1,939 matches
-
ocupă de studierea mișcărilor, pozițiilor și distanțelor dintre diferite obiecte astronomice. Informațiile obținute din măsurătorile astrometrice furnizează indicii privitoare la cinematică și la originea fizică a Sistemului Solar și a galaxiei noastre, Calea Lactee. Istoria astrometriei este legată de istoria catalogului stelar, care a dat astronomilor puncte de referință pentru obiectele de pe cer, astfel încât aceștia le-au putut urmări mișcările. Acest fapt datează dinaintea lui Hiparh care, în jurul anului 190 î.Hr., a folosit catalogul predecesorilor săi, Timocharis și Aristillus, pentru a descoperi
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
a măsurat ascensiunea dreaptă a stelelor la observatorul din Istambul, folosind "ceasul de observatie" inventat de el însuși. Când telescoapele a devenit un lucru obișnuit, cercurile de stabilire au accelerat măsurătorile. James Bradley a încercat, mai întâi, să măsoare paralaxele stelare în 1729. Mișcarea stelară s-a dovedit prea nesemnificativă pentru telescopul său, dar el a descoperit în loc aberația luminii și nutația axei Pământului. Catalogarea lui de 3222 stele a fost îmbunătățită în 1807 de Friedrich Bessel, părintele astrometrie moderne. El
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
a stelelor la observatorul din Istambul, folosind "ceasul de observatie" inventat de el însuși. Când telescoapele a devenit un lucru obișnuit, cercurile de stabilire au accelerat măsurătorile. James Bradley a încercat, mai întâi, să măsoare paralaxele stelare în 1729. Mișcarea stelară s-a dovedit prea nesemnificativă pentru telescopul său, dar el a descoperit în loc aberația luminii și nutația axei Pământului. Catalogarea lui de 3222 stele a fost îmbunătățită în 1807 de Friedrich Bessel, părintele astrometrie moderne. El a făcut prima măsurare
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
dovedit prea nesemnificativă pentru telescopul său, dar el a descoperit în loc aberația luminii și nutația axei Pământului. Catalogarea lui de 3222 stele a fost îmbunătățită în 1807 de Friedrich Bessel, părintele astrometrie moderne. El a făcut prima măsurare a paralaxei stelare: 0.3 arcsec pentru star binar 61 Cygni. Fiind foarte dificil de măsurat, aproximativ doar 60 de paralaxele stelare au fost obținute la sfârșitul secolului al 19-lea, cea mai mare parte prin utilizarea micrometrului filar. Astrografii, folosind plăci fotografice
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
de 3222 stele a fost îmbunătățită în 1807 de Friedrich Bessel, părintele astrometrie moderne. El a făcut prima măsurare a paralaxei stelare: 0.3 arcsec pentru star binar 61 Cygni. Fiind foarte dificil de măsurat, aproximativ doar 60 de paralaxele stelare au fost obținute la sfârșitul secolului al 19-lea, cea mai mare parte prin utilizarea micrometrului filar. Astrografii, folosind plăci fotografice astronomice, au accelerat procesul în secolul al 20-lea. Mașinile automate de măsurat plăcuțe și tehnologii mai sofisticate ce
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
11,597 de stele variabile, de asemenea, analizate în timpul misiunii Hipparcos. Astăzi, catalogul cel mai des folosit este USNO-B1.0, un catalog all-sky (cer complet), care urmărește mișcări corecte, poziții, magnitudini și alte caracteristici pentru peste un miliard de obiecte stelare. Pe parcursul ultimilor 50 de ani, 7,435 de plăci camera Schmidt au fost folosite pentru a finaliza mai multe anchete pe cer care fac datele din USNO-B1.0 cu o precizie de 0,2 arcsec. În afară de funcția fundamentală a oferi
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
fac datele din USNO-B1.0 cu o precizie de 0,2 arcsec. În afară de funcția fundamentală a oferi astronomilor un cadru de referință pentru a raporta observațiile lor, astrometria este, de asemenea, fundamentală pentru domenii cum ar fi mecanica cerească, dinamica stelară și astronomia galactică. În astronomia observațională, tehnicile astrometrice ajută la identificarea obiectelor stelare prin mișcările lor unice. Este esențial pentru păstrarea timpului; în UTC este, în principiu, timpul atomic sincronizat cu rotația Pământului prin intermediul unor observații exacte. Astrometria este un
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
funcția fundamentală a oferi astronomilor un cadru de referință pentru a raporta observațiile lor, astrometria este, de asemenea, fundamentală pentru domenii cum ar fi mecanica cerească, dinamica stelară și astronomia galactică. În astronomia observațională, tehnicile astrometrice ajută la identificarea obiectelor stelare prin mișcările lor unice. Este esențial pentru păstrarea timpului; în UTC este, în principiu, timpul atomic sincronizat cu rotația Pământului prin intermediul unor observații exacte. Astrometria este un pas important pe scara distanță cosmică, deoarece stabilește estimări la distanță de paralaxă
