1,834 matches
-
fost duși la procuratură, unde după ce li s-au studiat dosarul, au fost puși în libertate. Plecați din Aiud, ei s-au înapoiat la București unde au oficiat slujba de Botezul Domnului la mănăstirea pe stil vechi din apropierea Bucureștilor, unde viețuia episcopul Evloghie Oța. Auzind cele petrecute acolo, Patriarhia Română a informat Securitatea și astfel cei doi au fost arestați din nou, iar P.S. Evloghie s-a ascuns. Cei doi monahi au fost transportați din nou la Aiud în ianuarie 1957
Pahomie Morar () [Corola-website/Science/311685_a_313014]
-
decembrie 1989. Timp de 50 ani (1956-2006), arhimandritul și apoi episcopul Pahomie Morar a fost stareț al Mănăstirii "Sf. Treime" din satul Cucova, comuna Valea Seacă (județul Bacău), pe care a construit-o din temelie. În prezent, în această Mănăstire viețuiesc 44 de călugări. În anul 1992, Arhimandritul Pahomie Morar a fost hirotonit ca Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe de Stil Vechi din România, cu titulatura de "Vrânceanul", menținându-și reședința la Mănăstirea "Sf. Treime" din satul Cucova (jud. Bacău). Pentru a
Pahomie Morar () [Corola-website/Science/311685_a_313014]
-
jud. Bacău). Pentru a-l ajuta în activitatea sa, Sinodul Mitropoliei de la Mănăstirea Slătioara i-a hirotonit întru arhierei pe doi ucenici ai săi mai tineri, PS Teodosie Scutaru Brașoveanul (în 1995) și PS Antonie Tătaru Ploieșteanul (în 2004), care viețuiau la aceeași Mănăstire. În afară de Mănăstirea de la Cucova, PS Pahomie a construit încă trei mănăstiri, două de maici și una de călugări: "Sfinții Voievozi" din Bolotești, "Sfintele Mironosițe" din Caregna (Păunești) și "Sfinții Voievozi" din Adjud. Creștinii de stil vechi trăiesc
Pahomie Morar () [Corola-website/Science/311685_a_313014]
-
pădure situată la 14 km de localitatea Cornu Luncii, aflată pe drumul Fălticeni - Gura Humorului. Sub îndrumarea sa, Mânăstirea a devenit o oază duhovnicească, bine organizată, avantajată și de peisajul mirific creat de pădurea din jur. În prezent, în Mănăstire viețuiesc 70 de maici. La data de 13/26 noiembrie 1981, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, după o perioadă de douăzeci și patru de ani de preoție și ca o recunoaștere a unor merite deosebite, arhimandritul Demosten Ioniță este hirotonit în
Demosten Ioniță () [Corola-website/Science/311713_a_313042]
-
Între anii 1989-1990, ea a fost reparată și transformată de părintele Mihai Jar (cu acordul foștilor credincioși greco-catolici) în mănăstire ortodoxă de maici, în jurisdicția canonică a Mitropoliei ortodoxe a Cernăuților și Bucovinei, care aparține de Patriarhia Moscovei. În prezent viețuiesc aici 64 maici. În apropierea bisericii era o "Casă Polonă" (cabinetul de lectură și ajutor frățesc) cu patru încăperi, construită în 1922 din lemn, lămpaci și draniță și un cimitir polon, cu o suprafață de 50 de ari, care datează
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
Potrivit tradiției, prin anul 1600, în pădurea aflată la o distanță de 2 km de satul Vorona, s-au așezat câțiva călugări ruși care au ridicat o bisericuță de lemn și au ctitorit Mănăstirea Vorona. Printre monahii renumiți care au viețuit la Mănăstirea Vorona se numără și Cuviosul Onufrie (1700-1789). El era rus de origine și a fost guvernator al unei provincii. În anul 1749, din cauza persecuțiilor religioase din Rusia secolului al XVIII-lea a fugit în Moldova, unde s-a
Mănăstirea Sihăstria Voronei () [Corola-website/Science/311210_a_312539]
-
Teoctist) a plecat din satul natal Tocileni și a străbătut absolut la întâmplare codrii Voronei, ajungând la poarta Mănăstirii Vorona. Fiind minor (avea doar 13 ani pe atunci) și neavând armata făcută, a fost îndrumat la Sihăstria Voronei unde a viețuit un singur an, până în 1929, când a fost primit la Mănăstirea Vorona. Cu mâinile sale, fratele Toader a cărat pietre de râu pentru construirea bisericii-paraclis, după cum amintește o placă de marmură amplasată în anul 2005 pe zidul lăcașului de cult
Mănăstirea Sihăstria Voronei () [Corola-website/Science/311210_a_312539]
-
codrii Voronei, ajungând la poarta Mănăstirii Vorona. Fiind minor (avea doar 13 ani pe atunci) și neavând armata făcută, nu a fost primit acolo. A fost îndrumat la Sihăstria Voronei unde a fost primit de egumenul Ghedeon Verenciuc. El a viețuit un singur an la Sihăstria Voronei, până în 1929, când a fost primit la Mănăstirea Vorona. A îndeplinit ascultarea de paracliser, iar egumenul Ghedeon l-a învățat notele psaltice și slova chirilică. Cu mâinile sale, fratele Toader a cărat pietre de
Mănăstirea Sihăstria Voronei () [Corola-website/Science/311210_a_312539]
-
