1,822 matches
-
ca una sau două dintre ele să fi fost interpretate la Leipzig în 1789. Concertele pentru pian și orchestră ale lui Mozart sunt numerotate de la 1 la 27. Primele patru sunt lucrări din copilărie și sunt practic adaptări ale unor sonate pentru pian compuse de diferiți compozitori contemporani (Raupach, Honauer, Schobert, Eckart, C.P.E. Bach). Există și trei concerte nenumerotate, K. 107, care sunt adaptate după sonatele pentru pian compuse de Johann Christian Bach. Concertele nr. 7 și 10 sunt compoziții pentru
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]
-
1 la 27. Primele patru sunt lucrări din copilărie și sunt practic adaptări ale unor sonate pentru pian compuse de diferiți compozitori contemporani (Raupach, Honauer, Schobert, Eckart, C.P.E. Bach). Există și trei concerte nenumerotate, K. 107, care sunt adaptate după sonatele pentru pian compuse de Johann Christian Bach. Concertele nr. 7 și 10 sunt compoziții pentru trei, respectiv două piane. Restul de 21 sunt compoziții originale pentru pian solo și orchestră. Dintre acestea, 15 au fost compuse între 1782 și 1786
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]
-
prin dialogul elegant și umoristic dintre solist și orchestră. Acestea nu au fost singurele încercări ale lui Mozart în gen. În această perioadă a mai compus alte lucrări dar nu au fost niciodată terminate. Primele compoziții ale lui Mozart sunt sonatele pentru pian și alte lucrări pentru pian deoarece acesta este instrumentul cu care a avut loc educația sa muzicală. Aproape tot ce a compus pentru pian era destinat pentru a fi interpretat de el însuși (sau de sora sa, și
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]
-
lui Haydn, preferând caracterul lent al dansului. Alemandele (56, compuse între 1787 și 1791) erau compuse în special pentru balurile publice din Viena. Lucrările religioase ale lui Mozart sunt în principal vocale dar există și lucrări instrumentale, cum ar fi "Sonatele da chiesa" pentru două viori, contrabas și orgă, compuse între 1767 și 1780. Muzica sa religioasă prezintă un mozaic stilistic bogat: elementele de muzică gregoriană se întrepătrund cu contrapunctul riguros și chiar elemente de operă. Unitatea și consistența stilistică este
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]
-
Simfonia nr. 2 în Re minor, Op. 40, la Paris în 1924-1925 în ceea ce el a numit "nouă luni de muncă frenetică". A caracterizat simfonia ca fiind o lucrare de "fier și oțel". Prokofiev a modelat structura simfoniei după ultima sonată pentru pian a lui Beethoven, Op. 111: o primă parte furtunoasă într-o tonalitate minoră urmată de o serie de variațiuni. Prima parte, în formă de sonată tradițională, este severă din punct de vedere ritmic, disonantă din punct de vedere
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
o lucrare de "fier și oțel". Prokofiev a modelat structura simfoniei după ultima sonată pentru pian a lui Beethoven, Op. 111: o primă parte furtunoasă într-o tonalitate minoră urmată de o serie de variațiuni. Prima parte, în formă de sonată tradițională, este severă din punct de vedere ritmic, disonantă din punct de vedere armonic și groasă din punct de vedere textural. A doua parte, de două ori mai lungă decât prima, este alcătuită dintr-o serie de variațiuni pe o
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
sau al altor personalități locale importante, nefiind destinate pentru a fi interpretate în biserică. Aceste cantate seculare care formează baza "Oratoriului de Crăciun" sunt: Pe lângă aceste surse, s-a crezut că a șasea cantată a fost preluată integral dintr-o sonată de biserică acum pierdută, BWV 248a. Aria trio din partea a cincea "Ach, wenn wird die Zeit erscheinen?" se crede că a fost preluată dintr-o altă sursă pierdută iar corul din aceeași parte, "Wo ist der neugeborne König", este preluat
Oratoriul de Crăciun (Bach) () [Corola-website/Science/330209_a_331538]
-
elaborată, au realizat modificări în notația muzicală și au dezvoltat noi tehnici de interpretare instrumentală. Muzica barocă a dezvoltat dimensiunea, diversitatea și complexitatea ansamblurilor instrumentale. Tot în această perioadă s-au dezvoltat genuri muzicale precum opera, cantata, oratoriul, concertul și sonata. Mare parte dintre conceptele și termenii muzicali din această perioadă sunt utilizate și astăzi. În general termenul de "baroc" este folosit de istoricii de muzică pentru a descrie o gamă largă de stiluri dintr-o regiune geografică întinsă, în cea
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
construit pe contraste puternice - secțiuni alternante între pasajele interpretate de întreaga orchestră și cele interpretate de un grup mai restrâns. Printre elevii săi s-au numărat Antonio Vivaldi, care mai târziu a compus sute de lucrări bazate pe principiile de sonată trio și concert ale lui Corelli. În perioada barocului mijlociu Anglia l-a dat pe Henry Purcell care, în ciuda faptului că a murit la doar 36 de ani, a devenit foarte cunoscut în timpul vieții sale. El cunoștea inovațiile lui Corelli
