179,567 matches
-
majoră a acestuia. Vegetația arborescentă este alcătuită din plopi, arini negrii, sălcii, răchite numite zăvoaie. Aici arbuștii sunt alcătuiți din sânger, soc, gheorghinari, măceși, iar stratul ierbos este alcătuit din mur, laptele cucului, coada vulpii, firuța și pirul. De asemenea aici crește o vegetație agățătoare alcătuită din curpen și iederă. Pentru mai multe informații privind numele plantelor, puteți consulta articolul Nume alternative românești de plante. Relieful comunei Osica de Sus este alcătuit din câmpul înalt, care face parte din Câmpia Piatra
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
transport de aluviuni. Pietrișul de prund, se află și sub satul Vlăduleni și are grosimi de circa 20 m. Albia Oltului era lată din Vlăduleni și până în malul de la Ipotești. În urmă cu circa 300 de milioane de ani, pe aici trecea un lanț muntos, ce ținea din Dobrogea și până în Franța, numit de geologi azi Munții Hercinici. Ulterior, o parte a acestor munți s-au scufundat în oceanul ce-i înconjura. Forajele care se fac pentru descoperirea de petrol și
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
au fost tociți de eroziune, semănând azi cu niște podișuri. După ce s-au ridicat Carpații din ocean în urmă cu circa 200 milioane de ani, apele curgătoare și torențiale au cărat aluviuni și au umplut treptat marea ce se găsea aici, și încet, încet, relieful a început să prindă aproximativ până în Cuaternar, conturul pe care îl are azi. Între componentele peisajului geografic al comunei Osica de Sus, solurile ocupă și ele un loc aparte. Formarea și evoluția solurilor sunt o rezultantă
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,3%). Pentru 2,9% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În urma cercetărilor istorice putem deduce că în timpul ocupației romane, este posibil să fi existat aici o așezare stabilă, având în vedere că Osica de Sus este situată pe fostul drum roman ce mergea de la Dunăre spre defileul Oltului, și aflându-se la circa 7 km de fosta cetate Romula, care cuprindea 25 de sate, printre
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
a treia parte din moșia acestui sat. Satele care compun în prezent această comună, sunt și ele atestate prin diferite documente. Astfel avem: satul Vlăduleni este atestat în 1558, satul Greci în 1787, satul Ostrov este atestat odată cu biserica de aici, iar satul Tomeni este atestat în 1489. Primarii comunei au fost: Viceprimarii comunei au fost
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
duminică precedată de o săptămână, săptămâna cărnii, în care se mănâncă produse de carne în fiecare zi. În această săptămână nu se face liturghie miercurea și vinerea. Renunțarea la carne e strâns legată în asceza de renunțarea la sărbătoriri. De aici lăsatul secului a fost asociat cu o sărbătoare înainte de intrarea în post, de unde carnavalul.
Lăsatul secului de carne () [Corola-website/Science/301514_a_302843]
-
superior al pârâului cu același nume, în centrul județului, pe drumul județean 106S - Vurpăr - Daia, la o distanță de 60 km. față de orașul Agnita și municipiul Mediaș. Descoperirile făcute de-a lungul timpului pe teritoriul acestui sat, demonstrează prezența omului aici încă din neolitic, astfel sub dealul "Pădurea Copiilor" (Kinderwald), s-a găsit un topor aparținând acestei epoci. În anul 1877, în locul numit "Rodeburg" au fost găsite trei securi de bronz cu cârlig și două cercuri de bronz (pentru butucul roții
Vurpăr, Sibiu () [Corola-website/Science/301519_a_302848]
-
romanic, cu trei nave și un cor compus dintr-o travee pătrată. În secolul al XVI-lea, Vurpărul intră sub stăpânirea lui Radu de la Afumați, domnitor al Țării Românești. Satul Vurpăr a fost până în anul 1876 sub administrația Scaunului Sibiului. Aici s-au asezat primii sași din regiunea Sibiului. Conform datelor recensământului din 1930 populația Vurpărului era de 2.399 de locuitori, dintre care 1.204 români, 961 germani, 218 țigani, 9 evrei, 6 maghiari ș.a. Din punct de vedere confesional
Vurpăr, Sibiu () [Corola-website/Science/301519_a_302848]
-
de asemenea o potrivire parțială, totuși și "11" și "121" sunt potriviri. Dată fiind introducerea lui "2", există o potrivire parțială. O potrivire parțială există de asemenea pentru inputul "23", "234", "2345", etc. O potrivire completă nu se va întâmpla aici până nu va fi generat un "#"(exemplu: "2345#"). Inputul "2#" ar fi de asemenea o potrivire. De remarcat că planurile de numerotație definesc simple secvențe de potrivire pentru secvențele de evenimente conform unei gramatici. Deși planurile de numerotație sunt definite