popor... N'au adus însă lucrări ale noastre și de valoare decât acei care au avut în vedere elementul statornic al neamului nostru, poporul cu limba lui”. Ca și în alte scrieri, Mihail Sadoveanu prezintă o lume rurală tradiționalistă, care viețuiește după reguli străvechi și respinge inovațiile modernității. Personajele din "Baltagul" trăiesc de secole după un ritual propriu, urmând ciclul naturii și ghidându-se după legi nescrise. Tradiția capătă aici putere de lege și sunt păzite cu strășnicie pentru că oamenii nu
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
subfamilie "Lutrinae", deoarece se consideră că aceasta are un strămoș comun cu vidra obișnuită și cu cea fără gheare de est care, la fel ca vidra de mare, este clasată într-un gen aparte al subfamiliei "lutrinae". Acest strămoș, care viețuia în Eurasia, mult timp a fost considerat drept fosila "Potamotherium valletoni" din epoca miocenului, însă cercetătorii de azi consideră "Potamotherium valletoni" ca fiind doar un element de legătură și deplasează timpul caracteristic strămoșului lutrelor în miocenul timpuriu. Se consideră că
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
cântăresc 1,5 kg. Ajungând la vârsta de 6 luni, ele deja ating lungimi de până la 110-115 cm și o masă de 11 kg. Pe parcursul următorilor trei ani, vidrele de mare își ating dimensiunile și greutatea maxime. Vidrele de mare viețuiesc în medie 9-11 ani, iar în unele cazuri până la 23 de ani. De asemenea, sunt înregistrate cazuri când vidrele de mare au atins vârsta de 20 de ani în captivitate. După forma capului și construcția generală a corpului, vidrele de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
succes regional, regiunile populate de vidre de mare rămânând intermitente, pe alocuri sporadic populate. Cu toate acestea, s-au păstrat exemplare de vidre de mare în Extremul Orient, pe țărmurile Alaskăi și ale Californiei. După datele anului 2006, în Rusia viețuiesc în jur de 15.000 de exemplare, în Alaska 70.000 de exemplare, iar pe țărmul Californiei — 2.500; câteva zeci de exemplare au fost observate și pe malurile Japoniei. Astfel, în lume se numără cca. 88.000 de exemplare
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
un mod de viață diurn, cea mai mare parte a zilei petrecând-o în apă. Se presupune că înaintea distrugerii lor în masă, în secolul XVIII, ele ieșeau mai des pe uscat decât acum. În prezent, vidrele de mare care viețuiesc în locuri greu accesibile pentru om, de exemplu insula Mednîi, își petrec noaptea pe uscat, la 10-15 m de țărm, mai ales pe vreme de furtună. Când marea este zbuciumată, animalele mari sau bătrâne ies frecvent la țărm, deoarece nu
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
marea este zbuciumată, animalele mari sau bătrâne ies frecvent la țărm, deoarece nu au putere să înfrunte stihia. În afară de aceasta, femelele își nasc puii pe uscat: pe mal sau pe pietrele litorale. Pe de altă parte, vidrele de mare care viețuiesc în regiuni populate de oameni, de exemplu vidra de mare californiană, nu ies niciodată pe uscat. Construcția corpului îi permite animalului să doarmă în apă culcat pe spate, dat fiind faptul că plămânii au dimensiuni mari și pot reține destul
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
din 1978). În jurul bisericii se află cimitirul Parohiei Grădini. Acesta este cel mai mare cimitir din orașul Fălticeni, având 3000 de metri pătrați și aproape 4.000 de locuri de veci. Aici au fost înmormântate mai multe personalități care au viețuit sau au avut legături cu urbea de pe Șomuz. Printre personalitățile înmormântate aici sunt de menționat următorii: Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a murit în închisoarea Jilava în 1960; trupul ei a fost aruncat într-o groapă comună din care a fost adus la
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
regiunea de la confluența Moldovei cu Siretul este relevată ceva mai târziu prin documentul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun la 8 martie 1407 în care se fac referiri la "călugării din Dumbrava", obște monahală despre care se știe că viețuia în apropierea Romanului, dincolo de limita sudică a acestuia. Toate acestea ne îndreptățesc să considerăm că Romanul se afla într-o zonă cu o populație numeroasă, de veche tradiție ortodoxă, ceea ce ar justifica și presupunerea că una dintre "episcopiile schismatice" pomenite
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului () [Corola-website/Science/311359_a_312688]
-
