11,560 matches
-
masă să scrie niște rețete, foarte, foarte uimit. Cum cuierul era în spate, Cecilia a ieșit tiptil, a mers încet, încet, oprindu-și respirația până a ajuns în spatele lui, punându-i palmele pe ochi, moment în care el s-a speriat gata să se ridice de pe scaun, dar simțind inelul de logodnă pe palmele pe care le cerceta și parfumul ei tot mai pregnant, a intrat în joc ca de obicei, fericit din cale afară simțind-o în spatele lui. —Sărut mâinile
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a avut și ea într-o seară după ce cinaseră. —Matei îmbracă-te că trebuie să mă duci la spital. — Te-au apucat durerile? — Încă nu, dar vor veni îndată. Am reacțiile de care mi-a vorbit mama. —Să nu te sperii, draga mea, că nașterea nu este ceva cumplit, este un fapt normal, suportabil, care durează puțin. Teama și emoțiile femeilor sunt mari, ale celor care sunt la prima naștere, că nu știu cum va fi, o încuraja. A ajuns la spital și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
încleștare purificatoare, încât sărutul ținu o secundă, sau un șir de veacuri - nu-și dădeau seama. Sufletul copilei rătăci un oarecare răstimp în neant, după care coborî înapoi în pieptu-i rotund și molatic, iar înlănțuirea unitară a buzelor lor pieri... Speriată de ceea ce tocmai făcuse, șiroaie de lacrimi începură a se scurge de pe obrajii fragezi de floare primăvăratică ai fetei, în spatele cărora pendulau sentimente prea amestecate, cu neputință de deslușit. Într-o clipă, fata o luă repede la fugă și se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Te rog să iei loc. Pe mine mă cheamă Maria, iar singurătatea și sminteala de care ești pe deplin înconjurat te îndeamnă să-ți cauți uneori, cu orice preț, tovarăși de care să te apropii. Sper că nu te-am speriat și că mă înțelegi și mă îngădui... Această formă neobișnuit de directă de a se explica nu atrase deloc atenția lui Victor, căci la dânsul ajunsese numai sunetul blând și plin de grație al vocii ce îi vorbise, care îi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
sălbatic nărăvaș, ce nu se lasă deloc a fi îmblânzit. Pentru Maria, însă, aceste vremuri 90 Rareș Tiron fericite apuseseră deja, iar acum, pe măsură ce își ducea înainte traiul, iată că mantaua neagră a nebuniei, ce acoperă totul și nu se sperie de nimic, începea ușor, dar precis, să pună stăpânire cu adevărat pe judecata ei, dominând-o. Aici, cititorul, devenit, poate, dintr-odată bănuitor, trebuie să afle că, într-o inimă sensibilă - ce pulsează puternic de mâhnire multă, amestecată cu regretul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
întâmplat, Adriana?, zise mai departe, fără șovăială, direct și hotărât, Luiza, stând dreaptă și cu brațele încrucișate. - Ah, tu erai, Luiza?!, bâlbâi buimăcită Adriana, ca un om care nu s-a trezit bine din somn. Pentru o clipă, chiar mă speriasem, zău așa! Ce mi s-a întâmplat, mă întrebi? Sincer, sunt dărâmată. Astăzi, am fost martora unei vești oribile: mi-a murit o colegă de serviciu. Asta m-a mișcat cum nu se poate mai profund. N-am fost bună
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
este dat să oprești pe cineva de la gestul de a-și curma zilele - acesta-i adevărul! Totuși, într-un sfârșit, ea se deplasă mai spre Adriana și, abia găsindu-și vorbele, rosti vizibil marcată și transfigurată toată: - Doamne ferește, Adriana, mă sperii! Mi s-a încrețit pielea de pe mine și încă tremur, îți jur! Orice, dar numai închide, pentru Dumnezeu, fereastra aceea, te rog! Adriana, însă, părea că nici nu o aude, fiind prea distrasă de propriile-i gânduri, iar fereastra rămase
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
izbit la început de o răcoare plăcută. După ce înaintarea a devenit mai ușoară a ridicat privirea pentru a găsi direcția în care a dispărut prepelița. A simțit cum o forță nevăzută o trage în sus, motiv din cauza căruia s-a speriat, ochii îi ieșeau din orbite, forma capului i se dilată, obrajii i se modifică și se simțea goală în întregul ei. A observat o poieniță plină cu flori, în care s-a retras imediat pentru refugiu, dar s-a împiedicat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Floarea diavolului, pentru că cine nu iubește florile și le distruge nu are loc pe lume, a mai zis pentru încheiere mesagerul, fiul Tulpinei negre. După ce și-a strâns tulpinile întinse pe pământ, a dispărut în mijlocul unui vârtej de fum. Viorela, speriată de moarte, împreună cu prietenul, cățelușul Codiță și cu tatăl ei se îndreptau către casă, fericită dar cu jurământ că nu va mai face răutățile de până atunci. VISUL LUI NOROCEL Într-un cătun ce aparținea unui sat, nu departe de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
