40,154 matches
-
Salustia, pișcăranilor li s-a părut că e prea de tot, iar femeia a trăit toată viața cu porecla Zalustra. Tocmai În curtea acestei biserici unite cu Roma, atrăgea atenția un mormînt fără nume În care zăcea cu siguranță un străin de sat, după toate probabilitățile, un ortodox, poate din Muntenia, poate din Moldova. Era un soldat necu noscut. În octombrie 1944, frontul ajunsese În zonă. CÎțiva militari germani ocupaseră răscrucea pieței satului, hotărîți să Întîrzie Înaintarea trupelor române pentru ca grosul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sosiți de pe Crișul Alb, dar care nici nu se gîndeau să plece. Îi omenise cum Îi dăduse mîna și lui, Îi Înțelesese, numai că venise ziua cînd nu mai avea cu ce să-i țină. Potera i-a luat pe străini pe sus, Îmbrîncindu-i și suduindu-i. Gazda, uimit peste poate, s-a băgat la mijloc: — Nu-i Îngăduit a da În ei, că lor li s-o arătat Maica Sfîntă, iară vouă nu! — Gura, chiaburule! — Apoi, dacă asta ni-i
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu scăpase de la ruși. Femeia lui de la Chicago a bănuit că, de fapt, el a pierit demult și că scriu rușii În locul lui ca să nu-i necăjească prea tare pe cei de acasă. S-a gîndit la viața ei printre străini, cu bani, dar fără bărbat, fără copii ală turi de ea, fără părinți. Într-o dimineață, și-a făcut baga jele și s-a Îmbarcat pe un vas de pe marele lac din nordul ora șului Chicago. A schimbat de mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și plecând, s-a spânzurat (kaˆ ¢pelqën ¢p»gxato). Iar arhiereii, luând arginții, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului (korbanan), fiindcă sunt preț al sângelui. Sfătuindu-se, au cumpărat cu ei țarina olarului, pentru îngroparea străinilor. De aceea a fost numită țarina aceea țarina sângelui, până astăzi. Atunci s-a împlinit ce s-a grăit prin Ieremia profetul, care zice: și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prins. Totuși, Biserica nu avea de ce să fie chiar atât de necruțătoare. Iuda apare umanizat, dediabolizat, într-un context istoric reconstituit cu minuție și talent de Pagnol. Trădarea lui survine după o noapte petrecută în casa părintească, la sugestia unui Străin (probabil simbolul „diavolului de treabă”). În Ficciones, Borges imaginează un tratat metafizic redactat de un savant de confesiune evanghelică, Niels Runeberg. Acesta duce mai departe teoria lui De Quincey, plecând de la axioma că „trădarea lui Iuda n-a fost întâmplătoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sa. Învățați-i și voi pe copiii voștri să citească, pentru a avea parte de înțelepciune în toată viața lor, citind mereu Legea lui Dumnezeu. Căci oricine cunoaște Legea lui Dumnezeu va fi respectat și nu va fi niciodată un străin, oriunde se va duce” (13,1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atât de liniște în poiană, încât se auzeau cosașii în iarbă și zumzetul albinelor, ba chiar și zborul fluturilor în jur. Amuțise până și foșnetul lung al brazilor și clipocitul pârâului... "Păi, tocmai că am venit s-o caut" răspunse străinul. "Dar ai pierdut-o ?" Nu, răspunse el. S-a rătăcit ea singură. Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut, nu știu cine ești, lasă-mă să te ating", zise copilul și-i căută mâna. Și atunci străinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
