3,283 matches
-
Albaicin. Nu departe de fosta noastră casă, o biserică nou construită a fost incendiată. În chip de represalii, două moschei au fost devalizate. Oricui îi sărea ușor muștarul din pricina credinței. Într-o zi s-a aflat că Hamed murise în temniță, ca urmare a chinurilor la care fusese supus de inchizitori. Refuzase până la capăt convertirea, mulțumindu-se să amintească de înțelegerea semnată de suveranii creștini. Când vestea morții sale s-a răspândit, pe străzi au răsunat chemări la luptă. Dintre toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stăruințele tale i s-a poruncit să plece proscris în satul lui, și tocmai când se ducea într-acolo a fost atacat și asasinat. Răspunderea ta e mare. În timp ce vorbea, ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lunii rajab, orice persoană care te va vedea între fruntariile regatului te va aduce aici în lanțuri. În pofida asprimii ultimelor cuvinte, a trebui să fac un efort ca să nu las să se vadă ușurarea pe care o simțeam. Scăpasem de temniță și de pieire, iar o lungă călătorie de doi ani nu mă înfricoșa deloc. Pe deasupra, mi se lăsase o lună întreagă pentru a-mi pune ordine în afaceri. * * * Ieșirea mea din Fès a fost remarcată. Țineam să plec în surghiun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zi de vineri, chiar după rugăciunea de la amiază. Rămase închis în camera sa până în vinerea următoare. Se duse atunci la tribunele de la Așrafiah, puse să fie aduși prizonierii închiși în cele patru închisori, în donjonul citadelei, cât și în Arkana, temnița palatului regal, și semnă un mare număr de eliberări, mai ales pentru apropiații săi căzuți în dizgrație. Cel mai celebru beneficiar al augustei clemențe a fost meșterul bărbier Kamaleddân, al cărui nume făcu la iuțeală înconjurul orașului Cairo, provocând nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe o scară în formă de melc. Am fost instalat într-o încăpere mică, mobilată doar cu un pat, un scaun și un cufăr din lemn, ca și cum ar fi fost vorba mai curând de un modest han decât de o temniță, dacă nu mai punem la socoteală ușa grea, încuiată pe dinafară cu lacăt. Zece zile mai târziu, am primit un oaspete. Văzând zelul politicos cu care-l întâmpinau gărzile, am priceput că era vorba de un apropiat al papei. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câțiva trecători se adunau ciorchine în jurul nostru. — Am vizitat destule monumente pe ziua de azi, l-am implorat eu. O să ne întoarcem altă dată. Și, fără să mai aștept o clipă, am fugit să mă refugiez în tihna vechii mele temnițe, jurându-mi să nu mă mai plimb niciodată prin Roma având drept ghid un adept al lui Luther. Pentru vizita următoare, am avut norocul să-l am companion pe Guicciardini, care tocmai se întorsese dintr-o lungă ședere la Modena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a isprăvit jalnic. N-am alergat niciodată prea repede, mai ales în rasă de călugăriță. Grădinarul m-a prins și m-a adus îndărăt la mânăstire, răsucindu-mi brațul ca unei hoațe de găini. Am fost azvârlită atunci într-o temniță și biciuită la sânge. Mai păstrase încă ceva urme, care nu-i răpeau totuși nimic din frumusețe, nici din blânda perfecțiune a trupului. — După două săptămâni, când m-au lăsat să ies, mă hotărâsem să-mi schimb atitudinea. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și de stareță. Aceasta și-a luat un ton mieros: „Dă-te la o parte, fetițo, o deranjezi pe Eminența Sa, iar surorile tale așteaptă“. A fost o clipă de șovăială. Aveam să mă pomenesc oare aruncată pe veci în temnița răzbunării? Aveam să fiu oare în stare să mă agăț de mâinile salvatorului meu? Eram cu sufletul la gură, ochii mei implorau. Apoi a căzut sentința: „Așteaptă-mă aici! Am să te spovedesc!