Plan de numerotare () [Corola-website/Science/301506_a_302835]
-
până nu va fi generat un "#"(exemplu: "2345#"). Inputul "2#" ar fi de asemenea o potrivire. De remarcat că planurile de numerotație definesc simple secvențe de potrivire pentru secvențele de evenimente conform unei gramatici. Deși planurile de numerotație sunt definite aici pentru intrări de tip DTMF, package-uri de extensie pot fi definite astfel încât planurile de numerotație să poată fi utilizate și pentru alte tipuri inputuri reprezentate prin coduri de evenimente care aderă la sintaxa hărții de cifre definite pentru aceste coduri
Plan de numerotare () [Corola-website/Science/301506_a_302835]
-
Veteranul. Cetatea Durostor devine un important centru militar din Moesia, iar apoi se dezvoltă în timpul împăratului Marc Aureliu (161-180). În anul 388, Durostorul devine reședință episcopală creștină, reprezentând un centru religios creștin al regiunii. Generalul roman Flavius Aetius se naște aici în anul 396. După ce Imperiul Roman se scindează în Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus, orașul (cunoscut sub numele de "Δορόστολον", adică "Dorostolon" în greaca bizantină) devine parte a Imperiului Bizantin. Ca localitate a Țaratului Bulgar, Durostolon
Silistra () [Corola-website/Science/301501_a_302830]
-
vest și nord de Dunăre. În perioada 1819-1826, savantul evreu Eliezer Papo (1785-1828) este rabinul comunității din Silistra, lucru care transformă localitatea într-una cunoscută în rândul evreilor Romanioți. Până în prezent, mormântul său din Silistra reprezintă un loc de pelerinaj, aici venind evrei, mulți din Israel, iar unii chiar din America Latină. Orașul este cucerit de ruși de mai multe ori în timpul războaielor ruso-turce și este asediat de aceștia între 14 aprilie și 23 iunie 1854, în timpul Războiului Crimeii. Ulterior, Namik Kemal
Silistra () [Corola-website/Science/301501_a_302830]
-
o parte din Polonia. Puterea comunistă trata comunitatea drept germani. Mulți dintre ei au fost nevoiți să emigreze. Astăzi Varmia și Mazuria au întors moștenirea să de trecut polonez-german comun. Tradiții vechi sunt păstrate, la fel și memoria locuitorilor de aici. Vorbind de hidrologia din regiune nu trebuie să uităm cele mai mari râuri - "Lyna, Drwęca și Pasłęka". Deși sursele lor se află la o distanță scurtă una de celalaltă, râurile se varsă în trei bazine diferite. Lyna (264 km lungime
Voievodatul Varmia și Mazuria () [Corola-website/Science/299965_a_301294]
-
componentă a municipiului Brașov din județul Brașov, Transilvania, România. Poiana a fost din vechi timpuri destinația drumețiilor și a practicarii sporturilor de iarnă. Prima mențiune documentara a acestui loc datează din 1427, în contextul activităților de oierit ce aveau loc aici. Schiorii au urcat Postăvaru încă din 1895, iar în 1906 în Poiana a avut loc primul concurs de schi. Până în preajma lui 1950, stațiunea s-a menținut în limitele dotărilor naturale. Doar câteva vilișoare sau cabane puteau fi zărite ici-colo
Poiana Brașov () [Corola-website/Science/299984_a_301313]
-
putut participa la campanii deoarece a fost trecut în cadrele părții sedentare. Vintilă Brătianu îl recomandă șefului Statului Major, care îl atașează ca profesor la Școala militară de infanterie, unde a stat până la demobilizare. Nu a mai putut continua nici aici din cauza bolii sale care s-a dovedit a fi o problemă organică la inimă. Tânărul Tătărescu nu a avut o carieră militară pe măsura celei a tatălui său, pe care îl admira, însă a rămas cu conștiința împăcată că și-
Gheorghe Tătărescu () [Corola-website/Science/299971_a_301300]
-
a lui Horia Sima și, mai cu seamă, gestul energic al subsecretarului de Stat la Ministerul de Interne, Alexandru Rioșanu a făcut ca viața fostului prim-ministru să fie salvată. Gheorghe Tătărescu s-a retras la conacul său de la Poiana-Gorj. Aici a redactat cunoscutul memoriu intitulat „Politica noastră externă” în anul 1943. Memoriul avea obiectiv politica externă a statului român desfășurată de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial până la evacuarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. În august același an
Gheorghe Tătărescu () [Corola-website/Science/299971_a_301300]
-
românesc, la Academia de Arte Frumoase din București, Mihail Grecu a rămas fidel tradiției românești în pictură. El a fost un model pentru mai multe generații de pictori, iar atelierul acestuia o adevărată școală pentru cei mai talentați artiști basarabeni. Aici au lucrat Andrei Sârbu, Andrei Mudrea, Dumitru Peicev, Iurie Platon și alții. A copilărit în satul Tașlâc din sudul Basarabiei, a studiat la școala normală din Cetatea Albă, avându-l ca profesor de desen pe Rostislav Ocușco, tot acolo expunându
