256,150 matches
-
masă/corp), ca energie vibrațională. Ori, mișcarea a ceva imaterial (inconturnabil - fără chip sau formă) și totuși reperabil lăuntric (din-interiorul ființei ce sunt/suntem) este un propriu al (sau chiar fiindul) sufletului, aflat într-o necontenită stare de vibrație. Această stare este conținutul care, printr-un fapt intuitiv de limbaj artistic, poate fi nuanțat muzical cu un anume contur/figură melodică. Melodicitatea sau melosul denumește așadar aspectul general de nuanță a unei vibrații lăuntric-necontenite, considerată ca fond (modosonie). Pe analogia (intuitivă
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
simultan-conjuncte (indiferențiabile) pe o alta. Prin aceasta capătă relevanță principiul de discursivitate-în-cursivitate, în baza căruia devine posibilă unitatea-în-discurs a unei expresii. Tot astfel, considerăm două dimensiuni generice ale Vf: de adâncime și de suprafață. În adâncime se instituie câmpul sau starea vocii formale, ca fond de invarianță sau continuitate. La suprafață se developează discursul sau accentuarea Vf, ca nuanțe de surprindere sau discontinuitate. În aspectul său general Vf este un discontinuu-pe- fond-de-continuu. Trebuie să ținem cont că dimensiunii teoretice de câmp
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
continuității timbrale a respectivului instrument. Adesea, diferitele moduri de instrumentare muzicală, în aspectele de: articulare instrumentală (staccato, legato); dinamică (p, f, crescendo), tempo (adagio, presto) sau agogică (accelerando, ritenuto) ori chiar de percepție subiectivă (precum etosul unui mod), pot constitui stări de câmp sau fonduri peste care se nuanțează ample secvențe din discursul Vf. Într-o perspectivă și mai generală, câmpul poate fi doar un concept ideatic (un titlu sau tip formal exprimate literar sau simbolic), ceea ce echivalează pe plan sonor
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
cu cele temporale - pe axa orizontală, a momentelor sau evenimentelor durate (și orientate către sfârșit). Din perspectiva curpinderii ondulare Vf se derulează ca fond (în adâncime) și nuanță (la suprafață). Sub aspectul surprinderii secvențiale Vf prezintă aspectele de câmp sau stare (de adâncime) și de discurs sau accentuare expresivă (la suprafață). • REPERE ale Vf - perspectivă obiectuală / ◦ Profil; ◦ Volum; Masă; ◦ Orizont Ca obiect, Vf se prezintă în referința a 4 repere particulare: profilul, volumul, masa și orizontul. În raport cu reperele generale (unda și
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
volum și orizont, și indirect (ca nuanțe), pentru profil și masă. Oricare DMz, odată prins (însușit) ca întreg (obiect sonor), poate fi „pus în scenă” petrecându-l prin diferite zone de aspectare ori înveșmântare, menite să-i confere atribute de stare caracterială. Așadar, fără a-i modifica raporturile structurale interne și fundamentale (păstrându-l recognoscibil), DMz poate fi interpretat prin transpuneri în diferite registre și coordonate de instrumentare muzicală: transpoziția într-un alt registru octavic sau treaptă dintr-o scară temperată
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
rezonanță (structurilor verticale de înălțimi); modalizarea caracterului (major/minor) și/sau modulația - pe coordonata unui sistem de selecție și organizare a înălțimilor (modal/tonal/cromatic). Toate aceste interpretări sunt moduri de înfățișare sau caracterizare scenică a DMz. o Registre cantitative (stare de caracter vocal): monovocalitate; plurivocalitate Analog scenografierii (costumării) DMz, Vf poate fi și ea aspectată prin diferite registre ale unor coordonate specifice. O atare coordonată o constituie cantitatea (numărul elementelor) sau masa obiectelor din șirul sau secvența unei Vf. Așa cum
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
o clipă, secvență sau șir). Articularea într-un registru sau altul de masă sonoră este reperabilă formal prin conceptele generice de mono- și pluri- vocalitate. În raport cu Vf (care poartă imaginea unui singur/același DMz odată), registrele masei aspectează cantitativ o stare de caracter vocal, la fel cum orchestrația distribuie datul muzical într-un registru de solo sau de ansamblu. N.B. Rădăcina de vocal din termenul denumind registrele masei Vf se justifică în raport cu psihofiziologia auditivă. În mod reflex/spontan (din resortul arhetipului
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
trebuie să subliniem mai întâi că o Vf poate să se deruleze simultan în diferite moduri de aspectare (în registrul plurivocal). Așa cum admitem surprinderea secvențială, prin care prezentăm Vf ca șir, acceptăm și pluriaspectarea simultană, Vf prezentând mai multe stări (de caracter) în același timp (ori mai multe caractere în aceeași stare). Este ca și cum o temă s-ar prezenta simultan cu una sau mai multe variațiuni ale ei. O Vf cu orizontul interior nuanțat în tipul de monodie acompaniată comportă
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
