3,016 matches
-
aveau cușca lor, dar Wili a decis că meritau o sporire de confort, iar eu am fost de acord îndată. Am cărat lada, foarte grea, croită din lemn masiv, cum spuneam, cam o jumătate de zi, numai la deal, pe Vadul Rizeriei, pe lângă clădirea uriașă a Morii Lichiardopol, despre care se auzise că nemții o minaseră și oricând se putea prăvăli peste noi, dar nouă nu ne păsa, căram lada eroic, nedescurajați, ba împingându-o, ba săltând-o, schimbând tot mai
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
făcea o neînchipuită plăcere să ne povestească felurite lucruri din acel sătuc uitat de lume de pe malul Siretului. Îmi zicea că pe vremuri era numit Tămăduieni, pentru că sătenii îi adăposteau și tămăduiau pe cei loviți și prădați de hoții din preajma vadului. Într-o zi mi-a arătat două clopote vechi din bronz inscripționate cu niște semne ciudate, necunoscute mie la acea vârstă. Acesta mi-a spus că sunt litere greci și chirilice ce dovedesc că satul a fost înființat înainte de 1779
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ruine. Într-o vreme de gra nițe Închise de dușmănii sau lip suri, străinătatea se cuvenea să fie din nou urmărită și Împărtășită, cu toate proaspetele ei preocupări. Țara era ea Însăși o stufărie de probleme. și atunci, În vechiul vad al Noii Reviste Române, care nu putea, din greutăți tehnice, să iasă, a apărut Ideea Europeană. Era o foaie firavă, sub grele sarcini. Ea are mândria să nu se fi abătut de la gândul care a pornit-o și să fi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și cât de Îndatorat le-am rămas prietenilor mei negustori și ajutoarelor lor, pomeniți mai sus, mult mai mult decât prietenilor intelectuali de la Noua Revistă Română, de la Ideea Europeană și de la Revista de Filozofie - negustori unii de frunte și cu vad vechi pe piața Bucureștilor și al cărora cuvânt era cuvânt și vorba vorbă, și cu tradiție negus torească În urma lor, trecută din tată În fiu până la urmașii lor de până acum, cum sunt cei ai lui Dimitrie Dinischiotu, vene ratul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
becul de gaz din tavanul de jos, rareori Întrerupt de huruitul unei birje de noapte oprind În față și de pe capra căreia sărea, greoi În mantaua lui de cati fea, birjarul bătrân, mustăcios și stacoj la față, poposit la acest vad vechi al lor și al câtorva aprețiatori de seamă, printre care fuseseră Delavrancea și Caragiale. Auzisem de mult de această cârciumă a lui Sotir și m-a dus aci unul din acești birjari bătrâni, călăuze bune pentru toate locurile de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe mese. N-am mai vrut să știu de el de atunci. În mod obișnuit Însă, numai dispariția de pe această lume a cârciumarului din soiul cel bun și cu frica lui Dumnezeu al [a]celora de odinioară a pus capăt vadului lor, Întemeiat cu cinste și cu simplitatea omului de geniu, cum fură tata Pascale de pe Romană, Gherghiceanu de pe Calea Moșilor și Niculae Mircea de la Carul cu bere, care se vor fi Întors cu fața pe partea cea laltă În groapa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
așa cum o fi sădit-o, cu mâna lui chiar, tata Noe cel bătrân, care, cică, va fi fost pui de român - mai știi?... ...Însă vrăbioarele fragede de văcuță Îngrășată la povarnă, care-mi țineau locul cafelei cu lapte diminețile, la vadul măce larilor din gura pieței noastre Ghica-Vodă, la Oituz, unde patronul și lumea din prăvălie se săturau numai privind cum mestec fericit după taler; sau „curelușa“ grasă, „cureaua băr bierului“, fleica mustoasă „de unde suge ursul“, dulci, dar recal citrante cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un cuvânt sau un zâmbet. ÎNTÂMPLAREA - CEL MAI BUN DASCĂL AL NOSTRU - M A adus să cunosc ultima Înfățișare a ultimelor bordele bucureștene, până În ziua desființării lor: 3 martie 1950. Ion Căcat și cu nevastă-sa, Pătruța, erau patronii bordelului, vad vechi, din strada Cantemir, sub propria lor condu cere orga nizatorică și conformă dispozițiunilor În vigoare de ordine sa ni tară și fiscală, având o contabilitate normată, ținută la zi de Mircea Iancovici, fost director În Ministerul Finanțelor - și privind
