2,431 matches
-
fel de limite"7. Conform gândirii naeionesciene, libertatea există în domeniul existenței și nu există în domeniul transcendenței. Aceasta nu înseamnă că nu există libertate în Dumnezeu; El transcende într-un mod specific și ființa, și natura, și existența, și transcendența. De aceea, Dumnezeu nu este dincolo; El nu este realitate metafizică, ci realitatea pur și simplu. Discursul teologic vorbește de o libertate nelimitată a spiritului, libertate ce rezidă din adâncurile ființei noastre și care nu poate fi cenzurată întrucât este
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
sotiria sau sympathia colectivă, mântuirea, dialogicul dintre Creator și creatură va funcționa în sensul acelei revoluții spirituale individuale. Revoluția spirituală reprezintă oportunitatea de refacere a unei națiuni distruse de o doctrină ateistă, precum și asigurarea permanenței esenței ontologice în contact cu Transcendența, a mijlocirii relației dintre scara orizontală și verticala divină. Forme ale discursului subversiv Ideologia totalitară implică la nivelul manifestării sale o retorică păguboasă, contraproductivă a discursului. Întreaga ei utopie s-a axat pe dimensiunea unei practici sui generis a discursului
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
îl privesc. Prin urmare, cine contemplă chipurile angelice, surprinde, în lumina lor, chiar oglindirea. Omul care încearcă să trăiască potrivit modelului apărătorilor divini, devine oglinda lor. Îngerii sunt purtătorii acestui joc de oglinzi, prin intermediul cărora se poate pătrunde în spațiul transcendenței. Modelul călugărului ca imitatio angeli devine simbolul permanent în literatura patristică 13. Problematica ontologică a imaginii se regăsește în statutul ambivalent atribuit de gândirea antică și medievală imaginii speculare care poate fi asimilată fie unei aparențe iluzorii, fie unei mimetici
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
dezvoltă o simbolistică a cultului și a tradiției fundate pe funcția figurilor vizibile ale imaginii lui Dumnezeu. Icoana încearcă să pună capăt rupturii ontologice între natural și supranatural, între vizibil și invizibil. Funcția teofanică a icoanei nu epuizează esența invizibilului, transcendența. Teologia imaginii nu a încetat să se delimiteze de cultul idolilor. Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Părintelui de la Marea Neagră", cum este denumit Părintele Arsenie Papacioc, transgresează limitele comunicării laconice a celor doi filosofi care au scris cea mai scurtă scrisoare din lume, transpunând în limba română unitatea specifică concret/abstract, destinată Kairos.-ului, de deschidere a transcendenței către sufletul ființei. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că fiecare secvență a acestui epistolar creștin - de altfel, foarte concis - reconfigurează toposul parenezei sau al trăitorului necunoscut care valorifică coordonatele devenirii sale. Opisul Arhimandritului Arsenie Papacioc poate fi socotit drept un
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
o taxonomie a omului simplu, smerit și umil, monahul român valorifică raportul sui-generis dintre existența activă, caracterizată de esența actului în sine și existența pasivă, contemplativă, definită de trăirea în mistica contemplației, raport ce justifică ancorarea dimensiunii ontologice în actul transcendenței. În plan soteriologic, "ieșirea la liman" este corelată de simbolistica purtării Crucii, percepută diferit, în funcție de capacitatea harică sau de râvna aspirantului la înduhovnicire. În cadrul acestui Epistolar creștin există o propensiune spre elaborarea unor trepte inițiatice care constituie statutul vieții lăuntrice
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ceilalți, Tzvetan Todorov • O.K. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Rebecca și Rowena, William Thackeray • Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru Țepeneag • Sărbătoarea nebunilor, Istvan Ráth-Végh • Simptome, Virgil Nemoianu Transcendența activă, Marius Cucu • Trei rîuri și-un ocean de poezie, Valeriu Stancu • Treptele nedesăvîrșirii, Pavel Chihaia • Zece eseuri, Mihai Pricop • Bucovina. Adevăruri trecute sub tăcere, Cătălin Huțu 1 M. Mușat, I. Ardelean, 1984, 23 August 1944. Documente, vol III, Editura
Bucovina: adevăruri trecute sub tăcere by Huţu Cătălin () [Corola-publishinghouse/Science/902_a_2410]
-
realizate, găsim constant două dimensiuni: una transcendentală și alta imanentă. Imanența codifică materialitatea - mai precis, consistența obiectuală (ce acceptă și implică un element de idealitate sau de abstracțiune) - a fenomenului artistic (subiacent operei ca fapt real/concret al acestei lumi). Transcendența indică extensia intelectuală, simbolică, ipotetică, suprapunându-se necondiționat cu funcția sa principală (de a sugera un regim de existență paralel cu universul material, supus rigorilor construcției mentale, imaginare etc.). Distincția demonstrează condiția dublă (de acum un truism) a activității artistice
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
