17,513 matches
-
Variații ale acestor convenții se pot crea prin conjugarea nucleului exponențial complex atât în sens direct, cât și în sens invers al transformării, dar semnele exponențialei trebuie să fie opuse. Așa cum s-a discutat mai sus, funcția caracteristică a unei variabile aleatoare este la fel ca transformata Fourier-Stieltjes a măsurii distribuției ei, dar în acest context este tipic să luăm o convenție diferită pentru constante. Funcția caracteristică tipică este definită astfel formula 119. Precum în convenția din cazul "frecvență unghiulară neunitară", nu
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
fi găsite în , , sau în appendixul lui . formula 132 formula 134 formula 136 Transformările Fourier din acest tabel pot fi găsite în , sau în appendixul lui . e^{\frac{-\left(\omega x^2/a^2 + \omega y^2/b^2\right)}{4\pi}}</math> "La 400:" Variabilele "ξ", "ξ", "ω", "ω", "ν" și "ν" sunt numere reale. Integrarea se face pe întregul plan. "La 401:" Ambele funcții sunt Gaussiene,care pot să nu aibă volum unitate. "La 402:" Funcția este definită pe cercul("r")=1 0≤"r
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
cunoscute ca funcții cilindrice sau cilindrice armonice deoarece ele se regăsesc în soluția ecuației Laplace în coordonate cilindrice. Ele au fost definite prima dată de Daniel Bernoulli și generalizate de Friderich Bessel, de unde și denumirea lor. Prin aplicarea metodei separării variabilelor pentru soluționarea ecuației Laplace și a ecuației Helmholz, în coordonate cilindrice sau coordonate sferice, se obține ecuația lui Bessel, din care se obțin funcțiile Bessel. Rezolvând ecuația în sistemul de "coordonate cilindrice", obținem funcții Bessel de ordin întreg (α = n
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
punctul (z = 0) pentru α > 0 și valoarea unu pentru α = 0. În mod analog, K(z) este divergentă în punctul (z = 0) și tinde spre zero când z → ∞. Când se rezolvată ecuația lui Helmhotz în coordonate sferice prin separarea variabilelor, ecuația radială capătă forma: Cele doua soluții liniar independente ale acestei ecuații se numesc funcțiile Bessel sferice j(z) și y(z), iar când acestea sunt scrise cu ajutorul funcțiilor J(z) și Y(z) capată formele: De asemenea y(z
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
folosind un algoritm de colorare. Într-un circuit digital, un AF poate fi construit folosind un dispozitiv logic programabil, un controller logic programabil, porți logice cu bistabili sau relee. Mai exact, o implementare hardware necesită un registru pentru a stoca variabilele de stare, un bloc de logică combinațională care determină tranziția de stare, și un alt bloc de logică combinațională care determină ieșirea automatului finit. În general, pentru a construi aplicații software cu automate finite, se folosesc următoarele concepte:
Automat finit () [Corola-website/Science/301443_a_302772]
-
doctrinelor behavioriste au penetrat câmpul teoretic al acestora. Așa cum a fost dezvoltat de Watson și Skinner, bevaviorismul respingea teoretizarea, favorizând o psihologie experimentală, care avea în vedere reacții de tip stimul-răspuns. Metodologia behavioristă, în care se caută relații statistice între variabile dependente și independente, a dus la cercetări în psihosociologie, legate de formarea opiniilor indivizilor în grup. În acest sens, Emile Durkheim este cel mai influent sociolog pozitivist, exemplificând metoda în studiul său despre sinucidere. Studiul corelează rate locale ale sinuciderii
Behaviorism () [Corola-website/Science/299999_a_301328]
-
și independente, a dus la cercetări în psihosociologie, legate de formarea opiniilor indivizilor în grup. În acest sens, Emile Durkheim este cel mai influent sociolog pozitivist, exemplificând metoda în studiul său despre sinucidere. Studiul corelează rate locale ale sinuciderii cu variabile sociale mai largi (religie, status sociale etc).