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de Înțelegere față de războiul dus de buri Împotriva coloniștilor englezi. Când afacerile au luat amploare, nenea Dumitrache Georgescu a deschis un restaurant chiar pe bulevardul mare din vecinătate, vizavi de cinematograful Capitol, iar mai târ ziu și-a găsit un vad mai bun lângă Băile Eforia. În 1916 a lichidat toate afacerile și a deschis o cantină În Ciș migiu, pe insula unde azi se află barul Monte Carlo. La această cantină lucrau femei de la Crucea Roșie, iar abonații erau oa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mergeau, așa că am plecat pe jos din centrul orașului, din stația de troleu “Lumea Copiilor”, până în strada Matei Basarab, la margine de oraș. în liniștea nopții, mergând pe străzile Chișinăului, auzeam mereu bubuituri de tun, se dădeau lupte grele la Vadul lui Vodă. Distanța de la Chișinău până la Vadul lui Vodă este de circa 30 de kilometri. În jurul orelor două noaptea am ajuns acasă, flămânzi și frânți de oboseală. Bătrâna a avut puterea să ne spună că făcuse acasă un ceaun plin
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
centrul orașului, din stația de troleu “Lumea Copiilor”, până în strada Matei Basarab, la margine de oraș. în liniștea nopții, mergând pe străzile Chișinăului, auzeam mereu bubuituri de tun, se dădeau lupte grele la Vadul lui Vodă. Distanța de la Chișinău până la Vadul lui Vodă este de circa 30 de kilometri. În jurul orelor două noaptea am ajuns acasă, flămânzi și frânți de oboseală. Bătrâna a avut puterea să ne spună că făcuse acasă un ceaun plin de sărmăluțe, cu crupe de porumb. începând
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
prin zona gării. Așa, printre împușcături, oamenii strângeau ce aveau pe lângă casă și plecau până la Chișinău să facă un ban, să poată cumpăra un medicament și ce le trebuia pentru familie, pentru copii. Dacă în Transnistria sau la Tighina, la Vadul lui Vodă, Dubăsari, Cocieri, Varnița și în alte zone de pe Nistru se dădeau lupte crâncene, în restul Basarabiei viața decurgea cât de cât bine. Atâta doar că banditul de Smirnov întrerupsese gazul metan, uneori și curentul electric, iar oamenii ajunseseră
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
niște civili. Pe data de 1 iulie ne-au dus la București cu trenul, iar de la București la Jilava, unde am stat o lună și am lucrat la ciupercărie. Prin august am fost transportați la Giurgeni, în Balta Brăilei, aproape de Vadul Oii. Am lucrat la diguri și la cules de porumb. Toamna, după ce s-a strâns de pe câmp am fost duși la Strâmba, în apropiere de Giurgeni. Pr. Dămoc Mihai și Pr. Chelaru n-au mai fost aduși cu noi, erau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și bisericească la Roma și Marsilia în limba latină și sub jurisdicția papei de atunci). Fără să vreau îmi vin în minte enclavele vechilor locuitori ai Americii latine rămase neatinse de acțiunea civilizatoare a cuceritorilor spanioli și azi descoperite prin vadurile seculare ale ținutului. Franciscanii veniți atunci în Cumania au descoperit astfel de grupuri de creștini care vorbeau într-o limbă foarte apropiată de cea latină și practicau cultul creștin. Un document din a doua jumătate a sec. al XIV-lea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
426) „Așa vă știm: alături de o viață Mereu pe-aceeași cale ne-ntreruptă, Întru aceeași cauză măreață Reazim având tovarășa de luptă.“ („Omagiu“, România liberă, 6 ianuarie 1979) „Pământul tău, pustie de dezastre, Și pentru noi, românii, genocidul Se stinge-n vadul Dunării albastre, De n-ar fi fost eroicul, lucidul, Supremul crez al națiunii noastre De-a dăinui prin comuniști: Partidul!“ („Supremul crez“, Luceafărul, 19 august 1989) STOICA Chivu Un spirit de răspundere - Petru Groza (nota V. I.) „Cu adâncă înțelegere
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
făgărășene, care-l cercetau pe Măria Sa baronul, rătăcit între barbarii Valahi. Și lucrarea lui Ștefan Meteș dă încă nenumărate exemple de metode de spoliere a iobagului transilvănean, din Iași, din Scorei, Bucium, Copăcel, Dejani, Lisa, Mărgineni, Netot, Ohaba, Pojorta, Șinca, Vad și altele. Dar cu toate că viața aceasta iobăgească era plină de greutăți și griji zilnice întru binele domnilor seniori, găsim și țărani iobagi - e drept numai excepții - răzbătători, cu familie numeroasă, cu multă putere de muncă, ce reușeau să-și agonisească
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
