2,308 matches
-
după încheierea Tractatus-ului, revenirea la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
p. 73.) 75 Wittgenstein refuza să stea la masa profesorilor de la cantina Universității. Nu numai fiindcă această masă era așezată pe un podium, ceea ce îl irita, ci și deoarece recepta tonul discuțiilor de aici drept pretențios, afectat, expresie a unei vanități insuportabile. 76 Vezi R. Monk, op. cit., p. 263. 77 Era vorba, în primul rând, de cei care așteptau de la un profesor de filozofie cu totul altceva decât oferea Wittgenstein. Fostul său student, Theodore Redpath își amintește: „Prima lecție consta în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
catedră. Este prea serios.“ (Vezi N. Malcolm, op. cit., p. 43.) 90 Spre sfârșitul vieții, atunci când scria cea de-a doua parte a Cercetărilor filozofice, Wittgenstein îi spunea lui Drury: „Când am abandonat profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie.“ (M. O’C. Drury, „Bemerkungen zu einigen Gesprächen mit Wittgenstein“, în Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, p. 118. 91 M. O’C. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în op. cit., p. 157. 91a J.
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
convins Russell că indivizii care au o înzestrare aparte ar trebui să-și consacre resursele și puterile exclusiv producerii unei opere mari, respingând tentații care nu favorizează concentrarea deplină asupra țelului, cum ar fi tribulații sentimentale sau acele ademeniri ale vanității care sunt în mod obișnuit legate de activitățile unui autor și profesor cu faimă și ale vizitatorului prețuit al saloanelor intelectuale. Ceea ce îi despărțea a ieșit la iveală deja atunci când Russell, care scria acum repede și mult, l-a îndemnat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
drept o iluzie. Din perspectiva lui Wittgenstein, în lumea modernă cu adevărat religioși sunt numai acei oameni care nu numai că au renunțat să fie mulțumiți de ei și de viața lor, dar au izbutit să se elibereze de orice vanitate. Este sensul în care Wittgenstein aspira la religiozitate, dar nu se socotea un om religios. Se vedea pe sine vanitos, dornic să fie admirat, iritabil, înclinat spre furie și dispreț față de unii semeni.67 Începând cu anii Primului Război Mondial, Wittgenstein s-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sérieux, qu'il trouvait drôle dans leș premiers temps et menaçante à présent; son désir constant de distraction, de renouveau, qu'elle portait insatiable dans son cœur toujours lassé" [Maupassant, Notre cœur, p.92]. Dar, sub aparențele frivolității sau ale vanității se ascunde un personaj complex și contradictoriu. Caracterul, întâlnirile și experiențele sale, mai mult sau mai putin miraculoase, capacitatea de a crea situații originale, intensitatea pasiunilor pe care le inspiră sunt numeroase semne distinctive care o fac inconfundabila. Gérard Bauer
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
susțin proba vieții și a societății prin căutarea fericirii, noblețea și, uneori, sacrificiul lor. Eroismul lor se manifestă între provocarea adresată societății și acceptarea constrângerilor sociale. Nici unii dintre ei nu sunt burghezi, care apar lași, egoiști și plini de o vanitate grotesca, constituind o serie anti-eroică (Prudhomme, Perrischon, Homais, taica Roque). Decăderea eroului începe atunci cand tinerii aleg adaptarea la societate în detrimentul integrității lor. Flaubert povestește istoria unor cuceriri care n-au avut loc. Personajele lui sunt victimele propriilor iluzii: Emma și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu care ea este obișnuită. Confluenta cu luxul face din Pariziana însăși un obiect de valoare. Îmbogățindu-se, Saccard hotărăște să se căsătorească cu o femeie care ar purta amprenta și ar fi o excelentă publicitate a situației și a vanității sale121. Pariziana, subiect superb și foarte decorativ cu somptuoase podoabe, are statutul femeii-obiect de valoare; bijuteriile sunt atributele ei obligatorii 122. Corpul este, se sugerează, mai mult un pretext pentru a fi împodobit decât pentru a fi iubit: "Leur corps
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și inconsecventa să, produs al unui temperament caracterizat prin combinația de sânge rece și cap fierbinte, simțul practic, dar sedus de artă, utopie, vis127. Alte calități ale francezului moștenite de Pariziana sunt realismul și ingeniozitatea, individualismul și indisciplina, senzualitatea și vanitatea, sociabilitatea, simțul echilibrului și al măsurii, caracterul jovial și optimist. Dar pe fundalul unui caracter care poate fi numit stabil al francezului, parizianul se caracterizează că tip instabil, curios și ironic, cu reputație de persoana ușuratica și capricioasa. Spiritul de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