simultan în diferite moduri de aspectare (în registrul plurivocal). Așa cum admitem surprinderea secvențială, prin care prezentăm Vf ca șir, acceptăm și pluriaspectarea simultană, Vf prezentând mai multe stări (de caracter) în același timp (ori mai multe caractere în aceeași stare). Este ca și cum o temă s-ar prezenta simultan cu una sau mai multe variațiuni ale ei. O Vf cu orizontul interior nuanțat în tipul de monodie acompaniată comportă simultan două aspecte, în același cadru de structură sintaxică. Însă, dacă termenul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
de nostalgie și pasiune. Laitmotivul Aidei (tema dragostei ei pentru Radames) o însoțește aproape mereu de-a lungul operei, auzindu-se fie discret în orchestră la diferite instrumente, fie enunțată în mod direct. Tema preoților are rolul de a marcă stările conflictuale ale dramei, fiind dezvoltată în finalul actului al II-lea și apărând ultima oară în scena judecății lui Radames. Primele acorduri ale operei Rigoletto, enunță tema blestemului groaznic care va lovi personajul principal; în Traviata orchestra începe prin a
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Illica și Verdi s-au întâlnit cu scriitorul Victorien Sardou, autorul piesei (1887). Verdi era fascinat de subiect dar a refuzat hotărât să lucreze opera daca Sardou nu îi modifică sfârșitul. După câteva luni, Franchetti recunoaște că nu este în stare să compună o muzică pe măsura acestui libret și Ricordi îl oferă atunci lui Puccini. Încă ofensat de primul refuz, compozitorul ezită și numai intervenția lui Verdi îl determină să accepte comanda<footnote surse Internet http://ro.wikipedia.org/wiki
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
printr-o dezvoltare melodică mai liberă, prin subiecte de o profundă umanitate. Muzica lui G. Puccini pornește de la cuvânt, organizându-se după topica proprie limbajului vorbit, după desfășurarea dramatică, exprimând cât mai poetic, cât mai integral, textul. Muzica sa urmărește starea sufletească a personajelor, susținând evoluția lor dramaturgică. Ca și Verdi, Puccini folosește stilul parlando, construit pe caracterizări orchestrale melodice, inspirat din vechiul recitativ al melodramei italiene. Stilul acesta este asemănător concepției wagneriene despre continuitatea discursului muzical. Puccini scria editorului său
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
interesată de aceasta. Pe sub acea înfățișare tributar-muzicală autorul poate că dorește să ofere și altceva: un mesaj, pe care să ni-l relevăm singuri; un altfel de chip al frumosului operei, precum, bunăoară, un raționament de construcție sonoră; inducerea unei stări care să ne oblige la reflecție interogativă, chiar și sub resortul nedumeririi de la ce bun? și multe altele. Mai este ceva. Școala de tip european îi formează pe muzicieni în referința unui model clasic de performare, atât în plan compozițional
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
tehnici dobândite pe durata multor ani de studiu și practică. Ce-i drept, merită, căci s-au realizat o mulțime de capodopere și s-au întemeiat numeroase instituții (filarmonici, teatre de operă, diferite genuri și tipuri de formații muzicale) în stare să ni le livreze pe baza proiectelor (partiturilor) lăsate de autor, chiar și după veacuri de la momentul conceperii lor. Dar, deși această competență tehnică este utilă, mai ales din perspectiva posibilității de integrare, atât în breaslă cât și în raport cu civilizația
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
propune autorul prin opera sa să fie asemenea unui acordaj călăuzitor, menit să ne pregătească pentru o posibilă accedere spre idealitatea faptului său (ca valoare de înțeles). În acest caz (ca fapt de acordaj), operei îi este atribuită o funcție de stare catartică (purificatoare), în raport cu care autorul oficiază și călăuzește în același timp, într-un demers katabasic (coborâtor), până la nivelul acelor misterioase adâncimi prin care sunetul se propagă în tăcere (neauzire), așteptând la întâlnirea cu sine, ca înțeles sau sunet cu sens
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
percepției de conștiință, asociate caracterelor manifestării ei (ca autor). Sunt aspectate astfel diferite calități ale relației TA - OS. Credem că ele sunt nenumărate. Ne propunem clasificarea a doar câtorva, sub șase aspecte (vezi tabloul 1, coloanele numerotate roman): I. Atributivitate - stare (în adâncime); II. Nominalitate - identitate (pe suprafață); III. Spațialitate - contur/relief (din profil); IV. Direcționalitate - orientare (la orizont); V. Durabilitate - formă (de expresie); VI. Sonoritate sau materialitate - estetică (ca limbaj). Puse în act, aspectele relației TA-OS sunt și funcții, numite
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
totuși mereu alt)ceva. Identificăm deci autorul-în-fapt prin/cu temporalitatea actului său. Toate aspectele relaționale menționate le-am clasificat în parcursul a opt stadii, ordonate convențional (ceea ce, în tabloul 1, corespunde încolonării rândurilor), pe criteriul unei scalări intuitive (între două stări extreme, inconturnabile), referite însă și propriei experiențe de autor. Numerotarea (cu cifre arabe) am făcut-o începând cu zero, atât în tabloul 1 cât și pentru capitolele din text. Literar, am intitulat fiecare capitol prin termenii cei mai sugestivi, conform
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
