1,718 matches
-
sau eroic - reprezintă una dintre componentele cele mai Însuflețite și caracteristice ale vieții religioase ale acestei perioade. În timp ce vechile sedii panelenice de la Delfi și Dodona, alături de atâtea alte oracole cu caracter local, continuă să fie ținta pelerinilor care așteaptă de la zeitățile lor titulare soluții la problemele istovitoare ale existenței zilnice, Apolloxe "Apollo" din Claros (Colofon) și din Didima (Milet), În Asia Mică, se dovedește În stare, În primele veacuri ale Imperiului, să satisfacă și instanțele intelectuale ale omului, oferind rezolvare acelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Redat În manieră mai mult sau mai puțin amplă de către izvoarele În chestiune, oracolul, care intenționează să răspundă unei cereri precise despre „cine este, la urma urmelor, Dumnezeu” (Lactanțiu), propune o viziune a divinului În același timp henoteistă (o unică zeitate care le asumă, Într-o anumită măsură, pe toate celelalte, fără să le nege Însă existența) și teopanteistă, implicând laolaltă imanența cosmică și transcendența divinului, identificat În esența aprinsă a eterului. Sub toate acestea se află noțiunea, specifică teologiei antice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și exprimată la nivel cultural, de confruntare imediată cu o figură divină sau alta, considerată capabilă să comunice cu credinciosul, adesea prin intermediul unui personal sacru care, În număr diferit și cu funcții diverse, prezidează viața sanctuarului. 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristidestc "2. Oracole, vise și zeități vindecătoare \: cazul lui Aelius Aristides" În vara lui 145 d.Hr., tânărul orator Aelius Aristides, la Întoarcerea dintr-o nefastă călătorie la Roma, se oprește În Pergam la sanctuarul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
figură divină sau alta, considerată capabilă să comunice cu credinciosul, adesea prin intermediul unui personal sacru care, În număr diferit și cu funcții diverse, prezidează viața sanctuarului. 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristidestc "2. Oracole, vise și zeități vindecătoare \: cazul lui Aelius Aristides" În vara lui 145 d.Hr., tânărul orator Aelius Aristides, la Întoarcerea dintr-o nefastă călătorie la Roma, se oprește În Pergam la sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios", adăpost ultim În care spera să afle mângâiere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios", adăpost ultim În care spera să afle mângâiere pentru acea izbucnire de nenorociri care, zădărnicindu-i toate aspirațiile de succes În profesie, Îi stăpânea acum Întreaga existență. Începe astfel acea experiență de comunicare constantă cu zeitatea oraculară și vindecătoare Înlăuntrul sfântului sălaș, Într-o ședere cu durata de doi ani care, datorită caracterului ei ieșit din comun, poate fi luată drept formulă paradigmatică a legăturilor puternice instaurate Între zeul protector și credincios În ambientul acelor culte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
credincioșilor, atestate de numeroasele inscripții de la Epidaur și din celelalte sanctuare ale lui Asclepios, capătă adesea În epoca elenistică forma aretalogiei sau a compoziției literare mai mult sau mai puțin răspândite care celebrează puterea vindecătoare, În sens larg mântuitoare, a zeității. Una dintre cele mai vechi atestări ale genului este oferită de poemul lui Isyllos din Epidaur, din a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.Hr. (Longo, 1969, no 44). Și tot ca aretalogie poate fi definită și producția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ideal și scop suprem al vieții sale. Intensitatea legăturii cu Asclepiosxe "Asclepios", expresie emblematică a acelei „religii personale” ce caracterizează o atât de mare parte a experienței spirituale a elenismului târziu (Festugière, 1954), câteodată asumând forma totală față de o singură zeitate, În unele privințe fiind analoagă experienței unei „convertiri” (Nock, 1974), este redată, printre numeroasele locuri ale Discursurilor sacre, Într-un enunț unic al celui de-al II-lea logos: Într-adevăr ține de experiența mea să am senzația că l-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Evenimente miraculoase Însoțesc „descoperirea” șarpelui Glycon, nouă manifestare a lui Asclepios care, din vechiul și veneratul sanctuar din Calcedon se mută la Abonotichus, unde se Înalță noul lăcaș al cultului său iatromantic, În care se instalează o simbioză profundă Între zeitatea oraculară și profetul ei (Alexandru, 10-16). Modelat după scheme tradiționale, funcționarea oracolului se folosește de un personal sacru complex, dar Își găsește În Alexandru unicul mijlocitor direct al cuvântului revelator. Oracolul, care are un ecou ieșit din comun În zonele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
