18,730 matches
-
Să aștepte dreptate pe "Lumea Cealaltă"? Nădăjduiesc să fac dreptate, ca nimeni să nu mai tremure în dosul ușilor ferecate. Când am venit în Moldova, am găsit o țară tâlhărită, chinuită, ticăloșită... Cu ce crezi c-am făcut rânduială? Cu duhul blândeții? Cu busuiocul milosteniei? Nu! Cu nemila! Cu biciul! Cu biciul nemiloasei pravile! Și de nu s-a putut altfel... și cu săcurea! "Unde-i lege, nu-i tocmeală"! Și Iisus a pus mâna pe bici... Buruienile cresc repede și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O noapte de Crăciun de pomină, își amintește vornicul Bodea. Am aprins pomul, se luminase Cerul. Moldovanu' are inimă largă, îi place să râdă de toți, chiar de el însuși, spune Vlaicu. Face haz de necaz, săracu'... Născocește vorbe de duh, aiasta-i mai ostoiește amarul, spune Ștefan. Nimeni și nimic nu scapă limbii lui ascuțite, măcar că-i blajină. Am primit vești de la judele Brașovului, spune Tăutu desfăcând o scrisoare. Nu mă mai joc! E rândul tău să te faci Mahomed
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce se cățăraseră până la ea, dezvelindu-i gingiile cu niște dinți strâmbi, gălbejiți înfipți în ea. În găvanele ochilor, mișunau, colcăiau viermii. La gât, atârna o scândură pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sărmanu' talian hodinește în pământ transilvan... Țipătul miresei la nunta însângerată de la Răuseni și ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai răzbunat pe ucigaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
primită apărătura. Alt loc mai spăimântăcios n-ați aflat? vorbește el cu glas scăzut să nu tulbure somnul morților. Știe el Isaia ce face, răspunde Alexa. Care om se-ncumetă la miez de noapte să calce în țintirimul bântuit de duhuri necurate? Să jurăm ce-avem de jurat și să ne cărăbănim pe la cășile noastre, propune Cupcici luat cu frig. Alexa și Negrilă se așează pe un braț frânt dintr-o cruce de piatră. Negrilă aprinde o lumânare de la flacăra felinarului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muntenii! Ne strâng într-un clește! Și noi, la mijloc, răstigniți între tâlhari! îngână în barbă Stanciu. Și bătuți de Dumnezeu... O minune dumnezeiască doar, îngână Vlaicu. Să punem popii să ne cetească... încearcă Mihail să arunce o vorbă de duh, dar se gândește că mai bine tace. Să vină de nu s-au săturat de trântaie! glăsuiește Șendrea. I-am mai belit o dată! amintește Duma. Au uitat de Lipnic? Noroc de Mateiaș, a poruncit adunarea oștirii la Brețcu, dincolo de trecătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plecare, uită să se mai ploconească. Se grăbesc, nu care cumva Măria sa să se răzgândească. Ștefan a rămas singur, cu boierii... E istovit, pustiit, simte că i se taie picioarele, se sprijină de țeava tunului, oftează mai-mai să-și dea duhul și încet, răgușit, întreabă: Ei, acu că mi s-a zburătăcit oștirea, ce-i de făcut, boieri dumneavoastră? V-ați înghițit limba? îi întreabă văzându-i că stau tăcuți, cu privirile în pământ. Într-adevăr, ce-ați putea răspunde? Parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Te-ai rătăcit olecuță. Când ai pierdut tot, tot, îți mai rămâne ceva: speranța în tine. Să n-o pierzi. Te vei regăsi. Te știe o țară, Ștefan al Moldovei nu e omul să se dea bătut. Să sălășluiești în duh, de acolo vine puterea și a minții și a brațului. Ștefan zâmbește ironic: Nu-s eu "Năzdrăvanul Moldovei"? O, Sihastre, spune apoi, visător, de-aș fi avut răgaz de puțină pace... Barem câțiva ani, să-mi așez țara... Ce grădină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tulbure, de la începutul secolului al XII-lea, așa-numita „smuta”, evocată în creația compozitorului rus, contrazicea stânjenitor contextul istoric. Abia Rusia de azi, traversând dramatic „smuta” sfârșitului de secol XX, oferă fundalul ideal pentru geniala plângere a oropsitului sărac cu duhul - Nikolka. * Primul meu contact cu Dostoievski s-a produs în anii adolescenței. Pe