5,887 matches
-
de fiare, cu oasele risipite... Zăpada, ploile ar șterge orice urmă... Întoarse capul speriat. Un cerb mare cu coarne înalte, spectaculos ramificate, îl privea neclintit, mișcându-și ușor nările, ca și cum ar fi știut că era cineva acolo, după perdea, în trăsură. Apărură și câteva ciute. Apoi, pe neașteptate, fugiră cu salturi lungi, sincronizate, înapoi în pădure. Manuc își simți gura uscată. Abia reuși să-și dezlipească limba de cerul gurii. Din cauza tensiunii nu mai saliva. Închise ochii. Respiră adânc de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ar fi încăpățânat, cu siguranță ar fi reușit să pună laba pe Napoleon. Ohhh, prietene! De ce n-ai făcut-o? De ce n-ai făcut-o! Lumea ar fi fost cu totul alta, iar eu n-aș mai sta acum, în trăsură, cu inima plină de neliniște pentru prezentul și pentru viitorul meu.” Prințul tresări iar. Ușa cabanei tocmai se deschisese larg. Văzu doi bărbați necunoscuți, urmați de Dante Negro. Cel mai puternic om din lume, cel mai mare dușman al său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doi, îl va lăsa pe Dante Negro să-și termine liniștit treaba, privind de la una din ferestre. Din cabană apărură însă doar vizitiii cărând mai multe lădițe de voiaj. Cei doi bărbați urcară. Bagajele fură ancorate cu funii la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vizitiii cărând mai multe lădițe de voiaj. Cei doi bărbați urcară. Bagajele fură ancorate cu funii la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era pustiu acum. Pictorul se gândea la fiola cu otravă zărită în trusa de toaletă a împăratului. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era pustiu acum. Pictorul se gândea la fiola cu otravă zărită în trusa de toaletă a împăratului. O trusă ieftină, procurată din orășelul Smorgon. Cealaltă trusă, cu obiecte cizelate din aur, trusa de care împăratul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în toată Europa, căzuse, împreună cu una din lădițele sale personale de campanie, în apele Berezinei. Cu siguranță, traversarea acelui râu fusese o treabă mult prea cumplită chiar și pentru Napoleon. De nesuportat. Când Dante Negro reveni și se urcă în trăsură, Manuc observă că avea ochiul umezit. ― A plecat? Dante Negro aprobă, mișcând de mai multe ori la rând capul, ca în transă. ― Dar... care dintre cei doi era de fapt împăratul? ― Cel mai umil, mai neajutorat, mai bătrân. ― Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Trecea prin lumea pe care o cucerise cu teama de a nu fi recunoscut și capturat. Gonea spre Paris, alergând de mama focului, înainte de a apuca să se răspândească vestea despre catastrofala sa înfrângere suferită în Rusia. Manuc coborî din trăsură și intră în pădure. Abia atunci se dezmetici și Dante Negro. Realiză teama și dimensiunile neliniștii prințului. Așteptând singur, în trăsură... la câțiva pași de Napoleon... cu toată acea tăcere și pustietate din jur... Probabil se temuse de o posibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mama focului, înainte de a apuca să se răspândească vestea despre catastrofala sa înfrângere suferită în Rusia. Manuc coborî din trăsură și intră în pădure. Abia atunci se dezmetici și Dante Negro. Realiză teama și dimensiunile neliniștii prințului. Așteptând singur, în trăsură... la câțiva pași de Napoleon... cu toată acea tăcere și pustietate din jur... Probabil se temuse de o posibilă capcană. Îl văzu urinând lung lângă un copac, cu ochii închiși și respirând adânc. Observă și mâna când își aprinse ciubucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tăcere și pustietate din jur... Probabil se temuse de o posibilă capcană. Îl văzu urinând lung lângă un copac, cu ochii închiși și respirând adânc. Observă și mâna când își aprinse ciubucul. Îi tremura ușor. Pictorul se lăsă pe pernele trăsurii. Aducându-l aici, nu dorise nimic altceva decât să-i ofere prințului ocazia de a-și vedea dușmanul de aproape și cu totul înfrânt. ținuse mult să-i dea această satisfacție. Ca o încununare a tuturor strădaniilor lui de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
