3,733 matches
-
una singură... Bineînțeles că e mai bine să auzi ceea ce te interesează direct, de la persoana cu pricina. Chiar dacă nu mi-a venit să cred... după fluieratul acela nepăsător... a zis că a avut impresia că fratele meu a fost cam surprins... Hmmm, ciudat! Nu răspunde nimeni... Oare n-o fi acasă?... — Cui i-ai telefonat? — Celui care stă În spatele nostru... — Ultimului martor? Hai să fim serioși! S-o fi săturat de telefoanele dumitale. Dar eu nu pe el te-am rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el mașină tot de la domunul Nemuro. Mi-a spus că o vinde la un preț rezonabil și e În stare foarte bună, așa că am considerata un chilipir. Eu: Nu l-ați Întîlnit pe domnul Nemuro la localul Camelia ? Toyama: (puțin surprins) Ba da, cam pe vremea cînd mi-am lăsat slujba și m-am postat și eu prin fața porților. Eu: Ce vreți să spuneți ? Toyama: E un fel de muncă temporară. Te așezi direct În fața unei Întreprinderi și aștepți să plimbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
legături cu o asemenea organizație? Toyama: Nu știu. N-am băgat de seamă și nici n-ara vrut să știu. Eu: Ar exista posibilitatea ca domnul Nemuro să fi avut oarecari obligații față de Camelia sau față de o agenție similară? Toyama (surprins și adînc preocupat): Dacă-mi amintesc bine, domnul Nemuro era șef de secție Într-o Întreprindere legală. Aș Înțelege să aibă obligații față de Camelia dacă s-a amestecat și el În astfel de afaceri... SÎnt și printre șoferi tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
remarca rîzÎnd, ca un complice pe jumătate conștient că-i auzit. Nu-i isteață? E genială cu drăgălășeniile ei. Ești femeie-n toată firea, nu? Dar, de fapt, care a fost motivul despărțirii? — Asta voiai să știi? mă Întrebă ea surprinsă, privindu-mă drept În ochi. Chiar aici, În plină zi... — Nu te gîndi prea mult. Spune-mi ce-ți vine pe limbă acum, exact ce gîndești. — Am fost de acord cu despărțirea pentru că am crezut că știu ce gîndești tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scîntei. — Asta era! Ai părăsit domiciliul! Ai fugit de-acasă! Am fugit ? Normal, nu? De fapt asta și avusesem de gînd, așa că nici n-ar fi fost nevoie să mi se spună. Doar nu se cădea să mai fac pe surprinsul acum, ca și cînd aș fi descoperit cine știe ce noutate. Adevărul este Însă că am fost consternat cînd mi s-a scos În evidență ceea ce sărea În ochi oricui. M-am simțit umilit de parcă mi-ar fi turnat cineva conținutul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și momentul de liniște pînă a Început alta mi-a străpuns urechile și ultimele cuvinte ale fetei au aruncat o umbră asupra Întregului bar precum aripile unei păsări uriașe. Cei doi bărbați de la masa de la intrare au privit Înspre noi, surprinși. Următoarea melodie era interpretată la chitară și atmosfera din jurul nostru părea mai lîncedă. Nu mă mai simțeam deloc izolat de restul barului. Mi-am terminat băutura din pahar pe cînd coboram de pe scaun. — Plec. Mi-am amintit că am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
oare nu va deveni strada un peisaj la fel de pustiu ca și mai Înainte? Trebuie s-o opresc imediat! Ca s-o fac să iasă din starea de absență totală, i-am pus nota pe care mi-o dăduse pe tejghea. Surprinsă, Încetă să-și mai ronțăie unghia și-și ascunse În pumn vîrful degetului ei zdrențuit. I-am Întins o bancnotă de o mie de yeni fără să scot nici un cuvînt și ea mi-a dat restul, la fel de tăcută. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Doamna Suciu privea când la Mircea, când la roșii, cu privirea năucă. „Ce, măă, cee?” zice ea pierdută „Pătlăgele cataleptice!”, punctă scurt colegul meu și o privi fix, sobru, cu superioritate academică. Am văzut pentru o clipă chipul ei răvășit, surprins, buimac, neștiind ce să spună, cum să reacționeze, uitându-se la mine de câteva ori, poate-i ofer vreun sprijin. Apoi izbucni, roșindu-se toată, trăgând aer în piept și ridicându-și brațele în sus „Hoo, trăznite-ar Dumnezău, cum îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul, iar ea refuzase cu un gest familiar, ca de „om al casei” și se instala în primul fotoliu; de lângă fereastră, el, puțin stânjenit de infirmitatea profesională în care se simți surprins, debută printr-o minciună, ca singur colac de salvare: - Ați venit, mi-a spus doamna Pavel, în legătură cu o lege privind învățământul. Trebuie să vă spun ca nu ne-au venit Buletinele Oficiale de aproape o săptămână. Socoti că în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
