23,058 matches
-
parte și pe alta obrajii fierbinți și țepoși de fața sa, lăsându-i în nări un miros puternic de alcool, parfum și tutun. Ajunge! Suficient! pâlpâi o voce slabă undeva deasupra lui. Un miros nesuferit de iod și cloroform îi umplu nările și-l făcu să se subțieze și să se clatine cu masă cu tot. Te iubesc, șopti speriat și se lipi în derută de trupul Irinei, simțindu-i amețitoarele forme, prelungi, rotunde și tari. Nu cumva pleci? Nu. Putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
încă nu-mi ești nevastă. Pe alții-s gelos. Nu-s destui? Ei, na! Ei, na! Da, da, să nu-ți intre-n cap! Și doctorul te cam place! Ești într-o ureche! Te-ai țicnit. Așa se tachinară și umplură cu hârjoana și veselia lor întreg spitalul până ieșiră. Afară, când se treziră pe scările monumentale de piatră, dinaintea caldarâmului care mai transmitea căldura zilei, se opriră stingheriți, amuțiră și, printr-o stânjeneală ciudată care-i cuprinse, nu îndrăzniră nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gangul lor ecoul pașilor lui. Omul striga ceva. Nu se-nțelegea ce. Strigătul izbucni și se stinse ca un fulger în beznă. După el, în scurt timp sau într-un timp nedefinit, nesfârșit, piața și strada de la capătul gangului se umplură de zgomote, pași și strigăte contopite într-un torent. Ca pe stadion când se înscrie golul final sau la ieșirea din cinematograf, duminica seara, când cele trei uși sar în lături, și prin ele țâșnește tăvălugul negru al mulțimii. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
moartă de oboseală, se prelinse ca un stâlp putrezit în pământ și prin somn simțea cum pământul, bun și iertător, se lipește de ea, moale ca un leagăn; o trage în jos în întunericul plin de lumini nemișcate, și-o umple de liniște, ca altădată, demult, atât de demult, că uitase, și somnul nu avea moartea în el. Punea capul jos și-ncepea să zboare. Trupul său măcinat, brațele vlăguite și ochii istoviți, care deslușeau tot mai des umbre acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
demult, atât de demult, că uitase, și somnul nu avea moartea în el. Punea capul jos și-ncepea să zboare. Trupul său măcinat, brațele vlăguite și ochii istoviți, care deslușeau tot mai des umbre acolo unde erau făpturi vii, se umpleau de ceva dulce și ciudat. Junghiurile vechi încetară, și-mpunsătura din șale și din încheieturi, respirația greoaie și gâfâită cu izbucniri de tuse se ușură pe nesimțite, ca și cum pământul ar fi acoperit-o pe încetul, și cum dormea, și-ntinerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Tudor viezurele, Tudor coțofana ce vorbea cu vidra în lumina lunii, când luneca în apele boreale, să-și facă baia de la miezul nopții. Chiar și pe cățeaua ciobănească, neînfricata hăituitoare a lupilor, care-o păzea de-aproape și de la distanță, umplând pădurea cu glasul ei dârz și poruncitor, o dezmierda Tudora și-i făgăduise ca primul pui să i-l boteze în apele bulboanei cu numele lui Tudor. Numai lupii se numeau Seco. Așa-i striga Tudora lătrându-le numele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
căruia veghea Tudora, era atât de majestuos că ți se curma răsuflarea, privindu-l. Numai norii cerului de vară din unele zile se mai puteau compara cu cei doi veterani veghind pădurea din aceeași poiană unde-și răcorea și-și umplea ea zilnic trupul cu vitalitate. Mândră că-n poiana aceea se petreceau toate minunile: nu numai boncăluitul prietenului bătrân, dar și nunta cailor, a iepurilor, veverițelor și-a vidrelor care se iubeau în apă. Până și lupii, cu îngăduința Tudorei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o lucrare tipărită în anul 1828, la Londra: “O căruță mică formată din scânduri legate între ele, cam de trei picioare înaltă și lată de două, lungă aproximativ patru, fu trasă în fața mea. Înăuntru era căptușită cu nuiele împletite și umplută cu fân. Mergea pe patru roți mici, fiecare lucrată dintr’o bucată subțire de lemn, cam de 12 inch. în diametru. La spatele acestui dogcart mi s’a legat sacul meu de călătorie, ca sămi servească drept rezemătoare. M’am
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
