17,559 matches
-
se cutremurau involuntar. Ignat Cercel, ca să-și încălzească inima, bolborosi singur: ― Iacă, l-a săturat Dumnezeu și de pământ, și de toate! Capitolul XI PETRE PETRE 1 Toată noaptea spre sâmbătă cerul Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. Mulțimea de țărani, furioasă și gălăgioasă, nu se dădea deloc dusă, parcă și-ar fi pierdut somnul. Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului, în lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hârbuite, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
binele ce mi I-ai făcut, că mi-ai salvat viața! zise lăcrimând și strîngîndu-i mâinile. N-am să vă uit niciodată. Pe când se crăpa de ziuă Isbășescu se strecura prin grădină spre Bîrlogu, fără să fi văzut cum arde castelul Iuga și fără să se mai uite înapoi... Apoi, puțin înainte de răsăritul soarelui, tavanul etajului, prefăcut de mult într-o băltoacă de jăratic, se scufundă, urnind și trosnind, peste tavanul parterului care, încins și slăbit, se prăbuși de asemenea. În
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dumnezeu dacă nu i-am da toată cinstea creștinească! Ș-apoi după-amiazi avem înmormîntarea femeii lui Melentie... Hai, hai! Mergea greu și se sprijinea în cârjă și se oprea să se odihnească pe drum. La curtea Iuga se mărise gălăgia. Castelul ardea mereu, înfundat. Bucătăreasa Profira sărută mâna preotului și-l conduse în odaia mortului. ― Of, Doamne, Doamne, amară soartă ai hărăzit omului! bolborosi preotul, punîndu-și patrafirul, după ce s-a uitat o clipă la cadavrul boierului Miron. Ascunse sunt cărările tale
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi trecut cirezi de vite sălbăticite. Altfel, însă, liniștea era așa de mare, că din uliță se auzi căscatul prelung al birjarului, urmat de o scuturare de clopoței a unui cal care-și destindea osteneala. Zidurile rămase în picioare din castelul cel nou se profilau mai negre pe cerul albastru-vînăt al înserării. Grigore privea cu băgare de seamă, ca un cercetător străin, întorcînd capul când încoace, când încolo, fără a zăbovi însă lângă ruine. Deodată din ograda argaților apăru logofătul Leonte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
proporțiile distrugerilor, întîi aci, apoi la Ruginoasa. Vizitiul Ichim le înșiră pe drum câți și care oameni au fost împușcați în răzmerița de la marginea satului. În Ruginoasa se întîlniră cu trăsura prefectului Baloleanu care petrecuse noaptea, împreună cu primul-procuror Grecescu, în castelul Ghica de la Izvoru, scăpat ca prin minune de furia țăranilor. Condoleanțele fură lungi și lăcrimoase. Baloleanu apoi purcese cu râvnă la povestirea activității sale de pacificare. Era mișcat și plin de admirație pentru propriul său eroism. Zugrăvea în culori poetice
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
primăverii. Arborii înmugureau văzând cu ochii. Coșciugurile erau așezate fiecare pe câte un car cu patru boi înjugați. În spate, conacul vechi, cu geamurile încă sparte, părea un moșneag cu ochii plânși. În față, zidurile înnegrite și grinzile arse ale castelului nou, profilîndu-se pe șirul de plopi dinspre uliță, alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. În odăjdiile noi, preotul spân, cu bărbuța speriată, citea și cânta, și ridica mereu ochii spre cerul albastru pe care nourași albi, ca niște șiraguri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care să-i fie colaborator credincios, cu care să se înțeleagă și pe care să se poată bizui deplin pentru orice eventualitate. Socotea să se stabilească în București, ca și Predeleanu, și numai în timpul muncilor principale să stea la țară. Castelul ars nu se mai gândea să-l refacă. Dacă va fi nevoie, va moderniza vechiul conac cruțat de furia focului. Predeleanu se interesă, căută și găsi omul care-i trebuia lui Grigore. Era un tânăr simpatic, vioi, inteligent și chipeș
