17,249 matches
-
e pământul și cu ideea limpede a firii decăzute. Pentru a urma firul asemănării cu T.S. Eliot, biserica despre care e vorba e chiar St. Mary Woolnoth, ale cărei clopote bat orele în The Waste Land ("cu un sunet mort...".). Inteligențele se întâlnesc peste vremi și peste vreme, și nu e un secret că Ackroyd eeste cel mai bun biograf al lui T.S. Eliot de până acum. Nicholas Dyer începe cu începutul: nașterea lui în 1654, la Londra. La capătul cărții
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Peter Ackroyd se concentrează asupra lucrurilor ce nu ne sunt accesibile și nu ne vor fi de înțeles niciodată, dar maniera lui e relaxată. Ne ajută să aruncăm un ochi înspre neînțeles, iar acest fel de suspans ce ține de inteligență înlocuiește nevoia de intrigă sau incidente. Descoperind arii de sensibilitate pe care puțini scriitori le cercetează (taina înălțării de biserici, taina artiștilor demult duși), dând la o parte preocuparea tocită pentru iubire și acțiune, Ackroyd scrie un roman visător, care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un diamant pe cer: după acest roman, Pământul (realitate de care Platon însuși se îndoiește, deși e viziunea lui) e o lume închisă într-o peșteră întunecată. Prezentul personajului Platon este lumina de deasupra acestei peșteri. Teoria lui este că inteligențele ar putea exista în nenumărate lumi paralele, iar compatritoții lui sunt chemați să aibă înțelepciunea să accepte relativitatea. Ca orice ființă umană, indiferent de eopcă, ei nu fac acest lucru. Se repetă Biblia (" Vrem un semn!") dar de această dată
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Într-un glosar de cuvinte uitate, Platon așează numele unor autori din veacurile XVIII, XIX și XX într-o ortografie care ne avertizează că nicio lectură nu e ultima, nicio intrepretare nu e absolută, că ne pasc mereu dezastre ale inteligenței: words-worth: patronimicul scriitorilor care își câștigaseră o poziție binemeritată. Într-un context asemănător avem Chatter-ton. Mulți autori "Mouldwarp" erau comparați cu substanțe anorganice, cum ar fi Ore-well, Cole-ridge și Gold-smith. Unii scriitori erau considerați sacri, cum ar fi Pope și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unul tragic: cultura se pierde constant. Se dezintegrează pe măsură ce vorbim. În fiecare clipă se pierde un atom de gândire. Această cărțulie aparent blândă și hazlie e hăituită de un mare sentiment al pierderii și e de fapt o distopie a inteligenței, în esență. T.S. Eliot supraviețuiește și el cu câteva vorbe de neînțeles: fragmente [ei] au *ruine *ieronimo **iar **Eliot (p. 78) Se deduce că ele provin dintr-un "scenariu vechi englezesc", iar Platon consideră că ele sunt parte din "opera
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
parabolă, axată pe nevoia de a cultiva sufletul, interiorul, nu datele exterioare, cum ar fi cultul timpului sau rapiditatea informației. "Lumina" vine dinăuntru, dar vremurile vechi (e vorba de noi) nu-și dădeau seama că "universul e o emanație a inteligenței umane" (p. 50). Prin urmare, "soarele s-a stins". Când revine lumina, reînvie miturile. Redevin reale. Acest Platon din viitor vorbește despre Pământ, deci nu poate fi foarte diferit de oamenii știuți de noi. Aflăm doar că e foarte scund
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
totuși când m-am uita noaptea la cerul sclipitor din Mouldwarp, am fost și eu fermecat. (p. 90) În Hawksmoor, două epoci, la distanță de câteva secole bune, se contopesc pe ultima pagină. Documentele lui Platon suprapune două tipuri de inteligență, două moduri de a înțelege universul. Una e înțelegerea limitată, fie ea trecută ori viitoare. Alta este înțelegerea pe care o doresc autorul și protagonistul lui, Platon. Platon vede două lumi deodată, intuiește infinitul, misterul lumii pe care o credem
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trecut. Ultimele cuvinte ale romanului numesc timpul nepotrivit". E cea mai bună etichetă pentru săgeata timpului, care, în acest roman, e îndreptată în sensul opus celui real. Săgeata aceasta rănește lectorul, nu pe erou. Țâșnește din carte pentru a străpunge inteligența comodă a lecturii. Holocaustul e viu și trebuie reactualizat mereu, cu durerea vie a victimelor lui. Autorii Desperado sunt extrem de iventivi în construirea suspansului. Romanele lor nu iau viitorul ca o așteptare și nici iubirea ca tipar, dar aceasta nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romanul e întâmplare, lectorul trebuie să fie captat de istorisire. Lirismul verbului e nesemnificativ. Pe primul loc e patima în sensul de întâmplare. În universul imaginat de Huxley în distopie, care e în același timp infernul și paradisul literaturii SF, inteligența e descurajată să iscodească. Textul e derutant pentru că tărâmul închipuit de Huxley reprimă înțelegerea, deși romanul despre aceste ființe care nu sunt încurajate să gândească este scăpărător. Ironia lui Huxley este un mod de gândire, dar și manieră literară și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