Sfânta Cuminecătură. Ele au făcut acest lucru nu ca semn de grea obediență față de un legământ pios, ci pentru că n-au putut trăi altfel. În timp ce posteau, ele erau sănătoase și active, capabile să se ocupe de nenumăratele responsabilități care le umpleau viețile. Dar tentativa de a lua chiar și câteva înghițituri [...] le îmbolnăvea pe loc și a trebuit abandonată ca inutilă.“ La Underhill acesta este un exemplu pentru „influența transformatoare a spiritului asupra presupuselor «legi» ale vieții trupești“. La Nae Ionescu
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
spectaculoasă poartă numele de Gâtul Iadului, străjuită la înălțime de Piatra Altarului. La obârșia Bicazului, în anul 1837, a luat naștere Lacul Roșu, prin bararea pârâului cu materiale aduse de pe versantul Muntelui Ghilcoș (Ucigașu), în urma unei alunecări. Materialele rezultate au umplut albia Bicazului formând un baraj natural între Muntele Ghilcoș și Muntele Suhardul Mic. Carpații Meridionali cuprind un carst mult mai extins, atât la suprafață cât și în subteran, cu numeroase elemente spectaculoase: Munții Bucegi prezintă abrupturi impresionante, cum este cel
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
În bucătăria din Oltenia se prepară foarte mult ciorbele cu carne de porc, de pui sau de legume acrite cu zeamă de oțet sau suc de roșii. La mare căutare sunt friptura de oaie, ciorbele de praz și ștevie, roșiile umplute cu orez, tochitura oltenească, saramura de pește și cârnăciorii oltenești, toate având în comun o condimentare consistentă, în care predomină ardeiul iute. Ca desert, se prepară variate dulcețuri și șerbeturi din nuci verzi, caise, vișine, prune, mere și corcodușe. 4
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
vă ajutați atât la nevoie, cît la bine , să fiți tot împreună ! Pentru toți oamenii, spun ceea ce a vrut Maria ca ei să afle: oameni buni, dezbărați-vă de tot răul din voi și din jurul vostru, chemați Lumina să vă umple și să vă înconjoare, străduiți-vă să trăiți în Legea Vieții și a Pământului și veți fi fericiți ! Să nu uitați că „acolo sus cineva vă iubește !” Că EXISTĂ și vă AJUTĂ ! Că Puterea este în voi, trebuie numai să
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
ales Ca să vă spun și mai departe Din tot ce știu, ce-am înțeles. și-o rog pe Maica noastră, Buna și pe Părintele ceresc Să-mi poarte pe hârtie mâna Ca să pot da din ce-am cules. Să-mi umple spiritul cu daruri Din care toți o să gustați. Să-mi fie viața numai haruri Pentru copii, nepoți și frați. Să vă pot da la toți și toate Cât nici cu gândul nu gândesc. Să-mi fie omul simplu frate. Să
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
noastră, în realitate puține șanse ai să întâlnești așa ceva. Uneori trăiești senzația că ai găsit-o, că e a ta, completă și indestructibilă. Ascultă-mă bine, Ana, așa ceva nu există. Glasul i se asprise dintr-o dată și ochii i se umplură de lacrimi. Mă trezisem cu ea în biroul meu de la redacție, după o scurtă discuție telefonică, din care nu înțelesesem mare lucru. - Maria, ce e cu tine? Liniștește-te, ia loc. Poți să-ți ofer un ceai, un pahar cu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
trăiește același sentiment, diferența fiind dată doar de situarea în timp. Visez cu ochii deschiși, lângă tine. Tu... dormi de-a binelea. Din când în când, te încrunți sau tresari ușor. Te privesc și nu mă mai satur să-mi umplu sufletul, ființa pe de-a întregul, cu miracolul făpturii tale perfecte. Pentru mine așa ești și așa vei rămâne, indiferent ce ne va rezerva ziua de mâine, viitorul. Cine sunt eu fără tine? Cine am fost și cine aș fi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mine. FLASH 17 (Alma- Firul de pai) Lună plină. Argintie. Parcă în seara aceea era mai frumoasă ca oricând. Razele ei coborau drept, făurind adevărate cărări în aerul rece al nopții. O privea fără să clipească, vrând parcă să se umple de toată frumusețea ei, aproape ireală... O privi până când simți că amorțește, așa cum stătea sprijinită în cot. Se ridică ușor, cu grijă, de teamă să nu strivească florile mici, albe, împrăștiate prin iarbă... Dumnezeule! Își privi palmele. Erau pline de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pe pământ. Și au mai fost și doi tineri frumoși, cu ochii de mătase azurie, doi tineri care se plimbau de mână, pe sub ramurile încărcate de alb și roz. Mă uitam la ei ca la o icoană. Sufletul mi se umplea de fericire, ori de câte ori privirea lor blândă se revărsa asupră-mi, într-o binecuvântare. O pereche de mâini iubitoare era gata oricând să mă ridice din iarba înaltă, presărată cu păpădii galbene, în care mă prăbușeam uneori, din neatenție. - Păpădie, unde
