1,716 matches
-
în introducerea acestui volum, dând posibilitatea să se exprime "acelor grupuri care nu se simt reprezentate de elite, scoțând la iveală teme care sunt relevante pentru majoritatea tăcută" (efectul pozitiv 1). Este cât se poate de clar faptul că acești votanți se simțeau nereprezentați sau slab reprezentați (Archer & Ellis, 1994; Clarke et al., 2000). Însă, potrivit principalului consilier politic al partidului, din prima jumătate a anilor '90, atunci când Manning se referea la "bunul simț al oamenilor simpli" acest lucru trebuie înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
vestul Europei, populismul Reformiștilor poate fi considerat chiar unul incluziv, așa cum de altfel o demonstrează implicarea în viața partidului a unor candidați vizibili și a unor activiști recrutați din rândul minorităților. Cu toate acestea, dintre alegătorii partidelor cu reprezentare parlamentară, votanții Partidului Reformei au rămas cel mai puțin receptivi la multiculturalism și cel mai puțin dispuși să accepte imigrația persoanelor care nu sunt albe și drepturile minorităților etnice (Clarke et al., 2000; Cross & Young, 2002; Gidengil et al., 2001; Laycock, 2001
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
poată face răspunzători (accountable) pe politicieni sau, atunci când situația devine prea frustrantă, să se poată îndrepta împotriva lor. De altfel, Partidul Reformei a propus o alternativă la mecanismul de reprezentare, potrivit căreia preferințele membrilor parlamentului urmau să fie decise de votanții acestora. Alături de alte lucruri mai puțin însemnate, Reformiștii au pledat în favoarea lărgirii segmentului de voturi "potrivit conștiinței", care să scape disciplinei de partid, astfel încât electoratul să-și poată cotrola mai ușor parlamentarii, fără să mai recurgă la funcția de mediere
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
consistentă a revendicărilor populiste, reprezintă condiții necesare, însă nu și suficiente, ale succesului mesajului conservator 7. Însă, mai mult decât cei din Statele Unite, conservatorii din Canada au trebuit să recurgă la teme populiste pentru a depăși suspiciunea exprimată de numeroși votanți cu privire la elitele corporatiste, suspiciune care fusese identificată și de primii populiști. În egală măsură, recursul la aceste teme a reprezentat o condiție necesară a succesului partidelor conservatoare, atât în Canada, cât și în America, deoarece toate formațiunile politice trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
considerau că acestea fuseseră câștigate de AMLO, iar restul nu aveau o opinie conturată pe această temă. În 2008, procentajul celor care îl considerau pe Calderón învingător a crescut la 57%. Majoritatea suținătărilor PRI și PAN, cărora li-se alăturau votanți intependenți credeau în legitimitatea lui Calderón. Doar membrii PRD au rămas convinși de victoria candidatului lor, 92% dintre aceștia susținând că în alegerile din 2006 au fost fraudate. Comparativ aceeași poziție era susținutăde 41% dintre suporterii PRI și de 31
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
credeau în legitimitatea lui Calderón. Doar membrii PRD au rămas convinși de victoria candidatului lor, 92% dintre aceștia susținând că în alegerile din 2006 au fost fraudate. Comparativ aceeași poziție era susținutăde 41% dintre suporterii PRI și de 31% dintre votanți independenți (Consulta Mitofsky, 2008). Dintr-o perspectivă ceva mai pesimistă, există două elemente importante. În primul rând, există diferențe semnificative în rândul mexicanilor cu privire la alegerile din 2006, cu privire la IFE, și chiar la democrație. Perredistas au devinit din ce în ce mai îndepărtați de politică
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu drept de vot nu și-au exprimat o opțiune validă, mai multă decât în orice alt scrutin, începând cu 1988. Cu siguranță, aceste trenduri îngrijorătoare sunt, într-o oarecare măsură, anterioare alegerilor din 2006. În 2005, simpatizanții PRD și votanții independenți aveau o semnificativ mai mică încredere în IFE decât membrii celorlator partide și erau mai puțin înclinați să afirme că Mexicul este o democrație. În cazul celor două grupuri, după 2006, lucrurile sau înrăutățit. În 2005, aproximativ 10% dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mai mică încredere în IFE decât membrii celorlator partide și erau mai puțin înclinați să afirme că Mexicul este o democrație. În cazul celor două grupuri, după 2006, lucrurile sau înrăutățit. În 2005, aproximativ 10% dintre perredistas și 11% dintre votanții independenți declarau că au puțină sau niciun fel de încredere în IFE. În 2008, 42% dintre perredistas și 33% dintre independenți declarau puțină sau niciun fel fel de încredere în IFE. În 2005, 38% dintre independenți și 42% dintre perredistas