valea ce se desfășura prin fața ochilor săi, se ridică o femeie diafană. Era îmbrăcată într-un văl larg și lung de culoare alb-roziu și avea părul desfăcut care valsa pe umeri. Aceasta se îndrepta spre el și, ca să nu-l sperie pe băiat, de la distanță i-a strigat: -Norocel, parcă așa te chemă, nu pleca, vreau să stau de vorbă cu tine. ridice dar n-a putut, a vrut să zică ceva dar nu și găsea cuvintele, așa că aștepta mai departe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
noaptea nimeresc acasă, așa că, te rog, lasă-mă să te ajut. Omul a ridicat privirea din pământ, s-a uitat la băiat, căruia i-a vorbit: -Mulțumesc tinere, ești un adevărat bărbat și pe deasupra ești tare curajos. Norocel s-a speriat auzind că omul vorbește nu este mut cum a înțeles el. A simțit cum pălăria i-a zburat de pe cap, picioarele-i slăbesc și pe spinare sudoarea rece curgea ca firul unui izvor. Și cum sfaturile zânei erau proaspăt sădite
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
spunând: -Fiii mei, ați văzut ce s-a întâmplat?... De acum înainte să țineți minte că este suficient să-ți dorești ca minunea să se îndeplinească. O patrulă de libelule a trecut în zbor pe deasupra iazului și peștii s-au speriat. -Nu mai fiți îngrijorați, cu atâta verdeață cât avem pe fundul iazului vom trăi foarte bine multă vreme. Dacă vom mai putea vâna pureci de baltă, bine; dacă nu, avem cu ce ne hrăni. Așa că e timpul să ne liniștim
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ciobănești pe care-i avea gospodăria nici că reușeau să liniștească taurul liber, plus că cei din grajd făceau mare tămbălău. Dondică, cu încă un vecin, ajutați de cei doi câini se munceau de zor să prindă taurul slobod. Dondonel, speriat rău, a început să plângă ca un copil. Și ce i-a venit în gând să facă atunci, a fost cât se poate de rău. A început să scotocească în haina fratelui lui și a găsit un briceag, un pachet
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
era amărât. N-a durat mult și Dondonel a apărut, bătându-l pe umăr pe Dondică în timp ce-i reproșa: -Vezi ce era să pățim? Doar ți-am spus să mergem acasă. Dondică a ridicat ușor capul să nu și mai sperie fratele, știindu-l în ce stare este și l-a întrebat cu blândețe: -Vrei să mergem acasă? -Da, că mi-e dor de Clănțău, a răspuns Dondonel. -Bine, mergem acasă, dacă asta vrei, a răspuns Dondică. În timp ce se ridica de pe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să-i permită să se îndepărteze de fereastră și de laița care stătea acolo unde îi era locul lângă peretele în care era încastrată fereastra și a ieșit în tindă. Acolo, ființa de pe umăr îi glăsui din nou: -Nu te speria, sunt atât de mică încât nu pot să-ți fac niciun rău. Văd că tremuri tot, hai să ieșim afară, unde, după ce îți vei arunca ochii cei albaștri și frumoși cu care te-a împodobit Dumnezeu, ai să te convingi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
clipă a intrat într-o groapă și tot săpa, în timp ce Căiță împreună cu Zvârluga, Trotinel și Ciric au rămas muți și priveau cu toții dâra de pământ și mușunoaiele făcute de cârtiță, în timp ce Stup a făcut înconjurul așezării lătrând. Căiță s-a speriat după ce a observat că, pe lângă ei trecea spre izvor înaintând cu greu un colos cu două capete. A înghețat, nu alta, Zvârluga a zis: -Unde am ajuns, fraților? a întrebat mai mult pentru sine, decât pentru grupul prietenilor. -Uite, cel
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nimerit, a lătrat Stup mândru de el și alegerea făcută de Căiță. -Atunci, în liniște și pe rând, să ne lăsăm în grija Buburuzei, a mai hotărât Căiță. -Fiecare va primi câte o porție de băutură din curcubețică. Nu vă speriați; la început o să vă fie somn; când vă veți trezi, veți fi invizibili. În afară de această băutură Trotinel va primi și o gustare din iarba fiarelor. Stăpâne, și tu vei urma același tratament, zise gărgărița către Căiță. -Nu mai înțeleg nimic