Behaviorism () [Corola-website/Science/299999_a_301328]
-
Variety of Printed Color Combinations According to The Munsell Color System” publicată postum în 1921. Faima lui Munsell se datorează inventării sistemului de culori ce îi poartă numele. Acest sistem de culori pornește de la o notare a culorilor prin trei variabile: nuanța (hue), valuarea (value) și croma (chroma). În acest sistem, „nuanța” este reprezentată prin cinci culori de bază și anume: roșu (Red), galben (Yellow), verde (Green), albastru (Blue) și violet (Purple), la care se adaugă culorile complementare portocaliu (YR - yellow-red
Albert Henry Munsell () [Corola-website/Science/313101_a_314430]
-
nu înseamnă că personalitatea este rigidă și neschimbătoare, ea poate, așa cum vom vedea, să-și releve diferite aspecte în funcție de situație. În acest sens în 1960 psihologul Walter Mischel a provocat o adevărată dezbatere în psihologie legată de importanța relativă a variabilelor personale (trăsături, nevoi) și variabilele situaționale în determinarea comportamentului (Mischel,1968,1973). Controversa continuă în literatura de specialitate de mai mult de 20 de ani. Mulți personologi consideră rezolvată problema acceptând o abordare interactionistă, afirmând că trăsăturile personale, aspectele social-situaționale
Psihologia personalității () [Corola-website/Science/314092_a_315421]
-
rigidă și neschimbătoare, ea poate, așa cum vom vedea, să-și releve diferite aspecte în funcție de situație. În acest sens în 1960 psihologul Walter Mischel a provocat o adevărată dezbatere în psihologie legată de importanța relativă a variabilelor personale (trăsături, nevoi) și variabilele situaționale în determinarea comportamentului (Mischel,1968,1973). Controversa continuă în literatura de specialitate de mai mult de 20 de ani. Mulți personologi consideră rezolvată problema acceptând o abordare interactionistă, afirmând că trăsăturile personale, aspectele social-situaționale și interacțiunea dintre ele trebuie
Psihologia personalității () [Corola-website/Science/314092_a_315421]
-
fie un multiplu întreg al constantei lui Planck h, permite existența doar a anumitor orbite și de asemenea stabilește mărimea lor. Bohr a generalizat Formula lui Balmer pentru hidrogen înlocuind împărțitorul în valoare de 1/4 cu o pătratul unei variabile: unde λ este lungimea de undă a luminii, "R" este Constanta lui Rydberg pentru hidrogen și întregii n și m se referă la orbitele între care electronii pot tranzita. Această generalizare descrie mult mai multe linii spectrale decât au fost
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
o măsurătoare precisă a poziției sau o măsurătoare precisă a momentului, dar există un anumit grad de imprecizie atunci când măsoară simultan poziția și momentul unei particule aflate în mișcare precum electronul. În cazul extrem, o precizie absolută a măsurătorii unei variabile va determina o imprecizie absolută a măsurătorii altei variabile. Heisenberg a spus în una dintre primele conferințe despre principiul incertitudinii referindu-se la modelul atomic al lui Bohr: O consecință a principiului incertitudinii a fost faptul că electronul nu mai
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a momentului, dar există un anumit grad de imprecizie atunci când măsoară simultan poziția și momentul unei particule aflate în mișcare precum electronul. În cazul extrem, o precizie absolută a măsurătorii unei variabile va determina o imprecizie absolută a măsurătorii altei variabile. Heisenberg a spus în una dintre primele conferințe despre principiul incertitudinii referindu-se la modelul atomic al lui Bohr: O consecință a principiului incertitudinii a fost faptul că electronul nu mai putea fi considerat ca având o poziție exactă pe
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
noastră de mărime; descrierea clasică este suficientă pentru asta. Chiar și așa, încercarea de a explica logic teoria cuantică este un proces continuu care a generat mai multe interpretări ale mecanicii cuantice, pornind de la convenționala Interpretare Copenhaga până la cea a variabilelor ascunse și Interpretarea multiple-lumi. Se pare că vor apărea mereu noi interpretări filozofice ale acestui subiect; în orice caz succesul practic al teoriei este de necontestat. Fără îndoială, teoria cuantică nu are rival în a explica fenomene empirice cunoscute, în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Fundația Enciclopedică aflată pe planeta Terminus. Oamenii ce formează această Fundație au ca misiune crearea unei enciclopedii exhaustive a tuturor cunoștințelor omenești, nefiind conștienți de adevăratele intenții ale lui Seldon (dacă ar fi la curent cu toate intențiile lui Seldon, variabilele planului acestuia ar deveni incontrolabile). Enciclopedia are ca scop păstrarea tuturor științelor exacte după căderea imperiului. Localizarea Fundației este aleasă în așa fel încât să poată acționa ca un punct vital pentru cel de-al doilea imperiu, la o mie
Seria Fundația () [Corola-website/Science/314129_a_315458]
-
care radiația termică evoluează la schimbarea temperaturii. Ele sunt consecințe ale principiului al doilea al termodinamicii și ale ecuațiilor lui Maxwell. După legile radiației ale lui Kirchhoff, în descrierea radiației termice un rol esențial este jucat de o funcție de două variabile "I"("λ,T") - numită "intensitate a radiației corpului negru", "λ" este lungimea de undă, iar "T" este temperatura absolută. După Wien funcția "I"("λ,T") are o dependență cu totul specială de lungimea de undă și de temperatură: formula 1 unde