luciditate și altruism. Dante Negro îl cunoștea pe Manuc Bei. Se convinsese de discreția lui. Niciodată nu va vorbi despre el. De aceea, puțini oameni îl vor aprecia într-adevăr. Din negru, ochiul lui deveni și mai negru. Coborî din trăsură. Veni ușor, se lipi strâns de spatele lui Manuc și îi șopti la ureche: ― Mon prince! Mon prince! Asta e singura capcană în care doresc să te prind. Iar... Și iar... Și iar... Napoleon nu mai există. Nu mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu inima ușoară. Chiar și ceva pe deasupra, la nevoie. (Strânse mai tare mâna pictorului.) Doar ca să mă pot bucura de... „capcana” ta. (Trei zâmbete îi dansară deodată în colțul gurii.) Hai să plecăm de aici. Vino! Prințul pornise deja spre trăsură, când leneșa întrebare veni șerpuind pe urmele lui. ― Și dacă... totuși... te voi ucide în cele din urmă? Manuc se opri. Știa că micul pumnal de Toledo era ușor, subțire, deosebit de eficient. Sesisaze și nuanța de cruzime voluptoasă din vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
caii de la Mana - pentru mine erau Bunul și Răul În același trup de cal, fiecare venind cu două-picioarele lui. Știam: și noi avusesem cal - o iapă superbă și rea, nu suporta să fie călărită, Încerca tata s-o Înhame la trăsură, Însă după ce l-a răsturnat de două ori, a vândut-o. Era neagră și frumoasă. Și rea, mușca - tata avea o cicatrice de toată... rău-frumusețea pe umăr... Eu n-o țin minte eram prea mic. Dar țin minte caii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
biserica de vară a mânăstirii - că a trecut peste ea păgânătatea de la răsărit și războiul sfânt dinspre apus. A venit omenire - câtă frunză, câtă iarbă; de primprejur, de la Orhei, de la Chișinău, de la Iași, de la București. Pe jos, În căruțe, În trăsuri, În mașini. De multă vreme se știe: cel care a primit să urce crucea - de la buza acoperișului turlei până-n vârf de tot - e un băiet de-al tatei: adică premilitar i-a fost, Înainte de război; un călugăr, un frate. Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
monede În palma acelui vameș cu mustață mândră, ca să catadicsească să lase, pentru o clipă, narghileaua său și să vină să-mi vizeze voluminosul Welseley. Tot el a fost cel care a negociat cu Administrația Drumurilor obținerea imediată a unei trăsuri cu patru cai, În timp ce funcționarul ne poftea categoric să revenim a doua zi, iar un birtaș respingător, În mod limpede complicele său, Își oferea deja serviciile. Mă consolam pentru toate aceste dificultăți ale drumului gândindu-mă la calvarul călătorilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fiecare invitat Îl Înghite În zece minute, se spală pe mâini și pleacă. Vizitiii și purtătorii de felinare se Înghesuiau la poartă atunci când am ieșit, ca să-și culeagă fiecare stăpânul. A doua zi În zori, Fazel mă Însoți Într-o trăsură până la poarta sanctuarului de la Șah-Abdul-Azim. Intră acolo singur, ca să se Întoarcă Împreună cu un bărbat cu o Înfățișare neliniștitoare: Înalt, uscățiv la modul bolnăvicios, cu barba hirsută; mâinile Îi tremurau fără Încetare. Înveșmântat Într-o lungă robă albă, strâmtă și peticită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Doar ți-am spus că ar trebui să semene cu Baskerville! Era vorba despre Morgan Shuster, noul trezorier general al Persiei, care se apropia ca să ne salute. Veniserăm În Întâmpinarea lui, pe drumul dinspre Kazvin. Sosea, Împreună cu ai săi, În trăsuri de poștă vetuste, cu echipaje prăpădite. Stranie această asemănare cu Howard: aceiași ochi, același nas, aceeași față rasă cu grijă, poate ceva mai rotunjită, același păr de culoare deschisă, străbătut de aceeași cărare, aceeași strângere de mână, politicoasă, dar cuceritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și haine obosite de atâta purtat, țigani și lume distinsă. Ieșind din gară, m-am așezat mai întâi jos, pe o treaptă, și am privit. Tramvaiele se opreau și porneau în toate direcțiile, automobilele claxonau, frânau ori accelerau, caii de la trăsuri se speriau, vizitiii se certau cu șoferii, iar șoferii cu pietonii. Deasupra capului meu atârnau tot felul de cabluri și erau o mulțime de lămpi pentru iluminatul străzii, câte una la câțiva metri. M-am urcat într-un tramvai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