accentuează aspectul carnavalesc al formei narative. Lume de aparente și artificii, domeniu al simulacrului, orașul apare ca simbol al teatrului 175. Parisul este conceput de Balzac drept "le théâtre de grandes choses" și considerat capitala șarlatanismului, capitala hazardului și a vanității: spectacole se joacă zilnic la Paris. În ansamblul Franței, festivitățile joacă un rol important în viața cotidiană și, în special, in viata de noapte a parizienilor. Pe parcursul secolului al XIX-lea Parisul se transformă în spectacol permanent al modernității 176
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și continuatorul filonului aulic din poezia italiană, Ungaretti a apelat tot mai des după anii douăzeci la Leopardi, scriind versuri ce datorau Canturilor o seama de tonalități, idei și motive literare. Este pregnant sentimentul de sorginte leopardiană al infinitului, al vanității tuturor lucrurilor, precum și singurătatea drept condiție a propriei existente.127 Ungaretti relua, de asemenea, tema amintirii și o utiliza că motor al fanteziei, așa încât memoria, văzută ca element fundamental în geneză versului ajungea să reflecte unele fragmente scrise de Leopardi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vin de Amontillado, însă Montresor are dubii. Doar Luchesi, prin talentul lui unic, poate clarifica lucrurile. Dintr-un foc, naratorul lovește în cîteva vulnerabilități ale viitoarei sale victime. Fortunado se vrea și el degustător cu pretenții și, suferind de o vanitate enormă, nu acceptă că nu ar fi mai bun decît Luchesi. În plus, a băut deja semnificativ la serbările prilejuite de Carnaval. Un vin de Amontillado ar încheia ziua într-un mod strălucit. Îl convinge pe, aparent, derutatul Montresor că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pasionat de paradox și de logica terțului inclus, gînditorul nu a ezitat niciodată să facă să se încalece mai multe puncte de vedere, concepții filosofice sau judecăți morale pentru a scormoni permanent prin aceleași teme: Dumnezeu, moarte, păcat, suferință, Celălalt, vanitatea oricărui lucru, conștiința răului. Penultima frază din Amurgul gîndurilor spune : Sunt beat de ură și de mine." (Și de "ura de mine", am adăuga), iar motto-ul primului capitol din Tratat de descompunere, prima carte scrisă în franceză (1949) sună
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care subiectul ar fi perfect detașat și neutru în fața unui obiect de studiu pasiv, ci ca o relație infinit mai complexă și nuanțată de întrepătrunderi și influ ențe reciproce. În citatul de mai sus, cuplul opozitiv calamitate / neconsolat nu anulează vanitatea intrinsecă a vieții, dar introduce privirea subiectivității, singura capabilă să altereze modul în care o suportăm. În această estetică a distanței față de sine, de Dumnezeu, de lume, pe care o practică Cioran, accentul personal al ambiguității sale este tocmai incongruitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acel tip special de proză care, pur și simplu, ne accelerează bătăile inimii în timpul lecturii. Iar miza este cu atât mai mare, aș spune, cu cât, grație prospețimii temei și al inventarului ei, scriitura nu ar trebui să coaguleze, cu vanitate academică, o simplă interpretare rece și aridă, ci, din contra, o vie imagine speculară a pasiunii exegetului. Surprinzător, poate, pentru lectorul contemporan, dezobișnuit să se confrunte cu regiuni scripturale virgine, nu există nici un studiu axat explicit asupra terorii ficționale în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Lăpușneanu nu se poate bucura de victorie în absența unui martor, astfel că o poftește în sală pe Ruxandra, care, confruntată cu oribila piramidă însângerată, are singura reacție posibilă: țipă și leșină. Domnitorul zîmbește sarcastic, într-un irezistibil acces de vanitate falocratică: "Femeia tot femeie". Patru ani mai târziu, la capătul unei îndelungi perioade de abstinență criminală ("Alexandru-vodă, credincios făgăduinței ce dase doamnei Ruxandrei, nu mai tăiase nici un boier", se precizează, cu vădită economie de mijloace artistice, în text), compensată însă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