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
pătratelor "C"("m,n,p") ale amplitudinilor "A"("m,n,p") ale acestor unde elementare: formula 18 și se presupune că aceste sume pot fi evaluate și ca integrale. Se calculează suma (10) grupând termenii în intervale egale Δ"q" ale variabilei "q" din (9). Interesează soluțiile care să reprezinte radiația corpului negru: aceasta este izotropă (dupa legile lui Kirchhoff) și deci "C"("m,n,p") depinde de fapt numai de "q". Atunci formula 19 În cazul unei reduceri infinit lente "L"(εt
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
Analiza complexă, cunoscută și ca teoria funcțiilor de variabilă complexă, este o ramură a analizei matematice care studiază funcțiile pe mulțimea numerelor complexe. Este utilă în multe ramuri ale matematicii și fizicii. Analiza complexă se ocupă în special cu funcțiile analitice de variabilă complexă. Deoarece părțile reale și imaginare
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
cunoscută și ca teoria funcțiilor de variabilă complexă, este o ramură a analizei matematice care studiază funcțiile pe mulțimea numerelor complexe. Este utilă în multe ramuri ale matematicii și fizicii. Analiza complexă se ocupă în special cu funcțiile analitice de variabilă complexă. Deoarece părțile reale și imaginare ale funcției analitice trebuie să satisfacă ecuația Laplace, analiza complexă este aplicată pe larg în probleme bidimensionale din fizică. Analiza complexă este una din ramurile clasice ale matematicii ce are rădăcini în secolul al
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
moderne a devenit foarte populară datorită unei dezvoltări a dinamicii complexe și a imaginilor cu fractali produse de iterațiile unor funcții olomorfe. O alta aplicație importantă a analizei complexe este teoria corzilor. O funcție complexă este o funcție în care variabila independentă și variabila dependentă sunt ambele numere complexe. Altfel, o funcție complexă este o funcție a cărui domeniu de definiție și domeniu de valori este o submulțime a planului complex. Pentru orice funcție complexă, și variabila independentă, și variabila dependentă
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
foarte populară datorită unei dezvoltări a dinamicii complexe și a imaginilor cu fractali produse de iterațiile unor funcții olomorfe. O alta aplicație importantă a analizei complexe este teoria corzilor. O funcție complexă este o funcție în care variabila independentă și variabila dependentă sunt ambele numere complexe. Altfel, o funcție complexă este o funcție a cărui domeniu de definiție și domeniu de valori este o submulțime a planului complex. Pentru orice funcție complexă, și variabila independentă, și variabila dependentă pot fi separate
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
o funcție în care variabila independentă și variabila dependentă sunt ambele numere complexe. Altfel, o funcție complexă este o funcție a cărui domeniu de definiție și domeniu de valori este o submulțime a planului complex. Pentru orice funcție complexă, și variabila independentă, și variabila dependentă pot fi separate în părțile reale și imaginare: Cu alte cuvinte, componentele funcției "f"("z"), pot fi interpretate ca funcții ce depind de două variabile reale "x" și "y". Conceptul de bază al analizei complexe este
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
care variabila independentă și variabila dependentă sunt ambele numere complexe. Altfel, o funcție complexă este o funcție a cărui domeniu de definiție și domeniu de valori este o submulțime a planului complex. Pentru orice funcție complexă, și variabila independentă, și variabila dependentă pot fi separate în părțile reale și imaginare: Cu alte cuvinte, componentele funcției "f"("z"), pot fi interpretate ca funcții ce depind de două variabile reale "x" și "y". Conceptul de bază al analizei complexe este, cel mai des
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
este o submulțime a planului complex. Pentru orice funcție complexă, și variabila independentă, și variabila dependentă pot fi separate în părțile reale și imaginare: Cu alte cuvinte, componentele funcției "f"("z"), pot fi interpretate ca funcții ce depind de două variabile reale "x" și "y". Conceptul de bază al analizei complexe este, cel mai des, introdus prin extinderea noțiunii de funcții reale ( de exemplu a funcțiilor exponențiale, logaritmice, trigonometrice) în domeniul complex. Funcțiile olomorfe sunt funcțiile complexe definite pe o submulțime
Analiză complexă () [Corola-website/Science/314283_a_315612]
-
nu mai este necesar ca valoarea operandului să fie cunoscută la compilare, el fiind preluat dintr-un registru al procesorului, registru precizat în codul instrucțiunii. Compilatoarele cu optimizare caută să folosească la maximum acest mod de adresare, identificând la compilare variabile folosite intens în anumite porțiuni de cod și aducându-le din memorie într-un registru, pentru ca instrucțiunile ulterioare să acceseze valoarea de acolo. Astfel, se economisesc accesări ale memoriei (care se efectuează la viteze mai mici decât viteza de operare
Mod de adresare () [Corola-website/Science/314780_a_316109]