feței: - Știu eu? probabil că da, rostii șovăielnic, pentru că în clipa acelui răspuns, abia atunci, în clipa aceea, gândul îmi merse, substanțial, deopotrivă, la Keti și la Ana, pe care niciodată nu le gândisem în același timp, dându-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu știu exact ce e în stânga și ce e în dreapta. „Nu se poate așa ceva”, îmi spusei. Ea a observat încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire îi juca pe față, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
terminăm și noi până atunci, vorbi Marga Popescu. - Asta n-are nici o importanță, precizai. Și-apoi de unde știți dumneavoastră - spusei deodată, nici eu nu știu cum și de unde mutând direcțiile vorbirii - că noi trăim numai o singură viață? - Ce-ați spus? întrebă surprinsă profesoara. Ce vreți să spuneți? - Că poate să existe o viată și după moarte și care s-ar putea să fie cea esențială, adică cea adevărată. - Chiar credeți așa ceva? Nu știu cum am vorbit, că pe față i se stinse orice lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prânz, când venii acasă, abia putu vorbi. Îmi citi scrisoarea adresată ei, după care mi-o întinse pe cea rânduită pentru mine, amândouă în același plic, a mea închisă cu colțare de lipit. Iubite domnule judecător, știu că vei rămâne surprins. Așa e în viață. Nu toate împrejurările pot fi prevăzute, din care cauză, nici măcar noi față de noi înșine nu putem fi previzibili. Am luat hotărârea de a nu mă mai întoarce. Am prelungit șederea până acum când mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
stație chineză de la sol, solicitarea de a întoarce avionul, deoarece organele de frontieră chineze nu permit survolarea teritoriului chinez în drum spre U.R.S.S., spre Tașkent. Autoritățile chineze nu-și motivaseră decizia, deși anterior survolul fusese aprobat. Calm, dar vădit surprins, șeful Delegației române a indicat să se verifice imediat despre ce este vorba, în timp ce avionul își continua zborul spre frontiera indo-chineză. În salonul aeronavei, se lăsase o tăcere grea. Ceva mai târziu, căpitanul a adus același răspuns: autoritățile chineze de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
la Santiago, delegațiile economice nu ne-au asaltat. Și atunci, ca din păcate și acum, America Latină nu era pentru noi o "prioritate". Lansasem propuneri, în diverse domenii, dar ne loveam de indiferența celor din țară. Ca atare, am fost plăcut surprins, când am primit comunicarea deplasării în Chile, în 198o, la jumătatea lunii decembrie, lună de început de primăvară în emisfera australă, deci de presupus "cu vreme bună", a unei delegații a Ministerului Economiei Forestiere. De la sud de Santiago și până în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
întrebat direct: Cine te-a pus, domnule, să soliciți vizită la palestinieni?". Am răspuns: "Am dosar pregătit în timp regulamentar, pe care l-am trimis deja în centrala M.A.E., sub semnătura șefului meu direct, ambasadorul României la Tel-Aviv". Surprins, ministrul a completat: Credeam că avem de a face cu profesioniști!". Printre dinți și mai mult pentru mine însumi, am replicat: "Unul dintre profesioniști este în fața dumneavoastră!". Am avut impresia că, și în acest caz, la înalții responsabili români persistă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Geneva, spre a susține, în fața Comitetului drepturilor omului, Raportul Guvernului român cu privire la îndeplinirea obligațiilor ce decurgeau din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, mi-a făcut, desigur, o mare bucurie ca oricărui diplomat, dar în același timp, am rămas surprins, deoarece nu mă așteptasem la o asemenea alegere. Comitetul reprezintă o instituție de bază în sistemul O.N.U., un for ale cărui acte au un ecou care poate atinge prestigiul oricărui stat; ca atare, mă consideram onorat de această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
