4,267 matches
-
tot ea avusese ideea să se Îmbrace cu toții cel puțin În haine Închise, dacă nu negre, iar acum erau aici, cerîndu-i să se grăbească, te rugăm Cinthia, să nu ne prindă doamna. Majordomii o rugau cel mai tare; Carlos, șoferul, stăruia și el, cu un zîmbet fugar În colțul gurii, dar În fond cu mult respect, fiindcă ținea mult la domnișoara Cinthia. În cele din urmă au găsit locul potrivit pentru ca Anatolio să sape o mică groapă unde urmau să așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i, darling, dar Îi părea atît de rău... Juan Lucas Încercă să fie categoric: s-o cheme pe Vilma, să stea de vorbă cu ea, pe urmă el o să-i dea o sumă frumușică și cu asta gata. Dar ea stăruia să-i fie milă măcar azi, ba chiar spusese că era vina lui Santiaguito. — Ascultă, Susan, băiatul a Început să iasă cu fete; e firesc să vrea și el să se distreze... În Lima, la vîrsta lui, nu-i ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
foarte aproape de Lima, un loc ideal pentru ca grasul să se zbenguie În voie. Voia să-și invite prietenii la moșie, dar maică-sa nu era de acord să-l cheme și pe Arzubiaga, fiindcă era prea mare. Grasul n-a stăruit căci, la urma urmei, ce importanță avea asta? Putea să se joace și fără el. Era de ajuns pentru asta un spadasin. Julius, bunăoară. Au alergat o zi Întreagă, pînă s-au umplut de noroi și seara s-au Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să vezi terenul de polo, În fund. Arhitectul se uita la Susan și le arăta din nou proiectul de rancho mexican, pe care-l desenase În cele mai mici detalii și Începea iar să le explice. Juan Lucas Îl Întrerupea stăruind asupra caracterului modern, În timp ce Susan se Închipuia mergînd fără griji prin rancho și era atît de frumoasă, ar fi vrut atît de mult să-i facă pe plac!... Dar tocmai În clipa aceea Juan Lucas mai comandă ceva de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și se apropie cu ceainicul fierbinte, Îl pune pe masă și se duce după cești; trecînd pe lîngă Guadalupe, o Întreabă dacă vrea și ea și Julius crede că Guadalupe Îl urăște de moarte, fiindcă nici măcar nu răspunde. Arminda nu stăruie, cumătra Guadalupe nu e obișnuită să bea ceai după masă, e din ce În ce mai surdă. „Ia să gustăm, poate că ceaiul ăsta ne prinde bine pentru drumul de Întoarcere“, spune Carlos, pufăind din țigară, În timp ce Arminda așază cele trei cești, niște cești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
modernă prin aerul ei sălbatic, cu pantalonii ei murdari și atît de lipiți de corp, Îi apăru Înaintea ochilor stricînd efectul frazei, cuvintele lui Își pierdură forța pe măsură ce le pronunța și se pierdură tulburi În zgomotul motorului. — Darling de Altamira, stărui el, insinuant și prefăcîndu-se gelos, deși nu era cazul; din nou cuvintele lui dispărură Înghițite de răgetul nocturn al Jaguarului. — Darling de Neanderthal, Îi dădu o replică zdrobitoare Susan, cu o aluzie vădită la suedeza adolescentă; apoi se Întoarse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
oferea să-i aducă o găleată cu apă ca să-i spele bara de direcție, dar suedeza Începu să tragă capota automobilului sport, Îl asigură bine În toate părțile și pe urmă se sui urmărită de privirile nedumerite ale paznicului, care stăruia acum să-i arate o plăcuță cu o reclamă pentru coca-cola pe care o avea prinsă la rever și care, dacă aveai timp să-l crezi, Îi dădea dreptul să păzească toate mașinile care opreau În fața barului și asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
goană furios și cînd ajunse În fundul curții se Încăieră pe viață și pe moarte cu un chiparos. — Și Într-o bună zi se duse cu ea acasă la Beethoven și el nu voia s-o primească, dar fiul lui a stăruit atîta, că pînă la urmă n-a avut Încotro și i-a lăsat să intre. — Și mai mult ca sigur că fata a făcut pe ea de frică, spuse Del Castillo. — Asta s-o crezi tu! Fata a Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu mașina de spălat electrică și să calce rufele. S-o pui și la alte munci era un abuz. Trebuia să-i comunice asta stăpînei. Celso spuse că doamna se va ocupa de toate astea la timpul potrivit, dar Daniel stărui asupra faptului că aveau tot dreptul