la 16-17 ani, într-o primăvară, în preajma Paștelui, am citit Crimă și pedeapsă, forțând, ca un tânăr sentimental și romantic ce eram (un ridicol Schiller, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-o surpriză încântată când în chipul cel mai natural mi s-a oferit o sticlă de bere rece. Nicicând organismul meu nu a semănat mai mult cu un burete și nu a absorbit cu atâta voluptate respectivul lichid. Un duh al pădurii a făcut posibil, din bunătate, acest episod de neuitat din biografia unui tânăr profesor de țară chinuit de arșița unei după-amieze de vară. * În primăvara lui 1964, după terminarea orelor (se învăța după-amiaza, eram amândoi profesori la școala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
glumă, ca și cum, după ani de căsnicie, i-aș fi propus să fugim împreună în lume: în lumea ispititoare, ca un hău, ca un abis, a provinciei... * Bizarul scriitor Urmuz mi-a jucat și mie o festă, șterpelindu-mi, printr-un duh al său, manuscrisul unui articol pe care, luându-mi inima în dinți, l-am scris despre el, în 1967-1968. Cum nu apucasem să-l dactilografiez, pierderea lui reprezenta pentru mine o adevărată tragedie. A fost primul și ultimul text compus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
măsurat, ca și cum minunea pe care o contemplă îl fericește, dar nu-l uimește, căci a crezut și crede și va crede în ea; ce vede oare acest Sf. Petru al lui Van Dyck? Cum se deschid cerurile? Înălțarea? Pogorârea Sfântului Duh? E un bătrân încă verde, cu barba sură, cu gâtul zbârcit, dar puternic, cu mâini de om simplu și muncit; un bărbat dintr-o bucată, pe care se poate pune temei, frust și spiritualizat în același timp. Culorile tabloului merită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de mine. * Disproporția dintre condiția lor de pisică și enorma afecțiune pe care cu toții le-o purtăm motanilor noștri este spulberată într-o clipă (de mare inspirație!) de către Doina, care spune: „Nu se poate să fie doar pisici, Sunt niște duhuri bune, întrupate în pisici, nu, pur și simplu, pisici”. Îmi însușesc cu entuziasm acest fel de a vedea (de a transcende). Asta este, asta explică totul! * Observându-mi motanii, descopăr că simțul lor cel mai dezvoltat, pe care se bazează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
au crezut de la început în învierea Lui și primele ființe umane cărora El li s-a înfățișat resuscitat. De ce anume ele? Izvorul acestei întâietăți este cea mai curată dintre Marii, Maica Domnului, fecioara Născătoare de Dumnezeu, Theotokos. Aleasă mireasă a Duhului Sfânt: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri” (Luca, 1, 35), ea s-a mântuit înaintea mântuirii și a Mântuitorului pe care, în chip miraculos, îl va naște: „... elle a bénéficié à
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de la început în învierea Lui și primele ființe umane cărora El li s-a înfățișat resuscitat. De ce anume ele? Izvorul acestei întâietăți este cea mai curată dintre Marii, Maica Domnului, fecioara Născătoare de Dumnezeu, Theotokos. Aleasă mireasă a Duhului Sfânt: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri” (Luca, 1, 35), ea s-a mântuit înaintea mântuirii și a Mântuitorului pe care, în chip miraculos, îl va naște: „... elle a bénéficié à l’avance
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
siguranță, o tragedie pentru ucenici, încă neîmbrăcați „cu putere de sus”, încă niște bieți oameni, temători, somnoroși, gata oricând să (se) renege. Peste zece zile, de Cincizecime (Rusalii) apostolii se vor „îmbrăca cu putere de sus”, vor „lua putere” de la Duhul Sfânt (Fapte, cap. 1-4): „Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. / Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. / Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. / Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt...”. Din simpli oameni, Petru și ai lui s-au transformat, am spune, în supraoamenii răspândirii Evangheliei. Intervalul dintre Înălțare (când a început existența lor fără Hristos) și Cincizecime (când „s-au umplut toți de Duhul Sfânt...”, devenind altceva decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
