1,937 matches
-
fiecare trupă va susține patru reprezentații“, a anunțat Constantin Chiriac. 66 de țări Trupele care vin zilele acestea la festivalul sibian provin din 66 de țări, iar cele mai bine reprezentate sunt Germania, Japonia și Franța. Unchiul Vanea va fi pus în scenă de trupa japoneză Chiten Company, iar compania franceză Carabosse a pregătit pentru Sibiu Instalation de feu, un spectacol de trei ore, sub forma unui traseu ce înconjoară centrul orașului și redesenează vechile limite medievale. Vor fi și spectacole realizate de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
sigură și continuă pentru personajul nostru. Neutralitatea pare să fie o stare ideală de confruntare cu sistemul. Nici Celia nu cerea altceva decât neutralitatea când își dorea eliminată frumusețea cu tot cu mesajele pe care le transmitea involuntar masculilor din jur. Vonnegut pune în scenă una dintre cele mai frumoase figuri literare militante antisistem. Este acel individ complet evadat din sfera libidoului, din jugul pulsiunilor „fondatoare“, din lumea regulilor celorlalți. De altfel, Rudy și fratele său se retrag la un moment dat în Haiti, insulă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
trecut, exact în timpul finalei Campionatului Mondial de Fotbal, Asobu a lui Nadj. Festivalul își asumă pentru unele spectacole rolul de producător delegat, fiind responsabil de partea financiară și tehnică a unei montări. Recent, festivalul a produs Prometeo de Rodrigo García, pus în scenă de François Berreur. De asemenea, festivalul organizează în Franța și în Europa turnee ale unor spectacole străine, programate la Avignon, cum s-a întâmplat cu Romeo și Julieta, regizat de Korsunovas. Anul acesta, Rodrigo García, autorul unor guerrille dramaturgice de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
a piesei Gimnastică sentimentală. Ulterior piesa s-a jucat la Teatrul de stat din Galați și la Naționalul bucureștean. În 1978 televiziunea română a prezentat Pribeaga în adaptarea și regia lui Constantin Dicu. Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani i-a pus în scenă, în 1980, piesa Demiurgul, poate cea mai valoroasă lucrare a sa din domeniu, ca același lucru să-l facă și Studioul de radio București, în distribuție figurând strălucitorii George Constantin și Ion Caramitru, în regia lui Cristian Munteanu. În ceea ce privește Zahei
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
care știe bine relația noră-soacră, știa toate poveștile de mai an. Acuma chiar se face liniște, tot Maestrul salvează, se preface într-un mod vizibil că n-a auzit, înghite însă în gol, stingherit, deschide o discuție despre ultimul spectacol pus în scenă de prietenul său Laszlo, o dramatizare după un prozator japonez mai puțin cunoscut, unde e sacrul din noi?, suntem vinovați că l-am pierdut?, cam asta era tema, despre sacru și vinovăție... Și cum e cu piesa, îți iese?, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cuvintelor? Nu va putea, că îl cunosc bine, știu ce poate, e literal. Cum să schimbe mind-ul lui arta?, un regizor trebuie să fie creativ, să ignore convențiile, că nu faci nimic dacă ele te îmbracă, un Shakespeare nu se pune în scenă cum se face la Stratford, trebuie înțeles prin metafizică, altfel rămâi la nivelul întâi de lectură... Laszlo surâde ciudat... și mai vedem cine o să-i dea lui așa un spectacol... — Ne adaptăm și noi, vrea să puncteze doct Loredana. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mine prea mult. Am rămas singurul lor copil. Unicul. Și Maestrul se uită lung la meseni, își amintește că Tina scrisese anul trecut pentru el un text, Bărbați și femei, cu care el avusese un succes de public răsunător, fusese pus în scenă de un alt regizor, un alt prieten al Maestrului, Titus Segovia (în tinerețe, regizorul își alesese acest nume de scenă și nimeni nu mai știa cum îl cheamă în realitate, nici nu mai conta), despre Titus curgeau bancurile studenților, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
conta), despre Titus curgeau bancurile studenților, care își făcuseră o părere despre valoarea artistică a lui Titus, dar nu conta, bărbatul - prin Maestru se angajase și profesor la o facultate particulară de teatru conducea o clasă de studenți la actorie - punea în scenă Shakespeare și Brecht. Iar studenții, talentați și nebăgați în seamă, glumeau pe holuri: am văzut o piesă nouă, cu Victor în rolul principal. care, Rebengiuc?, aaa, nu, Victor de la secția 1 sculărie! mai joacă și Ștefan. care, Iordache? aaa, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zis tare: eheee!, cum vreau eu... și a făcut o pauză curioasă, niciodată nu am înțeles-o pe fata asta, curioasă muiere, complicată inutil... Mi-a zis că, dacă ar fi un regizor bun, poate i-ar da-o să o pună în scenă, Emma asta a ei, că așa se cheamă piesa, Emma... EMMA (piesă de teatru într-un act) TINA TUDOR EMMA, 40 ani, arhitectă, părul roșcat, fața extrem de albă, ochi albaștri. Probează hainele pentru a pleca la cursuri, de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
