1,781 matches
-
să fie prezent pe vecie. Ce parodie... Se spune că moartea e vie Și prinde viață când ajungem în sicrie. Viața te omoară, iar moartea te învie, Viața e un somn adânc, moartea e o insomnie Ce nu durează o vecie! Omulnu-i sortit să fie fericit.... Deși nu crede în soartă (doar ideea de a fi fericit il face fericit!), Căutând, mereu, o poartă prin care să se scoată, Se simte împlinit pentru că a iubit și a îndeplinit ce-a simțit
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
de război ai Ierusalimului care sînt la Sefarad vor stă-pîni cetățile de miază-zi”. Nu îi ajungea că era în țară străină, dar strîngea veninul strop cu strop, astfel ca atunci cînd se vor întoarce în Iudeea să-i stîrpească pe vecie pe băștinașii filisteni pentru că nu au acceptat să fie sclavii ivriților. Cred că de la acest oraș și-au luat ei numele de sefarzi, adică cei din Iudeea, iar cazarii de pe Volga se numesc așchenazi ca să se știe și ceva adevăr
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
admis de toți creștinii), el nu putea fi veșnic precum acesta din urmă, fiindcă astfel ar fi doi zei.” în viziunea gnosticilor, creația divină era de ordin spiritual, fiind actul gândirii lui Dumnezeu asupra lui însuși. Universul material - marcat pe vecie de imperfecțiune - este opera demiurgului rău. În concluzie, gnosticii refuzau dogma întrupării lui Hristos; b) adorarea lui Bafomet, un idol cu cap de țap. Era arătat doar celor inițiați. Nu era propriu-zis idol, căci ar fi contrazis ritualul scuipării crucifixului
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
lumina lor transformată în alte forme va deveni flori albe și pururi nestinse. Frământările și durerile pământești vor înceta! Camarazilor mei: „Noi suntem mărturia unei lumi ce-a fost, Cu sânge cald roșit-am caldarâm și flori, Noi am slujit vecia neamului și-un rost Pe fruntea țării pus-am aurori.” „Adu-ți aminte, Doamne, de toți ai mei. Primește-i sub scutul Tău. Iartă-i și odihnește-i în pace. Celor vii dă-le tărie și biruință asupra potrivnicilor, ca
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
Prin hățișul zilei, Cea de lacrimi udă. Sărut țărâna sfântă, Fruntea voastră lină Ca o diademă, Arde de lumină. Obosit de toate, Câte-au fost să fie, Aștept săvârșirea Ceasului ce-nvie. Întristarea piară Plânsul din răscruce Legene frăția Și vecia dulce. (autorul, vol. Cine, pag. 66) Sub steagul Legiunii, morții noștri au apărat toate comorile Neamului, materiale și spirituale, au apărat credința în Hristos. Lupta aprigă s-a dat între a fi sau a nu mai fi român și creștin
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
moale și haine, i-am dat să mănânce și să bea, i-am dat tot felul de vehicule [...] Nu ar fi mult mai bine dacă aș părăsi acest trup nerecunoscător de bunăvoie și la timpul potrivit? Nu poate subzista pe vecie, pentru că este ca urina care trebuie să iasă afară. Astăzi îl voi folosi pentru o faptă sublimă. Apoi îmi va sluji drept barcă pentru a mă ajuta să trec oceanul nașterii și al morții”. Cu aceste cuvinte, prințul s-a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
anunțăm moartea bravilor noștri Ilie Geambașu și Temelie Trancă, morți întru partid în zilele de... și de ... Rugați-vă pentru ei.“ Iar un poet de oarecare talent, anume Nicolae Safir 42 a scris următorul epitaf: Aicea răposează cu jale, în vecie, llie zis Geambașul și Trancă Temelie. Ei fură-n a lor viață iluștri căuzași Vestiți în reteveie și groaznici ciomăgași.43 Moartea lui Ilie Geambașul și strivirea lui Temelie Trancă exasperă presa guvernamentală și chiar pe guvern. O violentă campanie
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dirijată de Al. Macedonski. Peste puțin timp îl vom reîntâlni în primele cercuri socialiste românești. 43. Epitaful, semnat cu inițiala X. a apărut, într-o versiune puțin deosebită de aceea reprodusă de Bacalbașa, în Ghimpele: „Acilea reposează cu jale, în vecie / Ilie zis Geambașul și Trancă Temelie. / Ei fură-n a lor viață vestiții sugători / Eroi cu bâta-n mână și groaznici luptători. Îi plânge popa Tache, îi plânge Beizadeaua, / Îi plânge boieritul, căci îi ținea ortaua. / Ei singuri puteau numai