“ Mi-au dat lacrimile, trădându-mi fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al sultanului: — De când e la putere, Soliman a pus capăt obiceiurilor sângeroase ale tatălui său. N-a pus să li se taie beregata nici fraților, nici fiilor, nici verilor lui. Oamenii de vază surghiuniți din Egipt au fost aduși acasă. Temnițele s-au golit. Constantinopolul îi înalță osanale tânărului suveran, comparându-i faptele cu o rouă binefăcătoare; iar orașul Cairo nu mai trăiește cu teamă și îndoliat. — Un sultan otoman care nu ucide! Tonul meu era foarte sceptic. Abbad a corectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cuvintele referitoare la cucerirea Rhodosului. Într-o noapte, am avut un vis. L-am văzut pe Soliman având, sub turban, un chip de copil, cel al lui Bayazid. Cobora iute de pe un munte spre a veni să mă scoată din temniță, dar, înainte să fi putut ajunge la mine, eram deja treaz, tot în celulă, neînstare să mai adorm pentru a mai visa un pic. Bezna, frigul, lipsa de somn, disperarea, liniștea... Ca să nu-mi pierd de tot mințile, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe același ton. Numeroși prieteni se adunaseră la mine acasă ca să-mi sărbătorească eliberarea, a cărei veste se răspândise încă din zori. Vecini, elevi, prieteni, cu toții au declarat la unison că mă schimbasem prea puțin în decursul unui an de temniță. Cu toții, în afară de Giuseppe, care a refuzat cu îndârjire să mă recunoască și care a stat trei zile încheiate îmbufnat până să-mi spună pentru prima oară în viață: „Tată!“ Curând a sosit și Abbad de la Neapole spre a-mi saluta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
murit în vara asta. Vizibil la curent, Maddalena îmi încălzi mâna cu un sărut de mângâiere. Abbad continuă: — Mă aflam la Tunis când a căzut bolnavă pentru ultima oară. A cerut să te vadă. — I-ai spus că eram în temniță? — Da! Am preferat să aibă pentru tine mai curând un ultim gând de îngrijorare, decât unul de dezaprobare. * * * Pentru a se face iertat că fusese încă o dată un mesager al nenorocirii, Abbad îmi adusese de la Tunis un sipet care conținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
proiect a venit să acapareze ceasurile mele închinate scrisului, un proiect nebunesc, dar fascinant, care mi-a fost propus cu prilejul unei vizite ce mi l-a readus pe fostul meu elev Hans, la o lună de la ieșirea mea din temniță. Hotărându-se să se întoarcă în Saxonia, venea să-și ia rămas-bun, să mă asigure încă o dată de recunoștința sa pentru învățătura pe care i-o dădusem și să-mi prezinte cu această ocazie pe unul dintre prietenii lui, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am spus și m-am întors la loc. Nu era vorba de una din cumplitele mele mahmureli. Cred că poponarul tău standard ar fi putut trece pe aici pentru un ultim pahar de vin alb în drum spre întâlnirea cu temnița sau randevuul cu un contract cu moartea lui Water Closet sau Mother Load. Dar ăsta era locul întunecat al pipăielilor și șoaptelor, al siluetelor negre. Umbrele lor nu înfiorau și nu amenințau, era mai curând o absorbire de natură clericală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
surprins privirea. „De-acolo începea sectorul viețașilor“, a precizat el. „Mai tragem la zidărie. Lucrătură zdravănă“, a mai oftat apăsat, ferm convins că acolo era locul meu, nu lângă minunea aceea de Ester, zâmbind întruna, pierită de farmecul ascuns al temniței năruite. Am renunțat să mă îndrept spre sectorul viețașilor. Mă gândeam că inginerul ar fi fost în stare să facă cine știe ce scamatorie, să deschidă vreo trapă secretă care să mă înghită sau să trântească ușa aceea grea după mine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-va ca un sfârșit firesc. Neplăcută este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși, iată, și din risipă se poate umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe, puse acum pe muzică. Poezii despre un timp năruit și din suferințe despre care multă vreme nu am știut nimic. Despre vieți frânte atât de umilitor, despre care nu am știut. Sau, când aflam despre ele, eram atât de îndobitocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani peste mine ca să înțeleg - dar cât înțeleg și acum? - că am crescut pe un întins de suferință. Oricâte s-ar fi făcut bune în acei ani în țară, s-au făcut pe o imensă suferință. S-a clădit pe temnițe, iar urletele celor chinuiți erau înghițite de cântecele de slavă pe care noi înșine le urlam. Slăveam ce? Aparenta liniște în care creșteam, ne făceam planuri de viitor, ne rostuiam viețile. Neștiutori, neîncrezători, înverșunați împotriva unor dușmani pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am aflat adevărul am continuat să stau la masa foștilor călăi. Am încercat să cred în dezvinovățirea lor. Am găsit chiar temeiuri de a le înțelege și justifica ticăloșia. Am continuat să cred că dușmanii sunt încă cei morți în temnițe. Amintirea lor încă mă înfricoșa. Nu am înțeles că minciuna încă îmi stăpânea sufletul, gândurile, faptele. Nu am știut niciodată de care parte este adevărul. Și nu am avut curajul să-l caut. Mă îngrozea doar gândul că l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu le simțea, pentru a-și justifica prezența aproape constantă În casa de pe bulevardul Tibidabo, să spună numai ceea ce știa că ceilalți voiau să-l audă spunînd, să citească privirile și dorințele lor, să-și Închidă onestitatea și sinceritatea În temnița imprudențelor, să simtă cum Își vindea sufletul pe bucățele și să se teamă că dacă, Într-o bună zi, avea să ajungă s-o merite pe Penélope, atunci nu va mai fi rămas nimic din acel Julián care o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-l angajeze pe Quimet, un băiat din cartier, fost prieten al lui Julián, ca ajutor și ucenic În prăvălie. Antoni Fortuny era un om care nu se simțea În stare să vorbească deschis decît despre pălării. Își Închidea sentimentele În temnița sufletului luni În șir, pînă cînd se otrăveau fără putință de lecuire. De la o zi la alta devenea tot mai prost dispus și mai iritabil. Nimic nu-i convenea, de la strădaniile bietului Quimet, care Își dădea sufletul ca să Învețe meserie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
preot cădeau În groapa aceea de marmură În care trei ciocli fără chip Împingeau un coșciug cenușiu peste care aversa luneca precum ceara topită și din care mi se părea că aud glasul mamei chemîndu-mă, implorîndu-mă să o eliberez din temnița aceea de piatră și de beznă, În vreme ce eu nu reușeam decît să tremur și să-i șoptesc tatei, fără glas, să nu-mi mai strîngă mîna așa de tare, fiindcă mă durea, iar mirosul acela de pămînt proaspăt, pămînt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ultimele ei cuvinte au fost un mesaj pentru tine. — Ce-a spus? am Întrebat eu, cu glasul sugrumat de frig. Mi-a pomenit numele? — Delira, Însă cred că se referea la tine. La un moment dat, a spus că există temnițe mai grele decît cuvintele. Apoi, Înainte să moară, m-a rugat să-ți spun să o lași În plata Domnului. L-am privit fără să pricep. Pe cine să las În plata Domnului? — Pe o anumită Penélope. Mi-am Închipuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor. M-am așezat pe treptele ce se afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există temnițe mai grele decît cuvintele, mi-am șoptit. Abia atunci am priceput că mesajul Nuriei Monfort nu-mi era destinat mie. Nu eu trebuia s-o las În plata Domnului pe Penélope. Ultimele sale cuvinte nu fuseseră pentru un străin, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Miquel dormea de cîteva nopți Într-o pensiune de pe strada Canuda, o cocioabă lugubră și umedă ce emana culoarea și mirosul unui osuar. CÎnd am văzut Încăperea În care ajunsese, un soi de sicriu fără ferestre, cu o laviță de temniță, l-am luat pe Miquel și l-am dus acasă la mine. Tușea Încontinuu și se vedea că e mistuit. El a spus că era un guturai Încă nevindecat, o afecțiune pasageră de fată bătrînă, care avea să dispară de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]