trebuie împiedicată tendința acestuia (FND) de a se considera un supra-partid”. Fruntașii PSD și îndeosebi Constantin Titel Petrescu nu au ezitat să se opună încercărilor repetate ale
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]
-
mai 1947 au început arestările în rândul membrilor PSDI de către Siguranță. La 13 iunie 1949, Securitatea se putea lăuda că îi arestase pe toți social-democrații de vaza, chiar dacă aceștia nu erau decât simpli membri ai partidului. Mulți, enorm de mulți social-democrați au pierit în temniță, printre aceștia fiind eroii nationali precum Iosif Jumanca, Ion Fluieraș și George Grigorovici care au luptat pentru înfăptuirea României ca stat unitar, național, Ene Filipescu și Ilie Predaru fruntași ai partidului. Condamnat la muncă silnică pe
Constantin Titel Petrescu () [Corola-website/Science/302813_a_304142]