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ajute în toate încurcăturile financiare. Grigore n-a vrut să primească nici un fel de despăgubire de la stat, cum se îmbulzeau să cerșească cei mai mulți dintre sinistrați, care își umflau pagubele, ca să profite de pe urmele nenorocirii. Din toate cîte-i devastase focul numai castelul cel nou a fost asigurat. Totuși, dacă societatea își va respecta angajamentul și-i va plăti despăgubirea contractuală, din suma realizată el ar achita datoria la bancă, iar cu diferența și-ar reface măcar în parte acareturile și inventarul. Dumescu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că Amara e sat de tâlhari, nu mă credeai, imputa Boiangiu deseori primarului. Acu i-ai păscut și tălică!... Dar lasă, că de-acu, eu sunt popa lor!... Vechiul conac părea întinerit sub tencuiala nouă și în cadrul pomilor înfloriți. Ruinele castelului au fost curățate, iar pe locul lor câteva ronduri de flori dădeau parcului o înfățișare mai vastă și mai prietenoasă. Administratorul Halunga a luat în mână conducerea, parc-ar fi fost aici de când lumea. Inspira încredere și țăranilor prin vorba
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Simt eu așa, că de la o vreme parcă se uită cineva lung după mine. Da’ când mă întorc, nu văd pe nimeni... — Te pomenești c-or fi pus ochii pe tine, băiatu’ mamii... Mereu am zis că e ceva cu castelul ăla, prea stă el sus acolo, deasupra orașului... Și cărțile pe care spui că le citești, de prin pivnițe... Cine știe ce ai priceput de-acolo și te-o fi luat gura pe dinainte la bodegă... Tu nu asculta ce zic ăștia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile. Vine doar câte unul, de parcă îl cheamă cineva. Și nici nu-i e frică de mine. Îl gonesc, îl ușuiesc, dar nu pleacă. Doar când vrea el. Vine mai ales dimineața, după ce deschid
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta de moarte. Oftă, se încovrigă cu fața la peretele înțesat de umbre și, așa îmbrăcat, adormi. În orașul acela, soarele apărea mai târziu. Îi trebuia ceva timp să se ridice peste zidurile castelului. Dar atunci era deja strălucitor, lipsit de sfială. Cu alte cuvinte, în orașul acela soarele răsărea în trepte. Mai întâi iriza în jurul castelului o aură violacee, ca un fel de amintire a vechilor incendii pe care le suferiseră zidurile în timpul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adormi. În orașul acela, soarele apărea mai târziu. Îi trebuia ceva timp să se ridice peste zidurile castelului. Dar atunci era deja strălucitor, lipsit de sfială. Cu alte cuvinte, în orașul acela soarele răsărea în trepte. Mai întâi iriza în jurul castelului o aură violacee, ca un fel de amintire a vechilor incendii pe care le suferiseră zidurile în timpul invaziilor tătare. Când se arăta locuitorilor orașului, urcase deja de trei sulițe pe cer, proțăpit pe creneluri. Petrache era singurul locuitor al orașului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tot timpul acolo. Lespezile bine lustruite sclipeau în bătaia soarelui ca o pânză de apă groasă, plumburie, încât s-ar fi putut ca vizitatorii să aibă nevoie, în fața acestui râu aproape nemișcat, de o luntre care să-i ducă până la castel. După ce ultimii vizitatori plecaseră și, de asemenea, funcțio narii muzeului, lumea tăcută dintre ziduri era altfel decât în zori. Dimineața se simțea o liniște gata să-ți umple sufletul de prospețime. Seara liniștea se preschimba în tăcere, avea o anumită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mică... Noi stăm la bloc, nu prea m-am jucat. Erau niște leagăne ruginite, dacă nu erai atent, se dădeau peste cap. Pe-ai mei i-au luat cu demolările, aveau casă aici, la poalele dealului, de unde începe drumul la castel. — Pe partea ailaltă, spre câmpie, noi am scăpat. Adică ne-a scăpat revoluția. Pe-o parte ne-a ajutat, pe- altă parte ne-a luat. Toate economiile. De când au crescut prețurile, am rămas cu nimica toată. Când am scos banii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să-ți arăt... — Mi-e frică, șopti Aurica, privind spre păianjenul negru al cabinei, înălțat la câteva zeci de metri. O spuse însă atât de aproape de urechea lui, încât măruntaiele lui Petrache se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știu... — N-aveai cum... La noi răsăritul nu se vede niciodată. E un oraș în care oamenii nu văd