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dus-o așa, cîr-mîr, pînă la bătrînețe, timp în care au suferit împreună, au mîncat uneori dintr-un ou, au cumpărat pămînt, au făcut case, au crescut copii. În fine, boala i-a solidarizat, iar moartea i-a unit pe vecie. Nu stau să judec între ei, dar sînt convins că firea impulsivă a mamei amesteca anotimpurile și climatele în casa noastră. Pentru dînsa, nimic nu era constant, sigur sub soare. În orice lucru zăcea o primejdie, o forță obscură care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
așa ca un om care mai și gândește, și ca mine, atâtea milioane, deși dvs. nu vă plac oamenii care gândesc, cât oare o s-o ținem așa, în minciună și deznădejde? Oare trebuie să punem acum și pururea și în vecii vecilor (fără amin) semnul egalității între socialism, minciună și demagogie? Sau să spunem: minciună este numele tău, socialismule! Oare nu este posibil de a se contrui o astfel de societate bazată pe atribute morale ca: onestitate, realism, bun-simț și adevăr
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
când trăia Căpitanul, ci pentru că azi, ca și ieri, Garda de fier nu a renunțat la principiile călăuzitoare, pe care i le-a fixat. Pentru aceasta continuă să îndure calvarul pe care la îndurat sub comanda Lui și, legată pe vecie de misiunea încredințată de El, continuă să-i împărtășească destinul... De acum încolo însă, Legiunii îi revine sarcina să ridice neamul nostru alături de popoarele care s-au făcut vrednice să trăiască în noua Europă. Misiunea Gărzii de Fier este, ca
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
termeni militari, s-ar zice că drumul are un singur sens. De intrat, poți intra, dar de ieșit, nu. Oricum, nu atâta vreme cât orașul este împrejmuit de Zid. — Nu m-am gândit nici o clipă că am să rămân fără Umbră pe vecie. Am crezut că e doar o măsură temporară. Nu mi-a spus nimeni așa ceva. — În orașul acesta nu-ți spune nimeni nimic. Niciodată. În felul său, Orașul este cu totul aparte. Pe nimeni nu interesează ce știi și ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se mișcă deasupra noastră... ba chiar și dincolo de Zid. A clătinat ușor din cap și m-a privit fix. — Nu există nici un „dincolo“, preciză ea. Chiar n-ai înțeles atâta lucru? Suntem la capătul lumii. Capătul lumii. Țintuiți aici pe vecie. M-am întins și-am privit cerul. Mereu înnorat și apăsător. Singurul cer pe care mi-e permis să-l văd. Pământul de sub mine e rece și umed de la ploaie, dar miroase a proaspăt. Câteva păsărele și-au luat, zgomotos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de ciudat... — Tenișii mei? I-am povestit cum a ieșit bătrânul demon din acel ecou. — A fost o capcană, zise ea. Hipnoză. Dacă nu mi-aș fi dat seama că nu mai ești în spatele meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Tenișii mei? I-am povestit cum a ieșit bătrânul demon din acel ecou. — A fost o capcană, zise ea. Hipnoză. Dacă nu mi-aș fi dat seama că nu mai ești în spatele meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat s-ar fixa cutia neagră a unui individ pe o anumită secvență din viața lui. Dacă vrea s-o schimbe pe urmă, n-are decât, dar acel moment va rămâne pe vecie așa și nu-l mai poate modifica. Congelare a momentului, i-aș zice. — Stați puțin. Deci, ar fi vorba de două sisteme de gândire diferite în interiorul aceluiași individ, nu? — Bravo! Așa e. Pricepi extraordinar de repede. Mă bucur că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
