1,940 matches
-
aflate pe Sfântul Munte Athos (a șaptea în ordinea ierarhică athonită). Apoi trece prin zester de la Gorgan la ginerele său, Gheorghe Catargiu paharnicul. De la 1650 la 1914 Cobîlea a stat neîntrerupt în stăpânirea neamului Catargi, având următorii stăpâni: Gh.Catargi vornic - 1680; Apostol Catargi postelnic - 1710; Pătrașco Catargi pitar - 1750; Ion Catargi stolnic - 1770; Petrache Catargi paharnic - 1800; GH. Catargi - 1860; Ion Catargi - 1896. În localitate sunt două biserici. Una din ele este identificată cu cele mai vechi monumente ale culturii
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
lemn din sat, construită în anul 1771 alături de o biserică mai veche, slujeau doi preoți, un diac și un dascăl. La 27 iunie 1813, la un an după eliberarea Basarabiei de sub jugul turcilor de către Rusia, cinci țărani din Tețcani (Ioan Vornic, Agapi Buță, Ion Șchiopu, Grigore Popa și Vasile Matveev) s-au plâns Guvernului regional basarabean asupra serdarului de Orhei, care îi mâna la munci istovitoare de corvoadă. Ei lucraseră gratuiit 13 zile la fortificațiile de la Hotin, căraseră bîrne din pădurea
Chițcanii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305117_a_306446]
-
casnice etc. Prima atestare documentară a satului Corjeuți din Ținutul Hotin datează din anul 1618. La 1620 Corjeuți se afla în stăpânirea marelui boier Coste Bucioc. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan voievod întărește închinarea satului către Andreiaș, fost mare medelnicer. La 1661 Radu stolnicul, un urmaș al lui Andreiaș, lăsa
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
rămas să poarte numele vrednicei femei. A doua versiune este că denumirea satului a derivat de la un oarecare "Bradici", care și-ar fi trăit viața pe aceste meleaguri. Altă interpretare ar fi că denumirea satului provine de la numele lui "Bravu", „Vornicul slujitor de margine” din oștirea lui Ștefan cel Mare. Satul Bravicea este o unitate administrativ-teritorială situată între râurile Ichel și Cula, amplasat la Nord-Est de centrul raional Călărași la o distanță de 32 km. La Nord-Est este mărginit de teritoriul
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
alb și alte specii. Satul Zăicana a fost pentru prima dată atestat documentar în iunie 1501, într-un hrisov emis de domnul Țării Moldove Ștefan cel Mare în care se spune, că întărește panului Iancovici spătarul, fiul boierului Gligorașco Iancovici vornic de Suceava, votcina tatălui său, satul Ișnovăț, iar apoi sunt descrise hotarele acestei moșii și se spune: „"Iar hotarul începe pe vechiul hotar din primul hotar din veac folosit, hotarul care pe deal la vale la Zahaicani...tot prin mijlocul
Zăicana, Criuleni () [Corola-website/Science/305158_a_306487]
-
traiul aici i-au zis Hlina/Hlinaia. Pe 12 aprilie 1620, satul sub numele de „satul lui Costea Buceac” este pentru prima dată amintit de către domnitorul Gașpar Grațiani, care ea făcut danie acest sat lui Costea Buceac, care era mare Vornic de Țara de Jos. Satul mai este amintit și ca punct pe hotar pe valea Racovățului, în 1664 cînd domnitorul Gheorghe Duca întărește o mărturie hotarnică a sat. Ocăuți din Ținutul Hotin. Apoi se mai face o împărțeală de sate
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
trăiască în ea. În ambele legende ce conțin elemente factologice reale, găsim trei elemente: omul, pădurea și barda. Din documente mai aflăm câteva date, care menționează despre vânzarea și cumpărarea unor moșii. De exemplu, în 1644 era întărit lui Neniul Vornic o gloată, danie ce a primit Hrizea și soția lui Vambula (sora lui Ienachi Postelnic) două sate pe Botna - Ulmeni și Diaseni. Primii răzeși din Bardar au fost frații Tonu. În 1796 bărdărenii încep construcția unei biserici din lemn cu
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
aflăm, că în 1600 Ionașcu Barboșel din Biliceni a vândut a cincea parte din moșia s. Dereneu drept 66 taleri lui Nicoară logofătul. La 31 martie 1615 Dilea din Biliceni vinde un loc de prisacă la Dereneu lui Ioachim, fost vornic de Suceava, care apoi îl face danie Mănăstirii Bistrița. Draga din Biliceni apare la 13 iulie ca martor în zapisul prin care Drăgan și fiul său vând lui Matiaș Sturza o parte de moșie la Sămășcani drept 60 taleri. Iar
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se că aceasta adevărată slugă a noastră și credincios boier, pan Oana vornic, a slujit mai înainte sfintraposatilor noștri înaintași cu dreapta și credincioasa slujba, iar astăzi ne slujește nouă cu dreapta și credincioasa slujba. De aceea, noi, văzînd dreapta și credincioasa lui slujba către noi, l-am miluit cu deosebită noastră milă