niciodată soarele răsărind. Ei nici măcar nu știu asta. — Și tu de unde știi ? — Eu sunt singurul care-l vede. Soarele răsare în spatele castelului. Mă cocoț, în zori, pe ziduri și mă uit. Răsăriturile sunt altfel decât apusurile din partea astlaltă, dinspre câmpie. E ca și cum te-ai uita la o apă care curge și ți-ai închipui cum ar curge de-a-ndăratelea. Nu trebuia să le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe ziduri și mă uit. Răsăriturile sunt altfel decât apusurile din partea astlaltă, dinspre câmpie. E ca și cum te-ai uita la o apă care curge și ți-ai închipui cum ar curge de-a-ndăratelea. Nu trebuia să le dea voie să ridice castelul în dreptul soarelui, spuse ea, cu vocea obosită, dar nu moale, ci încordată. N-avea cine să le dea voie. Mai întâi a fost castelul. Casele s-au făcut după aceea. Oamenii nici nu se întreabă cum se poate ca soarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și ți-ai închipui cum ar curge de-a-ndăratelea. Nu trebuia să le dea voie să ridice castelul în dreptul soarelui, spuse ea, cu vocea obosită, dar nu moale, ci încordată. N-avea cine să le dea voie. Mai întâi a fost castelul. Casele s-au făcut după aceea. Oamenii nici nu se întreabă cum se poate ca soarele să apună fără să răsară... Orașul nostru e o lume cam aplecată într-o rână. — De-acuma o să-mi pară rău în fiecare dimineață
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici nu se întreabă cum se poate ca soarele să apună fără să răsară... Orașul nostru e o lume cam aplecată într-o rână. — De-acuma o să-mi pară rău în fiecare dimineață... murmură ea. — O să te duc odată la castel, când o să ieși din schimbul de noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache sui până în dreptul ei, lățind brațele cât s-o încapă, așa lipită de scară, și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aurica, așa încălecându-l, pe jumătate dezvelită, adormise cu capul culcat pe umărul lui. Îi ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în jur, derutat, până când înțelese ce e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că ora lui de veghe pe crenelul dinspre răsărit se apropia. O trezi, îngăduitor cu nedumerirea ei, apoi o ajută să coboare, privind iarăși în sus și vorbindu-i despre castel și despre călărețul care îl aștepta. O privi cum se depărtează, mergând încet printre blocuri, ținându-se cu o mână de zid și cu alta apăsându-și pântecele de o durere întârziată. Se îndreptă spre casă, aproape alergând, se strecură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vremuri, era cea mai obișnuită balegă de cal din lume. O clipă se gândi că cineva îi făcuse o glumă, potrivind-o dinadins în locul cel mai nimerit, sub coada calului, de parcă ar fi folosit firul cu vârf de plumb. În castel nu rămăsese nimeni, verificase toate încuietorile, iar zidurile nu puteau fi luate cu asalt nici măcar de scările pompierilor, dacă vreuna dintre mașinile lor ar fi putut ajunge, pe cărare, până aici. Zidurile n-ar fi putut fi sărite decât cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iar zidurile nu puteau fi luate cu asalt nici măcar de scările pompierilor, dacă vreuna dintre mașinile lor ar fi putut ajunge, pe cărare, până aici. Zidurile n-ar fi putut fi sărite decât cu catapulte, dar a imagina la porțile castelului o astfel de mașinărie de Ev Mediu timpuriu era o năzbâtie chiar mai mare decât un cal de bronz care se balegă. Ședeau nemișcați, călărețul și calul, nici măcar un fir din coada impregnată de cocleală nu părea să se fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să iasă la lumină. Dar statuia, fie pentru că se simțea pândită, fie pentru că nu era decât ce era, rămase neclintită în aerul care parcă se destrămase. Petrache abia dacă le dădu binețe celor care veniră să descuie ușile de la încăperile castelului. Erau frumos îmbrăcați, cu uniforme bine călcate, lipsiți de zâmbet, încercând, pe cât se putea, să semene cu chipurile țepene de pe pereți. Se temea să nu se trădeze față de ei, se simțea legat de cavaler printr-o taină despre care știa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]