hainele mereu, să mă transform de la absolventa de liceu la arhitecta terminată, împlinită, cum spune personajul! Ar fi avut cine să facă și costumele, ar fi avut cine să facă mișcarea, dar, în realitate, nu am vrut eu să-i pun în scenă piesa, n-am vrut, că n-a meritat, i-am luat-o și am pus-o în sertar, să rămână acolo. Îmi pare rău că am jucat și în prostia aia, Bărbați și femei, dar era un spectacol muzical și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am ascultat dialogând, răspunzându-și unul altuia. Primul dintre ele, cel teatral, era înscris într-un text al lui Gordon Craig, „Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare” (în cartea Arta teatrului). Craig vorbește aici despre obligația celor ce vor să pună în scenă tragediile shakespeariene de a nu încerca să evite dificultățile inerente unei reprezentări a spectrelor. Aceasta este marea provocare cu care trebuie să se confrunte regizorii operelor lui Shakespeare, autor în al cărui univers dramatic forțele nevăzute joacă un rol esențial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ceea ce nu poate fi reprezentat, luptă dusă pe fondul tensiunii dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, pe care ea nu o rezolvă nicicând pe de-a-ntregul, dar care îi definește câmpul de acțiune. Mult mai târziu, în perioada când punea în scenă Hamlet, Antoine Vitez 1 va deveni întru câtva continuatorul acestui discurs al lui Craig. „Suveranitatea teatrului”, va spune el, „constă tocmai în capacitatea sa de a reprezenta nereprezentabilul, adică de a incarna fantoma”. Un nereprezentabil imposibil de disociat de acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
câtva prima întoarcere a fantomei ce-și povestește propria moarte. Teatru în teatru sau a doua revenire a fantomei, această a doua revenire fiind însăși dovada că prima apariție fusese adevărată! Numai că acum regizorul piesei este chiar Hamlet: el pune în scenă o reluare, o repetiție a evenimentelor, o repetiție jucată, desigur, dar la vederea căreia Claudius părăsește în grabă sala, fugind de la fața locului așa cum ar fi făcut-o în prezența unei adevărate fantome. Asemănarea ca probă a realității apariției efective
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
scenei, pe de altă parte. Potrivit lui Craig, nimeni mai mult ca Shakespeare nu obligă un regizor să conștientizeze această contradicție și să se străduiască să-i găsească o soluție. Craig a afirmat în repetate rânduri că Hamlet nu poate fi pus în scenă, dar, iată, spectacolul pe care i l-a consacrat a constituit marea sa aventură teatrală. După ce scrisese în 1908: „Mă tem că o montare perfectă a lui Hamlet e ceva imposibil”, el însuși se încumetase, în 1912, să purceadă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a găsi mijlocul de a fi simultan fantomă și ființă „izbitor de reală”. Opoziția dintre personajul „virtual” și cel „în carne și oase” e dezvoltată de Artaud în comentariul la piesa Șase personaje în căutarea unui autor a lui Pirandello, pusă în scenă de Georges Pitoëff la Teatrul Champs-Elysées1. Artaud subliniază modul în care se produc aici toate acele „alunecări” succesive ce realizează în final întrepătrunderea dintre realitatea carnală și spirit prin intermediul unui artificiu teatral. Un artificiu de care, bineînțeles, nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
însuși mărturisește. Avem nevoie și de tenebre, avem nevoie și de lucruri ce rămân neînțelese, iar teatrul ar putea să ni le ofere. Simțul gravității, simțul misterului - iată ce-i cere Genet lui Roger Blin atunci când acesta se pregătește să pună în scenă Paravanele. De altfel, asimilarea spectacolului teatral cu o ceremonie închinată morților va constitui ideea de bază din întregul volum Scrisori către Roger Blin1. În textul consacrat Paravanelor, exigențele amintite mai sus se înscriu într-o definiție mai largă a teatrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tehnici analizei, a mecanismului vieții interioare fundamentale ale scriitorului. 2. Autoficțiunea în nuvele și romane Termenul de „autoficțiune” a fost inventat de Serge Doubrovski (Fils, 1977) și desemnează povestirea vieții care confundă autor și personaj și care, contrar romanului autobiografic, pune în scenă personaje cu nume fictive. În 1975, Philippe Lejeune, teoretician al autobiografiei, exprimă, în opera sa Pactul autobiografic, necesitatea de a stabili o clasificare a scrierilor despre sine („écritures de soi”) și a povestirii autobiografice („récit autobiografique”). Lejeune elaborează un tabel
