2,009 matches
-
urmă Ghecetul copilăriei mamei mele și ne îndreptăm spre Măcin. Cam pe la jumătatea distanței, paralel cu șoseaua ce duce la Măcin, se înalță o stâncă numită „Piatra Fetei.” Până nu de mult era înconjurată de bălți pline de papură și stuf, cu apă verde, stătută, murdară, acum însă zona este parțial uscată și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene brună, iar țancurile (vârfurile ascuțite și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
au o arhitectură specific dobrogeană, diferită de cea moldovenească cu care eram obișnuit, nu într-atât de înalte, cerdacul sprijinit pe piloni groși de lemn, iar la cele foarte vechi - așa cum văzusem la Luncavița, Garvăn și Jijila - acoperișul era din stuf. Dincolo de locuri, tradiții, obiceiuri, rămân însă oamenii, aceeași oameni ca peste tot în țară, obosiți, măcinați de probleme, permanent - cum spun părinții mei - cu grija zilei ce va urma. Am revenit în Brăila destul de târziu și-i tot spuneam bunicii
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
gâștele lui sălbatice, eu stăteam la pândă pentru a surprinde scufundările torpilă ale pescărușului albastru și aparițiile timide ale lișiței, o pasăre cenușie cu o pată lăptoasă pe cap. Mă udam până la brâu și mă zgâriam pe tot corpul prin stuf și papură, dar nu conta căci eu mă distram mult prea bine... Toamna era caldă și mănoasă, cu ploi potolite, excelând doar în luna octombrie. Ploile mocănești ale lunii octombrie erau țârâite și îndesate de te ustura pielea dacă te
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
tăcere venită din vremuri îndepărtate și mute și asupra cărora trăirea se putea extinde în voie, ea însăși mută, încremenită. Dar cuvintele se depozitau acolo în acele clipe, deveneau așezarea lacustră de pe mal, fâșia de pământ spălată de ape dintre stuf și buruieniș se umplea de opinii și așteptări, ne împingea forțat și instantaneu pe Armin și pe mine într-o concurență pe care n-o căutaserăm și totuși trebuia să ne-o disputăm. Vârfurile de săgeți și toporiștile de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care își are originea în pilonii de lemn ai constructorilor de stâlpi, iar severul profesor, director al Muzeului Național elvețian, nu a mai lăsat nimic, cu zelul său reformator, din specificul paradisului elvețian de odinioară, decât șiruri de pălăriuțe din stuf, care se înghesuiau la țărm ca niște vestiare ale unui loc nou de camping. Totuși, construcțiile pe piloni se înghesuiau cu o forță nebănuită înapoi în lumea modernă, în ciuda cercetării și a teoriei. Le Corbusier, cel care cunoștea renovarea acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
printre lunci. „Suntem pe malul Nistrului, Costăchele!” - o exclamat Filip, cu ochii înrourați. „Cum îl trecem?” - o fost prima mea întrebare. „Slavă Domnului că am ajuns aici! De trecut... Ai uitat că ai fost tunar? Soluția e simplă. Adunăm lemne, stuf... Tot ce plutește și facem o plută. Hăinuțele pe ea și noi înnotăm ținându-ne de plută. Mai periculoși sunt grănicerii”... Am stat două nopți și două zile pe o ridicătură de pământ și am ținut sub observație malul apei
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o săptămână. Din când în când, câte un fulg însăila pânza ploii. Gardienii îi mânau ca pe vite. Unii dintre deținuți alunecau și cădeau în mocirla drumului. Ceilalți îi săreau în ajutor cu ultimele lor puteri. Vântul sufla fără opreliște. Stuful crescut prin smârcurile din jur se zbuciuma sub rafalele dezlănțuite. „În viața mea am mai prins toamne cu lapoviță și vântoase, dar ca aici în pustiul ista n-am mai întâlnit” - gândea Costăchel, poticnindu-se la fiecare pas. Privea cu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
face - a răspuns militărește Costăchel. Pe răspunderea ta! În caz contrar... Știi ce vă așteaptă pe amândoi!... Sfârșitul verii a venit parcă mai repede. Vremea se înrăutățea din ce în ce. Ploile purtate ca de iele măturau continuu întinderile de stuf și bălți. Frigul își înfingea colții fără milă în trupurile lipsite de vlagă... Chinurile fiecărei zile de muncă lăsau urme adânci pe chipul lui Brad Filip... Albise de tot, iar statura lui - falnică cândva - se împuțina pe zi ce trecea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