Vorniceni, Strășeni () [Corola-website/Science/305211_a_306540]
-
prenumele : Liuben + suf.- ita (dimunutiv)= Liubenita (Rublenita). La anumite etape ale istoriei satul se va numi oficial : Liubeniti(Rublenitei), Liubenita (Rublenita ), pînă cînd , pe la începutu sec. XX, va rămîne o singură denumire Rublenita. La 11 noiembrie 1657 Ursu Vartic , fost vornic , dăruiește lui Gumenze, mare armaș , o parte din satul Rublenitul (Rublenita) ținutul Soroca. La 26 martie 1742 , un șir de moșieri din ținutul Soroca- Ciripcau , Timiliuti, Zgură Peripeceni și Liublenita, sînt stăpînite de banul Aristarho. Recensămîntul din 1772-1773 prezintă: Liublenita
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
dată „Tatarovca Veche” (cu alfabet chirilic), este menționat anul primei atestări fiind ca 1608. Același an - 1608 e indicat și în Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923 însoțit de comentariul „Se zice că satul a fost întemeiat în 1608 de către vornicul Costache Sterpu. Acesta era Vornicul de Sus al Basarabiei”. În Dicționarul enciclopedic moldovenesc data primei atestări e indicată - 30 ianuarie 1646. La aceeași dată e pomenit într-un document istoric ”Carte de la Vasile Vodă, din 7154 (1646) ian(uarie) 30
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
chirilic), este menționat anul primei atestări fiind ca 1608. Același an - 1608 e indicat și în Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923 însoțit de comentariul „Se zice că satul a fost întemeiat în 1608 de către vornicul Costache Sterpu. Acesta era Vornicul de Sus al Basarabiei”. În Dicționarul enciclopedic moldovenesc data primei atestări e indicată - 30 ianuarie 1646. La aceeași dată e pomenit într-un document istoric ”Carte de la Vasile Vodă, din 7154 (1646) ian(uarie) 30, (pentru moșia Tătărauca și Hrițăuți
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
rămîne retras de lume și-și duce viața în tihnă și voie bună. Se pare, așa și-o duce nu de azi și nu de ieri, ci de secole. Încă de pe cînd Alexandru Voievod îl întărește cu alte așezări omenești vornicului Cupcici. Adică de la 15 iunie 1431, cînd a fost semnat acest uric domnesc. Cu toate că, evident, el deja exista. Dar alte știri despre el, care ar tine de sec. XV, nu avem. Mai intervine o informație de la 1 ian. 1574, cînd
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
s. Hurdujeni, dar, cu părere de rău, e foarte greu de iden¬tificat despre care sat anume e vor¬ba, cu toate că s-ar părea că acest Hurdujeni e cam pe locul Buzdugenilor. La 15 februarie 1721, printre moșiile împărțite de vornicul Ioan Sturza cu cumnații săi, este pomenită și o parte de moșie din s. Bădăjeni, ce rămâne în posesia Saftei, soția lui Cuza Spătarul A fost un sat mic răzeșesc, locuitorilor căruia nu le-a fost greu să-1 părăsească în timpul
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
trimise delegații pentru a cere Înaltei Poarți domni pământeni. Din aceste delegații au făcut parte printre alții: Ioniță Sandu Sturdza, un coborâtor al lui Vlad Țepeș, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei și vornicul Iordache Râșcanu, viitor membru in divanul domnesc al Moldovei. Această acțiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pământean în persoana lui Ioniță Sandu Sturdza și în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica. Relevante
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
ocina Necșetească/ . Din 24 mai 1659, se păstrează zapisul de vânzare al lui Pătru ficeorul lu Bogoslov ot Fundeanca d(e) pri Criocuvu către Butea Roșnul ot Fundeanca pentru niște pămnt, contrasemnat ca martori de popa Mihai Neagri ot Urlați, vornicul Dumitru ot Fundeanca și comisul Mihai ot Cioceanca . Tot un zapis e și documentul din 1668, pentru vânzarea unei case în gura văii Nucetului (...) den margena pădurii păn în drumul cel mare al Mocanilor din partea lui Nan snă eg. Vladu
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]
-
a sfătuit pe Sfântul Calinic să accepte scaunul mitropolitan. În 1850, într-un moment în care toate cel patru scaune mitropolitane din Muntenia erau vacante, domnitorul Barbu Știrbei, care avea o mare admirație pentru starețul mânăstirii ctitorite de strămoșul său, vornicul Cernica Știrbei, l-a convins pe Calinic să accepte scaunul epicopiei Râmnicului, acesta din urmă fiind ales în înalta funcție bisericească pe 15 septembrie și hirotonit arhireu pe 26 octombrie 1850, la vârsta de 63 de ani. Înscăunarea sa s-
