17,770 matches
-
Stenapii laterali sculptați cu ulcioare și altarul în șapte fețe dau un caracter aparte acestui lăcaș. Valoarea de document istoric și artistic o recomandă pentru includerea pe noua listă a monumentelor istorice. Nu se cunoaște vechimea lăcașului din Roșioara, însă succesiunea de trei hramuri sugerează cel puțin două momente de rectitoriri anterioare. Vre-o veche pisanie s-ar mai putea afla sub stratul de tencuială din exterior sau din interior. Trăsăturile planimetrice și sculpturale caracteristice indică ridicarea ei probabilă în secolul
Biserica de lemn din Roșioara () [Corola-website/Science/321760_a_323089]
-
poziția ciudată a urechilor, la colțul maxilarului. Pieptănătura, lucrată în detaliu cu o mare grijă, este formată, în față, dintr-o șuviță de păr bine pieptănat care este reprezentat printr-o serie de linii orizontale și, în spate, dintr-o succesiune de trei benzi cu striații verticale. Totul contribuie la redarea unui cap foarte expresiv. În pofida variantelor datorate spiritului inventiv al artiștilor, celelalte statui nok împărășesc împreună cu Capul din Jemaa maniera de a stiliza trăsăturile și de a geomtetriza formele. Multe
Cultura Nok () [Corola-website/Science/320830_a_322159]
-
disocieze tot e putea fi primejdios pentru coeziunea cetății renovate. Această se constituie din reunirea celor 10 triburi, puse sub ocrotirea celor 10 eroi eponimi aleși prin tragere la sorți de Pythia. Triburile relativ egale nmeric, și înșirate într-o succesiune oficială-Erechteis, Aigieis, Pandionis, Leontis, Akamantis, Oineis, Ketropis, Hippothontis, Aiantis , Antiochis-ordonează tot ce are legătură cu viață cetății-magistraturile, ale căror colegii sunt acum formate din câte 10 membri pentru a corespunde triburilor, structura militară și contigentele mobilizate în caz de război-cea
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
S-a născut la 13 septembrie 1087 iar momentul apariției sale a produs bucuria împăratului Alexie I Comnenul, care își vedea asigurată succesiunea la tron dar și întristarea unora cum ar fi de exemplu, fiica împăratului, Anna Comnena, care până la apariția acestui prinț era considerată moștenitoarea imperiului. Ei i se așezase la naștere, pe cap, diadema imperială, simbol al puterii pe care urma
Ioan al II-lea Comnenul () [Corola-website/Science/315281_a_316610]
-
Alexandrovna a Rusiei, fiica țarului Alexandru al II-lea. Ca nepot al unui monarh britanic, Victoria se intitula "Alteța Regală" Prințesa Victoria de Edinburgh. În familie i se spunea Ducky. În momentul nașterii sale era a zecea în linia de succesiune la tronul britanic. După spusele surorii sale mai mari, Maria, regină a României, "Ducky" avea un temperament dificil. În copilărie, Victoria era timidă, serioasă, sensibilă, sinceră, conform spuselor surorii sale. Mama sa și-a crescut copiii ignorând boala și învățându
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
fizic. Ca fiu al prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha, tatăl Victoriei era moștenitor al Ducatului Saxa-Coburg și Gotha după ce fratele său mai mare, prințul de Wales, vitorul Eduard al VII-lea al Marii Britanii a renunțat la drepturile sale de succesiune asupra Ducatului. Familia s-a mutat la Coburg, Germania în 1889. Mama lor, care era pro-germană, a început imediat să-și crească copiii în stil filogerman; o nouă guvernantă, stilul de îmbrăcăminte simplu, le-a confirmat la biserica luterană germană
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
s-a născut în 1909. Victoria și Kirill, care sperau să aibă un fiu, au fost dezamăgiți însă și-au numit fiica după tată. După câteva decese în familia regală rusă, Kirill a trecut pe locul trei în linia la succesiunea tronului Rusiei. Kirill și Victoria s-au instalat în Rusia iar Victoriei i s-a acordat titlul de Mare Ducesă a Rusiei. În timpul primului război mondial, Victoria a lucrat la Crucea Roșie ca asistentă și a organizat ambulanțe mobile. Kirill
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
Arhiduce de Austria și împărat al Sfântului Imperiu Roman să permită Prusiei să se ridice la rang de regat. Acest acord a fost aparent dat în schimbul unei alianțe împotriva regelui Ludovic al XIV-lea al Franței în Războiul Spaniol de Succesiune. Frederic a susținut că Prusia nu a fost niciodată parte a Sfântului Imperiu Roman și a domnit cu suveranitate deplină. Frederic a fost ajutat în negocierile sale de juristul și diplomatul francez Charles Ancillon. Frederic s-a auto-încoronat la 18
Frederic I al Prusiei () [Corola-website/Science/315313_a_316642]
-