era sărat în plămânii lui. Voise să se întoarcă la știința pură, departe de lumea impersonală, marketizată a popularizării științei. Iată un motiv în plus. Cotul brusc la stânga pe care-l făcea Dyke Road îl scoase în fața estuarului acoperit de stuf. Gravitația îl trase de-a lungul micii văi unde spionii din rețeaua Setauket a lui George Washington își atârnaseră lanternele noaptea, trimițând semnale spre Connecticut, pe vremea când teroriștii erau eroii. Bicicleta acceleră periculos în josul digului. În ce lume era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca și locomotivele În Încă nescrisele tale scenarii. Bărbatul cu trup atletic țâșnește și, Împins de puternicul resort al setei de răcoare, se aruncă În cap și sparge oglinda lichidă a micului lac din lunca Târnavei. Apa, rece și adâncă. Stuful, pe margini, verde, cu frunza tăioasă ca oțelul. La fel de fulgerător precum a țâșnit, bărbatul iese la suprafață și Înoată cu mișcări egale, ca un mare sportiv. Leneviți toți În inima verii, e vremea mesei de prânz (unii mănâncă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
sfert cel târziu, el iese pe ușă. Punctual, tăcut, riguros, păi, nici dacă ar fi avut o slujbă, cu puțin până-n șase e pe malul bălții, cu gândul la o ploaie de o zi și-o noapte care ar înviora stuful ăsta opărit de vipie. El e zi de zi aici, așteptând ploaia sau chemând-o, ca și cum l-ar plăti cineva pentru asta, Rafaele, te-ai sonat, da, o slujbă, inevitabil te mai gândești și la asta. Anul trecut a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Matei, poate pentru că acolo ar fi vrut să-l ducă pe Rafael, și uite pentru ce: — Scoate permisu’ ăla, mea Matei, permisu’ matale de pescuit. Să-l arăți lu’ ăsta. — Lasă-l naibii, se aude nea Matei, oțărându-se din stuf. Nea Matei nu mai are nici un chef. Vrea să fie lăsat în pace cu supărarea lui. A ratat ziua de pescuit, așa încât aschilambicul îl mustră pe Rafael. Rechizitoriul lui e aspru și presupune o pedeapsă pe măsură. — Omu’ ăla-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
semne. Că ploaia și vântul n-or să țină o veșnicie. - Da, mergem pe insulă, am răspuns. Insula era aproape rotundă, în diametrul de vreo 50 de metri, cu câțiva copaci în marginea unde am debarcat și cu porțiuni de stuf, cu luminișuri, numai bune pentru pescuit. Părea a fi totul în regulă. Aveam la noi aparatul de radio, pentru a asculta cotele apelor Dunării și telefoane, în caz de acoperire a insulei cu apă, să anunțăm pentru a veni să
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
are importanța lui. Dar cui iar fi dat prin cap că o să întâmpinăm în august așa o vreme vitregă? Pe toată acea întindere nu eram decât noi și... apa. Neam ocupat locurile de pescuit, fiecare în câte un intrând de stuf și am dat cu câte două lansete. Prindeam bibani cât palma, erau buni și aceștia la saramură, dacă am fi izbutit să aprindem focul. Dar ploaia rară, rece și vântul, care ne cam tăia la mațe nu ne permitea acest
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mult am intuit-o că de văzut... Am înțepat și am simțit greu în vargă. Mi-am zis că e pește mare, nu putea fi vorba să fi agățat vreun plaur. Aveam un spațiu liber între cele două laturi ale stufului de vreo doi metri. Am început lupta cu peștele. Era mare, căci încerca să scape trăgând înspre el, îi mai dădeam fir, apoi iar recuperam. Cred că m-am luptat cu el într-un du-te vino vreo oră. Eram
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
o bucată de pământ, în 1835, pe care construi casa descrisă mai sus. Peste doi ani, în 1837, un diacon primi pământ de la aceeași epitropie și construi și el o casă cu “două cămări și una în spate”, acoperită cu stuf - viitoarea bojdeucă a lui Ion Creangă, situată pe strada Țicăul de Sus nr. 4. Deci, cele două case stăteau față în față, le despărțeau numai drumul, bojdeuca fiind mai în spate și mai jos, în vale. Dumitru Ionescu, un om
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
liniștit pe luncă. Meandrele lui alcătuiau coturi în care dormeau, falnic, copacii : un plop, un tei, pâlcuri de frasini, ulmi și stejari. Lângă mal clipeau, verde, răchiți. Boschete de soc sângerau sub rugi de hamei. în rupturile mâlite se îmbulzea stuful iar, la dolii, săbii de papură scoteau din teci panașe cafenii. Apa se domolea în iazul cu hatie și cu opust. Balta avea pește din care se lua vamă cu crâsnicul și cu volocul. Măcinând la sfatul soboarelor, moara uruia
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