să stea de vorbă cu doamna despre chestiunea asta. Daniel mai mult ca sigur că ascultase discursuri periculoase În mahalaua unde-și construiseră casele. Trebuia să stea de vorbă cu doamna și nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar bătrînelul Îi zise: uită-te și el nu avu Încotro și trebui să se uite. Luase un șal de lînă și se apucase să croșeteze În timpul pauzei. Lui Îi era de ajuns, dar bătrînelul nu-și putea stăpîni mînia, stăruia să rămînă ca să vadă totul pînă la sfîrșit. Fiindcă acum Frau Proserpina se Întorcea spre public, Înaintînd pînă la marginea estradei și anunța partea a doua a programului. — De ani de zile face același lucru. Julius Îi spuse că voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
chiar să se aplece ca să-l roage pe Bobby să-i deschidă vorbindu-i prin gaura cheii, deși era o ușă supramodernă, fără cheie. Îl rugă de cîteva ori să iasă, pînă descoperi că ușa nu are cheie și tot stăruind teatral cu rugămințile ei i se desfăcu prosopul cu care se legase la cap și tot părul Îi căzu pe ochi. Se ridică imediat, Își dădu părul pe spate cu amîndouă mîinile și Începu din nou să-l roage, deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cămășii, mătasea umedă și caldă, desigur, apa, fierul Încins, ridică din nou fierul ca să calce mai departe... Ca Întotdeauna, la ora asta era singură În călcătorie, o singură dată trecuse Juan Lucas pe acolo, pe coridor, cînd arhitectul la modă stărui să-i arate mai Întîi odăile pentru servitori și pe urmă cealaltă aripă, cu trei camere aliniate de-a lungul unui coridor terminat cu o ușă foarte frumoasă, care anunța luxul din aripa rezervată stăpînilor din noul palat. Coridorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
arătase arhitectul, de atunci nu mai trecuse pe acolo. „Bobby,! Julius! strigă. De ce nu vă duceți puțin sus, În dormitoarele voastre?“ Dar nici Bobby, nici Julius nu se clintiră din odaia În care se odihnea Arminda și el nu mai stărui, fiindcă se gîndea, acum cînd vedea din nou camerele servitorilor, se gîndea că nu era o idee rea să mute cusătoria În prima odaie, călcătoria rămîne liberă, e un loc ideal pentru ascensor... Intră să păstreze un moment de reculegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Între băieții de virsta lor și că probabil vara ei Susan nu le dăduse prea multă importanță. Scrisoarea putea să i-o trimită, dacă dorea, dar el, personal, credea că e mai simplu s-o cheme la telefon. Susana, sluta, stărui spunînd că o scrisoare i se părea un lucru mai serios și mai cu greutate În asemenea cazuri. Părintele Pablo nu vru s-o mai contrazică, Într-adevăr, era mai bine să-i trimită o scrisoare. Și chiar așa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să fie lucrătorii; sînt singurii care au avut treabă prin apropiere. — Care lucrători? Întrebă Susan. — Cei care instalează ascensorul, draga mea. Ah, adevărat... — Uite ce-i, băiete, du-te la comisariatul de cartier și adu un polițist. — Există unele bănuieli, stărui Celso, făcînd Încă un pas Înainte. Tocmai de asta; vine un polițist și lămurește totul; spune-i comisarului că furtul a avut loc acasă la mine... — Spune-i că e vorba de niște mărunțiș, interveni rotofeiul Romero, cu paharul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
petrecere acasă? Și bani ca să-i cumpere o orhidee logodnicei lui? Și asta ce mai e? A copiat notele din carnet, ca să vadă că În noiembrie a fost mai silitor?... Unde-i hazul?... Voia să le Înapoieze telegrama, dar Susan stărui să citească pînă la sfîrșit, uită-te jos de tot, darling. Rotofeiul citi fără nici un chef și zîmbi spunîndu-le că poate cunoscînd-o pe servitoare avea haz, au! se văită, dar lui Juan Lucas nu-i plăceau oamenii care suferă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai uitat la el. De ascultat, Îl ascultau, ce-i drept, fiindcă era la fel de simpatic, cea mai simpatică și mai stricată pușlama din Lima, dar așteaptă să-ți treacă vînătăile astea de la ochi. „Păi și așa sînt un tip fermecător“, stăruia peștele, dar degeaba. „Eu o șterg, anunță acum, văzîndu-se descoperit. Îmi pare rău, Puicuțo. Te las aici cu prietenii mei. Ai grijă de comoara asta, Lester. Viceregele