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
fiind adesea marcat prin indicația paratextuală de „roman”. Colonna face diferența între autobiografia romanescă și autoficțiune pentru că autobiografia are ca scop povestirea vieții autorului într-un mod semi-veridic sau semi-fictiv, iar autoficțiunea ar fi acțiunea unui scriitor de a se pune în scenă, de a reinventa un destin, dar fără finalitate strictă și prioritară. În Fils, Doubrovski explică diferite straturi de analiză care fac loc dezvoltării autoanalizei. Textul propune analiza și instaurează un dialog de tip analitic între figura celui analizat și cea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
discuție tot felul de liste, clasificări și enu merări.<ref id="87">Cf. Umberto Eco, Vertigo. Lista infinită, traducere de Oana Sălișteanu, Editura Enciclopedia RAO, București, 2009.</ref> Are în vedere la un moment dat enumerarea haotică, prin care se pune în scenă eterogenul absolut. „Un text fermecător este de pildă acel jocus monachorum numit Coena Cypriani, în care, făcând gesturi total absurde în timpul unei festivități, apar toate personajele biblice... Cert este că evenimen tele care se înlănțuie nu păreau absurde cititorilor vremii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dus la teatru să văd dacă mai exista teatrul - dacă mai puteam da peste vreo cunoștință - dacă mai știa cineva ceva despre tine. Nu trebuia să-mi explice la ce teatru se referea. Se referea la micul teatru unde se puseseră în scenă piesele mele la Berlin, unde Helga fusese de atâtea ori vedeta. — Știu că a rezistat încă mult timp după ce a început războiul, am zis. Mai există? — Da, răspunse ea. Și când am întrebat de tine, nu știau nimic. Și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
eroină să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. — Doamne, Dumnezeule! Eu am scris asta, nu-i așa? m-am îngrozit eu. — Stalin s-a dat în vânt după piesa asta, a precizat Wirtanen. — Și celelalte piese...? am fost eu curios. — Toate puse în scenă, toate bine primite, mi-a spus Wirtanen. — Dar Pocalul a rămas marele succes al lui Bodovskov? l-am întrebat. — Cel mai mare succes dintre toate a fost cartea, a zis Wirtanen. — Bodovskov a scris o carte? — Dumneata ai scris o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
așa cum există versuri fără poezie, există și critică fără spirit critic. Discriminare Este greu de imaginat spectatorul care ar avea răbdare să urmărească ultima piesă de teatru a lui Peca Ștefan, Koolöri (Palimpsest, București, 2006), în eventualitatea că ar fi pusă în scenă. Replicile pe care le schimbă personajele, tineri americani și români, sunt pline de cuvinte deocheate, de mereu aceleași cuvinte deocheate, ceea ce la început uimește, dar de la un moment dat plictisește. Chiar și autorul unui text licențios trebuie să fie inventiv
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Uricariu prezintă ca pe o realizare artistică meritorie ruperea frecventă a textului, practicată de autoare: „Frânturi de mărturisiri și dialoguri, desprinse unele din altele, cum ai elibera intimitatea unei cutii cu surprize, poezia Iulianei Petrian din volumul Aplauze înscenează și pune în scenă emoții, metafore, sentimente catifelate, un muzical monolog despre a fi sau a nu fi.“ Ce bine ar fi ca lucrurile să stea așa! În realitate poemele sunt exterior-teatrale și au o redusă capacitate de-a emoționa: „Ea - Jocul nostru - inocența
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
e cunoscută din romanul lui Gaston Leroux. Sau din filmul lui Joel Schumacher. Sau dintr-al lui Artur Lubin. Sau din varianta lui Rupert Julien (1929). Sau, mai sigur, din iubita variantă a lui Dario Argento. Coloana sonoră a spectacolului pus în scenă, la Opera Regala din Londra, s-a vândut în milioane de exemplare. Compozitorul nu necesită prezentare. Soprana... Datorită unui amic (danke, Vali!), m-am îndrăgostit de fantasma lui Sarah Brightman. Mi-a fermecat unele înserări (și-o noapte rece de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
Cum să nu se fi revărsat și după moarte, să fi inundat ce-a rămas din "viețuca" mea? Fac suportabile unele lucruri trecîndu-le în minor: "Păcat de tine, Iordana, păcat de viețuca ta!" A fost un om dramatic. Și-a pus în scenă iubirile, multele iubiri; de ce nu și-ar fi dorit să-și pună în scenă moartea? La sfîrșit, m-a chemat lîngă el. Numai că n-am dat răspuns. A avut ce-a semănat. El m-a învățat să fiu dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]