au umplut toți de Duhul Sfânt...”. Din simpli oameni, Petru și ai lui s-au transformat, am spune, în supraoamenii răspândirii Evangheliei. Intervalul dintre Înălțare (când a început existența lor fără Hristos) și Cincizecime (când „s-au umplut toți de Duhul Sfânt...”, devenind altceva decât fuseseră până atunci) trebuie să fi fost însă cel mai cumplit din viața lor. * Întotdeauna mi s-a părut o inadvertență că Hristos îi ajută pe pescari să pescuiască (adică să ucidă în chinuri). Oare nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu i-a acceptat - nu i-a putut urma - Învățătura. Înălțarea la cer, la cerul Dumnezeului adevărat, a reprezentat în aceste condiții o retragere, o înfrângere. Temporară? Poate. E prevăzut ca Agentul Dumnezeului adevărat să mai fie o dată „parașutat” de Duhul Sfânt pe Pământ, în cadrul operației numită „Parusia” (Scenariu marcionit). * Din prozele mele nescrise. Doi bărbați stau la o măsuță, într-un bar. Beau, discută. Prin ferestrele mari, practic cât pereții, neacoperite de perdele (de unde denumirea de „Acvariu” dată localului - acțiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pronunțând cuvintele „Anton Pavlovici”) drept un autor sentimental și duios. Dimpotrivă, în realitate, el face parte dintre marii necruțători. Umanitatea sa, decentă în manifestări, câtuși de puțin clamoroasă, e teribil de tristă și de disperată: o umanitate abandonată, din care Duhul Sfânt s-a retras. * Parabolă a nepăsării dure ca un zid în mijlocul căreia trăim și nu o dată și murim? Marcel Mihalaș (cine altcineva ar fi putut s-o facă?) povestindu-mi cum, consultat în legătură cu modul în care ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
surori intru Domnul, să știți că nimic nu mi-a venit de-a gata. Mult efort și osteneală am pus în toate. Și poate puțină rugăciune care ieșea din amarata mea inima. Ochii spuneau ce trăia inima și intensitatea ei. Duhul Sfânt mă călăuzea și-mi ajuta la toate. Dar dorul de a vedea Grădină Ghetsimani nu s-a stins, desi trecuseră zeci de ani. Eu tot mi-o doream s-o văd. Să îngenunchez și eu în grădina, să sărut
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în limba străină și nu știu. Și, cum țineam pixul în mână și pașaportul cu bilețel, cugetam și mă rugam în taină. Cugetam la Milostivul Dumnezeu să-mi trimită ajutor, că lui Tobie în călătoria lui pe îngerul Rafail și Duhul Sfânt. între timp toți pasagerii completaseră și plecaseră. Nu mai era nimeni, doar eu însămi. Mi se umpluseră ochii de lacrimi în singurătatea în care mă aflam și cugetam la milă și ajutorul lui Dumnezeu. Nu-mi pierdusem speranța, nădejdea
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în oraș la Betleem ,/ Veniți cu toți să vedem / Că astăzi ni S-a nascut/ Proorocia de demult: / Că se va naște Hristos, / Mesia, chip luminos, / Din Fecioara Maria / Și din neamul lui Avraam, / Din sămânță lui David / Și din Duh Sfânt zămislit. / Trei crai de la răsărit / La-nchinare au venit, / Daruri scumpe aducând / Și către Hristos cântând: / Culcă-Te, împărat Ceresc / în sălaș dobitocesc. / Te culcai pe fan uscat / De îngeri înconjurat. / Craii Te vor laudă / Și mărire îți vor da
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
zburătoare pentru că ni se luase povară grea ce-o purtăm în trup. Ne descătușasem, parcă nu mai eram pământeni, ci niște ființe deosebite care pluteam. Eram atât de fericită, parcă nu mai aveam nimic pământesc. Cred că era în mine Duhul lui Dumnezeu care ma purta, mă transforma într-o pasăre descătușata. Pluteam lăuntric și ființă mea radia. Eram altă. Îmi zbura mereu gândul: „Doamne, ce bun ești cu mine și mi-ai ajutat să ajung aici să văd urma pașilor
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]