4,031 matches
-
-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poenele Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voiu Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut; Au
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
gândească al el. Primul lucru care-i venea mereu În minte erau ochii. Statura Înaltă, mișcările rapide, umerii largi, nasul coroiat, vulturesc, barba care-i acoperea bărbia mică, la astea nu se gândea niciodată - Întotdeauna ochii. Erau cumva protejați de sprâncene - erau adânciți sub ele, de parcă ar fi fost vorba de un sistem conceput pentru a proteja ceva foarte valoros. Vedeau mult mai departe și mult mai rapid decât Îi este dat să vadă unui om obișnuit, și ăsta era darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
expresiilor scrise cursiv în text. Zăpada, tinerețea mea Eugen Jebeleanu Zăpada, tinerețea mea, copilărie pală, mută, tu, care ești lumină, stea ce piere surâzând tăcută cazi lin pe mâinile aceste și luminează-le mereu, pe tâmple așterne-te și peste sprâncene, pe obrazul meu, pe-ntregul trup așterne-mi, clară, aceste muzicale oști și ocolește-mi ochii doară, doar ochii - să mă recunoști... Cerințe: 1. Explicați sensul cuvintelor: zăpada, lin, oști, pală. 2. Construiți enunțuri cu ajutorul sinonimelor lor. 3. Dezvoltați în
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
mică, da, foarte nemulțumită. Dar odată ce-am devenit o tânără femeie, mi-am dat seama că e mai bine să ai o aparență de neuitat decât una insipidă. Am Învățat să-mi transform defectele În efecte. Mi-am făcut sprâncenele dese și mai negre, mi-am pus inele cu pietre mari pe degetele boante. Mi-am vopsit părul cânepiu În șuvițe lungi aurii, roșii și negre strălucitoare și le-am Împletit Într-o coadă grea care-mi atârna până la coapse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înghițindu-ne chicotelile. Ca să se aline, se scărpina și se plângea Încontinuu, iar când nu mai avea ce să zică se uita la mine și o critica pe mama pentru că-mi dăduse trăsături așa de urâte. În timp, Îi căzuseră sprâncenele de la scărpinat, iar atunci când nu-și desena două linii răutăcioase cu negru, semăna cu o călugăriță budistă cu noduri pe frunte, fierbând de furie. Așa mi-o amintesc pe Mama Scumpă: scărpinându-se mereu cu un deget ascuțit pe sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sprâncenele de la scărpinat, iar atunci când nu-și desena două linii răutăcioase cu negru, semăna cu o călugăriță budistă cu noduri pe frunte, fierbând de furie. Așa mi-o amintesc pe Mama Scumpă: scărpinându-se mereu cu un deget ascuțit pe sprâncenele chele și dând din gură fără rost. Frații mei mai mari reușiseră să se sustragă influenței ei. Erau imuni la ea și o tratau cu un dispreț suveran. Prin urmare, toate săgețile ei se Îndreptau spre mine, solitara ei țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
era când prea dulce, când prea puțin dulce. Diabetul, am aflat eu, este o luptă continuă pentru echilibru. Oricum, așa am cunoscut-o eu pe mama, prin defectele pe care le-am moștenit de la ea: dinții de jos strâmbi, Încrețitura sprâncenei stângi, dorința de a avea mai mult decât cantitatea satisfăcătoare pentru o persoană normală. În noaptea În care am părăsit Shanghaiul pentru totdeauna, a fost Încă o ocazie pentru Mama Scumpă să facă paradă de simțul ei nesfârșit de sacrificiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În tot acest timp Mama Scumpă urma să stea În fotoliul ei, spunându-le revoluționarilor că nu vrea să fie o povară. Poate că o s-o pedepsească oricum pentru viața ei de burgheză. Poate că o să-i pălmuiască fața fără sprâncene - asta Îmi puteam imagina foarte clar - bărbați cruzi, strigându-i să-și folosească părul și lacrimile ca să curețe podeaua. Ar lovi-o peste coapse ca s-o facă să se grăbească, i-ar da și un șut În fund. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o posibilitate. Marlena zâmbi și apoi căscă. —De-abia aștept să mă trântesc În pat. — Ce coincidență, glumi Harry. Și eu Îmi doresc exact același lucru. Și aici imită cât putu de bine gâfâitul unui cățeluș. Ea ridică dintr-o sprânceană În semn că pricepuse ambiguitatea obraznică a răspunsului lui. El zâmbi cu toți dinții, iar ea Îi Întoarse un zâmbet reținut care nu Însemna nici respingere, dar nici Încurajare. Copacii, Îndrăzni ea din nou pe un ton ceva mai apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din autocar. Prietenii mei săriră toți. Ce Încurcătură, zise Moff. Ar trebui să-i dăm un bacșiș de despărțire, sugeră Harry. De ce n-am aduna niște bani acum? Cât? Întrebă Roxanne. Două sute de renminbi? —Patru, zise Vera. Harry ridică din sprâncene. —Patru? Asta ar Însemna aproape cinci mii de la toți. Poate e cam mult. O să creadă că ne e milă de ea. Și nu ne e milă? zise Vera. E lucru știut că În China nu-ți dau ajutor de șomaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Și totuși, avea telefon mobil, Îi aminti Moff. —Mă Îndoiesc că-și va irosi minutele prețioase ca să se plângă de isprava noastră. Ne-a amenințat doar pentru că era foarte furios, nu că nu ar fi avut de ce. Ridică dintr-o sprânceană și se uită la Harry, Dwight, Moff și Rupert. Trecu apoi la argumentul sentimental: — După cum știți cu toții, această călătorie a fost pusă la cale cu dragoste de scumpa noastră prietenă Bibi Chen, organizată cu minuție În ideea că va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și apărarea. De fapt, cu cât se gândea mai mult, cu atât se Înfuria mai tare, convinsă fiind acum că Harry avea exact aceeași atitudine ca și tatăl și fostul ei soț, reprimarea emoțiilor combinată cu o Încruntare critică din sprâncene. Cu câteva scaune mai sus, sprâncenele lui Bennie erau contorsionate Într-o expresie denotând suferință pură. Tot ce spera era să se poată ține până ajungeau la hotel. Se aplecă Înainte și-și sprijini fruntea de spatele tapițat al scaunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se gândea mai mult, cu atât se Înfuria mai tare, convinsă fiind acum că Harry avea exact aceeași atitudine ca și tatăl și fostul ei soț, reprimarea emoțiilor combinată cu o Încruntare critică din sprâncene. Cu câteva scaune mai sus, sprâncenele lui Bennie erau contorsionate Într-o expresie denotând suferință pură. Tot ce spera era să se poată ține până ajungeau la hotel. Se aplecă Înainte și-și sprijini fruntea de spatele tapițat al scaunului din față. Făcând acest lucru, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să dispară și să apară În altă parte. Și mai mulți oameni să alăturară mulțimii ca să-l vadă pe Cel Reincarnat. —E chiar el? se mirau Între ei locuitorii junglei. O femeie tânără spuse: Se vede că este el după sprâncene, sunt groase și oblice, semn că e un bărbat prevăzător. —Arată ca o vedetă de la televizor, spuse o altă femeie chicotind. — Aceea e cartea cu „Marile Scrieri Pierdute“? strigă un bărbat. De data aceasta, Pată Neagră le povesti cum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
izbucni În strigăte de recunoștință. În sfârșit, vor fi din nou puternici. S-a terminat cu mâncatul de fructe putrede din „Copacul Încercării“. Pentru cei din tribul Karen, providența Îl adusese pe Rupert acolo. Avea pachetul de cărți, „Marile Scrieri“, sprâncenele oblice. Ani la rând această rămășiță a tribului Karen căutase semnele. Îi studiaseră pe toți străinii ajunși În Nyaung Shwe, unde, cu mai mult de o sută de ani În urmă, sosise un tânăr alb, Fratele Alb Mai Mic. La fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mesei, se găsea un vas mare cu orez. Bunica gemenilor Îi făcu semn lui Rupert să fie primul care-și umple castronul. —Miam, spuse el și nu păru prea convins. De-abia aștept să gust. După prima Îmbucătură, ridică din sprâncene. După a doua, anunță: —Nu-i rău deloc. Tinerele așezate lângă el Își coborâră privirile, dar zâmbiră Încântate și chicotiră când el dădu din cap Încurajator și-și ridică simultan degetele mari semn că totul era foarte bun. Doi băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Rangoon. Știați asta, nu-i așa? Harry se Îmbujoră, confruntat cu adevărul evident care abia recent i se arătase și lui ca atare. Desigur, susținu el ideea, drept cine mă luați? M-am prefăcut tot timpul. Saskia ridică dintr-o sprânceană aruncându-i aceeași privire Întrebătoare pe care o folosise cu ani În urmă, când el negase că flirtase cu alte femei. Anzenberger se uită În dosar. Cum ați știut să-i dați caseta reporterului GNN, Belinda Merkin? —Ea? Ha! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