ideologică, tinerii intelectuali din Rusia caută acum sensul personal al vieții și aspiră la acea “revoluție a persoanei în duh” pe care o propovăduia Berdiaev. Ei reacționează împotriva oricărui ritualism încremenit și poartă întrânșii o adâncă sete de infinit, de transcendența. Paul Riccoeur potrivit căruia ”speranța este o aducere aminte” ne face să medităm profund la ceea ce vrem, la ceea ce dorim, la sintagma dihotomică a lui P. Evdochimov care situează omul între a “a avea” și “a fi”. Dorim să avem
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Tatiana Panţiru () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92815]
-
satisfăcător. Totuși, fără nici o justificare, după cum o spune el însuși, afirmă, pe neașteptate și în același timp, transcendentul, ființa experienței și sensul suprauman al vieții, scriind: "Eșecul, dincolo de orice explicație și de orice interpretare posibilă, arată nu neantul, ci ființa transcendenței". Această ființă care dintr-o dată, și printr-un act orb al încrederii umane, explică totul este definită de el ca "unitatea de neconceput între general și particular". Astfel, absurdul devine Dumnezeu (în sensul cel mai larg al acestui cuvânt) și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
o reacție elementară, el se simte poate mai aproape de Platon. I se spune, într-adevăr, că orice imagine presupune o esență în egală măsură privilegiată. În această lume ideală fără ierarhie, armata formală este alcătuită numai din generali. Fără îndoială, transcendența a fost eliminată. Dar, printr-o cotitură bruscă de gândire, se reintroduce în lume un fel de imanență fragmentară care restituie universului întreaga sa profunzime. Să mă tem oare că am dus prea departe o temă manevrată cu mai multă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
un existent în sine pentru că oferă condițiile necesare autoreflecției, iar acest lucru înseamnă că ceva există pentru ca reflecția să ia parte. Greutatea stratificării ontologice survine în urma lămuririi funcțiilor estetice și a implicațiilor acestora în cadrul operei. De exemplu, cum putem explica transcendența operei de artă prin care ea ajunge la nivelul de capodopere? Starea absolută a operei de artă, cea de capodoperă, este o categorie estetică care contribuie decisiv la stabilirea obiectivității și a existenței operelor de artă. Totodată, capodopera este definită
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
tehnică a procesului de aducere a sa în existență și care poate oferi o reprezentare și o educație morală ce, împreună, presupun ideea de catharsis. Ne interesează în mod explicit din poetica artistotelică ideea de catharsis înțeles ca stare de transcendență și rolul ei în opera de artă. Interpretările ideii de catharsis trebuie văzute din punct de vedere etico-estetic. În secolul al XVII-lea Academia Franceză avea să impună anumite reguli pentru compoziția dramatică bazate pe ideea de purgație emotională (fr.
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
parte, comunismul, care a fost mult timp prezentat ca fiind „întâlnirea aducătoare de victorii a unei religii și a unui popor”, asemenea islamului, nu este, de fapt, decât o palidă imitație a religiilor. Astfel, pentru sociologul Jules Monnerot, „absența de transcendență, substituția puerilă a viitorului (societate fără clase) cu o promisiune (paradisul), fac din el o religie primitivă... Expusă unei neîncetate dezmințiri a faptelor” (Sociologia Comunismului, 1949). Sacrificii și gratificații. Unul din ritualurile cele mai solemne este cultul morților și al
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
că, În urma unui proces liniar, orientat teleologic, am trecut de la o apartenență cetățenească definită de caracterul concret al filiației biologice la o cvasi-dematerializare a unei legături universal accesibile. Dar aceasta ar Însemna, pe de-o parte, să neglijăm faptul că transcendența prin politic a Îmbrăcat forme istorice foarte diferite, reflectate de diversitatea tradițiilor de studiat. La această diversitate se adaugă pluralitatea perspectivelor din care putem interpreta obiectul reflecției noastre. Diversitatea tradițiilor și pluralitatea perspectivelor fac ca definirea să fie dificilă. Pe
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
p. 43). De ce natură ar fi Însă această „dură negare” ce se ascunde În sânul modernității? Ea poate fi rezumată Într-un singur cuvânt: istoricism, adică ideea că orice fenomen uman este un produs istoric, idee care, evident, abolește orice transcendență. În Drept natural și istorie, Strauss Încearcă să arate că toate filosofiile moderne sunt istoriciste (ne putem Întreba totuși, ca Ferry și Renaut, dacă putem accepta o teză care omogenizează Într-o asemenea măsură diversele filosofii moderne, ibidem, p. 46
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
naturalismului anticilor, putem să punem sub semnul Întrebării coerența unei gândiri care conține În germene istoricismul pe care tot ea Îl denunță. Într-adevăr, dacă Încredințăm naturii grija de a determina norma, nu Înseamnă oare că renunțăm la drept ca transcendență? În felul acesta, „natura, lăsată liberă, Își realizează scopurile În funcție de dezvoltarea sa imanentă, iar dreptul (natural) nu este altceva decât instrumentul de care se servește natura pentru a-și atinge scopurile” (ibidem, p. 66). Am avea dreptate astfel să afirmăm