e În stare să se lege de mine dacă mai stau; cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prins rău, ce altă ocazie putea fi mai bună decît despărțirea de frate-său? Santiago zîmbi de parcă ar fi spus dacă vrei vino, mi-e indiferent, n-o să Încep acum să plîng fiindcă plec pentru un an sau doi. Bobby stărui. Și Juan Lucas, care tocmai Își luase revanșa În fața campionului de data trecută, zise bine, dar numai astă seară. „Acum ești fericit“, se gîndi Santiago, uitîndu-se la frate-său, dar, În pofida tuturor așteptărilor, Bobby nu zîmbi și nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din nou au strigat către Tine, și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor, și, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori. 29. I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngîmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orînduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlinește, Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul, și n-au ascultat. 30. I-ai îngăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85121_a_85908]
-
noi.” “Ai dracu’, taică, așa e!” Vorba asta îmi zgândărește, fără să vreau, un zâmbet. Îmi amintesc de zilele copilăriei când, ca și acum, la orice, nea Lisandru n-avea decât o singură replică: “Ai dracu’, taică, așa e!” Îmi stăruie, mai ales, în minte o ntâmplare petrecută într-o noapte de Crăciun sau de Paști când, câțiva copii ai satului, aduși de părinți, bunici, unchi, sau mătuși la biserică, se distrau copios pe seama lui nea Lisandru, care cam moțăia-n
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Unde erau, acum, voioșia și pofta de viață de altădată? Unde era glasul fermecat, care valora cât douăzeci de orchestre la un loc? Iar când s-a stins bătrânul și l-au dus la groapă cu camioneta, în capul fiecăruia stăruia gândul că, ce ar zice acum, dacă ar putea nenea Fănică să se scoale și să vadă... Dar nenea Fănică dormea un somn liniștit și profund, mergând, astfel, acolo unde nu există “nici durere și nici întristare...” După ce i-au
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
politehnic; cu o jumătate de oră înainte de intrarea în amfiteatru avu o presimțire, alergă la poștă, ceru spitalul din N. și cineva de acolo îi dădu năprasnica veste. Nici vorbă, nu mai putea fi de examen, deși, în minte, îi stăruia parcă, vocea profesorului: "Succes la examen! Nu te lăsa!" Dar nu. Luă primul tren înapoi spre N. După înmormântare, au apărut, precum ciupercile după ploaie, tot felul de rubedenii de-ale răposatului, care de-a zecea spiță, care mai apropiată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
treaba. Gagica i-o suge sau de-astea. Golit, Mark îl fixa pe Weber cu ochi imploratori. Credeam că pot să am încredere în tine, dom’ psihiatru. Weber își trecu degetele prin barbă. — Poți, spuse el, apoi tăcu. În plus, stărui vocea aceea mică, nu-i mai științific să urmezi explicația cea mai plauzibilă? În seara aceea, la MotoRest, cuvintele lui Sylvie erau ca mierea stoarsă din piatră. —Ah! Cunosc eu vocea asta. Stai așa - nu-mi spune. E bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îl inventase, din toată țesătura asta. Istoricul complet și examenul fizic - fabricate. Acum, textul se clarifică. Până și numele cazului - Gerald W. - pare un pseudonim dintre cele mai neizbutite. Se pomenește în picioare, lângă patul lui Mark, căutând izbăvirea. Băiatul stăruie pe lângă el. — Dom’ doctor. Ce-ai întârziat așa? Credeam că ești mort. Mai mort decât mine. Vorbește încet, împleticit. —Ai auzit ce s-a întâmplat? Weber nu răspunde. Am încercat să-mi fac felu’. Și, din câte se pare, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca-n primăvara viitoare să fie toate numai floare și-apoi s ofere fructe iar. Oamenii știu, și fiecare joacă-ntr-un fel rol de albine, iar când sunt ramurile pline românii ies la drumul mare și se oferă... Aici stărui să rupi cu dragoste din tine, cum fagurii din stup de albine și în tăcere să te dărui. E-o bucurie mai aparte, înfăptuind ceva cu spor, să dai din ideal și dor ca pomul din această carte. 2012 Precauție
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]