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
creau impresia că există două stiluri de compoziție - compoziția omofonă dominată de considerații verticale și polifonia dominată de imitație și considerații contrapunctuale. Formele care s-au dezvoltat în barocul mijlociu au înflorit și au devenit tot mai diverse. Concertele, suitele, sonatele, concerto grosso, oratoriile, opera și baletele s-au bucurat de succes în toate țările. Formele lucrărilor erau în general simple, cu forme binare repetate (AABB) sau forme tripartite simple (ABC), formele de rondo fiind foarte frecvente. Aceste scheme au influențat
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
Europa. Muzica sa a fost în mare parte ignorată până la începutul secolului al XX-lea când a trecut printr-o revitalizare treptată, astăzi Vivaldi fiind printre cei mai frecvent interpretați și înregistrați compozitori din perioada barocă. În aceste două genuri, sonată și concert, care erau încă în dezvoltare, Vivaldi a adus cele mai importante contribuții. S-a stabilit pe anumite șabloane, cum ar fi planificarea lucrărilor în forma repede-lent-repede și utilizarea de ritornello pentru părțile rapide. A explorat aceste posibilități prin
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
națională Rusă. A primit urale, urcând-o în topul primelor cinci "cea mai vândută înregistrare" în Germania nu mai departe de câteva zile și a primit un "Editor's Choice" de "Gramophone" in Ianuarie 2005. Alte înregistrări apreciate de critici: Sonatele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, concertul pentru vioară de Mozart și concertul pentru vioară de Ceaikovski. Printre cele mai prestigioase competiții în care Julia Fischer a câștigat se enumeră Competiția internațională de vioară Yehudi Menuhin sub supravegherea lordului
Julia Fischer () [Corola-website/Science/329302_a_330631]
-
un compozitor israelian-român de muzică culta, evreu originar din România. Între altele, s-a distins prin creațiile sale pentru harpa („Muzică pentru vioară și harpa” 1960, „Sonatina” 1963, „Divertimento pentru harpa și instrumente de coarde” 1974, „Muzică pentru Nicanor” 1988. „Sonata cu o singura parte” 1999, „Commentaires sentimentaux” 2002, „Trio cu o singura parte” nr.3 2006) s-a născut în 1924 la București sub numele Sergiu Nadler, în familia lui Benjamin și Nora Nadler, evrei cu rădăcini în Austria și
Sergiu Natra () [Corola-website/Science/335416_a_336745]
-
Daphnis și Chloe, Introducere și Allegro pentru harpă ș.a. La cererea lui, este înrolat în armată unde se îmbolnăvește, iar în 1917 este demobilizat. Reluându-și activitatea componistică mai scrie: Mormântul lui Couperin (1917), Valsul (1920), Copilul și vrăjitoriile (1925), Sonata pentru pian și vioară (1927) și Bolero (1928), cele două Concerte pentru pian (1929-1931), realizând un turneu în Statele Unite și Canada (1928), unde primește și titlul de ,Doctor honoris causa” al Universității din Oxford și unul în Europa Centrală în
Introducere și Allegro (Maurice Ravel) () [Corola-website/Science/335527_a_336856]
-
integrată tonal și structural în ultima parte. Finalul începe prin această versiune a lucrării "Fanfare" și continuă cu prima temă. Din cauza rolului său de „coda lărgită”, ea aduce multe idei auzite anterior. Finalul Simfoniei este un allegro în formă de sonată, unde "Fanfare" are rolul unei introdurceri lente, care anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate pe parcursul finalului. De asemenea, fragmente din "Fanfare" mai apar și în alte momente semnificative ale finalului, pentru a articula structura de sonată și pentru a face
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
allegro în formă de sonată, unde "Fanfare" are rolul unei introdurceri lente, care anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate pe parcursul finalului. De asemenea, fragmente din "Fanfare" mai apar și în alte momente semnificative ale finalului, pentru a articula structura de sonată și pentru a face planul sonor mai accesibil publicului larg. Reorchestrarea lucrării "Fanfare" a însemnat aducerea unor schimbări semnificative, atât în ce privește partea dinamică, cât și în ce privește spectrul tonal. Astfel, finalul Simfoniei începe cu pianissiomo în loc de attaca și stabilirea în măsurile
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
Moldovan și Tiberiu Olah, printre alții. Multe dintre aceste lucrări au fost înregistrate în România pentru Radio și Televiziune, cât și pentru discuri LP și CD-uri, în majoritate prin Electrecord. Ca și compozitor, Simon a compus o simfonie, o sonată și două cantate, cât și numeroase piese de muzică camerală și vocală. În rolul său de profesor al claselor de orchestră și muzică de cameră al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, a participat la formarea numeroaselor generații de muzicieni români