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
indivizi reduși la caracteristicile lor vizibile, judecați și judecându-se după Înfățișare, clasați și clasându-se după categorii esențializate improvizate pe baza unor trăsături fenotipice. Firul continuu și practic nesfârșit, de la strămoșii cei mai Îndepărtați până la ultimii descendenți, dezvăluie o transcendență a cărei absență este puternic resimțită În spațiul social modern, dominat de valorile utilitariste și concurențiale. Centrarea pe identitate și pe continuitatea descendenței, imaginată pornind de la trăsăturile somatice, este suficientă pentru a crea apartenență și participare. Vom nota că, În
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
leagăn până la mormânt” și ne indică modul de acțiune adecvat sau cum să dobândim noi statuturi, identificându-se de obicei trei momente-cheie: separarea, marginea (sau intervalul) și integrarea. Anumite clasificări, cercetând „relația cu sacrul”, pun accentul pe transgresiune sau pe transcendență și vorbesc, cum face și Rudolf Otto, despre „inversiune” sau „convertire”. Alte tipologii, propuse Îndeosebi de Emile Durkheim și Marcel Mauss, pun În valoare dimensiunile „pozitivă” (să ne gândim, de exemplu, la ofrandă sau la rugăciune), „negativă” (cazul interdicțiilor sau
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de justificare”) vor putea astfel să se bazeze pe diverse structurări: domestică sau civică, industrială sau comercială etc. Chestiunea relativismului este centrală aici, căutarea de „universalii” netrebuind să fie nici pierdută din vedere și nici descalificată. Dacă am nega această „transcendență”, subliniază apăsat Donald Brown, Tzvetan Todorov sau James Wilson, ar Însemna să glorificăm cele mai rele servituți, lumea noastră nefiind compusă din insulițe culturale, ci din unități care se suprapun cel puțin În parte, adesea aflate În „fuziune” sau „fisiune
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Seuil, col. "Poétique", Paris, 1991 (Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, Editura Univers, București, 1994); Immanence et Transcendance, Ed. du Seuil. Paris. 1994; La Relation esthetique, Ed. du Seuil, Paris, 1997 (trad. rom. Opera artei (2 vol.): (I). Imanență și transcendență, Editura Univers, 1999, (II). Relația estetică, Editura Univers, 2000); Figures IV, Seuil, col. "Poétique", Paris, 1999; Figures V, Seuil, col. "Poétique", Paris, 2002; Discours du récit, Editions Points, col. "Essais", Paris, 2007; Apostille, Seuil, col. "Fiction & Cie", Paris, 2012; Épilogue
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al perspectivei. Eschatologia (eschatia) se profilează pe orizontul imediat, suprimând imensa desfășurare a secolelor intermediare"37. Cu privire la eshaton însă, concepția iudaică îl situează în eonul acesta, al imanenței, ca o încununare a istoriei, în timp ce creștinismul, în general, îi conferă dimensiunea transcendenței, a ieșirii din timp către eternitate. Preocupați cu realizarea speranțelor lor mesianice aici pe pământ, evreii au ignorat nu doar posibilitatea mântuirii altor neamuri, ci, mai ales, sensul tainic, alegoric al profeției. De fapt, secta saducheilor nici nu credea în
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
ceilalți, Tzvetan Todorov • O.K. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Rebecca și Rowena, William Thackeray • Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru Țepeneag • Sărbătoarea nebunilor, Istvan Ráth-Végh • Simptome, Virgil Nemoianu • Transcendența activă, Marius Cucu • Trei rîuri și-un ocean de poezie, Valeriu Stancu • Treptele nedesăvîrșirii, Pavel Chihaia • Zece eseuri, Mihai Pricop În pregătire: Bucovina. Adevăruri trecute sub tăcere, Cătălin Huțu 1 Cf. Mircea Florian, Introducere în filosofia istoriei, editura Garamond, București
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
nu putea să se Întroneze decât acea Figură, Ceaușescu sau altul, boala uriașă și vitală, acaparatoare, asiatică, dușmană Încă o dată europeismului nostru, moștenirii sacre și vii care ne vine de la Greci, de la strămoșii noștri geto-daci, firi mândre, crezând Într-o transcendență reală; a moștenirii lăsate de vârfurile spirituale ale modernității noastre culturale, cei prin al căror glas și scripte, aceste „popoare” de pe cei doi versanți ai Carpaților s-au regăsit nu numai Într-o limbă comună, dar și Într-un teritoriu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a retrăi trecutul, de a adăsta mai mult asupra unui eveniment, a unei clipe de viață trăită, de a se deplasa înainte și înapoi pentru a căuta să înțeleagă ceea ce nu s-a putut sub tirania timpului măsurabil, prin șansa transcendenței eului -, ultimele patru capitole ale romanului cuprinzând aproape exclusiv confesiunea lui Daniel Durban pe care i-o face Doniei, înainte de a părăsi satul în care sperase că își va găsi liniștea. Pentru naratorul omniscient, Daniel Durban, cel care deschide drumul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]