absorbite de noua religie Într-o fază a dezvoltării sale caracterizată tocmai de un efort sintetizator, realizat de preoții zoroastrieni după perioada fondării profetice. S-a crezut din acest motiv că se poate reconstitui existența unor culte antice dominate de zeități precum Mithraxe "Mithra" (Mitraxe "Mitra" În India) și Vayuxe "Vayu" (V³yuxe "Va>yu" În India), care și-ar fi asumat, la rândul lor, trăsături și prerogative ale altor divinități ca, de exemplu, indo-iranianul Indraxe "Indra" și Zurvan, Timpul. H.S. Nyberg
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și zeul indian S¿ryaxe "Su>rya" (către 1760 Î.Hr.); În regatul Mitannilor, Între Mesopotamia de Sus și Siria nordică până la Mediterană, prin tratatul dintre regele Șattiwaza și regele hitit Șuppiluliuma I (1370-1342 Î.Hr.) În care sunt menționate zeități bine cunoscute prin intermediul Vedelor: Mitraxe "Mitra", Varuñaxe "Varun{a", Indraxe "Indra", N³satyaxe "Na>satya" (cf. Mayrhofer, 1974; pentru implicațiile istorice și istorico-religioase: Thieme, 1960; Dumézil, 1961). Toate acestea Întăresc, desigur, teza unui substrat protoindoarian În vastele regiuni care leagă subcontinentul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Gnoli, 1980, pp. 68 sq.), mai ales În privința divinității kafire Indrxe "Indr" (cf. indo-iranianului Indra) și Imraxe "Imra" (indo-iranianului Yimaxe "Yima" sau Yamaxe "Yama", urmat de titlul r³ja „rege”). În unele studii relativ recente, s-a discutat mult În legătură cu această zeitate, stăpân al infernului În India, primul rege din tradiția iraniană (Christensen, 1934); cât despre figura sa atât În India (Fussman, 1977), cât și În Iran, s-a presupus, cu puncte de vedere mai mult sau mai puțin ipotetice, că un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1985). Informația lui Herodot (I, 131) despre divinitățile persane reflectă, desigur, o situație arhaică și deci un panteon care s-ar putea defini ca fiind indo-iranian: soarelui, lunii, pământului, focului, apei, vânturilor, sau chiar Întregii bolți cerești le corespund numeroase zeități atât În India (cf. Gonda, 1962, pp. 65 sqq.), cât și În Iran, unde sunt atestate pe larg În Avesta. Nu doar Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", ci și alte entități divine, corpuri cerești sau astrale, sunt prezente ca divinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ș?ț, cea puternică, cea imaculată”) este principala divinitate feminină a Iranului antic (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.2), legată În special de ape, dar și de fecunditate și fertilitate. H. Lomel (1954) a recunoscut În ea o zeitate indo-iraniană (În India: Sarasvatșxe "Sarasvatș", „cea care stăpânește apele”), dar ipoteza sa, deși verosimilă În unele aspecte, nu i-a convins pe toți cercetătorii (cf. Schwartz, 1985a, pp. 670 sq.). Bazându-se pe această ipoteză, M. Boyce a propus reconstituirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe Indra ca arhidemon prin excelență: aceasta este urmarea condamnării da¶va și a exponentului lor cel mai ilustru. Alături de el, Între divinitățile comune ale panteonului indo-iranian, se află asemenea demonilor da¶va (Gray, 1929, pp. 181 sqq) și alte zeități care, În India, au avut o soartă foarte diferită: Saurvaxe "Saurva" (Œarva) și N³nhaithyaxe "Na>nhaithya" (cei doi N³satyaxe "Na>satya" indieni) (cf. mai sus, subcapitolul 1.1); aceștia, la fel ca Indra, sunt atestați Încă În regatul Mitannilor, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
filologice. G³th³ conțin elemente care pot fi considerate autobiografice; cel mai relevant dintre acestea este lupta pe care o poartă Zoroastru cu cei fideli vechilor culte, karapan, kavi și usij, diferite categorii ale specialiștilor sacrului, adoratori ai dașva, adică ai zeităților politeismului antic. Această luptă Îl determină sa-și părăsească pământul de origine (cf. mai jos). Mai mult, În afară de epitetul asociat adesea numelui său, Spit³maxe "Spita>ma", al cărui sens este incert, cunoaștem datorită textelor G³th³ numele unei fiice, Pouruåist³, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bogat și complex, compus dintr-un grup de entități demne de cult (yazataxe "yazata"), care au un statut oarecum intermediar Între cel de divinități autentice ( În unele cazuri este vorba despre divinități ale unui așa-zis „păgânism” prezoroastrian sau de zeități de origine, cel puțin parțial, străină, cum este cazul zeiței An³hit³xe "Ana>hita>") și cel de figuri și puteri angelice. Lumea supraomenească a zoroastrismului este subîmpărțită simetric Între entități pozitive și negative, conform viziunii sale dualiste originale (cf. „Religiile Iranului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
șdușmanuluiț”, folosit adesea ca epitet al lui Indraxe "Indra". Un epitet identic devine În Iran nume propriu al unei divinități a războiului, vereqraăna (cf. Benveniste-Renou, 1934). Cu alte cuvinte, Indra este plasat printre demoni, Însă epitetul său devine o nouă zeitate. Religia greacă, puternic inovatoare, are, de regulă, o contribuție slabă la reconstrucția religiei indo-europene. În acest caz, este foarte probabil ca Herakles, deși nici nu este atestat ca zeu, ci doar ca erou, să fi păstrat trăsături ale zeului major