mai nevrednică ca altele. Frecându-și stăruitor pleoapele, baba săruta evlavioasă pământul, apoi se scula suspinând. în ogradă troscotul scânteia din firișoare de cleștar ; flămândă, o mâță se prelinse din podul în care mieunau glasuri subțirele. Sub un snop de stuf din streșina casei era ascunsă o legătură, adevăratul motiv al frângerii de inimă cu care se rugase Aglaia : abia ieri îndosise de pe gardul cumnatei Sevastița cămașa și izmenele lui Ion. Baba pipăi lucrurile bucată cu bucată, apoi le înfundă cu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ignore presimțirea pe care o avusese, făcându-și de lucru În crescătoria de viermi de mătase. Ieșise din casă pe ușa din spate, trecuse pe sub vița-de-vie cu miros dulce și străbătuse curtea terasată, intrând În baraca joasă, cu acoperiș de stuf. Mirosul acru, larvar, de dinăuntru n-o deranja. Crescătoria de viermi de mătase era oaza personală, urât mirositoare, a bunicii mele. De jur Împrejurul ei, pe suporturi, viermii de mătase albi și moi stăteau agățați de mănunchiuri din rămurele de dud. Desdemona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Utah. După aceea m-am deșteptat. Dar huruitul aproape c-a ajuns la ei. Zizmo deschide portbagajul. Și iată că din ceață apare o șalupă slinoasă, cu doi bărbați la bord. Aceștia opresc motorul și lasă barca să alunece prin stuf. Zizmo Îi dă un plic unuia dintre bărbați. Celălalt trage prelata de pe spatele bărcii. În lumina lunii se văd strălucind douăsprezece lăzi de lemn, stivuite cu grijă. ― Acum am propria mea cale ferată, spuse Zizmo. Hai, descarcă. Natura exactă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
le ascultăm pe drum și adusese și ceva de citit: The Guardian și ultimele două numere din Parkett. Am condus pe drumurile Înguste, mărginite de pomi, care merg spre nord-est. Am trecut prin sate În care casele aveau acoperișuri de stuf. Terenul devenea din ce În ce mai mlăștinos, apăreau golfulețele și curând am trecut podul care ducea la insulă. Să trec direct la fapte? Nu, Încetul cu Încetul, așa am de gând să procedez. Să menționez mai Întâi că aici, În Germania, e octombrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pe gingia cărnoasă. Iar dacă fumătorul scoate rotocoale de fum, ajungi să vezi până În fundul catifelei Întunecate din interiorul obrajilor. Așa mergeau treburile cu Obiectul Obscur. O țigară În pat era piatra de mormânt care marca sfârșitul fiecărei zile și stuful prin care Își respira Întoarcerea la viață În fiecare dimineață. Ați auzit de artiști ai instalațiilor? Ei bine, Obiectul era o artistă a exhalațiilor. Avea un repertoriu Întreg. Era Suflul Deviat, În care sufla politicos fumul prin colțul gurii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de-o palmă și visatoare ca niște ochi osteniți de gânduri... În spatele ei se înălțau, ocrotitor, câțiva copaci bătrâni de-o seama cu ea. Căsuța albă, cu pereții muruiți proaspăt cu var, cu prispă îngustă de jur împrejur, acoperită cu stuf, stătea aplecată pe-o parte, de parcă s-ar fi mirat de trecătorii de pe drum. Salcâmul bătrân de la poartă, oalele de lut ars, puse cu gura în jos în gărduțul din fața casei, căsuța albă și bătrânii copaci din spatele ei... totul, sub
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
deltă. Cu toate că venise în țară cu alte planuri. Delta Dunării nu era numai un loc în care conviețuiau oameni de diferite rase, ci și un imperiu al păsărilor, animalelor și plantelor, un labirint de poteci acvatice șerpuind printre insule de stuf unde pițigoi, stăncuțe, cintezoi, buze, cocostârci, pelicani și alte cunoscute și necunoscute animale își duceau viața lor secretă. Cormoranul îi făcuse o impresie deosebită lui Simon. O pasăre de deltă lungă, neagră, cu gâtul și capul împestrițate cu alb. Ciocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
scriam despre această vizită neașteptată. Văd agenda îmbrăcată în copertă de plastic roșu și văd fiecare rând de la data aceea: "9 octombrie 197... Din ce în ce mai departe de viață. Figura mai emaciată, lemnoasă, obosită, ochii ca și când s-ar cufunda în spirale de stuf, glasul negru cu capiteluri sobre și frontoane, ceva renascentist și o tinerețe despicată și prăfuită. Am fost într-o casă mare, veche, cu odăi înalte și afumate (cîte o sobă Siena în fiecare), cu pereții acoperiți de icoane pe sticlă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]