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
a fost cu scopul de a utiliza tehnica astrometrică pentru a detecta planete terestre care orbitează sau cele mai apropiate stele de tip solar. Agenția Europeană Spațială a lansat, în 2013, Misiunea Gaia, care va aplica tehnicile astrometriei în recensământul stelar. Măsurătorile astrometrice sunt utilizate de către astrofizicieni pentru a constrânge anumite modele în mecanica cerească. Prin măsurarea vitezelor pulsarilor, este posibil să se pună o limită pe asimetria exploziilor supernovelor. De asemenea, rezultatele astrometrieii sunt utilizate pentru a determina distribuția materiei
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
CCD-suprafață mare Palomar-Quest. Capacitatea astronomilor de a urmări pozițiile și mișcările acestor corpuri cerești este crucială pentru înțelegerea Sistemului Solar, trecutul, prezentul și viitorul său. Un aspect fundamental al astrometrie este corectarea erorilor. Diverși factori introduc erori în măsurarea pozițiilor stelare, inclusiv condițiile atmosferice, imperfecțiunile instrumentelor etc. Se adaugă erorile cauzate de către observator sau mijloacele sale de măsurare. Multe dintre aceste erori pot fi reduse prin diverse tehnici, cum ar fi prin îmbunătățirea instrumentelor și compensarea datelor. Rezultatele sunt apoi analizate
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
să perturbe evoluția formelor de viață complexe. Chiar și pentru localizarea curentă a sistemului solar, unii savanți au presupus ca acum 35 000 de ani, unele supernove să fi afectat negativ viața de pe Pământ, prin aruncarea unor fragmente de nucleu stelar spre Soare sub forma unor fire de praf radioactive și chiar obiecte mai mari, asemănătoare cometelor. În imediata vecinătate galactică a sistemului solar se află Norul Local Interstelar, un nor astronomic dens dintr-o altă regiune împrăștiată cunoscută ca Bula
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
de departe Sirius, o stea luminoasă din secvența principală de stele a cărei masă este asemănătoare cu cea a Soarelui și orbitată de către o pitică albă denumită Sirius B. Se află la aproximativ 8,6 ani lumină distanță. Celelalte sisteme stelare mai apropiate de zece ani lumină sunt sistemul binar Luyten 726-8 dintre două stele pitice albe și roșii (la 8,7 ani lumină) și pitica roșie solitară Ross 154 (9,7 ani lumină). Cea mai apropiată stea solitară asemănătoare Soarelui
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Cântecele de stea și stelarii sunt obiceiuri legate de Crăciun, Bobotează și colindat, dimpreună cu Viflaemul, Irozii și colindele cu subiect creștin. Deseori, cântecele de stea sunt numite generic „colinde”, deși acestea din urmă nu au legătură neapărată cu sărbătorile creștine. În România, precum și în
Cântec de stea () [Corola-website/Science/296844_a_298173]
-
închinarea magilor e sărbătorită deodată cu Crăciunul, umblatul cu steaua are loc în seara de Crăciun, pe când în țările de rituri apusene, unde închinarea magilor e sărbătorită la Bobotează, se umblă cu steaua în ajunul Bobotezei. În Austria și Germania, stelarii fac parte dintr-o organizație ce strânge fonduri caritative pentru țările sărace. În primele veacuri creștine, cum încă astăzi în Biserica armeană, se sărbătorea pe 6 ianuarie "Arătarea Domnului" (teofania), având mai multe evenimente deodată: Aceasta se atestează și de către
Cântec de stea () [Corola-website/Science/296844_a_298173]
-
în masă și mai mult de 90% după numărul de atomi. Se găsește în cantități mari în compoziția stelelor și a planetelor gigantice gazoase. Norii moleculari de H sunt asociați cu formarea stelelor. Hidrogenul joacă un rol-cheie și în exploziile stelare datorate reacțiilor de fuziune nucleară dintre protoni. În Univers, hidrogenul este întâlnit mai ales sub forma de atom și în stare de plasmă. Proprietățile acestora sunt diferite față de cele ale moleculei de hidrogen. Electronul și protonul de hidrogen nu formează
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
Pentru un observator terestru ele apar ca puncte de diverse culori, cu un diametru aparent egal dar cu fluctuații de luminozitate. Ochiul uman distinge pe cerul nocturn până la circa 6.000 de stele. Distanța până la stele este măsurată cu ajutorul paralaxei stelare, iar unghiul rezultat este de ordinul sutelor de miimi dintr-o secundă de arc. Multe stele se pot vedea ca puncte strălucitoare pe cerul nopții. Ele tremură sau sclipesc, aceasta însă numai aparent, datorită turbulențelor din atmosfera terestră. Cea mai
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