la piscina unui hotel din Mandalay. Am Împrumutat camera ei digitală și ne-am uitat la casetă Împreună, asta-i tot. Dar nu i-am dat-o. Este chiar aici. Vedeți? Și a scos caseta din buzunar. Anzenberger Își Împreună sprâncenele și se uită spre colegii săi. — Domnule Bailley, zise el, Belinda Merkin este reporter la Global News Network. Lucrează acolo de un număr bun de ani. Și i-a Înmânat angajatorului ei un material destul de interesant. A fost difuzat noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
gânduri. Atunci de ce-mi dați banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E vorba de tatăl meu, Carol. Locuiește aici cu mine. Nu e nici prea în vârstă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
precum contabilii, nu nule, ci nulități. Și precum vorba cântecului, nulități au fost, nulități sunt încă, dar acestea de acum se simt mult mai în largul lor în perioada noastră „democratică” decât în perioada stalinistă. Observ că vi se ridică sprâncenele a mirare, dar explicația este simplă precum găina, pardon, oul lui Columb. În perioada stalinistă, deci aia a anilor ’50, nu scria fiecare critic ceea ce-i trăsnea prin cap așa ca în zilele noastre, ci la modul perfect organizat i
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
talentul morții fiind rar de tot. Fără rost a fost, de pildă, moartea lui Bonbonel. Subțirel, în haina perfectă periată, cu pantaloni pe dungă. De vreo 24 ani. Avea trăsăturile fine, complect bărbierit, nasul subțire ușor arcuit, buzele abia conturate, sprâncenele abia vizibile, fața alb-galbenă, pe care cea mai mică bubuliță era cu îngrijire ascunsă sub pudră. Gesturile îi erau întotdeauna "interesante", și la discuții spinteca ușurel aerul cu două degete alipite la vârf. Vocea îi era subțirică, discretă, dând impresia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Venea după gustul lui, câteodată mai des și alteori mai rar, la ore întîmplătoare. Rămânea și la mine tot așa de superficial. Îmi vorbea de sporturi, de femei, de succese, cu toate că nu-l ascultam decât pe jumătate. De data aceasta, sprâncenele lui lăsate în jos demonstrau o preocupare. Eram curios ce putuse să i se întîmple. Mi-a explicat îndată, cu expresiile lui proprii, de care nu se putea dezbăra nici când era grav: - Știi, Suzanne "a filat". Formidabil! Suzanne, pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
inventat parcă anume pentru dânsa. O cheamă Turai! Am primit o vizită de la Balcic, vărul fetelor, Charles. Foarte ciudat acest Charles, și Ioana povestea despre el lucruri senzaționale. Un om de vreo treizeci de ani, în care vezi mai ales sprâncenele îmbinate, ochii lucioși și dinții mari, lați, despărțiți, apărând la cel mai ușor zâmbet. Fusese prin Rusia chiar după venirea bolșevicilor, hoinărise prin Germania, avusese o mulțime de aventuri, încercase o mulțime de meserii, între măturător de stradă și artist
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
urmă cu vreo zece luni, pentru a escorta un trimis al lui Atila către suabii din Munții Pădurea Neagră. Mărimea bagajului pe care îl ducea cu sine, de altfel, te ducea cu gândul la o misiune asemănătoare. Cercetându-l pe sub sprâncene, Audbert își spunea că doar un motiv important l-ar fi putut face să se întoarcă acum în acele ținuturi, dar nu-și putea închipui ce ar fi putut dori de la el, altceva decât o cină caldă, un culcuș peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]