extinde ca un mănunchi cuantic. Liberă de substanțialitatea TA, ea se propagă instantaneu-indefinit, ca pretutindeni neunde/oriunde și necând/oricând. Mai mult chiar, propagarea nu are un moment limită, de început și/sau de sfârșit, dar nici nu corespunde unei stări de acum, neavând un impuls (accent) de referință. Astfel, TA este innominal ca moment, indeterminabil ca loc ori inimaginabil ca profil și acardinal ca orientare. Conform expresiei de instantaneitate, durabilitatea formală poate fi analogată sintactic prin conceptul de textură albă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
calitatea de doar-acuma TA, lipsit de înainte și după, relativ unei OS unicrone, incomparabilă cu orice (altceva din unicitatea propriului moment) și, prin urmare, nereperabile valoric (ireferențiale), ca fiind una cu sine (monadică). Pe plan formal, durabilitatea OS corespunde stării de-o clipă, pe coordonata unei simultaneități tip cluster negru, ca pluralitate compactă, inevaluabilă, fără reverberație, precum un zgomot surd. În acest stadiu, OS apare ca materialitate incidentă, fenomenală și unică. Ca atare, este reperabilă sensibil prin prisma senzațiilor și
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
senzațiilor și a impresiilor de moment. Întrucât TA este perfect indecelabil de OS (încremenită peste el), conținutul acesteia rămâne inaccesibil, fiind absorbit cu totul (incomensurabil) în chiar clipa (limita) lui. Orice abordare rațională este însă imposibilă, întrucât, la nivelul percepției, starea de eveniment este condiționată de inmarginalitate și/sau continuitate temporală. A percepe OS ca eveniment este analog încremenirii cu privirea pe ceva inmarginal. Câtă vreme nu clipești, rămâi sincron evenimentului. Clipirea provoacă o discontinuitate temporală, care desincronizează percepția, îndepărtând-o
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
posibil astfel un al doilea nivel de interpretare a OS, abordată printr-un atribut fundamental al viului: mișcarea. Astfel, OS este mișcată (la suprafață), grație mediumității unui TA a cărui latură metrică variază în bidimensionalitate, însă în mod irațional. În starea de oricând-în-mișcare, OS poate fi reperată empatic, la nivelul unei percepții sufletești, caracterizate de spontaneitate și reactivitate (emotivitate). Formal, măsura durabilității se relativizează mișcătorului (însuflețitorului), condiționat (și) de propria dispoziție afectivă. Este ceea ce, în faptul sonor, recunoaștem prin aspectele de
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
empatic, la nivelul unei percepții sufletești, caracterizate de spontaneitate și reactivitate (emotivitate). Formal, măsura durabilității se relativizează mișcătorului (însuflețitorului), condiționat (și) de propria dispoziție afectivă. Este ceea ce, în faptul sonor, recunoaștem prin aspectele de transformare și schimbare a mărimii de stare a cadrului temporal, denumit generic prin tempo (impresia de viteză a mișcării). Variațiile acestuia dau aspectul de conduită a mișcării (agogică). Resortul lor este eminamente subiectiv, rămânând astfel chiar și în contextul unor metrizări extrem de scrupuloase, în vederea execuției instrumentale. Ținând
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
profileze expresiv, ca mișcare variabilă (vie). Întrucât fluctuația temporală are un caracter spontan, OS nu poate fi niciodată reluată (instrumentată) aidoma, cu același parcurs de variabilitate, determinată fiind de natura emoțională a subiectului, aflată într-o continuă schimbare de dispoziție/stare. Astfel că, pe plan estetic, regularitatea de referință (metrosonia din stadiul anterior) este afectată (desimetrizată) printr-o expresie de mișcare subiectivă, pe care o numim atmosonie. Într-o atmosonie nu mai distingem articulațiile punctuale (instrumentale) ci, peste acestea, doar variațiile
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
plan estetic, regularitatea de referință (metrosonia din stadiul anterior) este afectată (desimetrizată) printr-o expresie de mișcare subiectivă, pe care o numim atmosonie. Într-o atmosonie nu mai distingem articulațiile punctuale (instrumentale) ci, peste acestea, doar variațiile/fluctuațiile (extensiile de stare/mărime ale) acestora, ca alunecări continue între valori aproximate, precum o serie de sunete contopite (dezarticulate) printr-un permanent glissando. În general, atmosonia se conturează interpretativ prin abaterile de la metrosonie, astfel încât, dincolo de/peste aspectul mecanic (indiferent oricărei abordări subiective), mișcării
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
și cel de viu (referit printr-un subiect anume). Aceasta corespunde în act unui fapt de trăire însuflețitoare, oferită (jertfită) din propria ființă a autorului/interpretului. În plan simbolic, prin OS ca atmosonie, conștiința își afirmă nu doar apartenența la starea de viu/vietate/viață ci și intima năzuință a necontenirii întru aceasta, ca trăire nemuritoare. 4. Timp suspendat (intervalizat) = prin aceea că OS este raportată unui TA imaginar. Un atare timp suspendă în fond dramatismul curgerii (temporalitatea), printr-un interval
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]