10 ianuarie 1893. La moartea unchiului ei, Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha la 22 august 1893, Ducatul a revenit Ducelui de Edinburgh devreme ce fratele său mai mare Prințul de Wales renunțase la drepturile sale la succesiune. Odată cu ascensiunea soțului ei la conducerea Ducatului, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a devenit Ducesa de Saxa-Coburg și Gotha, acest titlu adăugându-se celui de Ducesă de Edinburgh. Ducesa a redecorat castelele mobilate prost, și, de asemenea, a făcut lucrări de
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
pe soția sa, care a fost responsabilă pentru educația tânărului Alfred. Odată cu moartea tânărului Alfred, moștenitorul Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha a devenit nepotul lui Alfred, Charles Edward, Duce de Albany, care venit în Germania pentru a fi educat acolo. Succesiunea ducatului a fost complicată de știrea că Alfred însuși era bolnav de cancer la gât, prea avansat pentru orice tratament. La 30 iulie 1900 el a murit în somn la Castelul Rosenau, districtul Coburg. Maria Alexandrovna era alături de el împreună cu
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
după el de fratele său Andronic. Distingându-se în războiul dus contra turcilor selgiucizi, Manuel a fost desemnat de tatăl său să-i succeadă (de preferință) fiului său mai mare, Isaac. Însă această investitură paternă nu a reglementat complet problema succesiunii: ea a avut loc, într-adevăr, lângă patul de moarte al tatălui său, în Cilicia, foarte departe de capitala imperiului, Constantinopol. Era vital să se întoarcă în capitală cât mai repede posibil, dar trebuia și să se ocupe de funeraliile
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
15 septembrie 1984), cunoscut ca Prințul Harry, este fiul cel mic al lui Charles, Prinț de Wales, și al Dianei, Prințesă de Wales, nepot al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Astfel, el este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, la tronul Celor 16 state independente, deși este rezident în și implicat direct în Marea Britanie, cel mai vechi domeniu. După ce a fost educat în variate școli din Marea Britanie și a petrecut câteva perioade ale anului său de
Prințul Henry de Wales () [Corola-website/Science/315321_a_316650]
-
totuși, rămân nedisputate în arhive: așezări dense nu sunt atestate în Vechiul regat egiptean și sunt absențe la Maiasi; lipsa scrisului la Incasicu desăvârșire și adesea monumente arhitecturale nu dau vreo indicație a vreunui așezământ sătesc. Mai curând că o succesiune de evenimente și precondiții, dezvoltarea civilizației ar putea fi ipotetizata că un proces accelerat care a pornit cu agricultura incipientă și a culminat în Epoca Orientala a bronzului. .
Leagănul civilizației () [Corola-website/Science/315341_a_316670]
-
împărat" și "împărăteasă". Cifrele romane sunt folosite pentru a distinge monarhii cu același nume. În studiile politice și socioculturale, monarhiile sunt în mod normal asociate cu regula eredității; cei mai mulți monarhi s-au născut și au crescut într-o familie regală. Succesiunea a fost definită folosind o varietate de formule distincte, cum ar fi apropierea de sânge, primogenitura, și vechimea paternală. Totuși, unele monarhii nu sunt ereditare, iar conducătorul este ales printr-un proces electiv; un exemplu modern este tronul din Malaezia
Lista monarhiilor contemporane () [Corola-website/Science/315355_a_316684]
-
era spiritual și ambițios. Zvonurile vehiculate la momentul respectiv spuneau că Țarul Alexandru al II-lea ar fi dorit să-l plaseze pe Vladimir ca moștenitor al său în locul lui Alexandru. Alexandru însuși ar fi preferat să se retragă de la succesiune în speranța de a se căsători morganatic, însă în cele din urmă el a cedat presiunii familiei și s-a căsătorit cu o mireasă potrivită rangului său. Relațiile dintre cei doi frați, deși cordiale, nu au fost niciodată calde. În
Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/315338_a_316667]
-
ortodoxă. Acest lucru a întârziat logodna cuplului cu doi ani de zile. În cele din urmă, Țarul Alexandru al II-lea a consimțit căsătoria permițându-i Mariei să-și mențină credința luterană iar Vladimir să nu piardă drepturile sale la succesiunea tronului rus. Logodna a fost anunțată în aprilie 1874. Nunta a avut loc la 28 august 1874 la Sankt Petersburg, la Palatul de Iarnă. Soția lui Vladimir a fost cunoscută ca Maria Pavlovna de Mecklenburg și Marea Ducesă Maria Pavlovna
Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/315338_a_316667]
-
al II-lea iar Kiril a fost exilat și deposedat de titluri imperiale. Acest tratament al fiului său a creat tensiuni între Vladimir și Țar. Câteva decese în familia imperială l-au pus pe Kiril al treilea în linia de succesiune la tronul imperial iar Nicolae a acceptat reacordarea titlurilor imperiale lui Kiril și acordarea titlului de Mare Ducesă soției lui. Vladimir a murit în 1909. După Revoluția rusă din 1917 Kiril a fost proclamat împărat, la Paris, în exil, în
Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/315338_a_316667]
-
de pictură și icoane vechi. Mai târziu a devenit interesat de balet; el a finanțat turul Baletului rus Diaghilev. Împăratul Alexandru al III-lea a avut trei fii, lucru care l-a îndepărtat pe Vladimir și pe fiii acestuia de succesiunea la tronul rus. Totuși el a fost foarte aproape de a deveni împărat în 1888 când Alexandru al III-lea cu soția și toți copiii lor au fost implicați într-un accident de tren la Borki. În acel moment Vladimir și
Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/315338_a_316667]
-
Jean-François Boyer, a fost numit preceptorul său. De la o vârstă fragedă, Ludovic a fost interesat de miltărie. A suferit o dezamăgire când tatăl său nu i-a permis să i se alăture în 1744 în campania din timpul războiului de succesiune austriac. Când tatăl său era bolnav de moarte la Metz, Ludovic n-a ascultat ordinele și s-a dus la capătul patului său. Acestă acțiune imprudentă, care ar fi putut duce la moartea atât a regelui cât și a Delfinului
Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) () [Corola-website/Science/315376_a_316705]
-
o reală afecțiune unul pentru celălalt. Au avut o singură fiică: La trei zile după nașterea fiicei lor, Maria Teresa a murit la 22 iulie 1746. Ludovic avea șaisprezece ani. A suferit intens pentru pierderea soției sale însă responsabilitatea față de succesiunea la tronul Franței l-a determinat să se căsătorească din nou. La 10 ianuarie 1747 Ludovic s-a căsătorit fără să fie prezent fizic la Dresda cu prințesa Marie-Josèphe de Saxonia, fiica în vârstă de cincisprezece ani a regelui August
Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) () [Corola-website/Science/315376_a_316705]
-
tatălui său, regele George al III-lea. Ducesa văduvă avea puține motive să rămână în Regatul Unit, nu vorbea limba și deținea un castel la Coburg, unde putea trăi din veniturile primul soț, Prințul de Leiningen. Totuși, în acel moment succesiunea britanică era departe de a fi asigurată - cei trei frați mai mari ai lui Eduard, noul rege, George al IV-lea și Ducele de York erau înstrăinați de soțiile lor iar cel de-al treilea, Ducele de Clarence nu avea
Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld () [Corola-website/Science/315398_a_316727]
-
va rămâne în Anglia, ar face mai bine jocurile pentru ascensiunea fiicei ei decât trăind liniștită la Coburg, și a căutat sprijin din partea guvernului britanic.<br> După decesul tatălui ei, tânăra prințesă Alexandrina Victoria era a treia în linia de succesiune la tron și Parlamentul nu a fost de acord să susțină datoriile Ducelui de Kent. Ducesei i s-a permis o suită de camere la Palatul Kensington. Acolo ea și-a crescut fiica, Victoria, care la 18 ani va deveni
Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld () [Corola-website/Science/315398_a_316727]
-
la sud de Tokyo, la malul mării. Pleacă cu autobuzul de noapte (o metodă ieftină de transport) spre Takamatsu. Capitolul 2 Este prezentat raportul secției de informații al armatei americane - Incidentul Rice Bowl Hill - interviul cu Stesuko Okamochi - învățătoare - prezintă succesiunea acțiunilor din ziua în care întreaga clasă de copii a leșinat pe dealul Rice Bowl. Capitolul 3 Kafka ajunge cu autobuzul într-un punct intermediar în drumul spre Takamatsu. Intra într-un restaurant să bea un ceai și o tânără
Kafka pe malul mării () [Corola-website/Science/315358_a_316687]
-
Mama sa era Regina Charlotte (născută Ducesa Charlotte de Mecklenburg-Strelitz), fiica Ducelui Charles Louis Frederick de Mecklenburg-Sterlitz. Ca fiu al monarhului Britanic, el a primit de la naștere titlul de "Înălțimea Sa" Prințul Edward, și era al patrulea în linia de succesiune la tron. El a primit numele după unchiul său patern Ducele de York și Albany, care murise cu câteva săptămâni mai devreme și care fusese înmormântat la Westminster Abbey cu o zi înainte de nașterea sa. Prințul Edward a fost botezat
Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn () [Corola-website/Science/315397_a_316726]
-
jurnalul său privat din data de 1 august 1838 “din ceea ce am auzit, era cel mai bun dintre toți ». Ca urmare a morții în noiembrie 1817 a unicului nepot al Regelui Goerge al III-lea, Prințesa Charlotte Augusta de Wales, succesiunea a început să pară nesigură. Prințul regent și fratele său mai mic, Ducele de York, deși căsătoriți, erau înstrăinați de soțiile lor și nu aveau nici un moștenitor legitim. Fiicele moștenitoare ale regelui George III erau toate trecute de vârsta la
Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn () [Corola-website/Science/315397_a_316726]