singur element păstrează din acest topos Cecilia Cuțescu- Storck, raportul simbolic inversat prin care nuditatea corespunde purității, fiind conotată pozitiv, iar vestimentația în iconografia lui Ripa somptuoasă, la Cecilia Cuțescu-Storck convențională alături de pletora de podoabe, coafura sofisticată etc. conotând frivolitatea, vanitatea și alte cedări lumești. În eseul pe care-l consacră lui Georges de la Tour, Melancolia II. Eseu despre poetica și simbolica lui Georges de la Tour467, Victor Ieronim Stoichiță face o analiză a acestui topos luând în considerare și una dintre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întrucâtva enigma morții, reprezintă ea o altă figură, decadentă, a deșertăciunii, cu a cărei filozofie ne familiarizează toate acele amare memento mori din Ecleziastul? Regăsim acest topos al melancoliei în "nocturnele" lui Georges de La Tour, ca o simbioză dintre tema "vanității", specifică secolului XVII, și a reflecției düreriene, pe care Victor Ieronim Stoichiță o înregistrează în seria Magdalenelor pictate de acesta. Melancolia întruchipată adesea de Magdalena apare mai mult decât ca o expresie a prototipului curtezanei penitente (meretrix paenitens), (e.g. Thaïs
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cercetările. Acceptarea verdictului experienței a fost apreciată de Voltaire drept exemplară pentru atitudinea științifică. El a pus-o în contrast cu comportarea caracteristică a filozofilor naturii, care nu-și supuneau explicațiile controlului faptelor. „Un filozof mediocru, care nu ar fi avut decât vanitate, ar fi potrivit cum ar fi putut măsura Pământului cu sistemul său. Domnul Newton a preferat să-și părăsească proiectul. Dar atunci când domnul Picart a măsurat Pământul în mod exact, trasând acel meridian care face atâta onoare Franței, Domnul Newton
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
atunci când era vorba, Simina acum n-ar fi fost părăsită de toți. El, cu toate acestea, simțea și acum că e mai bine așa. Părintele Ioan nu poate recunoaște că a greșit. Recomandările sale nepotrivite și contradictorii nu demonstrează decât vanitatea celui care consideră că are de fiecare dată dreptate. Pe de-o parte, îi cere lui Busuioc să-și lase fiul să-și trăiască traiul, pe de altă parte, îi interzice nepotului ștrengăriile. Unchiul nu pare să înțeleagă drama pe
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
micile sau marile bătălii ale vieții de zi cu zi, ci maturizat de experiența trăită. Ultimele studii de psihologie comportamentală vorbesc despre ușurința cu care omul reușește să-și modifice parametrii de normalitate ai psihicului sub imperiul problemelor cotidiene. Egoismul, vanitatea, patimile dau personalităților marcate o orientare disfuncțională ce poate fi așezată, adeseori, în teritoriul patologiei. "Anxietatea de moment" o caracteristică implicită a efortului uman de evoluție se acutizează sau cronicizează sub semnul "amenințării" devenind "anxietate ca trăsătură". Granița care marchează
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și-a forjat caracterul fiind acum pregătit să ia viața în plin, alături de familia sa lărgită. S-a vorbim mult despre "slăbiciunea" eroului înțeleasă ca nevolnicie. Credem că nu poate fi vorba de așa ceva. Puterea sufletească înseamnă o reducere a vanității superficiale, o păstrare a sinelui prin actul cel mai paradoxal, aparent desființator al personalității: identificarea prin simpatie cu celălalt. Eroul a dat mereu, prin fapte, mai mult decât prin vorbe, dovada acestei înzestrări speciale. Ceea ce diferențiază romanul de celelalte nuvele
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
sau mai puțin fățiș. Puterea, principiile pe care aceasta se sprijină, practicile pe care le pune în funcțiune, cei care o exercită și care o întruchipează se confundă cu "altceva", se înfățișează ca realități ostile sau străine... Și aceasta este vanitatea pe care, în mod specific, Franța a cunoscut-o adesea în ultimele două secole ale istoriei sale. Legitimitatea "tradițională", pentru a prelua termenii, deveniți clasici, din vocabularul weberian, aceea pe care se sprijinea monarhia antică capețiană și care a consacrat
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
așa mai ales în planul, cel mai important, al psihismului colectiv, pentru că cele două imagini se asociază și tind să se confunde în măsura în care ele pot, și una și cealaltă, să apară în mod legitim ca replică la acest sentiment al vanității. În ambele cazuri, ele trebuie puse în relație cu aceeași stare de singurătate interioară, cu o aceeași teamă de a nu fi părăsit, și, la nivel mai profund, poate cu o stare de autonomie individuală impusă dintr-odată. Ceea ce, în
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]