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în mod structural, impredictibilă: partidele populiste sunt vulnerabile la schimbarea de atitudine a liderului. Aceste partide ajung să fie expuse la oscilații mari de poziție prin contrast cu acele formațiuni al căror comportament electoral este bazat pe legătura ideologică cu votanții sau pe raporturi instituționale cu grupurile sociale importante. Anexă. Elaborarea repertorului populist Referințe la "poporul" bun, superior din punct de vedere moral De exemplu, referințe la el pueblo, versus referințele la ciudadanos - de exemplu, caracterizări colective, versus caracterizări individuale ale
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
39 38 40 Notă: Enunțuri prestabilite, cu posibilitate de răspunsuri multiple. Formularea enunțurilor variază oarecum de la un chestionar la altul. Sursa: Müller (2002: 170) Dacă folosim ca indicatori itemii 1, 4 și 6, putem observa că un grup numeros de votanți au constatat în mod evident că FPÖ era un partid populist. Müller (2002: 157-158) demonstrează că succesul electoral al FPÖ a depins în mod absolut de partidocrația austriacă a SPÖ și ÖVP, care au guvernat țara în coaliții de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
altceva decât inerție, înțelegeri compromise din cauza luptelor interne dintre partenerii de coaliție, menționate de noi mai înainte, și clientelism. De asemenea, Mouffe (2005a: 54-6) afirmă că o lipsă de alternative și de influență asupra elitelor i-au îndepărtat pe mulți votanți de partidele tradiționale și au contribuit la afirmarea populismului de dreapta în numeroase state europene. Din punctul său de vedere, coalițiile SPÖ-ÖVP și parteneriatele sociale "au dus la griparea sistemului" și aveau să "încurajeze un demagog înnăscut ca Jörg Haider
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populist de dreapta, în perioada în care a fost în opoziție, a avut un efect pozitiv asupra calității democrației, prin aceea că a dat glas grupurilor care nu s-au simțit reprezentate de elite. De fapt, în 1999, 36% dintre votanții FPÖ erau motivați de dorința ca partidele din coaliție (SPÖ și ÖVP) să învețe o lecție (vezi Tabelul 6.2). Odată cu participarea în guvern, FPÖ avea acum șansa de a reprezenta aceste segmente ale societății care se simțeau excluse și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
prin aceea că și-a îndreptat atenția asupra unor chestiuni pe care elitele (adică SPÖ și ÖVP) le-au neglijat. Imigrația (sau "chestiunea străinului") a fost o temă importantă în cadrul campaniilor electorale ale FPÖ și un motiv de căpătâi pentru votanții acestui partid (vezi Tabelul 6.2). Partidul a reușit să facă din această chestiune un cap de afiș al agendei electorale, în ciuda faptului că majoritatea votanților aveau alte priorități 5. În 2002, campania FPÖ s-a concentrat mai mult pe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în alegerile generale din 2002, atunci când partidul a devenit victima unei "concurențe dure" (Bale, 2003: 85) din partea partenerului său de coaliție. "Suveranul" a pedepsit prestația dezastruoasă a partidului, care dusese la prăbușirea cabinetului Schüssel I, astfel că aproape jumătate din votanții FPÖ din 1999 s-au orientat spre ÖVP. Aceasta a părut să indice că, mai întâi, nu o strategie de excludere, ci "o strategie de cooptare și castrare a partidelor burgheze ar putea fi calea cea mai bună pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
guvern majoritar cu orice partid. O reînnoire a coaliției ÖVP-FPÖ părea a fi cu totul neinspirată, având în vedere că FPÖ a fost responsabil pentru căderea guvernului Schüssel I, dar și de propria prăbușire de mai târziu, sancționată dur de votanți. Totuși, deși conducerea ÖVP nu avea cum să fie sigură dacă noul președinte al FPÖ, Herbert Haupt, putea controla partidul (mai ales facțiunea din Carintia condusă de Haider), a decis să continue coaliția "negru- albastru". Alăturarea de un FPÖ slăbit
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Totuși, FPÖ a continuat să piardă sprijinul opiniei publice. În fiecare din cele șase alegeri provinciale din 2003 și 2004, cu excepția Carintiei, el a pierdut între 10,9% și 14,4% din voturi, adică jumătate și două treimi din foștii votanți; la alegerile pentru Parlamentul European din 2004, partidul a pierdut chiar 17,1% din voturi. Criticii din interiorul partidului au dat vina pe atitudinea obedientă a conducerii partidului cu privire la ÖVP și pe neglijarea propriei poziții anti-UE ca fiind principalele motive
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
instituțiilor statului și să distorsioneze arena politică în defavoarea oponenților săi. Populismul de succes a facilitat astfel un asalt plebiscitar asupra instituțiilor democratice liberale care a împins statul Peru înspre autoritarism competitiv. 8.1 Populism, democrație și autoritarism competitiv Populiștii mobilizează votanți în masă din păturile defavorizate ale populației într-o manieră personalistă, împotriva întregului establishment politic și/sau economic (Di Tella, 1965; Roberts, 1995; Weyland, 1996, 2001). Fundamental pentru populism este, deci, un apel împotriva elitelor lansat de un politician care