străinul. "Dar ai pierdut-o ?" Nu, răspunse el. S-a rătăcit ea singură. Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut, nu știu cine ești, lasă-mă să te ating", zise copilul și-i căută mâna. Și atunci străinul se aplecă, îl luă în brațe și copilul simți un miros necunoscut: miros de soare, de clopoței albaștri, de trandafiri de dulceață, de levănțică și gutui coapte de la bunica, de zăpadă proaspătă și de țurțuri strașnic de buni și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe la porți, plimbându-se pe bulevard sau mergând agale după cumpărături șoșoteau între ei, se uitau lung la mine unii mă salutau se vedea bine că ar fi dorit să intre-n vorbă, dar ce-aș fi putut spune unor străini, chiar așa prietenoși cum păreau. Mai bine să stau la umbră soarele care urca spre amiază începuse deja să ardă semn de ploaie, îmi spuneam. De aici am să mă pot uita la cei care trec poate-poate, totuși, văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o buburuză... vedeam petele negre pe aripile stacojii... și cred că adormisem la soare, când am simțit că trage cineva de hățul meu. Mă dezlegau ! Oare ce să însemne asta ? Parcă nu erau stăpânii mei. Da, chiar așa ! Erau doi străini. Unul îmi puse mâna pe grumaz și mă bătu ușurel. Ce mână moale avea ! Îmi scuturai coama , ca să-i spun că-mi place. I-aș fi răspuns, dar mi-am zis că nu se face să vorbesc cu străinii oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
doi străini. Unul îmi puse mâna pe grumaz și mă bătu ușurel. Ce mână moale avea ! Îmi scuturai coama , ca să-i spun că-mi place. I-aș fi răspuns, dar mi-am zis că nu se face să vorbesc cu străinii oricum ei nu-mi cunoșteau glasul și nu cumva să-i sperii. Nu de alta, dar era așa de blândă mângâierea aceea, că am adormit la loc ; n-a fost decât pentru o clipă, dar am visat... visul meu dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a venit deja prințul de peste mări și țări să mă cumpere, numai și numai pentru el și-mi spune când îmi pune el însuși șeaua de aur cu nestemate : hai, frumosul meu... "Hai, frumosule, trezește-te, trezește-te..." îmi spuneau străinii și-mi puseră frâul. Dar pe mine nu încălecase nimeni, niciodată . Ei, asta-i ! Doar nu erau să mă ducă la muncă tocmai azi, când până și pe mama mea, care duce tot greul în gospodărie, o lăsaseră să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în iarba moale. Ce-i drept, începuse să mă strângă hățul, dar degeaba ! Să-mi facă ce vor, nu mă ridic. Nu! Nu vreau ! Nu azi ! Nu ! Chiar și stăpânii mei au dat fuga din casă să-i întrebe pe străini de ce mă dezleagă ! Cel care-și lăsase mâna pe grumazul meu, răspunse: "Domnul are nevoie de el". Am auzit bine ?! Mi-am întors urechea spre el dar chiar așa spusese: "Domnul are nevoie de el". Hei, dar asta schimbă lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
într-adevăr, mândru. Atât de mândru, că deodată m-am ridicat, cât am putut de drept și cu capul în sus, cum am văzut că fac numai caii, i-am privit de sus pe toți și i-am urmat pe străini. Își puseseră hainele pe mine (și doar nu-mi era frig !... oare de ce-or fi făcut-o poate că așa se face când mergi la Rege, mi-am spus) și am mers mai departe. Tăcând. Mă temeam că dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
era frig !... oare de ce-or fi făcut-o poate că așa se face când mergi la Rege, mi-am spus) și am mers mai departe. Tăcând. Mă temeam că dacă dau glas bucuriei, se destramă visul și, mai ales, străinii or să vadă că nu sunt cal. Te pomenești că mă lasă atunci la marginea drumului și nu mă mai duc la Rege. Mă bucuram, dar mi-era și frică. Oare ce va zice Regele? Poate că străinii se înșelaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai ales, străinii or să vadă că nu sunt cal. Te pomenești că mă lasă atunci la marginea drumului și nu mă mai duc la Rege. Mă bucuram, dar mi-era și frică. Oare ce va zice Regele? Poate că străinii se înșelaseră, regele vroia un cal. Ce-o să se întâmple cu mine ? Mergeam, dar începusem să mă las mai greu dus înainte. Cel care ținea mâna pe grumazul meu, mă îndemna : acuș-acuș, hai, aproape am ajuns. Mă uitam în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe, că așa mare cum ești, dormeai ca pruncul lângă câine, la picioarele ei și te-am adus înapoi. Nu mai era de stat acolo, veniseră trei străini să-l vadă și ei pe copil și-i aduseseră câte și mai câte... Bărbatul a dat fuga după noi și ți-a pus ceva la piept: ca să-ți aduci aminte. Cred c-or fi fost niște paie, că, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și apoi venea încă un glas și încă unul și încă unul... așa cum se aprind stelele, noaptea, una câte una... până se umple tot cerul de lumină... Și era atâta pace și liniște și cald și bine... Așa e, spuse străinul : e din rochia mamei lui. Își ștersese lacrimile, când văzuse mielul. Și n-am să știu niciodată de ce l-a dat atunci înapoi și de ce-o fi murmurat, privind la copil : El e mielul, mielul e el..." Povestea mea14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pietre! Acuș' o să le strig pe nume! Se vede că am arșiță mare... Am strâns cât am putut pleoapele, mi-am mușcat degetul mic (așa mă învățase mama să fac când simt că leșin) și am deschis iar ochii, dar străinul era tot acolo, mergea cu unchi-mio și cu vecinu' Cleopa și-i auzeam vorbind. Primul se repezise-n vorbă vecinu', răstit, cum îi era felul: "Ce, numai tu n-ai auzit ce s-a întâmplat în oraș?!" și-ncepuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
privește ce se întâmplă. Nu-i fi fiind israelit, că altfel ai fi crezut și tu... și acu' ai fi plâns cu noi". Nu-l mai văzusem pe unchi-mio până acu' gata să se ia la bătaie cu cineva. Dar străinul mergea mai departe lângă ei și-i asculta. Când au istovit și-au terminat de povestit, răbufnind mereu către străin, de parcă le era mai ușor când strigau unul la altul și toți la străin ca și cum disperarea s-ar domoli când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
plâns cu noi". Nu-l mai văzusem pe unchi-mio până acu' gata să se ia la bătaie cu cineva. Dar străinul mergea mai departe lângă ei și-i asculta. Când au istovit și-au terminat de povestit, răbufnind mereu către străin, de parcă le era mai ușor când strigau unul la altul și toți la străin ca și cum disperarea s-ar domoli când te porți urât cu ceilalți așa sunt oamenii mari, mi-am spus în cele din urmă au tăcut. Străinul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ia la bătaie cu cineva. Dar străinul mergea mai departe lângă ei și-i asculta. Când au istovit și-au terminat de povestit, răbufnind mereu către străin, de parcă le era mai ușor când strigau unul la altul și toți la străin ca și cum disperarea s-ar domoli când te porți urât cu ceilalți așa sunt oamenii mari, mi-am spus în cele din urmă au tăcut. Străinul s-a întors ușor spre mine eram aproape de tot de ei, știam că n-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
către străin, de parcă le era mai ușor când strigau unul la altul și toți la străin ca și cum disperarea s-ar domoli când te porți urât cu ceilalți așa sunt oamenii mari, mi-am spus în cele din urmă au tăcut. Străinul s-a întors ușor spre mine eram aproape de tot de ei, știam că n-or să mă vadă, așa aprinși la vorbă cum erau și m-a luat de mână. Mergeam toți patru, iar străinul le povestea de Moise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cele din urmă au tăcut. Străinul s-a întors ușor spre mine eram aproape de tot de ei, știam că n-or să mă vadă, așa aprinși la vorbă cum erau și m-a luat de mână. Mergeam toți patru, iar străinul le povestea de Moise și profeți și ce spun scripturile despre Mesia și că așa trebuia să se întâmple, exact așa, totul. Glasul Lui era când puternic, când duios și blând ca adierea primăverii, când plin de mânie ca vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când am ajuns la casa mătușă-mii. El a dat să meargă mai departe, dar și unchi-mio, și Cleopa l-au oprit: Rămâi cu noi, pentru că se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite..." În lumina asfințitului, veșmântul străinului, care rămăsese tot drumul alb ca zăpada, lucea acum în culori de aur și purpură... exact ca al unui rege. Și picioarele-i erau albe și curate doar o pată roșie, așa ca un trandafir, înflorea pe fiecare o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]