păcat capital în epoca științei, când viața se conduce după rațiune. A te îndrăgosti, a aparține unui singur partener, a întemeia un cămin, a deveni mamă ("M "), a crește copii, pe scurt esența societății omenești și perpetuării ei, sunt desființate. Inteligența creatorului desființează civilizația pe care o cunoaștem. După părerea lui Huxley, sensibilitatea trebuie regândită. Ceea ce trăim acum e o mare greșeală. Însingurarea era starea de spirit definitorie a poeziei romantice. Valoarea ei a oscilat de-a lungul istoriei romanului, de la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe ambele) la bătrânul pictor uitat, cu un trecut rușinos. Conversații pe furiș și reproșuri nerostite creează un permanent sentiment de culpabilitate. Intriga e construită din mici fragmente. Ea se poate deduce din amintirile pictorului, din fierbintea lume plutitoare a inteligenței și sensibilității lui. Istoriile sunt parțiale și trebuiesc sudate la un loc. Romanul asistă neputincios la înlocuirea binelui cu răul (la fel ca Lord Darlington, Masuji Ono e și el sortit pierzaniei), dar o ezitare salvatoare încețoșează toate contururile nete
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-o pentru tine", cere ea. "E de neiertat să distrugi imaginea cuiva despre sine de dragul adevărului ori al unei alte abstracțiuni." Realul izvorul literaturii e un ocean de adevăruri contradictorii. Dreptatea și nedreptatea sunt interschimbabile, în final. Iată punctul unde inteligența vie a autoarei frizează patologicul, nebunia. La finalul oricăruia dintre romanele ei, lectorul caută certitudini și se înneacă în întrebări. Nu contează că intriga e neîncheiată; aceasta e deja o invenție depășită. Ne copleșește capacitatea romancierei de a ne popula
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
rămâi mut, fiindcă ceea ce ai de spus e mult prea dezagreabil. Între slăbiciune și forță, romanele lui Lessing se constituie într-o uriașă autobiografie. Pentru ea "literatura este analiza post-factum a incidentului" și suspansul întregii ei opere vine din mobilitatea inteligenței ei, care schimbă neîncetat "perspectiva" autoarei asupra propriei vieți. Prezentul e un amestec mereu efervescent de trecut și viitor. Pofta de istorie a romancierei e cuceritoare. Iată, de pildă, întâlnirea ei cu Henry Kissinger: Nu văd ce alt american de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Lessing feministă atunci când ea nu face decât să sfărâme convenția femeii ca sclav al familiei, sau o bănuiește pe scriitoare de fățărnicie când fuge de comunism după ce s-a întovărășit cu el. Ce nu știe lectorul este că pasiunea pentru inteligența care devoră toate înțelesurile (oricât de contradictorii ar fi ele) e Dumnezeul lui Lessing: Scriitorul se îndrăgostește de o idee și se lasă în voia ei... De-ați putea să vă închipuiți bucuria fantastică de a apuca ideea din zbor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și nu putuse pune în practică. De la (în jur de) 1950 încoace, de peste jumătate de veac deja, trupul pune constant sufletul în încurcătură. Iată de ce romanul lui Lodge Thinks are doi eroi, dintre care unul (Ralph Messenger) e expert în inteligența artificială și nu crede în suflet (sensibilitate), iar celălalt (Helen Reed) e o scriitoare care ar da orice să modifice aventura ei cu Ralph într-o idilă de suflet și visează la idila lui Graham Greene din The End of
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care, în ultimele pagini ale romanului, e suspectat de cancer, apoi diagnosticul e mult mai blând și eroul e fericit pur și simplu să rămână în viață, fără nicio pretenție la sentiment. Ralph e însurat. El predă la Catedra de Inteligență Artificială. E afemeiat, lucru cunoscut nevestei lui, Carrie, care are și ea o aventură pe toată durata acțiunii. Ralph află abia la sfârșit, din jurnalul (virtual!) al lui Helen (citit de el pe furiș, când Helen nu știe că el
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prin cantine și birouri pe campus. Studenții au seminarii de creative writing, apoi manifestează, complotează, se folosesc de zvonuri și bârfe ca să obțină ce vor. Unicul mod al eroilor de a-și câștiga existența este să predea. Cu toate că Lodge descrie inteligențe seducătoare și idei pe măsură, perosnajele nu sunt umane, iar motivul este pur și simplu fiindcă ele gândesc, nu trăiesc. Viața se reduce la idee. Sunt câteva întâlniri cu moartea, totuși: Isabel Hotchkiss (care a avut o aventură de o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