Emil Simon () [Corola-website/Science/332002_a_333331]
-
Concertul este aproape identic cu Concertul brandenburgic nr. 5, BWV 1050, deși caracterul este puțin diferit. Prima și a treia parte sunt adaptate după Preludiul și fuga în La minor pentru clavecin, BWV 894. Partea a doua este adaptată după Sonata trio pentru orgă în Re minor, BWV 527, care a fost extinsă pentru patru voci. Clavecinul este atât instrument melodic cât și instrument ripieno: în concertino este un instrument obbligato iar în părțile ripieno are bas cifrat și interpretează continuo
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
utilizat versurile poeților faimoși ai epocii, precum Guarini, Marino, Rinaldi, Cileni) În domeniul muzicii instrumentale, Salomone Rossi a fost unul din primii compozitori care au aplicat principiile cântecului monodic în muzica instrumentală, adică o melodie domină funcțiile secundare de acompaniament. Sonatele sale, printre primele din literatura muzicală, au contribuit la dezvoltarea tehnicii idiomatice și de virtuozitate ale cântării la vioară. Ele s-au situat la mijlocul drumului între structura omogenă a canțonelor instrumentale de la finele Renașterii și trio-sonatele epocii baroce. Sonatele reprezintă
Salamone Rossi () [Corola-website/Science/331514_a_332843]
-
acompaniament. Sonatele sale, printre primele din literatura muzicală, au contribuit la dezvoltarea tehnicii idiomatice și de virtuozitate ale cântării la vioară. Ele s-au situat la mijlocul drumului între structura omogenă a canțonelor instrumentale de la finele Renașterii și trio-sonatele epocii baroce. Sonatele reprezintă în parte serii de variațiuni având grade crescânde de dificultate, iar, pe de altă parte, se bazează pe teme populare de epocă, ca de pildă „Ruggiero”, „Bergamasca” , „Romanesca” etc. Salomone Rossi a publicat în anul 1623 și o culegere
Salamone Rossi () [Corola-website/Science/331514_a_332843]
-
spontane de a interpreta Concertul pentru vioară în Re major al lui Beethoven. Joachim a rămas în Berlin până la moartea sa în 1907, la vârsta de 76 de ani. Printre cele mai importante realizări ale lui Joachim se numără revitalizarea Sonatelor și partitelor pentru vioară solo BWV 1001-1006 ale lui Bach și în special a Concertului pentru vioară în Re major, Op. 61 al lui Beethoven. Joachim a fost al doilea violonist care să interpreteze Concertul pentru vioară în Mi minor
Joseph Joachim () [Corola-website/Science/328421_a_329750]
-
Nu a interpretat niciodată Concertul pentru vioară în Re minor al lui Schumann, deși Schumann l-a compus special pentru Joachim și nici Concertul pentru vioară în La minor al lui Dvořák. Cea mai neobișnuită lucrare compusă pentru Joachim este "Sonata F-A-E", o colaborare între Schumann, Brahms și Albert Dietrich, bazată pe inițialele motto-ului lui Joachim, "Frei aber Einsam" (Liber dar singur). Deși sonata este rar interpretată integral, a treia parte, "Scherzo în Do minor", compusă de Brahms, este interpretată
Joseph Joachim () [Corola-website/Science/328421_a_329750]
-
pentru vioară în La minor al lui Dvořák. Cea mai neobișnuită lucrare compusă pentru Joachim este "Sonata F-A-E", o colaborare între Schumann, Brahms și Albert Dietrich, bazată pe inițialele motto-ului lui Joachim, "Frei aber Einsam" (Liber dar singur). Deși sonata este rar interpretată integral, a treia parte, "Scherzo în Do minor", compusă de Brahms, este interpretată destul de frecvent astăzi. Compozițiile proprii ale lui Joachim sunt mai puțin cunoscute. Are o reputație de compozitor cu un catalog de compoziții redus dar
Joseph Joachim () [Corola-website/Science/328421_a_329750]
-
de secol XIX, început de secol XX. Un aranjament pentru pian la patru mâini a fost publicat de Bruno Walter în 1906. Simfonia lui Mahler publicată există în forma tradițională de patru părți. Prima parte este într-o formă de sonată modificată. Al doilea este un scherzo și trio bazat pe un Ländler, un dans tradițional austriac, precursor al valsului. Al treilea este un marș funebru iar a patra parte servește ca final. Inițial mai exista o parte, "Blumine", dar a
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
austriac, precursor al valsului. Al treilea este un marș funebru iar a patra parte servește ca final. Inițial mai exista o parte, "Blumine", dar a fost eliminată de Mahler de la publicare finală din 1899. Prima parte este o formă de sonată modificată cu o introducere destul de lentă. Introducerea începe straniu cu o alunecare pe șapte octave a coardelor pe nota La. Un motiv descendent de două note este apoi prezentat de instrumentele de suflat din lemn și în cele din urmă
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]