profunde înainte de a doua rundă de actualizare a permutărilor. Dar am greșit. Au mai murit în decurs de o lună cinci, dintre care trei fuseseră testați cu rigurozitate. Persoane pe care le considerasem apte pentru permutări au închis ochii pe vecie fără să clipească. A fost un adevărat șoc pentru noi. Jumătate din cei douăzeci și șase de subiecți ai noștri muriseră și eram incapabili să stabilim cauza. Nu mai era problema lor: e apt sau nu. Era ceva mult mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Problema se află în software și nu în hardware. Poate fi orice: o scobitoare, o scândură de două sute de metri, chiar ecuatorul... Nu contează. Oamenii mor, conștiința dispare, dar ceea ce a prins logica cu o clipă înainte de asta, rămâne pe vecie și se subdivide. Te rog să-ți amintești de paradoxul săgeții oprite în zbor. Moartea corpului se asimilează zborului săgeții. Țâșnește direct spre creier, în linie dreaptă. Nimeni nu o poate evita. Oamenii mor, trupurile putrezesc. Timpul azvârle săgeata mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atât de multe detalii, zise Profesorul. S-ar fi terminat totul fără să-ți fi dat seama. Poate că din punct de vedere psihic, ți-ar fi fost mai ușor. Da, dar tu nu mori. Doar conștiința îți dispare pe vecie. — E cam același lucru, am zis, dar îmi pare bine că știu la ce să mă aștept. Oricum voiam să știu. Cu atât mai mult cu cât e vorba de viața mea. Nu mi-ar fi plăcut să mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
supără pe nimeni, nu invidiază și nu râvnesc la nimic. Trăiesc liniștiți. Dar știi de ce? Pentru că nu mai au suflete. Știu asta. — Pentru că nu mai au suflete, nu mai au nici noțiunea timpului. Mintea lor e tabula rasa. Trăiesc pe vecie. Ți-am mai spus, nimeni nu îmbătrânește, nimeni nu moare. Nu ți se cere decât să renunți la umbră și să o privești cum i se termină zilele. Dacă umbra moare, nu mai există nici o problemă pe lume. Dispare „spuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
niște stafii. Și-atunci o să începi să te întrebi ce sens are să iubești? Ești convins că așa ceva îți dorești toată viața? Vrei și tu să fii fantomă? Dacă eu mor, tu devii un locuitor pașnic al orașului, captiv aici pe vecie. În încăpere s-a lăsat o liniște apăsătoare. Umbra a tușit iar. Nu o pot lăsa aici pe fată. Indiferent ce are sau ce nu are, eu o iubesc. Nu mă pot păcăli pe mine însumi și de aceea recunosc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așa m-a lăsat Paznicul să înțeleg. Umbrele mor aici. Absolut toate. Până și cele exilate se întorc să-și dea duhul aici. Cea care nu sfârșește astfel, lasă în urma ei o moarte incompletă, iar fostul ei posesor trăiește pe vecie doar cu ceea ce i-a rămas în suflet. Urme vagi. Cei cărora nu le-au murit umbrele sunt exilați în pădure și hoinăresc acolo toată viața, izolați de lume, posedați de gânduri și idei. Nu știi ce se întâmplă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cafea, de amintirile pierdute prin colțurile încăperii, de gesturile ei pline de semnificație. Aveam senzația că pierdusem toate astea cu multă vreme în urmă. M-am relaxat și-am respirat adânc. Trăiam cu impresia că eram pe cale să pierd pe vecie toată această lume liniștită. — Vrei să mănânci ceva acum? mă întrebă ea. — Nu, nu mi-e foame. — Anunță-mă când ți se face foame. O cafea bei? — Da, mulțumesc. Mi-am pus mănușile la uscat pe mânerul sobei, mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Pregătirea mâncării n-a mai avansat de prin secolul al XIX-lea... mai cu seamă când e vorba de specialități. E nevoie doar de ingrediente proaspete, imaginație și să pui trup și suflet în ceea ce faci. Astea vor rămâne pe vecie neschimbate. Și tarta e delicioasă. Mai poți mânca? — Bineînțeles. Chiar și cinci porții când e vorba de tartă cu lămâie. Am mâncat înghețată de struguri, tartă cu lămâie și am băut cafea espresso. Desertul a fost minunat. Așa ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toate posibilitățile. Așa că, din acest punct de vedere, nu-l mai putem numi nici măcar oraș. Este un tot fluid. Oferă orice posibilitate, schimbându-și aspectul în funcție de ele. Apoi reclamă perfecțiunea. Nu e deloc o lume închistată, o lume fixată pe vecie. Este o lume care se fixează în timp ce se mișcă. Așa că, dacă dorința mea e să evadez, atunci există cu siguranță o portiță de scăpare. Înțelegi ce vreau să spun? — Da, chiar foarte bine. Mi-am dat seama abia ieri. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]