Sfântul Calinic de la Cernica () [Corola-website/Science/306137_a_307466]
-
și al Mariei Al. Văcărescu, căsătorită cu Constantin Bălăceanu. Pe lângă acest fiu, familia Bălăceanu mai avea încă cinci fiice: Maria, Zoe, Frosa și Sultană. Părintele său legitim, Constantin Bălăceanu, a fost mare hatman și membru al Divanului judecătoresc (1836), mare vornic ajuns Ministrul Cultelor și Instrucțiunii (Publice) în 1838, președinte al Eforiei Spitalelor Civile în 1840 și Ministru al Justiției în 1856, fiind apreciat în epoca că o adevarată nulitate, ceea ce nu la împiedicat însă să aspire chiar la domnie în
Ion Bălăceanu () [Corola-website/Science/306197_a_307526]
-
se află și Bălăceanu. Da repede curs apelului deoarece, la 3 august, locotenența domneasca a Țarii Romaneștii numea în funcția de prefect de Muscel. După sfârșitul revoluției în Țară Românească, Bălăceanu s-a refugiat în Transilvania. Deși tatăl său, mare vornic, dobândea portofoliul Departamentului Dreptății în noul guvern provizoriu "compus din boieri",numele fiului său a fost cuprins în acea lista neagră comunicată de sultan autorităților politice din Țară Românească, privind "exilarea capilor revoluției." La 23 septembrie 1848, George Barițiu comunica
Ion Bălăceanu () [Corola-website/Science/306197_a_307526]
-
este așezată într-un cadru natural de o rară frumusețe, cu priveliști încă sălbatice și pitorești. Ea își are începuturile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, când, ascunsă între codri, se ridică aici cea dintâi așezare mănăstirească, ctitoria marelui vornic Ioan (1415). La începutul secolului al XVI-lea, în 1527, mănăstirea a fost jefuită și distrusă de tătari. Biserica fusese înzestrată cu obiecte prețioase și manuscrise, dintre care cel mai de preț care se păstrează și astăzi este Tetraevangheliarul din
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
în tabloul votiv de la intrarea în pronaos împreună cu soția sa Elina și cu insemnele domnești, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc. Tot în timpul domniei lui Radu Șerban, în anul 1608, s-a ridicat Mănăstirea Cernica, care a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna.
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
Cercetările arheologice au scos la iveală date importante privitoare la continuitatea așezărilor omenești în zona orașului, dar prima mențiune documentară a satului Crasna are loc într-un document al domnitorului Alexandru cel Bun din 15 iunie 1431, prin care întărea vornicului Cupcici toate satele lui, printre care și jumătate din satul Crasna, cumpărat de la spătarul Șandru, fiul lui Baliță Mândricică, fratele lui Mihail. Pergamentul se află în prezent la Arhivele Naționale din București. Așadar primul proprietar al Crasnei a fost spătarul
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
el mai înainte împreună cu Misail, egumenul Mănăstirii Putna. La 12 ianuarie 1736, Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, stabilește lui Macarie egumenul și soborului Mănăstirii Putna dreptul de a stăpâni satele Ostrița, Cozminul, Ropcea și Crasna, împresurate de Ion vornicul, Bainschie Dumitrașco, Sorocianul și Gafenco și de a încasa dijma după obicei. La 12 octombrie 1742, Constantin Mavrocordat, domnul Moldovei, poruncește ispravnicilor de la ținuturi să împlinească de la vecinii pe care-i va arăta Miron Gafencu împrăștiați din satele sale Crasna
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
îl înștiințează pe egumenul Pahomie și pe întregul sobor de la Mănăstirea Putna că a scutit satele mănăstirii, printre care și Crasna, de conace, podvezi, cai de olac, solărit, folărit de pielicele, cașcaval și de alte dări. De asemenea, a interzis vornicilor de Suceava, căpitanilor de Târgul Siretului, șugubinarilor și altor globnici să pună impozit pentru oamenii mănăstirii. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
sunt următoarele : Gîrla, Furnicarul, Deal la mori, Durduc. Pentru prima dată "Gîrlea" sau "Gîrla" este amintită într-un document ce se referă la anul 1724, 22 noiembrie .Un alt document, ce se referă la anul 1731, 25 mai, informează că vornicul Mihaci din satul Gîrlea e martor la o hotărnicie a moșiei de acolo. Întemeietori ai satului Gîrlea se socot Costachi și Hașul Cegolea . Denumirea Gîrlei se trage de la Gîrlă, ceea ce înseamnă baltă. Dacă în 1813 în sat erau numai 62
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]