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
altele, de faptul că țăranul roman Îl invoca pe Marte În ceremonia anuală de purificare (după cum se poate observa În formularea păstrată de Cato). În realitate, această invocare nu depinde de faptul că Martexe "Marte" ar fi fost sau nu zeitate agrară, ci de alte cauze. Într-adevăr, trebuie să ne amintim că triburile indo-europene - printre care și romanii de mai târziu - au cucerit teritoriul italian desigur prin operațiuni cu caracter militar, iar acestea au continuat să fie necesare pentru păstrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să-i mustre pe unii dintre credincioși din cauza obișnuinței de a se ruga În fața arborilor. Însă aceasta nu implică obligatoriu existența unor culte naturaliste, ci ar putea fi vorba, pur și simplu, despre păduri considerate sacre, datorită frecventării lor de zeități, sau despre locuri de cult tradiționale; ceva asemănător se Întâlnește În cazul religie germanice vechi: Tacitus (Germania, XL) vorbește despre o „pădure sacră” (castum nemus) dintr-o insulă oceanică, unde era păstrat carul zeiței Nerthusxe "Nerthus", iar În alt loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unii cercetători de termenul slav jarú, „puternic, violent”, iar de alții, cu numele ruse jara, „primăvară”, și jar¹ „marea vară”. În primul caz, se presupune că este vorba despre o divinitate războinică, iar În cel de-al doilea despre o zeitate agrară. Puținele informații pe care le avem sunt clar În favoarea primei ipoteze: Herbord Îl identifică cu Martexe "Marte", Ebbo din Mischelsberg Îl definește ca zeu al războiului; mai mult, știm că În templul din Vologost s-a descoperit un mare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rezervă privește cele trei divinități majore ale celei de-a doua funcții. Este, În mod clar, o situație neobișnuită ca În fruntea acestei funcții să se afle trei divinități; schema obișnuită (probabil Încă din epoca indo-europeană) este constituită din două zeități pentru prima funcție, două pentru cea de-a treia și una pentru cea de-a doua. Este totuși posibil să fi avut loc deplasări ale unor divinități În fruntea celei de-a doua funcții, fenomenul având probabil legătură cu importanța
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
probabil o divinitate solară provenită din lumea iraniană; cf. În avestică, hvare-khșa¶t½, În medio-persană, khwarș¶t, „Soarexe "Soare" Strălucitor”. 2) Stribogúxe "Stribogu^": este posibil ca și acesta să provină tot din lumea iraniană; ar putea deci să reprezinte o zeitate iraniană *strșbaăa, „mare zeu”. 3) Mokoș¹xe " Mokoși^": această divinitate ar fi putut veni, pe filieră scită, din cultura indiană; este, Într-adevăr, posibilă o apropiere de demonul indian Makhásxe "Makhás" (nu se poate Însă exclude posibilitatea unei derivări directe dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
forța de armatele popoarelor străine, În primul rând Cavalerii Teutoni și principii polonezi, astfel Încât fidelitatea față de vechea religie avea, printre altele, și un colorit politic. 2. Zeii principalitc "2. Zeii principali" Faptul că panteonul baltic este bogat mai ales În zeități feminine este explicat de Gimbutas (1990) prin ipoteza unei stratificări: divinitățile feminine ar reprezenta rămășițele străvechii religii „europene” (termen care, În limbajul lui Gimbutas, Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi de origine indo-europeană. Este, Într-adevăr, știut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zona războinică („străbătând cu succes noaptea anului, așa cum străbate fiecare noapte În parte, zeul Lună este modelul eroului”; Haudry, 1987, p. 290). Este dificil de precizat care este valoarea acestei explicații; oricum, faptul că Mënes(i)s a fost o zeitate legată de război reiese clar din cântecele populare („Unde alergi Mënesis, cu măciuca ta de stele? Merg la război, fug la război, ca să-i ajut pe tineri.”). Și Perk¿nasxe "Perku>nas", al cărui nume, după cum am văzut, este derivat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestea fiind menționate o singură dată; iar mărturiile care se referă la cele atestate de mai multe ori sunt concentrate mereu Într-o arie geografică limitată. Se pare că Cezar a fost influențat de modelul greco-roman (un număr limitat de zeități majore și foarte multe divinități minore), În timp ce galii au cunoscut, de fapt, doar culte limitate la dimensiunea locală. O confirmare a acestei realități apare chiar În numele unora dintre divinități, astfel Încât, de exemplu, o zeiță numită Tricoriaxe "Tricoria" este legată În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]