zice cîrciumii? — Nu. — Hanul și antrepozitul „Regala Monedă de Zece Dolari din Aur“. — PĂi și ce făceai tu acolo? — Eram asistenta unei tîrfe. — Și ce face asistenta unei tîrfe? — O, Îi ține trena cînd merge și-i deschide ușa la trăsură și o conduce la cameră. E ceva ca un paj, cred. — Și ce-i zice tîrfei? — Orice-i trece prin cap, atîta timp cît e politicoasă. — DĂ-mi un exemplu, frățioare. — PĂi, de pildă: „Ei, domniță, trebuie să fie foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
altădată inclusă În parohia prioratului originar. Intri și rămâi orbit de această conspirație care pune alături universul superior al ogivelor cerești și lumea htoniană a devoratorilor de uleiuri minerale. Jos se Întinde un cortegiu de vehicule automobilistice, de bicicluri și trăsuri cu abur, de sus năvălesc avioanele primilor inventatori; În unele cazuri obiectele sunt Întregi, chiar dacă sunt scorojite, roase de timp, și toate la un loc apar, sub lumina ambiguă, În parte naturală și În parte electrică, acoperite de o patină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lui. „Nu v-ați Întrebat niciodată de ce toate marile metropole moderne, În secolul trecut, s-au grăbit să-și construiască linii de metrou?” „Ca să rezolve probleme de circulație. Sau nu-i așa?” „Când nu exista traficul automobilistic, și circulau numai trăsuri? De la un om cu inteligența dumneavoastră m-aș aștepta la o explicație mai subtilă!” „Dumneavoastră aveți vreuna?” „Poate”, zise domnul Salon, și păru c-o spune cu un aer absorbit și absent. Dar era un mod de a pune capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
au mutat la Roman. Încerc să mă aerisesc de discuțiile afaceriste plimbându-mă cu Sabina prin partea veche a orașului. Dincolo de Podul de Piatră n-a mai rămas nimic. În locul celor trei case, a grădinilor imense și a atelierului de trăsuri se ridică acum blocuri de patru etaje de un gri-șobolan. Rămăsese doar vechea școală, înconjurată de o curte largă cu stejari. Uite, îi spun Sabinei, aici am venit când aveam nouă ani s-o apăr pe sora mea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Disciplină austriacă, nu glumă. Pragmatism la fel. În sufragerie străbunicul avea un dulăpior ținut sub lacăt. Când îl deschidea, dădea pe toată lumea afară, încuia ușa și se delecta cu nebănuite comori: portocale, smochine, curmale. Lângă casă se înălța atelierul de trăsuri, înalt cât un bloc, răspândind miros de cărămizi mucegăite. Înăuntru era o trăsură întreagă, pe jumătate putredă și multe altele neterminate sau hârbuite. Numai la Lisabona și la Botoșani ce mai exista un muzeu al trăsurilor. La etaj îmi înjghebasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ținut sub lacăt. Când îl deschidea, dădea pe toată lumea afară, încuia ușa și se delecta cu nebănuite comori: portocale, smochine, curmale. Lângă casă se înălța atelierul de trăsuri, înalt cât un bloc, răspândind miros de cărămizi mucegăite. Înăuntru era o trăsură întreagă, pe jumătate putredă și multe altele neterminate sau hârbuite. Numai la Lisabona și la Botoșani ce mai exista un muzeu al trăsurilor. La etaj îmi înjghebasem o crescătorie de porumbei. Într-o duminică, era ziua bunicului Taubergher, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se înălța atelierul de trăsuri, înalt cât un bloc, răspândind miros de cărămizi mucegăite. Înăuntru era o trăsură întreagă, pe jumătate putredă și multe altele neterminate sau hârbuite. Numai la Lisabona și la Botoșani ce mai exista un muzeu al trăsurilor. La etaj îmi înjghebasem o crescătorie de porumbei. Într-o duminică, era ziua bunicului Taubergher, s-a adunat toată familia să pună la cale un ospăț. Pe noi, cei mici, ne-au trimis în târg, după vin. Când ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sunt cei mai nestăpâniți, derutați și imprevizibili oameni de pe glob. Asta dacă ar fi să mă iau după strechea de care au suferit austriecii din care mă trag eu. Clanul Tauberger fusese zgârcit și hrăpăreț de la zidirea lumii. Fabricanți de trăsuri imperiale, puneau gologan peste gologan, până când un fiu sau vreo nepoată cu suflet de artist făcea praf într-un deceniu tot ce-și mâncaseră de sub unghii trei generații anterioare. Așa că nici ramura Tauberger nu isprăvise mare lucru. Atelierul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]