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
dure i-a afectat imaginea printre săraci (Conaghan, 2000: 264). În plus, decizia lui de a se alia cu două partide conservatoare, AP și PPC, i-au distrus imaginea de "independent" și cea de "om din afara sistemului" în ochii multor votanți (Cameron, 1994: 123-4). În cele din urmă Fujimori, și nu Vargas Llosa, a fost cel care a reușit să profite cel mai mult de nemulțumirea publică față de elita politică. Campania prezidențială a lui Fujimori a fost populistă în mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
fel cum a fost fragmentarea ambelor mișcări civice în 1991. La alegerile din 1992, voturile cehilor au dat un caracter pluralist Partidului Civic Democrat (ODS), o facțiune a OF orientată spre piața liberă, în timp ce în Slovacia o mulțime eterogenă de votanți au ales să voteze cu Mișcarea pentru o Slovacie Democratică (HZDS), o ramură a VPN care susținea nevoia de a întări locul Slovaciei în cadrul federației Cehe și Slovace. Liderul ODS Vaclav Klaus și liderul HZDS Vladimir Mečiar au negociat imediat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
În cazul etnicilor maghiari, aceasta înseamnă intervenție din Ungaria; în cazul romilor, aceasta înseamnă intervenție din UE și din partea grupurilor internaționale pentru apărarea drepturilor omului. În timp ce în primele sale luni de activitate publică Mečiar a apelat la o multitudine de votanți cărora le spunea că el este "unul de al lor", un lider serios și eficient, căruia îi pasă de grijile lor (Učen, 1999), în timp a început să-și limiteze afirmațiile. În 1991, Mečiar a recunoscut că se folosește de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
al lui Mečiar de a reforma cadrul politic mergând pe o dimenisiune națională a afectat profund competiția politică din Slovacia și, indirect, democrația acesteia. Mečiar și-a dat seama de potențialul electoral al dimensiunii naționale, mobilizând apoi atât de eficient votanți cu orientare naționalistă, încât problemele naționale au acaparat alegerile de-a lungul anilor 2000 (și au revenit la începutul anilor 2010). Timp de un deceniu, toate coalițiile aflate la guvernare au avut în componență partide de stânga, de dreapta sau
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de identificat dovezi ale unei opoziții dezorganizate, decât ale uneia conspiratoare, iar discursul populist anti-elită este mai degrabă demagogic decât sincer. Dovezile fac trimitere la ecoul pe care acest discurs l-a avut cel puțin asupra unei categorii anume de votanți (Deegan-Krause, 2006: 185-190), iar eficiența sa reprezintă cel mai puternic argument în privința efectelor negative pe care populismul în sine îl are asupra instituțiilor (deși el trebuie să împartă responsabilitatea cu naționalismul cu care se întrepătrunde). Slăbiciunea oricărei legături cauzale autentice
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
procedând astfel, uneori înseamnă acceptarea atingerii de drepturile anumitor grupuri etnice și sociale. Experiența Slovaciei sugerează că manifestarea populismului în cadrul unor democrații (tinere) slab instituționalizate poate merge pe o logică diferită. Discursurile anti- elită ale populismului au atras într-adevăr votanți chiar și în condițiile slabei consolidări democratice din Slovacia, la începutul anilor 1990, prin intensificarea discursului inițial al lui Mečiar, în calitatea sa de apărător împotriva pericolelor reprezentate de cei din afară, fie ei comunități internaționale, etnici unguri sau slovaci
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Progressive Conservative Party -Partidul Progresist Conservator. Este de remarcat că în această lucrare nu există nicio trimitere populistă la democrația directă, temă care va deveni ulterior centrală în discursul Partidului Reformei. 2 În 1993 și 1997, la alegerile federale, numeroși votanți au identificat Partidul Reformei ca având o poziție mult prea extremistă în materie de chestiuni sociale, de politici economice sau în privința problemelor morale( vezi Blais et al., 1999). 3 Faptul că aceasta este o foarte răspândită temă populistă, mai cu
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și a Statelor Unite. Cu totul altul este contextul în care se naște Republica Austriei "ca parte a Reich-ului german", întronată la Viena la 12 noiembrie 1918. Plebiscite oficiale, organizate în Tirol și la Salzburg arată faptul că nouă din zece votanți doresc această finalizare a unității germane întrucît adeziunea lor față de Imperiul dispărut își pierduse sensul. Dar cum austriecii figurează în capul listei învinșilor, aliații nu vor acorda nici o atenție acestei expresii a voinței lor.319 În decembrie 1918, ei se
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]