spate alb ("Dendrocopos leucotos"), ciocănitoarea neagră ("Dryocopus martius"), ciocănitoare de munte ("Picoides tridactylus"), muscar ("Ficedula parva"), muscar-gulerat ("Ficedula albicollis"), ciuvică ("Glaucidium passerinum"), sfrâncioc roșiatic ("Lanius collurio"), viespar ("Pernis apivorus"), cocoșul de munte ("Tetrao urogallus") și huhurezul mare (Strix uralensis) care viețuiesc alături de acvila mică ("Hieratus penatus"), ciuful pitic ("Otus scops"), bufniță ("Bubo bubo"), cucuveaua ("Athene noctua"), barză albă ("Ciconia ciconia"), stârcul cenușiu ("Ardea cinerea"), corbul ("Corvus corax"), cocoșul de mesteacăn ("Lyrurus tetrix"). Șopârlă de câmp ("Lacerta agilis"), gușter ("Lacerta viridis"), năpârcă
Parcul Național Munții Rodnei () [Corola-website/Science/311373_a_312702]
-
Sfântul Ioan Botezătorul", care a deținut satul Crișceatec, un teren în satul Răpujineți și ½ din satul Zviniace (regiunea Cernăuți), cu 4 mori și un atelier, arendate, din 1784, pe 3 ani lui Mihail Mocranschi, cu 500 florini . În anul 1776, viețuiau acolo 5 călugări. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub
Crișceatec, Zastavna () [Corola-website/Science/311396_a_312725]
-
a consemnat că Schitul Crișceatec deținea satul Crișceatec, un teren în satul Răpujineți și ½ din satul Zviniace (regiunea Cernăuți), cu 4 mori și un atelier, arendate, din 1784, pe 3 ani lui Mihail Mocranschi, cu 500 florini . La acea dată, viețuiau acolo 5 călugări. În baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790) dispune să se reducă numărul mănăstirilor, pământurile și fondurile administrate de acestea să treacă "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri", iar
Crișceatec, Zastavna () [Corola-website/Science/311396_a_312725]
-
ale bisericii, fiind înlocuit vechiul acoperiș din tablă, care se uzase, cu altul nou, din tablă zincată. În anul 1992, mănăstirea a fost deschisă pentru a treia oară. Hramul mănăstirii este sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Printre călugării care au viețuit la menționăm pe actualul arhimandrit Mina Dobzeu (n. 1921) care a fost tuns în monahism acolo în anul 1946 și hirotonit ierodiacon în 1948. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. Din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară a fost păstrată
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
mănăstirii este sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Printre călugării care au viețuit la menționăm pe actualul arhimandrit Mina Dobzeu (n. 1921) care a fost tuns în monahism acolo în anul 1946 și hirotonit ierodiacon în 1948. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. Din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară a fost păstrată doar mica biserică de lemn cu hramul "Buna Vestire", o biserică de piatră cu hramul "Sf. Ilie" și chiliile celor câțiva călugări care viețuiesc acolo. Biserica veche este construită
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
1948. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. Din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară a fost păstrată doar mica biserică de lemn cu hramul "Buna Vestire", o biserică de piatră cu hramul "Sf. Ilie" și chiliile celor câțiva călugări care viețuiesc acolo. Biserica veche este construită din lemn de stejar în anul 1691 și are trei turle în formă de ceapă, după stilul rusesc. Cealaltă biserică, care a fost construită din piatră în anul 1940, se află în prezent într-o
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
lemn de stejar în anul 1691 și are trei turle în formă de ceapă, după stilul rusesc. Cealaltă biserică, care a fost construită din piatră în anul 1940, se află în prezent într-o stare accentuată de degradare. Chiliile unde viețuiesc călugării au fost ridicate în anul 1991 pe locul unei construcții care fusese demolate anterior. Nu există locuri de cazare pentru pelerini. Dintre obiectele de valoare menționăm iconostasul datând din 1766 și un clopot de bronz din 1779.
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
fost închis de către comuniști în anul 1960, fiind redeschis în anul 1983. De-a lungul timpului, mănăstirea a păstorit și schiturile Coșula, Balș, Zosin și Șoldana. Într-această mănăstire și-a început viața monahală atât părintele Paisie Olaru - care a viețuit aici primii 26 ani de viață monahală, cât și părintele Cleopa Ilie - care a viețuit aici primii 3 ani de viață monahală.
Mănăstirea Cozancea () [Corola-website/Science/312414_a_313743]
-
timpului, mănăstirea a păstorit și schiturile Coșula, Balș, Zosin și Șoldana. Într-această mănăstire și-a început viața monahală atât părintele Paisie Olaru - care a viețuit aici primii 26 ani de viață monahală, cât și părintele Cleopa Ilie - care a viețuit aici primii 3 ani de viață monahală.
Mănăstirea Cozancea () [Corola-website/Science/312414_a_313743]