soțul lui Helen, care a lucrat pentru BBC și a murit subit de un anevrism) părăsesc existența înainte să înceapă povestea; tatăl lui Carrie e cât pe ce să moară, dar își revine (parțial), iar Douglass (profesor la Catedra de Inteligență Artificială și rivalul păgubos al lui Ralph) se spânzură când poliția descoperă în biroul lui (în computerul lui), fișiere cu pornografie infantilă luate de pe internet. Lui Ralph însuși îi face moartea un semn cu degetul, ceea ce-l face să renunțe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
uităm că Ralph e specialist în computere, nu literatură (specialista în transcrierea literară a Fluxului conștiinței e Helen) și ni se pare că avem de-a face cu un cercetător post-Joycean. Cercetările lui în domeniul gândirii, menite să lămurească chestiunea Inteligenței Artificiale, nu sunt convingătoare. Nu e tocmai un personaj interesant ca universitar. Pe de altă parte, în calitate de universitară, nici Helen nu se simte în largul ei. Ea e scriitoare. Suferă de blocaj scriitoricesc pe timpul narațiunii, dar anterior a scris un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e dovedit de această ultimă pagină, care ne spune exact cine cu cine rămâne. E o rezolvare prea simplă pentru un Desperado. În concluzie, triunghiurile amoroase (ori altcumva) nu sunt decât un șiretlic. Sensul ține mai degrabă de paralelismul dintre inteligență și computer. Helen (inteligența auctorială) se confruntă cu Messenger (inteligența artificială). Messenger cercetează gândirea din punct de vedere mecanic, dar ajunge de fapt extrem de aporape de tehnica Fluxului conștiinței, pe care o cunoaște și chiar o menționează. El caută să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ultimă pagină, care ne spune exact cine cu cine rămâne. E o rezolvare prea simplă pentru un Desperado. În concluzie, triunghiurile amoroase (ori altcumva) nu sunt decât un șiretlic. Sensul ține mai degrabă de paralelismul dintre inteligență și computer. Helen (inteligența auctorială) se confruntă cu Messenger (inteligența artificială). Messenger cercetează gândirea din punct de vedere mecanic, dar ajunge de fapt extrem de aporape de tehnica Fluxului conștiinței, pe care o cunoaște și chiar o menționează. El caută să pună ordine în asociațiile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cine cu cine rămâne. E o rezolvare prea simplă pentru un Desperado. În concluzie, triunghiurile amoroase (ori altcumva) nu sunt decât un șiretlic. Sensul ține mai degrabă de paralelismul dintre inteligență și computer. Helen (inteligența auctorială) se confruntă cu Messenger (inteligența artificială). Messenger cercetează gândirea din punct de vedere mecanic, dar ajunge de fapt extrem de aporape de tehnica Fluxului conștiinței, pe care o cunoaște și chiar o menționează. El caută să pună ordine în asociațiile întâmplătoare. Pentru Helen tiparul este sufletul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cunoaște și chiar o menționează. El caută să pună ordine în asociațiile întâmplătoare. Pentru Helen tiparul este sufletul, în vreme ce Messenger consideră că sufletul nu există. Helen îl acuză că omul e o mașinărie pentru el. El consideră într-adevăr că inteligența umană e un mecanism. Aici disputa se încheie. Nu ni se oferă răspunsuri. Ca și până acum, la David Lodge importantă e întrebarea. Din cauza teoriei lui Messenger (care e axul romanului, chiar dacă se dovedește falimentară), eroii nu comunică. Ralph și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și cele dezagreabile e mare. Fleru Adcock e o poetă morocănoasă, care refuză dulcețurile sensibilității. Ea îl mustră pe lector și scrie fiecare vers de parcă ar fi ultimul adică întărindu-se pentru ultimul poem, gonind superficialul printr-o concentrare a inteligenței. The Keepsake ( Amintirea) amintește de poemul lui Eliot Portrait of a Lady (Portretul unei doamne), cu versul final, " Și am eu oare dreptul să zâmbesc?" Adcock omite rânjetul personajului eliotian și mărturisește că nu se poate "opri din plâns". Poemul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
despre umbră). Fainlight folosește în ultimul vers rima exact în maniera lui John Donne, pentru a spori intensitatea: Vârtejul nesfârșit al prăbușirii: Cărarea neagră în care cauți marginile firii. Other Rooms (Alte încăperi) urmărește prăbușirea în somnul de dupăamiază, când inteligența lasă viața liberă din strânsoare și Nu-mi amintesc niciodată, când țin ochii închiși, Ce odaie e, sau unde. Atâtea încăperi. Câte nopți nedormite, dupăamiezi ostenite. Senzație de sfârșeală, de sângerare nesfârșită... Confundarea lui a fi cu a nu fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]