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
primăvară devenea o frântură de rai. Flori albe din merii înfloriți s-au mutat la tâmplele acelor doi frumoși, cu ochii ca cerul senin. Nu mai sunt tineri, dar încă am fericirea de a-i vedea... Și sufletul mi se umple de bucurie, ori de câte ori privirea lor blândă se revărsa asupră-mi, într-o binecuvântare de iubire. Parcă nimic nu s-a schimbat. Și totuși, tremurul ușor al mâinilor viguroase care cândva mă ridicau în zbor, îmi amintește că timpul a trecut
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
așa? Zi de luni. Început de săptămână venit, pentru mine personal, după un week-end petrecut într-un loc special, cu oameni minunați, într-o sărbătoare a scrisului de dincolo și dincoace de Prut. După astfel de clipe ce mi-au umplut sufletul de sărbătoare, n-aș fi putut să-mi încep ziua decât cu un zâmbet de fericire. O fericire pe care aș fi vrut să o împart lumii întregi și fiecărui om întâlnit în drumul meu spre birou. Datorită acestei
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nu este o dimensiune preexistentă, relevabilă prin de-terminări ontologice, ci ea devine posibilă numai ca și prin această mișcare de interiorizare, caracteristică oricărui poet, dar care capătă dimensiuni tragice când acesta este dublat de un actor. Interioritatea cucerită îl umple pe Emil Botta de amărăciune. Însuși spațiul interior este populat de paiațe grotești pe care autorul, străin în țara lui, și cu atât mai puțin profet, încearcă să le repudieze. Există un moment derutant, aproape fatal în această experiență, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de privire își urmează cursul. Cu alte cuvinte, nimic nu este definitiv, nimic nu este categoric. Există o senzație de atingere în intangibil, așa cum există o dorință a ochiului de a renunța să vadă. Nimicul este copleșitor, nu poate fi umplut decât cu fantoșe sinistre. Totul sugerează dezorientarea privirii în fața golului: ochiul se deschide înainte ca tabloul să fie gândit, înainte ca lumea să devină reală. Trebuie să privească idei, iluzii, făgăduințe. Sau, dimpotrivă, retina este impresionată prea târziu: după ce tabloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
iscălea, cu o inocență de vierme, atâtea contracte sociale, mut, închis în propria mea ocnă, sufeream. (Meridian) Însăși libertatea, de neimaginat decât teoretic, "e mai teribilă decât orice constrângere și decât orice carceră". (Cel mai tare) Din dorința de a umple cumva aceste spații închise, de a nu mai suferi atât, apare o nouă boală: pluralitatea. Lui Botta îi e teamă de Unul: Ne naștem mulțime și murim unul. Da, încep să mă reculeg, încep să fiu Unul, încep să mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fizică rupând lacătul. La Busuioc a funcționat șperaclul de minune, au deschis ușa bordeiului unde Busuioc își ținea vinul, iar Lucache asigura paza, blocând ușa cu statura lui impunătoare și cu o furcă cu patru coarne în mână. Așa a umplut Cocoloș mai multe vase de diferite mărimi cu vin, pe care, după obicei, le-au împărțit în părți egale. Și cum vase mici nu mai aveau, au mers acasă și au luat un drug și o frânghie și au legat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
au mers acasă și au luat un drug și o frânghie și au legat un butoi de peste o sută de litri cu frânghia de drug și l-au luat amândoi pe umeri, așa plin cu vin cum era și a umplut Lucache glugile de strujeni cu vasele cu vin. Nu s-a plâns Gheorghe Busuioc la nimeni, că până la jandarmerie legea o făceau tot cei doi. La Anul Nou era și mai și, că mergeau cei doi și cu uratul și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
au înmormântat-o pe Zavastia, conducând-o pe ultimul drum alături de toată suflarea satului. Foarte multe femei au jelit-o. Întorși acasă, au săpat sub pragul de la ușa din interiorul casei și au găsit într-adevăr un cap de om umplut cu fasole, grăunțe, grâu și alte oase de diferite mărimi. Au dus capul și celelalte oase și le au îngropat lângă o cruce în cimitirul satului, dar nu i-au făcut slujbă de înmormântare, după cum a spus baba aceea. Au
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]