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
sau ce-o fi namila asta. -Bine, am înțeles cu toții. Acum așteptăm tratamentul tău, a mi adăugat Zvârluga. Toată trupa lui Căiță, în afară de Stup, era întinsă la pământ, dormind profund. Când i-a văzut în această situație câinele s-a speriat și a început să mângâie fața lui Căiță, tremurând. La un moment dat au dispărut toți și a simțit o mână pe spinare auzind șoapte. -Stup, nu mai tremura atâta, pentru că suntem cu tine. Pregătește-te să ataci namila. -Cum
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
mor. Când am deschis ochii, nu era nimeni prin preajmă. Am privit în toate părțile cărarea în ambele direcții, drumeagul ce ducea spre țarnă, am cercetat cu privirea liziera pădurii în ambele laturi, dar nu se zărea nimeni. M-a speriat faptul că eram singur și puteam să mor, deși nu-mi venea să cred asta, pentru că am fost salvat de cineva și nu știam cine este, apoi m-am speriat și din cauza întâmplării din pădure. Am încercat să fug și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în ambele laturi, dar nu se zărea nimeni. M-a speriat faptul că eram singur și puteam să mor, deși nu-mi venea să cred asta, pentru că am fost salvat de cineva și nu știam cine este, apoi m-am speriat și din cauza întâmplării din pădure. Am încercat să fug și nu am putut, picioarele parcă erau de plumb, urechile mi s-au înfundat, abia de mai auzeam, gura îmi era uscată, îmi era frig cumplit, pe șira spinării curgea o
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
picioarele parcă erau de plumb, urechile mi s-au înfundat, abia de mai auzeam, gura îmi era uscată, îmi era frig cumplit, pe șira spinării curgea o transpirație rece. În această stare, cu greu am ajuns acasă. Mama s-a speriat foarte tare și imediat după ce a ascultat de cele întâmplate, a luat măsurile care-i erau la îndemână frecții, băi cu plante și ceaiuri. Zadarnic N-a reușit să mă facă sănătos. La două zile a cerut ajutorul preotului din
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
căldare, pline cu nuci petrecându le și mângâindu-le cu mâinile lui mari, crăpate de muncă, am privit prin locuință. De afară am intrat într-o tindă goală, rece și neprimitoare, de unde printr-o ușă care scârțâia de m-a speriat, am intrat într-o cameră cu un cuier pe un perete în care erau agățate o polcă și un surduc. Lângă perete se afla o laiță acoperită pe jumătate cu un lăicer, un pat peste care se vedea așternută o
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-o mare Învălmășeală străbătută de sclipiri de oțele și de ochi speriați de surpriză, și Întretăiată de brusca respirație a italianului când Își alese victima și se năpusti asupra ei. Cei doi călători veneau pe jos: descălecaseră ceva mai Înainte și Își duceau caii de dârlogi. La Început totul păru foarte simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Se știe cum vede ea situația asta? — Are douăzeci de ani, așa că Închipuie-ți singur. Se lasă iubită. Faptul că un eretic cu sânge regal, tânăr și frumos, este În stare să facă ce-a făcut acesta pentru ea o sperie și o fascinează În același timp. Dar e o infantă de Castilla, așa că protocolul veghează cu strășnicie asupra lor. Mă Îndoiesc că vor fi lăsați măcar o clipă singuri, nici ca să zică un „Ave Maria“, darămite să-și șoptească vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
curios. Aflați domniile voastre că nu țin să știu nici măcar cine este cavalerul acesta mascat din fața mea. Îi privi cu o seriozitate batjocoritoare, insolentă. Nici celălalt, care, Înainte de a pleca, a cerut ca domnii John și Thomas Smith să fie doar speriați bine, luându-li-se toate hârtiile și documentele, dar nu și viețile. Dominicanul și mascatul rămaseră tăcuți câtva timp. Păreau să reflecteze. Până la urmă vorbi tot mascatul, privindu-și unghiile pătate cu cerneală. Bănuiește cumva domnia ta identitatea acelui cavaler? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]