până și din memoria oamenilor mai în vârstă. Mai înainte însă, încă în secolul al XIX-lea și în continuare până în preajma celui de-al doilea război mondial comerțul particular luase un frumos avânt. Mulți gospodari ai satului își deschiseseră vaduri comerciale în care desfăceau fie produsul propriu, fie marfă cumpărată de la diverși angrosiști din centre comerciale recunoscute, în cazul nostru mai ales de la Sibiu, Făgăraș, ba chiar de la Brașov. Așa se face că-n Registrul Comerțului al Ministerului Industriei și
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
construte exclusiv din lemnul pădurii de arini ce se afla aci, numai la doi pași. Nu se știe când au fost ridicate aceste mori, se știe numai că ele au funcționat până în 1890. Astăzi pe locul lor se mai cunoaște vadul iazului care cu apa lui punea în mișcare roțile ce urneau pietrele grele care dădea făina bună și sățioasă. Despre moara din sus, oamenii locului își mai amintesc că în ultima vreme era aci un morar venit din Scorei, al
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
pumnii... mai tin minte ca de cate ori eram in trouble imi luai apararea si de cateva ori chiar mi- ai dat din pachetzelul tau in pauza cea mare, caci eu ma nimerisem sa nu am nimic. De rau ! mmmm... stai sa vad... DA ! te-a apucat o data nebunia la ora de desen si m-ai confundat cu... coala de hartie... si nuuu... Nu te-ai lasat pana nu ai incercat toata paleta cro matica pe uniforma mea... atunci am fost ft ft
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
La Reșița exista un obicei vechi de dinainte de 89, acela că pictorii amatori expun la Casa de Cultură, iar „profesioniștii” expun la sala „Agora”, o sală de expoziție a Uniunii Artiștilor Plastici reșițeni. Sala era destul de mică dar era la vad, intrai în ea din stradă în noul cartier al Reșiței, Govândari. Până în 1989 nu era posibil să am expuse lucrări în această sală, deoarece nu se putea pune problema ca un pictor naiv să expună într-o sală de expoziții
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ferată. După o lună a venit și cumnatul meu în concediu. Împreună cu el am vizitat multe locuri din împrejurimi și chiar am fost la scăldat, la Jiu. Așa se spunea, dar toți se scăldau în ochiuri de apă formate pe lângă vadul Jiului. Apa Jiului era rece și curgea periculos de repede. În plimbările noastre am văzut lucruri noi pentru mine, pe care până atunci nu le mai întâlnisem și unele nici nu le-am mai văzut după acest mic episod din
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mărginiți la număr. Ei nu erau agricultori, și dacă se ocupară, mai târziu, cu arendarea moșiilor, nu ei Înșiși le cultivară ; dar deveniră cârciumari, luară orânzile sătești, care fură chiar desemnate mai apoi cu numele de «orânde jidovești», Împosesuiau morile, vadurile, podurile peste apă, cazanurile de fabricat rachiu și velnițele [...], de care lumea avea nevoie, ca și de plugari și de salahori. Evreii erau asemenea meșteșugari, de care moșierii, proprietarii, aveau mare nevoie. În fine, tot ei luau În posesie iazurile
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
nu prezintă decât un fictiv și necreditabil scenariu apocaliptic ca orizont de posibilitate în încercarea de a da consistență propriei sale realități, și nu în cele din urmă propriei sale existențe ca existență întru distrugere. „Individul este unic în măsura în care forțează vadul istoriei, grăbind derularea acesteia, în încercarea deznădăjduită de a crea un spațiu pentru intrarea sa pe scena istorică, fie în măsura în care brus- chează schimbarea decorului istoric, ruinarea acestuia, astfel încât performanța sa devine vizibilă prin contrast cu distrugerea recuzitei istorice.” De remarcat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îi spânzură de barbă în livadă, pângăresc până și gropnițele voievozilor și oasele le aruncă la câini... Și multe alte batjocuri le-au fost făcând... Aiasta-i soarta noastră, Preasfinte... Dacă ne-a blagoslovit Dumnezeu cu ăst colț de lume, vad în calea răutăților, ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți. Oftăm și scoatem sabia, o apărăm. Mai murim... După ce trece urgia, ne îngropăm morții... Ne suflecăm brațele, frământăm lutul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă șa; laba i se umflase de nici nu mai încăpea în scară. Trecură prin vad Suceava ce se umflase de venea tulbure, mânioasă, până la burta calului. Un fulger scăpără despicând cerul, trăsnind undeva pe culmea dealului, iar la lumina lui, o clipă, prin perdeaua deasă a ploii, zăriră turlele Sucevei. Și caii, singuri, gâfâind din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]