că nebuloasa Pistol, care este formată dintr-o aglomerare enormă de stele, ar avea un diametru de aprox. 4 ani-lumină. Stelele sunt compuse din plasmă, compoziția lor fiind formată în mare parte din nuclee de hidrogen și heliu. În plasma stelară se găsesc de asemenea și cantități mici de oxigen, carbon, neon și azot. Stelele emană și elemente în formă gazoasă, iar pe parcursul evoluției lor și din cauza fuziunilor atomice permanente apar în cosmos și cantități mici de elemente mai grele și
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
fuziuni termonucleare, acestea fiind procese prin care nucleele de atomi din plasmă se contopesc unii cu alții pentru a forma nuclee de elemente mai grele, eliberând energie sub formă de unde radio, lumină, căldură, Röntgen ș.a. Cea mai comună fuziune nucleară stelară constă în combinarea a patru atomi de hidrogen cu un atom de heliu, însoțită de eliberare de energie sub formă de căldură și lumină. Spre deosebire de stele, care au prin acest fapt lumină proprie, planetele din univers nu produc lumină proprie
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
patru atomi de hidrogen cu un atom de heliu, însoțită de eliberare de energie sub formă de căldură și lumină. Spre deosebire de stele, care au prin acest fapt lumină proprie, planetele din univers nu produc lumină proprie, ci doar reflectă lumina stelară care le luminează. Din această cauză planetele sunt mult mai întunecate și ca atare extrem de greu de descoperit. De aceea, pe lângă planetele sistemului nostru solar, care în mod excepțional sunt ușor de văzut (datorită apropierii lor), până acuma (decembrie 2006
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
atare extrem de greu de descoperit. De aceea, pe lângă planetele sistemului nostru solar, care în mod excepțional sunt ușor de văzut (datorită apropierii lor), până acuma (decembrie 2006) nu s-au descoperit decât circa 200 de alte planete. Există și sisteme stelare mai complexe, compuse din 2 sau chiar mai multe stele apropiate, care în general se învârtesc unele în jurul altora, având orbite stabile, datorate interdependenței lor gravitaționale. În cazul când stelele sistemului stelar sunt foarte apropiate, forțele de gravitație dintre ele
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
circa 200 de alte planete. Există și sisteme stelare mai complexe, compuse din 2 sau chiar mai multe stele apropiate, care în general se învârtesc unele în jurul altora, având orbite stabile, datorate interdependenței lor gravitaționale. În cazul când stelele sistemului stelar sunt foarte apropiate, forțele de gravitație dintre ele pot fi hotărâtoare cu privire la evoluția lor. Astronomii se folosesc de energia pe care o emit stelele pentru a le studia proprietățile chimice și fizice. Singura parte vizibilă a unei stele este atmosfera
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai închise la culoare numite Liniile Fraunhofer. Aceste linii ne arată elementele de pe suprafața stelară. Spre exemplu, hidrogenul apare în linii de culoare roșu închis, sodiul apare în linii de culoare galben închis, fierul apare în aproape toate culorile. Fiecare element din atmosfera stelară care apare în spectru depinde de temperatura și presiunea gazului respectiv
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
culoare numite Liniile Fraunhofer. Aceste linii ne arată elementele de pe suprafața stelară. Spre exemplu, hidrogenul apare în linii de culoare roșu închis, sodiul apare în linii de culoare galben închis, fierul apare în aproape toate culorile. Fiecare element din atmosfera stelară care apare în spectru depinde de temperatura și presiunea gazului respectiv. După multe cercetări, astronomii au reușit să realizeze o clasificare a spectrelor după temperatura pe care o emite fiecare stea. De la cea mai fierbinte la cea mai rece, tipurile
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei și până la stratul atmosferic. De exemplu, miezul soarelui poate atinge 27 de milioane de °C, pe când atmosfera acestuia este de circa 5.800-6.000 °C. Astronomii măsoară temperatura atmosferei stelare comparând spectrul față de un așa-numit "corp negru" (corp care absoarbe perfect și în totalitate toate radiațiile care le întâlnește, dar asta doar teoretic). În 1920, cercetătorii au măsurat diametrul angular al câtorva stele gigant și supergigant, cu un instrument
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
față de un așa-numit "corp negru" (corp care absoarbe perfect și în totalitate toate radiațiile care le întâlnește, dar asta doar teoretic). În 1920, cercetătorii au măsurat diametrul angular al câtorva stele gigant și supergigant, cu un instrument numit "Interferometru stelar Michelson". Acest diametru angular reprezintă diametrul măsurat în grade și minute de arc; în raport cu distanța până la stea s-a calculat apoi și diametrul linear al stelei. Arcturus, a patra stea ca strălucire pe cer, are un diametru solar de 23
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]