contenesc, sara coboară peste liniștea oamenilor. Crâșma lui Moș Precu, 1904 Cânele a apărut prima dată în Voința națională, nr. 5853 din 21 oct.-3 nov. 1904. În Notele sale publicate în 1954, Profira Sadoveanu mărturisește că târgul de provincie surprins aici este Fălticeniul, iar strada, Ștefan cel Mare. La apariție, schița a stârnit o nouă polemică între H. Sanielevici și G. Ibrăileanu. Primul a acuzat din nou schița de imoralitate. Între Sadoveanu și G. Ibrăileanu se va lega, în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
toate câte-i trebuiau. Zâmbind, își pregătea carabina și era încredințat că nu va vedea nici urmă de urs, după o logică și o rânduială bine cunoscută vânătorilor. Cum merge treaba, Culi? a întrebat el deodată. Paznicul s-a întors surprins, căutând în juru-i ruinile despre care voia să se informeze stăpânul său. Nu mai erau ruini, nu mai erau pojaruri. Totuși Culi privi în sine neguros, negrăbindu-se a da răspuns. Domnul Ionaș Popa a clătinat din cap și, venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alene între spinii grindului, căutând o floare. Găsi un fir de ovăs sălbatic; îl culese și, îndreptându-și linia trupului, îl mușcă cu grație, scuipând ușurel într-o parte. — Vă duceți în colo? Ne întrebase privindu-ne puțin pieziș. Agreabil surprinsă și încurcată își mișca brațele și sânii și avea o undoire a trupului. Ne întreba ca să nu tacă și să înțelegem că ne acordă atenția cuvenită. —Ne ducem în colo, îi răspunse barcagiul. Dumneata ești, nene Fane? După cum se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duc s-aduc apă. Poate le e sete oamenilor. „Oamenii“ eram eu. Se ducea și se întorcea: —Apăi am adus apă. Am fost surprins mai târziu, când mi-a declarat căse duce undeva pentru niște necesități personale. Nu mai puțin surprins am fost când, întorcându-se, a comunicat, oarecum indiferent, că acele necesități au fost satisfăcute. Barcagiul meu plecase; soarele se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apuc de Tai Bo sau o chestie de-asta. Poate că eu și Helen am putea fracventa niște cursuri. Cu ce ești îmbrăcată în aceste vise? a întrebat Rachel. Kimono de kung fu și chestii de-astea? — Nu. (Mama părea surprinsă.) Doar fusta și puloverul pe care le port de obicei. —Aha. (Rachel și-a ridicat degetul cu un aer plin de înțelepciune.) Asta explică multe. Simți că ești cea care veghează asupra familiei și că avem nevoie să fim apărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
M-a trezit clinchetul unei cești lângă urechea mea. —Cafea, a zis. E timpul să te trezești. M-am smuls cu greu din somnul meu dulce și am încercat să mă ridic în capul oaselor. — Ești deja îmbrăcat, am spus, surprinsă. —Mda. Îmi evita privirea. Stătea la capătul patului, trăgându-și ciorapii, cu fața în jos, cu spatele la mine și deodată m-am trezit de-a binelea. Mai fusesem în situația asta și știam regulile jocului: rămâi degajată, nu-l forța, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
palmă. Poate că ar fi trebuit totuși să fac chestia cu atinsul degetelor de la picior și datul din fund. —Tre’ să plec la Boston, a continuat. Am ceva de rezolvat. — Cum spui tu. —Cum spun eu? S-a întors. Părea surprins. — Da, Aidan, cum spui tu. Te culci cu mine, începi să te porți ciudat și acum, din senin, nu mai ești pe-aici în weekend. Cum spui tu. Chipul i se albise. —Mda, Anna, uite. Probabil că nu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
aveau de-a face cu nimic, dar care îți luau gândul de la altele. Vedete care slăbiseră. Care se îngrășaseră. Care își pocniseră coafezele. Asta m-a ajutat să-mi mențin calmul. Apoi am trecut podul spre Manhattan. Am fost aproape surprinsă să descopăr că era încă acolo, văzându-și de treabă, continuând să fie Manhattan, în ciuda a ceea ce mi se întâmplase mie. Apoi am ajuns în cartierul meu, așa-numitul Mid-Village. (Situat între fermecătorul West Village și sofisticatul East Village, Mid-Village
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
i s-au lărgit în timp ce tristețea de pe chipul ei deveni și mai profundă. —Anna, cred sincer că... Bărbații în negru plecau. În timp ce treceau pe lângă masa noastră, unul dintre ei a dat cu ochii de Rachel și a mai privit-o surprins. Avea o față suptă, tenul brăzdat de cicatrice vechi de la acnee, ochi căprui neliniștiți și păr lung, negru. N-ar fi făcut notă discordantă între cei de la Red Hot Chili Peppers. —Hei! a zis. Ne-am mai văzut? La întâlnirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]