Mihail Grecu () [Corola-website/Science/299987_a_301316]
-
mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersând în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și
Igor Vieru () [Corola-website/Science/299995_a_301324]
-
a realismului fotografic. La 6 decembrie 2013 familia Artistului a lansat web-situl, dedicat artei lui : http://andreisarbu.info Între 1963 și 1966 Andrei Sârbu a frecventat Școală de Arte Plastice A.V. Sciusev, filială a Școlii-internat nr. 1 din Chișinău. Aici face cunostina cu graficianul Vasile Cojocaru, cu pictorul Gheorghe Munteanu și cu sculptorul Dumitru Rusu (Scvortov). După această perioadă pleacă la Sankt-Petersburg (pe atunci Leningrad) să-și continue studiile la Facultatea de Scenografie a Colegiului de Artă Teatrală “Valentin Serov
Andrei Sârbu () [Corola-website/Science/299996_a_301325]
-
lui Andrei Sârbu denota faptul ca artisul a fost un pictor mare, exigent, dar și un om de cultura care a marcat perioada în care a existat și creat. Mihai-Ștefan Poiată scria despre lucrarea “Verdele câmpului în amurg” (1990): “asistăm aici la o “ceartă” între Pollock și Mondrian, dar cred că mai curând e o replică a realului la adresă idealului, realul fiind spontaneitatea gestului, explozia emotivă. Această scuturătură violentă de pensula peste calmul rigorilor geometrice este pe cât de impulsivă, pe
Andrei Sârbu () [Corola-website/Science/299996_a_301325]
-
mai curând un “rendez-vous” mult așteptat, căci ce ar fi realul fără ideal și ce valoare ar avea idealul în lipsă realului?” Iuri Tomoiko scria: “Asocierea gestului spontan cu structura plastică riguroasă conferă o integritate tablourilor lui Sârbu, iar de aici vine lejeritatea respirației interioare a spațiului pânzei și rafinamentului concepțiilor estetice”. Prin abia perceptibile treceri de la o tonalitate la altă sau violențe scuturări impulsive ale penelului, prin cromatică restrictivă (generatoare de “grisaille”) sau caleidoscopice etalări ale întregului spectru cromatic, pictura
Andrei Sârbu () [Corola-website/Science/299996_a_301325]
-
Andronic. Grigore Bucșan este un puternic om de afaceri care se pregătește de Afacerea Protar - o lovitură pe piața cerealelor (a ovăzului). Datorită greșelilor de tipar, articolul lui Andronic stârnește suspiciunile lui Bucșan care se crede șantajat. Directorul ziarului întrezărește aici o portiță de scăpare de unele datorii și încearcă și el să-l șantajeze pe Bucșan. Încurcăturile se țin lanț, în cele din urmă este creată de Bucșan societatea anonimă Protar ("Asociația pentru încurajarea studiilor de istorie antică" după cum o
Ultima oră (piesă de teatru) () [Corola-website/Science/300014_a_301343]
-
prezidat de generalul Nicolae Golescu, în care Ion C. Brătianu deținuse Ministerul de Interne și apoi Ministerul de Război. Ca urmare, familia Brătianu a revenit la Florica unde a locuit până în 1877, când Vintilă a împlinit vârsta de 10 ani. Aici, sub supravegherea atentă a mamei, a urmat acasă primele trei clase primare, cu un institutor din Pitești și un altul din Elveția. Clasa a patra a urmat-o tot acasă, dar de data aceasta la București, unde familia revine în
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
la Regimentul 2 Artilerie, la fel ca și cei doi frați mai mari. Trei evenimente petrecute în anul 1885, când avea 18 ani, aveau să îl marcheze profund și să-și pună amprenta asupra modului său de a fi de aici înainte, unul sobru, interiorizat care nu lăsa să răzbată în exterior sentimentele și frământările sufletești. Acest lucru se vede foarte clar dintr-o serie de scrisori scrise familiei sale. Primul eveniment l-a reprezentat absența forțată de la nunta surorii sale
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
și Manufacturi din Paris. Și-a petrecut vara lui 1890 la Florica, de unde, în toamnă, la îndemnul tatălui său, s-a întors la Paris, pentru a ocupa un post de inginer la societatea de construcții civile și industriale . A rămas aici până la sfârșitul lui februarie 1891, când a revenit în țară, pentru a participa la construcția podului de la Cernavodă. Activitatea strict profesională, de inginer constructor a lui Vintilă Brătianu a fost destul de scurtă, imediat după terminarea studiilor universitare. În martie 1891
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]